Cassation of civil judgment annulled for lack of specific legal criticism regarding contradictory reasoning and evidentiary assessment.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 31.01.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 88.000 euro, precum şi a dobânzii remuneratorii.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 2009, art. 1530 şi urm. C. civ.

Paratul B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenta teritoriala a Tribunalului Vâlcea, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii.

La 04.04.2019, reclamantul a formulat o cerere adiţională prin care a solicitat completarea cererii de chemare în judecată, în sensul că înţelege să cheme în judecată, alături de pârâtul iniţial şi pe pârâtul C..

Prin sentinţa civilă nr. 738/31.05.2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia necompetentei sale teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare şi a declinat competenta soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 24.06.2019, sub nr. x/2019.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 1484/29.06.2020 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, invocată de aceştia, ca neîntemeiată, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi pârâtul C., a fost obligat pârâtul C. la plata către reclamant a sumei în cuantum de 6.000 euro, echivalentul în RON, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii. Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei în cuantum de 82.000 euro, echivalentul în RON, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale remuneratorii, ca neîntemeiată. A fost obligat pârâtul C. la plata către reclamant a sumei în cuantum de 1.460,31 RON, reprezentând taxă judiciară, precum şi la plata sumei în cuantum de 344 RON, reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată proporţionale pretenţiilor admise. Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei în cuantum de 6.326,18 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, precum şi la plata sumei în cuantum de 4.706 RON, reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată proporţionale pretenţiilor admise.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul B..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin decizia civilă nr. 640A din 2 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat. A obligat pe apelant la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 3.400 RON cheltuieli de judecată în apel. A respins cererea intimatului-pârât privind cheltuielile de judecată în apel.

4. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 951A din 15 iunie 2021 şi a încheierii de dezbateri din 8 iunie 2021 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul B..

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că motivarea hotărârii este in totala contradicţie cu probele administrate, arătând că a cerut audierea lui D., în calitate de martor, şi a solicitat interogarea intimatului A. si a intimatului C., iar modul în care au fost administrate aceste probe nu l-a mulţumit.

De altfel, la luarea interogatoriilor celor două părţi, la multe dintre întrebări s-a consemnat altceva decât s-a răspuns, la altele s-a renunţat, motivat de faptul că nu priveşte fapte personale, iar la altele nu s-a consemnat răspunsul dat de către aceştia.

Instanţa de apel a mers pur si simplu pe aceeaşi linie pe care a mers instanţa de fond şi a pronunţat o soluţie greşită.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea atât a încheierii de şedinţă, cât şi a deciziei atacate, admiterea apelului său declarat împotriva încheierilor de şedinţă din 15.06.2020 şi 22.06.2020, precum si a sentinţei civile nr. 1484/29.06.2020 şi, pe fond, respingerea acţiunii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Înalta Curte reţine că, deşi a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că motivarea hotărârii este în contradicţie cu probele administrate, recurentul-pârât nu a arătat în concret în ce constă această greşeală a instanţei şi nu a formulat critici care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, ci în esenţă, se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurent.

În speţă, deşi recurentul afirmă că decizia atacată ar cuprinde motive contradictorii şi confuze, făcând referire la modul cum au fost administrate probele încuviinţate în apel, acesta nu aduce nicio critică propriu-zisă hotărârii instanţei de apel, ci se limitează la a susţine generic că instanţa de apel a pronunţat, ca şi instanţa de fond, o soluţie greşită, fără a face referire însă la argumentele instanţei de apel şi a arăta care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei, care sunt textele legale încălcate şi în ce ar consta eventuala contrarietate pretins invocată din considerentele instanţei de apel.

Or, cu privire la probele administrate în apel, instanţa de apel reţine că "la interogatoriul luat în apel intimatului-pârât C. (dosar apel), acesta a arătat că nu a avut consimţământul reclamantului A. pentru a face plata către D..

În ce îl priveşte pe însuşi martorul D., în cadrul declaraţiei dată în faţa Curţii acesta a negat total primirea sumei, susţinând pur şi simplu că aceasta este falsă.

Aşadar, prin aceste mijloace de probă nu s-a dovedit că apelantul-pârât a primit indicaţie din partea reclamantului să facă plata către societatea E. S.R.L.."

În continuare, instanţa de apel a reţinut că "în mod esenţial, în cauză fac obiectul judecăţii exclusiv raporturile juridice dintre reclamant şi cei doi pârâţi, derivând din mandat, ceea ce implică faptul că analiza făcută de către Curte trebuie să se limiteze la acestea, fără a putea antama raporturi juridice străine de cauză.

Iar din această perspectivă, esenţial este dacă numitul D. poate fi considerat împuternicit de reclamant pentru a primi o plată valabilă în numele său sau nu.

Cum s-a precizat mai sus, probele administrate nu au demonstrat existenţa unei asemenea împuterniciri.

Prin urmare, nu se poate extrage concluzia că plata făcută de apelantul pârât către societatea E. S.R.L. poate fi considerată o plată valabilă, de natură să stingă obligaţia de a da socoteală către reclamant.".

Aspectele analizate de instanţa de apel nu au fost criticate de recurent prin memoriul de recurs, aceasta reluând criticile din apel referitoare la contradicţia dintre motivarea hotărârii şi probele administrate, fără a arăta, în concret, în ce ar consta eventuala contrarietate pretins invocată din considerentele instanţei de apel, invocând doar interpretarea greşită a probatoriului cu privire la susţinerile recurentului potrivit cărora ar fi achitat suma încasată lui D., administrator al S.C. E. S.R.L.., la presupusa solicitare a intimatului-pârât C., aspect necenzurabil în recurs.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei -, recurentul era dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată cuprinde sau nu motivele pe care se sprijină, ori care sunt contradicţiile din motivarea hotărârii şi să dezvolte, în continuare, motive de nelegalitate ale deciziei atacate, în raport de considerentele instanţei de apel, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

De asemenea, prin cererea de recurs, recurentul-pârât a făcut ample referiri la aspectele de fapt ale judecăţii, reluând în acest sens pasaje ample care se regăsesc în apărările formulate prin motivele din apel şi cele prezentate în faţa primei instanţe.

Or, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a actelor normative care au stat la baza cererii de chemare în judecată, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa de recurs nu are a examina aceste critici de netemeinicie.

În acest context, se constată că susţinerile recurentului vizând pretinsa motivare contradictorie şi interpretarea greşită a probatoriului sunt formale şi nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul B..

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A., constând în onorariul de avocat, dovada cheltuielilor de judecată, efectuată în conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ., aflându-se la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 8 iunie 2021 şi a deciziei civile nr. 951A din 15 iunie 2021 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2022.