Territorial jurisdiction for challenging filiation recognition classified as public order competence in negative conflict of jurisdiction

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra conflictului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021, la data de 08.03.2021, pe rolul Judecătoriei Bălceşti, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate că numitul C. nu este tatăl minorului D., urmând să fie radiat numele de familie şi prenumele acestuia de la rubrica "tatăl" din actul de naştere al minorului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 429 şi art. 432 C. civ.

La termenul de judecată din 28 mai 2021 instanţa a dispus introducerea în cauză a minorului D., prin reprezentant legal, în calitate de pârât.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 508 din 17 decembrie 2021 Judecătoria Bălceşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Judecătoriei Baia de Aramă, competenţa de soluţionare a acţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Bălceşti a reţinut, în esenţă, că din punct de vedere al competenţei teritoriale, potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

În speţă, cererea se referă la un copil din afara căsătoriei, recunoscut de ambii părinţi, astfel că trebuie calificată ca acţiune în contestarea recunoaşterii de filiaţie prevăzută de art. 420 alin. (1) C. civ. (numai în cazul unui copil din căsătorie, s-ar putea discuta despre o acţiune în tăgada paternităţii).

În acest sens, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 106 alin. (1) C. civ., ocrotirea minorului se realizează (în primul rând) prin părinţi, rezultă că în cazul în care se contestă recunoaşterea de filiaţie, de natură să afecteze însuşi statutul social al minorului, "persoana ocrotită" nu poate fi decât acesta.

Pe de altă parte, filiaţia minorului a fost stabilită deja (fiind emis certificat de naştere, care face dovada filiaţiei acestuia), astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care se referă in terminis la cererile privitoare la stabilirea filiaţiei (stabilirea maternităţii şi stabilirea paternităţii), situaţie în care competenţa teritorială este alternativă, aparţinând fie instanţei de la domiciliul pârâtului, fie instanţei de la domiciliul reclamantului.

Este de precizat că în toate aceste situaţii, inclusiv în ipoteza competenţei alternative, competenţa teritorială este exclusivă, de ordine publică.

Trebuie subliniat că şi în ipoteza în care s-ar avea în vedere dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., la momentul formulării cererii pârâta B. era domiciliată în judeţul Mehedinţi, iar pârâtul C. era domiciliat în judeţul Dolj, astfel că nu puteau atrage competenţa Judecătoriei Bălceşti.

Aşa cum s-a reţinut în precedent, minorul se află în com. Isverna, jud. Mehedinţi, fiind dispusă măsura plasamentului la asistent maternal profesionist E., încă din cursul anului 2018.

Cum potrivit prevederilor H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, localitatea Isverna, jud. Mehedinţi, se află în circumscripţia Judecătoriei Baia de Aramă, jud. Mehedinţi, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei anterior menţionate.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Baia de Aramă a pronunţat sentinţa civilă nr. 20 din 23 februarie 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că Judecătoria Bălceşti este instanţă competentă, având în vedere că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a acţiunilor în tăgada paternităţii, aceasta este prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., normă care reglementează o competenţă teritorială de ordine privată care nu poate fi invocată, din oficiu, de către instanţă, ci numai de către pârât, prin întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prezentul conflict de competenţă a fost generat de interpretarea şi aplicarea greşită, de către instanţa învestită prin declinarea cauzei, a textelor de lege referitoare la excepţia de necompetenţă teritorială, respectiv a condiţiilor în care această excepţie poate fi invocată.

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., prin care a învederat că nu poate fi tatăl minorului D., acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 429 şi 432 C. civ.

Indiferent de calificarea juridică a naturii acţiunii introductive de instanţă, cerere referitoare la filiaţie, caz în care sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sau cerere privind ocrotirea persoanei fizice, ce ar intra în sfera prevederilor art. 114 alin. (1) din acelaşi cod, în toate aceste situaţii, inclusiv în ipoteza competenţei alternative, prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competenţa teritorială este exclusivă, de ordine publică.

O asemenea concluzie se întemeiază pe dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă". Rezultă din aceste dispoziţii legale că părţile pot deroga de la normele de competenţă teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situaţii normele de competenţă teritorială sunt de ordine privată. Per a contrario, în celelalte cereri normele de competenţă teritorială sunt de ordine publică, deci imperative, iar aceasta trimite la concluzia că instanţa de judecată poate invoca, din oficiu, necompetenţa sa.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., mai este competentă instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei.

Deşi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 1 consacră un drept de opţiune al reclamantului în materia stabilirii filiaţiei, aceste norme rămân imperative, astfel că cererile se adresează, în mod obligatoriu, exclusiv uneia din cele două instanţe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ. Deci, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opţiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care aşezare în teritoriu a instanţei serveşte cel mai bine protejării drepturilor şi intereselor sale legitime.

Rezultă că, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, reclamantul are un drept de opţiune numai între judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are el însuşi domiciliul şi cea în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâtului.

Prin urmare, declinarea competenţei de către Judecătoria Bălceşti s-a efectuat cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.", raţionamentul Judecătoriei Baia de Aramă fiind, astfel, unul greşit, acesta formând obiectul de analiză şi fundamentul pentru care Înalta Curte constată că această din urmă instanţă este competentă a soluţiona cauza.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, ca instanţă de regularizare învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia de Aramă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia de Aramă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2022.