Cassation inadmissibility for unclassified grounds and lack of personal interest in foreign birth record recognition

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Deliberând, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia IV-a civilă la 16 septembrie 2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat recunoaşterea actului nr. 149 de înregistrare a naşterii privind pe minora D., născută în Anglia.

În motivare, s-a arătat că, deşi a fost căsătorită cu B., sunt despărţiţi în fapt de 4 ani, fapt ce a dus la desfacerea căsătoriei. S-a mai susţinut că minora D. este născută pe teritoriul Angliei, din relaţia de concubinaj cu C., astfel că solicită ca în certificatul de naştere al minorei, atât la rubrica tată, cât şi la numele de familie, să fie trecut tatăl biologic, şi anume C..

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 75 din 21 ianuarie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel:

Prin decizia civilă nr. 1162A din 20 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 75 din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1162A din 20 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs reclamanta A., pârâtul C. şi pârâtul B..

Prin cele trei cereri de recurs, cu conţinut identic, au fost formulate următoarele critici:

Recurenţii au criticat decizia atacată pe motiv de nelegalitate raportat la art. 483 şi art. 486 lit. d) C. proc. civ., întrucât pe tot parcursul dosarului s-au susţinut motivele de fapt care conduc la admiterea cererii de chemare în judecată.

Au solicitat admiterea recursului şi a cererii de chemare în judecată, în sensul de a se dispune recunoaşterea actului de înregistrare a naşterii minorei D. şi să se pronunţe o hotărâre de exequator care să producă efecte juridice pe teritoriul României.

Printr-o altă critică au susţinut că instanţele de fond ar fi putut acorda un termen mai lung pentru ca divorţul să fie soluţionat definitiv printr-o hotărâre care să ateste că despărţirea în fapt dintre reclamantă şi pârâtul B. s-a produs cu 4 ani în urmă, împrejurarea din care rezultă că tatăl biologic al minorei este pârâtul C..

Instanţele de fond nu au dat dovadă de rol activ, deoarece au soluţionat cauza fără a acorda un termen de graţie în care părţile să obţină hotărârea de divorţ.

În dovedire, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând hotărârea nr. 5705 pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2020.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 483 raportat la art. 486 lit. c) şi d) şi art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenţii nu au indicat niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul declarat de reclamanta A., în raport cu excepţia nulităţii, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a prezentat critici susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că susţinerile din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., ce trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Nemulţumirile părţii privind neacordarea de către instanţa de fond a unui termen pentru a depune hotărârea definitivă de divorţ nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei atacate. Deşi a reclamat lipsa de rol activ a instanţelor de fond, recurenta-reclamantă nu a adus critici punctuale deciziei atacate şi nu a arătat în ce constau greşelile de judecată săvârşite de către instanţe

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică expunerea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Cum recursul nu are caracter devolutiv, simpla expunere a unor fapte şi afirmaţii nu este suficientă, deoarece motivarea recursului implică prezentarea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, astfel că motivele de recurs trebuie structurate în conformitate cu textul de lege anterior menţionat.

În aceste condiţii, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac exercitate de reclamanta A..

Examinând recursul declarat de pârâtul C., în raport cu excepţia de netimbrare, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi împuternicirea avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic.", sub sancţiunea nulităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar potrivit alin. (2), "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru."

În prezenta cauză, completul învestit cu soluţionarea căii de atac a stabilit că recurentul-pârât datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.

Cuantumul şi obligaţia achitării taxei judiciare de timbru au fost comunicate părţii la 13 decembrie 2021 .

Cum recurentul-pârât nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, deşi a fost legal înştiinţat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport cu prevederile legale anterior menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de pârâtul C., ca netimbrat.

Examinând recursul declarat de pârâtul B., în raport cu excepţia lipsei de interes, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 458 C. proc. civ., "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: are capacitate procesuală, în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes.

Condiţia interesului de a acţiona este reglementată de dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., conform cărora "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara."

Astfel, una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile în vederea protecţiei dreptului subiectiv este şi aceea ca interesul să fie personal, în sensul că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.

Înalta Curte reţine că reclamanta A. a solicitat, pe calea procedurii de recunoaştere a hotărârilor străine, reglementată de dispoziţiile art. 1.095 - art. 1.102 C. proc. civ., recunoaşterea actului de înregistrare a naşterii privind pe minora D., emis de autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. De asemenea, se constată că acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, de prima instanţă, iar apelul exercitat de către reclamantă a fost respins.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi de situaţia de fapt pe care se grefează această, şi anume împrejurarea că pârâtul C. figurează în actul de înregistrare a naşterii ca fiind tatăl minorei, Înalta Curte constată că pârâtul B. nu manifestă un interes personal în exercitarea recursului împotriva nr. 1162A din 20 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Aşadar, în lipsa unui folos practic care să îl vizeze pe recurentul-pârât C. prin admiterea recursului, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac este lipsită de interes, conform dispoziţiilor legale menţionate, motiv pentru care urmează a fi respinsă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de reclamanta A. şi recursul declarat de pârâtul C. şi va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâtul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1162A din 20 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1162A din 20 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1162A din 20 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2022.