Inadmissibility of civil action requiring defendant to pay third party based on lack of proper claim

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la data de 29.07.2020 sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Udeşti şi intervenienta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Suceava, obligarea pârâtei UAT Comuna Udeşti la plata sumei de 710.876 RON şi a accesoriilor aferente acestei sume intervenientului forţat APIA-Centrul Judeţean Suceava, pentru paguba produsă acestuia prin obţinerea ilicită de către pârâtă a sumei sus precizate cu titlu de subvenţie pe suprafaţă de păşune, proprietatea pârâtei, pentru anii 2011-2013 şi 2014, în urma îndeplinirii de către el şi de către salariaţii aparatului de specialitate al primarului a atribuţiilor ce le-au fost încredinţate prin hotărâri de consiliu local în scopul obţinerii subvenţiilor.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 218, art. 219, art. 221, art. 223 noul C. civ. rap. la art. 1349 coroborat cu art. 1345 noul C. civ., şi art. 68 noul C. proc. civ., art. 1635-1639 C. civ.

Pârâta UAT Comuna Udeşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului,excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a comunei Udeşti cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea sa la plata subvenţiilor primite de B. în perioada 2013-2014, excepţia lipsei de interes a reclamantului.

Pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat introducerea în cauză a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-APIA, în calitate de intervenient forţat, aceasta fiind entitatea căreia reclamantul îi datorează suma de 710.876 RON.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava

Prin sentinţa nr. 1447/15.12.2020, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a respins acţiunea, ca inadmisibilă, a obligat reclamantul la plata, către pârâta UAT Comuna Udeşti, a sumei de 7.140 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia nr. 523/20.05.2021, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins apelul reclamantului împotriva sentinţei; a obligat apelantul să plătească intimatei UAT Comuna Udeşti cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A., învederând următoarele:

-Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul arată că instanţele anterioare erau obligate să-şi verifice competenţa materială procesuală funcţională în judecarea cauzei şi să constate, pe de o parte, că judecarea prezentei cauze la fond revine instanţei specializate, respectiv Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi, pe de altă parte, în calea de atac a recursului, Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ. Întrucât cererea de chemare în judecată a făcut obiectul cercetării judecătoreşti a secţiilor civile, hotărârile pronunţate sunt nule, fiind date de instanţe de judecată necompetente material sub aspect procesual funcţional. În considerarea Deciziei nr. 17/17.09.2018 a ICCJ, a art. 247 alin. (1) noul C. proc. civ., recurentul invocă excepţia nulităţii absolute a acestor hotărâri, având în vedere că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 a lin.(2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea 304/2004, necompetenţa materiala procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.";

-Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârile ambelor instanţe au fost pronunţate cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 218, art. 219 alin. (1), art. 221, art. 223, art. 1349, art. 1341 alin. (1), art. 1635-1639 C. civ.. În cauză sunt îndeplinite toate condiţiile referitoare la obiectul cererii - care constă în pretenţia recurentului de obligare a pârâtei, în solidar cu acesta, pe temeiul răspunderii civile delictuale, la plata sumei de 710.876 RON şi a accesoriilor aferente acesteia, către inţervenientul forţat APIA Suceava, persoana păgubită.

Pretenţia concretă dedusă judecăţii - obiectul principal -dezvoltată în cuprinsul cererii şi clarificată prin răspunsurile la întâmpinările pârâtei şi ale intervenientului forţat, vizează realizarea unei situaţii juridice pentru care este obligatorie calea judecăţii, respectiv obligarea pârâtei UAT Comuna Udeşti la plata, în solidar cu recurentul, în temeiul răspunderii civile delictuale, a sumei obţinute în mod nelegal (710.876 RON) şi a accesoriilor aferente acestei sume, cu titlul de subvenţie pe suprafaţă de păşune, proprietatea pârâtei, pentru anii 2011, 2013 şi 2014, ca plată nedatorată (conf. art. 1341 alin. (1) noul C. civ.) către ANAF Suceava, cu consecinţa îmbogăţirii fără justă cauză în dauna patrimoniului recurentului (conf. art. 1345 noul C. civ.) prin începerea executării silite împotriva recuentului de către ANAF Suceava şi cu posibilitatea restituirii sumei în mod direct de către pârâtă intervenientului forţat, prin efectul legii.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 68 şi art. 75 C. proc. civ., aprecierile pârâtei precum că un pârât nu poate fi obligat la plata unei sume de bani către un alt pârât, sunt aleatorii cauzei, având în vedere că în temeiul art. 70 noul C. proc. civ. terţul - intervenientul forţat, devine reclamant în procesul iniţial, acesta putând pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul iniţial, în speţă, recurentul. Intervenientul forţat, APIA, este îndreptăţit să obţină restituirea sumei (710.876 RON) încasate ilicit de către pârâta UAT Corn Udeşti.

