Medical malpractice claim against prison physician assigned to Ploiești District Court; negative jurisdictional conflict resolved in its favor.

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.11.2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Colegiul Medicilor din România şi Colegiul Medicilor Prahova, anularea deciziei nr. 18/24.08.2016 adoptată de Colegiul Medicilor Prahova şi a deciziei nr. 177/2018 adoptată de Colegiul Medicilor din România.

Prin precizarea la acţiune reclamanta a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu B., medic specialist de medicină internă, de la care solicită despăgubiri în cuantum de 75.000 RON, pentru suferinţele pricinuite prin actul medical efectuat.

Pârâtul Colegiul Medicilor Prahova a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, excepţia netimbrării cererii, excepţia nulităţii cererii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Colegiului Medicilor Prahova şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Colegiul Medicilor din România a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia tardivităţii cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiate.

La primul termen de judecată din data de 05.03.2021, instanţa a disjuns cauza cu privire la pârâtul medic B., dispunând formarea unui dosar separat, respectiv prezentul dosar nr. x/2021, având ca obiect pretenţii.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 2195/02.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

A reţinut instanţa că prin cererea precizatoare depusă în dosarul iniţial nr. x/2020, reclamanta a dedus judecăţii solicitarea de obligare a medicului B., medic specialist medicină internă, fost angajat al Penitenciarului Târgşor, la plata unor despăgubiri pentru actul medical defectuos prestat, în perioada încarcerării în penitenciar.

Art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 defineşte malpraxisul ca fiind eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.

Potrivit art. 684 alin. (1) din acelaşi act normativ, procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 687 din Legea nr. 95/2006, instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Întrucât o astfel de cerere este de competenţa instanţei de drept comun, respectiv Judecătoria Ploieşti, în raport de locul unde a avut loc pretinsul act de malpraxis (Penitenciarul Târgşor), dat fiind că normele de procedură ce reglementează competenţa sunt de strictă interpretare, competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Ploieşti.

Prin sentinţa nr. 132/07.01.2022, Judecătoria Ploieşti a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că acţiunea include două capete principale de cerere, primul referindu-se la anularea deciziei nr. 18/24.08.2016, adoptată de Colegiul Medicilor Prahova, respectiv nr. 177/2018, adoptată de Colegiul Medicilor din România, iar al doilea referindu-se la acţiunea în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva pârâtei medic B.. Aceste două capete principale de cerere au aceeaşi cauză, reprezentată de prejudiciul creat reclamantei A., urmare a asistenţei medicale pretins defectuoase de care aceasta a beneficiat în perioada detenţiei sale.

Or, în aceste condiţii, prima instanţă învestită nu putea disjunge al doilea capăt de cerere, cu formarea unui nou dosar în care s-a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale, cât timp instanţa competentă să soluţioneze cele două capete de cerere se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

În speţă, pretenţia ce atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt este chiar solicitarea de anulare a deciziilor adoptate de pârâţii Colegiul Medicilor Prahova şi Colegiul Medicilor din România, această situaţie determinând o prorogare legală de competenţă în favoarea instanţei de grad mai înalt şi pentru cea de-a doua pretenţie, dată de acţiunea în răspundere civilă delictuală.

În cauză, având în vedere că primul petit al cererii reclamantei vizează anularea unor acte administrative, raportat la prevederile art. 94 şi art. 95 pct. 1 C. proc. civ., revine tribunalului competenţa de soluţionare a prezentei cereri, în integralitate, aceasta fiind instanţa de grad mai înalt, prin raportare la judecătorie.

Este irelevant faptul că aceste două cereri principale au o natură diferită, în sensul că atrag competenţa unor secţii cu specializare diferită, aparţinând unor instanţe de grad diferit, cât timp instanţa de grad mai înalt este ţinută să analizeze ambele capete principale de cerere.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, pentru următoarele argumente:

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat anularea a două decizii administrative, una emisă de Colegiul Medicilor din România, alta emisă de Colegiul Medicilor Prahova, ce au avut ca efect stingerea răspunderii disciplinare împotriva medicului B., despre care reclamanta a arătat, că prin actele medicale efectuate, i-a pus viaţa în pericol.

Prin cererea precizatoare formulată ulterior, reclamanta arătat că înţelege să se judece şi cu persoana fizică B., medic specialist de medicină internă angajat al Penitenciarului Târgşor, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 75.000 RON cu titlu de despăgubiri, pentru actele medicale necorespunzătoare efectuate de către aceasta reclamantei.

Cauza a fost înregistrată iniţial sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, iar la data de 05.03.2021, cererea precizatoare a fost disjunsă, urmând a fi soluţionată în cadrul dosarului nr. x/2021 al aceleiaşi instanţe, care a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Judecătoria Ploieşti a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare în favoarea secţiei de contencios a Tribunalului Bucureşti, consecinţa fiind înregistrarea prezentului conflict negativ de competenţă pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că desistarea Judecătoriei Ploieşti de soluţionarea cauzei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 465 C. proc. civ. conform cărora "Măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac", în sensul că această instanţă şi-a întemeiat soluţia de declinare pe considerente privind greşita disjungere a cererii precizatoare, în condiţiile în care o astfel de măsură a instanţei de judecată nu poate fi cenzurată în nicio modalitate procedurală, astfel cum reţin dispoziţiile legale menţionate.

Astfel, disjungerea cererii precizatoare s-a raportat la temeiul şi obiectul acesteia, respectiv solicitarea de despăgubiri pentru pretinsa săvârşire a unui act medical necorespunzător, cu alte cuvinte, pentru un act de malpraxis.

În această materie, sunt incidente dispoziţiile art. 687 din Legea nr. 95/2006, conform căruia instanţa competentă să soluţioneze litigiile născute din cazurile de malpraxis este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Art. 687 din Legea nr. 95/2006 reprezintă o normă procedurală care stabileşte o competenţă materială specială de soluţionare a răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte actul de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competenţa de drept comun raportată la criteriul valoric, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant.

Se observă, totodată, că norma reglementată prin art. 687 din Legea nr. 95/2006 este cuprinsă la Capitolul VII - Dispoziţii finale din actul normativ menţionat, astfel încât este o prevedere de sine stătătoare a cărei aplicare nu este condiţionată de raportarea la un alt text de lege, vizând deci soluţionarea tuturor litigiilor fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006.

Reclamanta a susţinut că i-a fost acordată, de către pârâtă, o asistenţă medicală necorespunzătoare în perioada încarcerării în Penitenciarul Târgşor, instituţie care se află în raza teritorială a Judecătoriei Ploieşti, astfel încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 687 din Legea nr. 95/2006, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Ploieşti, ca instanţă în raza căreia s-a săvârşit pretinsul act de malpraxis.

În materie, a fost pronunţată şi decizia în interesul legii nr. 5/21.02.2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 279/23.03.2022, prin care s-a statuat că, indiferent dacă în litigiile privind tragerea la răspundere civilă delictuală pentru malpraxis, a fost urmată sau nu procedura prealabilă reglementată de dispoziţiile art. 679-685 din Legea nr. 95/2006, competenţa de soluţionare aparţine judecătoriei.

Întrucât în prezenta cauză, aşa cum s-a arătat, fapta reclamată (actul medical necorespunzător) se pretinde a se fi petrecut în perioada în care reclamanta a fost în executarea unei pedepse privative de libertate într-o unitate de detenţie aflată în circumscripţia Judecătoriei Ploieşti, respectiv Penitenciarul Târgşor, competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe, cu luarea în considerare şi a celor statuate prin decizia în interesul legii anterior menţionată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.