Recoverability of litigation costs for procedural provocation appeals following unsuccessful ordinary appeals

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă sub nr. dosar x/2019 la data de 08.10.2019, reclamantul A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (pe viitor ASF) Bucureşti, obligarea acesteia la plata sumei de 241,149.79 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în legătură cu dosarul nr. x/2015; obligarea ASF la plata cheltuielilor de judecată (taxa de timbru şi onorariu avocaţial) ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 451 şi urm. C. proc. civ., precum şi orice alte dispoziţii la care s-a făcut trimitere în cererea de chemare în judecată.

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi, în subsidiar, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată astfel cum au fost solicitate.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1121/05.08.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 50.000 RON cheltuieli de judecată din dosarul nr. x/2015, reprezentând onorariu de avocat, redus; a respins, în rest cererea, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5105 RON cheltuieli de judecată din care suma de 2015 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, iar suma de 3000 RON onorariu de avocat redus.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 608/A/12.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul pârâtei împotriva sentinţei; a admis apelul reclamantei şi a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 7.537 RON, taxa de timbru din dosarul nr. x/2015, achitată pentru apelul provocat şi 10.000 RON onorariu de avocat în apelul provocat; 6.208 RON, taxa de timbru din dosarul nr. x/2015, achitată pentru recursul provocat şi 10.000 RON onorariu de avocat în recursul provocat; 2.000 RON onorariu de avocat în prezentul litigiu, în plus faţă de cel de 3.000 RON acordat de prima instanţă şi 674,9 RON taxă de timbru în prezentul litigiu, în plus faţă de cei 2105 RON acordaţi de prima instanţă; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei; a obligat pe apelanta-pârâtă la plata, către apelanta-reclamantă, a sumei de 808,67 RON, reprezentând taxa de timbru din apel, aferentă pretenţiilor admise.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta ASF Bucureşti, arătând că în mod greşit instanţa de apel a apreciat faptul că se impune acordarea cheltuielilor de judecată pentru apelul provocat şi pentru recursul provocat promovate de către A. în dosarul nr. x/2015 ca reprezentând cheltuieli de judecată utile şi necesare astfel încât recuperarea acestora să cadă în sarcina părţii care a pierdut procesul precum şi acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial în prezenta cauză, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Contrar considerentelor instanţei de apel, este fără relevanţă că apelul provocat formulat de A. a fost respins ca rămas fără obiect. Relevant în cauză este că A. a apreciat oportun să utilizeze această modalitatea procesuală strict facultativă în raport cu exercitarea căilor de atac ordinare. Caracterul opţional al exercitării căii de atac exclude posibilitatea de a solicita cheltuieli de judecată în această situaţie.

Exercitarea apelului şi recursului provocat în dosarul nr. x/2015 în care instanţa a admis acţiunea Fondului Proprietatea reprezintă demersuri de procedură care excedează limitelor justificate ale unei strategii de apărare în condiţiile speţei respective.

Deoarece apelul provocat formulat de A. în dosarul menţionat a fost respins, rezultă că aceasta este partea care a pierdut procesul cu privire la aspectele cuprinse în apelul provocat şi nu este îndreptăţită să solicite cheltuieli de judecată pentru acest demers procedural.

În mod nejustificat instanţa de apel reţine că promovarea căilor de atac ordinare în dosarul nr. x/2015 de către ASF s-a realizat în mod neîntemeiat şi, pe cale de consecinţă, a condus la introducerea apelului şi a recursului provocat de către A. şi, implicit, antrenarea cheltuielilor constând în taxe de timbru şi onorarii de avocat de către aceasta.

În dosarul nr. x/2015, ASF a formulat toate căile de atac ordinare necesare apărării drepturilor sale. Promovarea căilor ordinare de atac ordinare într-o cauză nu trebuie să fie considerată o conduită procesuală neîntemeiată şi imputabilă părţii în mod nejustificat, astfel încât este profund eronat în etapa analizei cheltuielilor de judecată să se stabilească o legătură de cauzalitate între efectuarea demersurilor procesuale obligatorii de tipul apel şi recurs şi efectuarea unor acte de procedură opţionale de către partea adversă, de tipul apel provocat şi recurs provocat.