Recurentul este îndreptăţit să solicite restituirea acestei sume (710.876 RON) de la pârâtă, sumă pe care a fost obligat să o achite intervenientului forţat APIA şi care se află în prezent în contul pârâtei. În condiţiile achitării de către recurent a sumei de 710.876 RON, reprezentând subvenţia ilicită a pârâtei UAT Comuna Udeşti, aceasta s-ar îmbogăţi fără just temei în dauna patrimoniului acestuia.

5. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă UAT Comuna Udeşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Chestiunea necompetenţei primei instanţe este invocată pentru prima dată în recurs, fiind făcută omisso medio, situaţie faţă de care un astfel de demers este inadmisibil. Deşi recurentul invocă aplicarea greşită a unor norme de drept material, soluţia instanţei de apel nu a fost întemeiată pe dispoziţii din C. civ., ci pe dispoziţii din C. proc. civ.. Reclamantul nu formulează pretenţii proprii faţă de pârât, ci solicită obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat intervenientului forţat APIA-Centru Judeţean Suceava, ceea ce este inadmisibil din perspectiva condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii civile. Solicită respingerea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În termen legal, intimata-intervenientă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Suceava a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală. Recurentul nu a invocat excepţia de necompetenţă funcţională a instanţei de fond, aceasta nemaiputând fi invocată în calea de atac a recursului. Soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, în considerarea faptului că există o hotărâre penală definitivă de obligare a reclamantului din prezenta cauză la plata sumei de 710.876 RON către pârâta intervenientă, încasată nelegal.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către intimata-intervenientă APIA, prin care a solicitat respingerea apărărilor acesteia, ca nefondate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivul de casare înscris în pct. 3 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de către recurent are în vedere ipoteza în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Coroborând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că necompetenţa de ordine publică putea constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condiţiile legii, adică de reclamant sau de către judecător la primul termen de judecată, la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, iar reclamantul este nemulţumit de soluţia dată.

Art. 130 alin. (2) C. proc. civ. impune ca atât instanţa, cât şi părţile să examineze întâi respectarea regulilor de competenţă - şi a aspectelor de fond necesare pentru determinarea instanţei competente - şi abia, apoi, fondul pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză. Respectarea în practică a obligaţiei de verificare, cu prioritate, a competenţei este asigurată de dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., care obligă instanţa să-şi verifice competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Dacă nu a fost invocată în termenul stipulat de lege, excepţia necompetenţei de ordine publică nu va mai putea fi invocată pe parcursul judecării procesului, în primă instanţă şi nici direct în apel sau recurs.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 218, art. 219, art. 221, art. 223 noul C. civ. rap. la art. 1349 coroborat cu art. 1345 noul C. civ., şi art. 68 noul C. proc. civ., art. 1635-1639 C. civ. şi a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Tribunalului Suceava.

La primul termen de judecată din 27.10.2020, instanţa şi-a verificat competenţa şi a constatat că este competentă general, material şi teritorial să judece cauza, iar reclamantul a precizat, prin avocat, că Tribunalul Suceava este competent să judece litigiul . Faţă de această situaţie, concluziile orale prin care reprezentantul recurentului-reclamant acreditează ideea că reclamantul ar fi investit greşit instanţa civilă nu se mai susţin, fiind contrazise de actele dosarului, respectiv încheierea de şedinţă din 27.10.2020 (primul termen de judecată la fond), în cadrul căreia sunt consemnate concluziile aceluiaşi avocat cu privire la faptul că secţia civilă a tribunalului este competentă a soluţiona pricina.

