Peremption of revision request: appeal against suspension order lacks interruptive effect when annulled

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Deliberând, asupra cauzei de faţă reţine următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Cererea de revizuire:

Prin cererea de revizuire înregistrată la 9 aprilie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 80 din 7 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii Administraţia Fondului Imobiliar şi B..

Prin încheierea de şedinţă din 24 iunie 2019, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecarea cauzei, pentru lipsa nejustificată a părţilor şi având în vedere că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

2. Recursul declarat împotriva încheierii de suspendare:

Prin decizia nr. 1680 din 17 septembrie 2020 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, a fost anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 24 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia nr. 591R din 12 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 80 din 7 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii Administraţia Fondului Imobiliar şi B..

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 591R din 12 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, revizuentul A. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-revizuent a arătat că în perioada iunie- noiembrie 2019 procesul a fost suspendat, iar în perioada ianuarie- septembrie 2020 a fost înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recursul declarat împotriva încheierii de suspendare a judecăţii cererii de revizuire, astfel încât nu a avut posibilitatea să efectueze acte procedurale în dosar, exceptând punctul de vedere la raportul întocmit de magistratul-asistent, în cuprinsul căruia a prezentat motivele recursului şi faptul că nu s-a ţinut cont de starea sa de sănătate.

Faptul că a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare, denotă intenţia sa de a nu mai fi menţinută măsura suspendării şi de judecare a cauzei pe fond, apreciind că nu a fost culpa sa pentru lăsarea cauzei în nelucrare.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

La 1 februarie 2021, recurentul-revizuent a comunicat motive de recurs în completare, care nu pot fi avute în vedere de către instanţa de recurs, întrucât au fost depuse cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., în condiţiile în care hotărârea recurată a fost comunicată părţii la 7 decembrie 2020 (dovada la dosarul curţii de apel).

5. Apărările părţilor:

La dosar nu au fost depuse întâmpinări.

6. Procedura de filtru:

La 11 octombrie 2021 raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru. În cuprinsul raportului s-a reţinut că recursul a fost declarat în termenul legal, hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, iar criticile pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - cu referire la aspectele vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 416-418 C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 februarie 2022 a fost admis, în principiu, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 591R din 12 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi s-a fixat termen la 31 martie 2022, în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prioritar, în raport de cele susţinute prin cererea de recurs, Înalta Curte urmează a analiza criticile din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece s-a invocat aplicarea greşită a normelor de procedură civilă ce reglementează instituţia perimării, respectiv art. 416 - art. 418 C. proc. civ.

În speţă, pentru a dispune perimarea cererii de revizuire, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a făcut aplicarea prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că la 24 iunie 2019 a fost suspendată judecarea cererii pentru lipsa nejustificată a părţilor şi având în vedere că niciuna nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar, de la această dată şi până la împlinirea termenului de perimare nu s-a realizat vreun act de procedură în vederea judecării procesului.

Recurentul-revizuent a criticat decizia recurată pe motiv că nu a fost culpa sa pentru lăsarea cauzei în nelucrare, în condiţiile în care a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 24 iunie 2019.

Critica este nefondată, deoarece curtea de apel a reţinut în motivarea deciziei recurate că "cererea s-a perimat la expirarea termenului de 6 luni de la data la care s-a dispus suspendarea, în cauză nefiind invocat niciun motiv de suspendare sau întrerupere a cursului perimării."

Corect a apreciat curtea de apel că, în cauză, nu a intervenit suspendarea sau întreruperea cursului perimării, din moment ce recursul declarat împotriva încheierii de suspendare "nu a avut aptitudinea de a întrerupe cursul perimării, deoarece prin decizia civilă nr. 1680/17.09.2020 ÎCCJ a anulat recursul, astfel că nu se poate aprecia că a fost declarat în vederea judecării procesului."

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a constatat în mod legal că este incidentă sancţiunea perimării.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În cauză, judecata a fost suspendată la 24 iunie 2019 pentru lipsa părţilor, dată de la care revizuentul A. nu a mai efectuat niciun act procedural cu eficienţa pretinsă de către acestea, adică din care să rezulte intenţia de a continua judecata, astfel cum impun dispoziţiile imperative ale art. 417 C. proc. civ., în virtutea cărora cursul perimării ar fi putut fi întrerupt.

Totodată, se constată că prin încheierea din 2 martie 2020 curtea de apel a prorogat judecarea excepţiei de perimare, având în vedere că s-a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 24 iunie 2019, iar prin încheierea din 15 iunie 2020 a repus cauza pe rol şi a acordat termen la 12 octombrie 2020 pentru discutarea excepţiei de perimare.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 417 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

Actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenţia clară de a continua judecata, de exemplu, trebuie să urmărească repunerea cauzei pe rol în scopul judecării procesului. Totodată, trebuie să fie un act valabil făcut, un act lovit de nulitate nefiind apt să producă întreruperea termenului de perimare.

Deşi revizuentul-pârât A. a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 24 iunie 2019, această cale de atac a fost anulată prin decizia nr. 1680 pronunţată la 17 septembrie 2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019.

Faţă de aceste consideraţii, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut prin decizia recurată că cererea de recurs nu a avut efectul de întrerupere prevăzut de art. 417 C. proc. civ., deoarece a fost anulată, astfel că nu se poate considera că a fost făcută cu intenţia de reluare a judecăţii, ci doar în scopul întreruperii cursului termenului de perimare.

Cum de la data suspendării judecăţii (24 iunie 2019) pricina a rămas în nelucrare din culpa revizuentului, care nu şi-a manifestat voinţa în sensul continuării judecăţii, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a constatat perimarea căii de atac, având în vedere că termenul de perimare de 6 luni s-a împlinit la 24 decembrie 2019.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 591R din 12 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 591R din 12 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2022.