Contrar considerentelor instanţei de apel, apelul şi recursul provocat reprezintă strategii procesuale de oportunitate şi nu au pot fi considerate echivalentul căilor de atac ordinare, ca mijloace obligatorii procesuale de apărare a dreptului.

Mai mult, pentru apelul şi recursul provocat care au fost respinse instanţa de apel a apreciat că în dosarul nr. x/2015 instanţa de fond a dispus acordarea cheltuielilor de judecată aferente achitării taxei de timbru pentru cererea de chemare în garanţie, chiar dacă aceasta a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Sub acest aspect, instanţa de apel preia în mod nejustificat argumentele expuse de către A., iar considerentele analizei instanţei realizate în cadrul acelui dosar nu pot fi scoase din context şi invocate cu titlu de precedent, în mod speculativ, în prezenta cauză.

Referitor la cuantumul sumei solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, recurenta arată că instanţa de apel a modificat în mod arbitrar dispoziţiile sentinţei de fond, care a acordat 3000 RON în loc de 8528 RON, fără să precizeze argumente viabile care să fundamenteze această soluţie.

6. Apărările formulate în cauză

În termen legal, A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrare, cu argumentul că aspectele privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezintă chestiuni de netemeinicie, iar nu de nelegalitate. A mai invocat intimatul excepţia de inadmisibilitate a recursului, având în vedere că prin cererea de recurs se solicită casarea deciziei atacate, respingerea apelului reclamantului, admiterea apelului pârâtei, soluţia inadmisibilă raportat la dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de recurs.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, soluţia instanţei de apel fiind întemeiată şi legală raportat la circumstanţele speţei şi la caracterul complex al pregătirii apărării în dosarul nr. x/2015.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate, înlăturarea apărărilor din actul procedural şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

- este nefondată critica prin care partea pârâtă, ASF Bucureşti, pretinde aplicarea greşită a normei de drept prevăzute la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce priveşte statuarea potrivit căreia datorează cheltuielile de judecată avansate de partea reclamantă în dosarul nr. x/2015 pentru exercitarea unor căi de atac facultative, anume a apelului provocat şi a recursului provocat, critică subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Căile de atac (principale, incidentale ori provocate) sunt mijloace procedurale prin intermediul cărora părţile interesate au posibilitatea de a solicita şi obţine, în condiţiile prevăzute de normele de procedură civilă, desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti nelegale şi netemeinice.

Exercitarea căilor de atac este lăsată la latitudinea părţilor litigante, singurele care pot aprecia dacă justifică sau nu interes în continuarea procedurilor de judecată şi în faţa instanţelor de control judiciar, legiuitorul rezumându-se a stabili doar regulile necesar a fi îndeplinite pentru folosirea fiecăreia dintre căile de atac prevăzute de lege.

Fiind în sarcina părţilor, aprecierea asupra oportunităţii exercitării căilor legale de atac, urmare a evaluării efectelor pe care acestea urmează să le producă asupra propriei situaţii juridice, nu este supusă cenzurii instanţelor de judecată.

În consecinţă, nu pot fi primite afirmaţiile părţii pârâte potrivit cărora doar căile de atac comune, apelul şi recursul, formulate pe cale principală, reprezintă căi de atac necesare şi obligatoriu a fi exercitate de partea care a pierdut procesul în primă instanţă pentru protecţia drepturilor deduse judecăţii, în timp ce apelul provocat şi recursul provocat sunt căi de atac facultative, a căror exercitare excedează unei strategii de apărare rezonabile, caz în care partea are a suporta cheltuielile de judecată avansate pentru judecata acestora.

