Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1329/2005 AI generated

Eligibility for military labor detention benefits under Law No. 309/2002: requirement of service within General Directorate of Labor Services detachments

Case Number Decizia nr. 1329/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the appeal of the defendant pension fund, setting aside the first-instance decision and dismissing the plaintiff's claim in the final instance. The dispute concerned the validity of a pension authority decision refusing to recognize the plaintiff's military service period (1953–1956) for entitlements under Law No. 309/2002. Although the appellate court had previously granted relief based on evidence that the plaintiff served in a labor detachment of the Ministry of Construction, the supreme court reversed this, finding that Law No. 309/2002 strictly limits benefits to those who served in labor detachments subordinate to the General Directorate of Labor Services, not in regular military units of the former Ministry of National Defense, thereby ruling that the plaintiff did not meet the cumulative statutory conditions.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002; Eligibility for military labor detention benefits under Law No. 309/2002: requirement of service within General Directorate of Labor Services detachments: The dispute concerned the validity of a pension authority decision refusing to recognize the plaintiff's military service period (1953–1956) for entitlements under Law No. 309/2002. Although the appellate court had previously granted relief based on evidence that the plaintiff served in a labor detachment of the Ministry of Construction, the supreme court reversed this, finding that Law No. 309/2002 strictly limits benefits to those who served in labor detachments subordinate to the General Directorate of Labor Services, not in regular military units of the former Ministry of National Defense, thereby ruling that the plaintiff did not meet the cumulative statutory conditions.

Keywords

AI generated
military service detention conditions pension rights entitlement condition for benefits validity of service statutory requirement

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
The specific statutory provision cited in the dispositive that determines the substantive grounds for the final decision to dismiss the plaintiff's claim.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002

The specific statutory provision cited in the dispositive that determines the substantive grounds for the final decision to dismiss the plaintiff's claim.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul T.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 9220 din 3 februarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri care să constate că perioada 3 decembrie 1953 - 2 noiembrie 1956 se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, deși îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, pârâta a refuzat să-i acorde drepturile solicitate.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să constate că perioada menționată de reclamant se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, reținând, în esență, că reclamantul a făcut dovada că stagiul militar l-a efectuat într-un detașament de muncă aparținând Ministerului de Construcții.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, susținând că din actele dosarului nu rezultă că detașamentele de muncă în care a lucrat reclamantul, au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, ori de prevederile Legii nr. 309/2002 beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în aceste detașamente de muncă, în perioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Din livretul militar al reclamantului T.I. rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în perioada 3 decembrie 1953 - 2 noiembrie 1956, la U.M. 04992.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă, în perioada 1950 - 1961, iar detașamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Or, în cauză, recurentul-reclamant a satisfăcut stagiul militar în unități militare din sistemul fostului Minister al Forțelor Armate, motiv pentru care se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul declarat este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 253 din 22 aprilie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul T.I.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.