În apel, cauza a avut un singur termen de judecată, cel la care s-a pronunţat decizia recurată, iar părţile nu au înţeles să invoce nereguli procedurale legate de competenţa secţiei civile a Curţii de Apel Suceava.

Cum recurentul-reclamant nu a invocat excepţia de necompetenţă funcţională a instanţei de fond, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi având în vedere regimul juridic care guvernează excepţiile de necompetenţă, reglementat de normele imperative sus enunţate, Înalta Curte va reţine că invocarea excepţiei privind necompetenţa funcţională a instanţei în soluţionarea cauzei, ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este posibilă.

În cauză, statuările din decizia în interesul legii nr. 17/2018 potrivit cărora necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică, invocate de către recurent, sunt fără relevanţă, întrucât rămân mai departe aplicabile dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Prin urmare, critica recurentului sub aspectul incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se vădeşte a fi nefondată.

Prin critica subsumată motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanţele anterioare au respins acţiunea, ca inadmisibilă, doar cu referire la obiectul accesoriu al acesteia, respectiv obligarea comunei UAT Udeşti la plata sumei de 710.876 RON şi a accesoriilor aferente în mod direct intervenientului forţat, iar nu şi cu privire la obiectul principal privind îmbogăţirea fără justă cauză, situaţie faţă de care hotărârea recurată este nelegală.

Înalta Curte constată că acţiunea recurentului-reclamant a fost respinsă atât în fond, cât şi în apel, prin raportare la chestiuni care ţin de exerciţiul acţiunii civile, respectiv pentru faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că reclamantul nu deduce judecăţii o pretenţie proprie împotriva pârâtului, ci solicită obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat intervenientului forţat Apia.

În concret, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la efectuarea unei prestaţii către un terţ, iar nu către titularul acţiunii, ceea ce apare ca inadmisibil din perspectiva condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii civile.

Potrivit art. 32 alin. (1) C. proc. civ.:

"Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes."

Condiţiile reglementate de textul legal menţionat trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză, în mod corect instanţele anterioare au constatat că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei pretenţii proprii a reclamantului în cadrul raportului juridic cu care chiar el a învestit instanţa.

Pretenţia acţiunii civile reprezintă însuşi scopul pentru care reclamantul a pornit procesul şi constituie raţiunea pentru care reclamantul solicită instanţei de judecată ajutorul fie pentru realizarea unui drept, fie pentru protecţia unei alte situaţii juridice.

Rezultă că pentru îndeplinirea acestei condiţii este necesar ca prin acţiunea introdusă, reclamantul să formuleze pretenţii proprii (realizarea unui drept sau protecţia unei situaţii juridice) împotriva celui chemat în judecată.

Cum în cauză, aşa cum s-a arătat anterior, reclamantul nu a formulat nicio pretenţie împotriva pârâtei, în mod corect instanţele anterioare au respins demersul judiciar al acestuia, ca inadmisibil.

Contrar susţinerilor recurentului, nu are relevanţă câte capete de cerere are acţiunea respectivă, dacă unele dintre ele sunt principale, iar altele secundare, întrucât printre condiţiile de exercitare ale acţiunii civile nu se regăsesc şi aceste elemente, textul art. 32 alin. (1) C. proc. civ. referindu-se strict la cele patru aspecte constând în capacitatea procesuală, calitatea procesuală, existenţa pretenţiei şi a interesului, a căror îndeplinire, pentru ca învestirea instanţei să fie conformă legii, trebuie să fie cumulativă.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că instanţele anterioare au aplicat în mod corect dispoziţiile art. 30 şi 32 C. proc. civ., situaţie ce determină ca analizarea celorlalte aspecte de fond ale pricinii, privitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 218, art. 219 alin. (1), art. 221, art. 223, art. 1341 alin. (1), art. 1345, art. 1349, art. 1635-1639 C. civ., să nu mai poată fi realizată.

Recurentul-reclamant a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în recurs însă, dat fiind soluţia ce se va pronunţa, cererea va fi respinsă, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea căzută în pretenţii din perspectiva textului legal fiind chiar recurentul.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 523 din 20 mai 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 523 din 20 mai 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.