Aşa fiind, acordarea cheltuielilor de judecată aferente apelului provocat şi recursului provocat se examinează tot din perspectiva normei de drept prevăzute la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. care prevede următoarele: Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Pierderea procesului semnifică faptul că instanţa de judecată a găsit ca neîntemeiat demersul judiciar iniţiat de parte fie la judecata cauzei în primă instanţă, fie la judecata acesteia în căile de atac.

Rezultă că, învestită fiind cu soluţionarea unei cereri prin care se pretinde obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente apelului provocat şi recursului provocat, instanţa are a statua şi a dispune, în raport de circumstanţele particulare ale cauzei, cu privire la plata cheltuielilor de judecată avansate de părţile atrase în proces prin conduita procesuală a părţii care a pierdut, în tot sau în parte, procesul în căile de atac.

În speţă, astfel cum s-a reţinut la judecata în fond a cauzei, partea pârâtă, ASF Bucureşti, a pierdut procesul în dosarul nr. x/2015, cererea de chemare în judecată formulată de aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 578/20.02.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, soluţie menţinută în căile de atac, prin deciziile nr. 2408/A/21.12.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi, respectiv, nr. 1325/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II- a civilă.

În dosarul menţionat, în legătură cu pretenţiile formulate de partea pârâtă prin cererea de chemare în judecată, partea reclamantă a formulat cerere de chemare în garanţie a unor terţe persoane, anume a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, cerere care nu a mai făcut obiectul examinării primei instanţe, fiind respinsă ca rămasă fără obiect, în considerarea soluţiei date asupra cererii principale, cu care chemarea în garanţie se afla în relaţie de dependenţă.

În condiţiile exercitării de către partea pârâtă a apelului şi, ulterior, a recursului, partea reclamantă, intimată în respectivul proces, evaluând consecinţele pe care apelul şi recursul exercitate de partea pârâtă ar putea să le producă asupra situaţiei sale juridice, a declarat apel provocat şi recurs provocat împotriva terţelor persoane, care au figurat în primă instanţă şi care nu erau părţi în căile de atac exercitate de partea pârâtă, posibilitate recunoscută de dispoziţiile art. 473 şi ale art. 491 C. proc. civ.

Conduită procesuală a părţii reclamante, atrasă astfel la judecata în căile de atac, a fost determinată de faptul că nu putea specula asupra soluţiilor ce urmau să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată de instanţele de control judiciar, respectiv, de faptul că, în absenţa apelului provocat şi a recursului provocat, aceste instanţe se aflau în imposibilitate procedurală de a examina cererea de chemare în garanţie prin care a înţeles să-şi protejeze patrimoniul, pretinzând că este îndreptăţită să ceară terţelor persoane să o despăgubească pentru obligaţia la care ar fi îndatorată către partea pârâtă.

Respingerea apelului provocat şi a recursului provocat ca rămase fără obiect s-a impus, potrivit considerentelor hotărârilor instanţelor de control judiciar, în considerarea soluţiilor de respingere a căilor de atac exercitate de partea pârâtă şi a raportului de dependenţă între cererea de chemare în judecată şi cea de chemare în garanţie, iar acest soluţii nu semnifică, cum eronat se pretinde prin recurs, faptul că şi partea reclamantă a pierdut procesul din dosarul nr. x/2015.

În acest context al analizei, este de menţionat că statuând prin hotărârea recurată că introducerea căilor de atac de către apelanta-reclamantă din prezentul litigiu şi implicit antrenarea cheltuielilor constând în taxe de timbru şi onorarii de avocat a fost determinată de atitudinea procesuală a părţii adverse care a înţeles să conteste, în mod neîntemeiat, soluţia pronunţată asupra cererii principale şi a celei reconvenţionale de către prima instanţă, instanţa de apel nu a realizat o apreciere proprie cu privire la apelul şi recursul declarate de partea pârâtă în dosarul nr. x/2015, ci s-a raportat la soluţiile pronunţate de instanţele de control judiciar evidenţiate în hotărârile pronunţate în respectivul dosar.

Argumentul prin analogie reţinut de instanţa de apel, potrivit căruia acelaşi raţionament judiciar a fost avut în vedere şi în dosarul nr. x/2015 pentru obligarea părţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii de chemare în garanţie, respinsă ca rămasă fără obiect la judecata în primă instanţă, contrar susţinerilor din recurs, subliniază similaritatea celor două situaţii şi nu identitatea acestora, astfel încât afirmaţia potrivit căreia argumentul a fost reţinut de instanţa de apel cu titlu de precedent, în mod speculativ, nu este fundamentată pe considerentele criticate.

Totodată, este de observat că dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ. definesc cheltuielile de judecată statuând că se subsumează acestora taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi, sumele de bani cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cele de transport şi de cazare, precum şi orice alte sume de bani necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Examinarea cuantumului acestor cheltuieli se realizează în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2)-(4) C. proc. civ. iar exonerarea de la plată poate fi dispusă doar în condiţiile art. 454 C. proc. civ., caz în care susţinerea părţii pârâte potrivit căreia scutirea sa de la plata cheltuielilor aferente apelului provocat şi recursului provocat se impune sub motiv că ar fi voluptorii (adică făcute pentru plăcerea personală a părţii) nu îşi găseşte susţinere în normele de drept arătate.

Aşa fiind, corect, instanţa de apel, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a statuat că partea pârâtă, pierzând procesul în dosarul nr. x/2015, are obligaţia de a plăti părţii reclamante pe care a atras-o în respectivul dosar la judecata în căile de atac atât cheltuielile ocazionate de formularea prin întâmpinări a apărărilor împotriva motivelor din apelul principal şi recursul principal, cât şi a acelora prilejuite de exercitarea apelului provocat şi a recursului provocat, mijloace procedurale pe care aceasta le-a folosit, în condiţiile legii, în scopul protejării situaţiei sale juridice stabilite la judecata în primă instanţă.

- este nefondată şi critica prin care partea pârâtă pretinde că în procesul pendinte instanţa de apel a majorat, arbitrar, cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial stabilit prin sentinţa primei instanţe, în condiţiile în care a respins apelul pe cale l-a declarat şi prin care a solicitat diminuarea acestor cheltuieli, critică încadrabilă în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Lucrările dosarului evidenţiază faptul că la judecata în primă instanţă, partea pârâtă a fost obligată să plătească părţii reclamante suma de 5105 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 2015 RON şi onorariu de avocat în sumă de 3000 RON, prin reducere de la 8528 RON, în aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Soluţia de reducere a onorariului de avocat dispusă de prima instanţă a fost apelată atât de partea reclamantă (care a susţinut că reducerea nu este justificată), cât şi de partea pârâtă (care a pretins o diminuare mai substanţială).

Or, reevaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat şi statuarea asupra sumei de 5000 RON, apreciată a fi rezonabilă şi proporţională cu munca depusă, a fost dispusă de către instanţa de apel în urma admiterii apelului declarat de partea reclamantă, nu în considerarea soluţiei de respingere a apelului declarat de partea pârâtă, cum eronat pretinde aceasta.

Instanţa de apel a arătat în cuprinsul hotărârii recurate şi argumentele pentru care a apreciat că se impune admiterea criticii formulate sub acest aspect prin apelul părţii reclamante, anume urmare a examinării volumului de muncă al avocatului părţii reclamante care a presupus nu doar formularea cererii de chemare în judecată şi expunerea raporturilor dintre părţi care justifică recuperarea sumelor solicitate ci şi combaterea apărărilor formulate de partea adversă care au tins la respingerea demersului judiciar.

Aşa fiind, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi C. proc. civ., urmează a respinge recursul dedus judecăţii de partea pârâtă, ca nefondat.

Constatând că până la închiderea dezbaterilor partea reclamantă A. S.A. nu a depus la dosar, conform prevederilor art. 452 C. proc. civ., dovada cheltuielilor de judecată avansate pentru judecata recursului, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a acestor cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 608/A din 12 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge cererea intimatului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.