Contractual liability of legal representative for breach of duty of diligence and judicial assessment of moral damages

Şedinţa publică din 30 martie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 22.01.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la: plata sumei de 3.300 euro cu titlul de cheltuieli alocate în procesul de partaj conform declaraţiei date în data de 12.04.2017; plata sumei de 3.500 euro cheltuieli diverse legate de partaj conform declaraţiei date în data de 29.03.2017; plata sumelor calculate conform punctului 7 din declaraţia din 24.07.2017 prin care pârâtul se obligă să obţină despăgubiri în cuantum de două mii (2.000) euro lunar din data pronunţării sentinţei de stabilire a cotelor de 50% calculate până în momentul pronunţării unei sentinţe definitive în actuala speţă; plata diferenţei de valoare procentuală de 40% din valoarea estimată de expert de una sută cincizeci şi nouă de mii (159.000) euro ceea ce reprezintă aproximativ şaizeci mii (60.000) euro această sumă reprezintă diferenţa pe care a pierdut-o din cauza pârâtului a introdus intenţionat tardiv actele pentru căile de atac aşa cum reiese din sancţiunea disciplinară aplicată de Baroul Timiş cu nr. 1/31.07.2017; plata sumei de 20.000 euro daune morale la cursul valutar pentru stresul la care a fost supus în acea perioadă de partaj; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 7905/13.06.2019, Judecătoria Timişoara a declinat competenţa de soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la 02.08.2019.

2. Primul ciclu procesual

Sentinţa Tribunalului Timiş

Prin sentinţa nr. 1596/03.12.2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 6.800 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 20.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţi, cu titlu de daune morale; a respins în rest cererea de chemare în judecată; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 3.631,81 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 195/11/11/2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a constatat nulă cererea de apel formulată de apelantul pârât B. împotriva sentinţei nr. 1596/03.12.2019.

Prin decizia nr. 1177/26.05.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 195/11.11.2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

3. Al doilea ciclu procesual

Decizia Curţii de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 216/27.10.2021 pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul pârâtului împotriva sentinţei nr. 1596/03.12.2019 a Tribunalului Timiş; a respins cererile ambelor părţi de acordare a cheltuielilor de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., pârâtul B., arătând că instanţele anterioare au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1349 C. civ., dar au încălcat, prin soluţiile pronunţate, şi regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurentul arată că instanţa de apel nu a admis nici una din probele propuse de acesta, încălcându-i astfel dreptul la apărare astfel cum este reglementat de art. 6 CEDO.

Referitor la daunele morale solicitate, instanţa de apel s-a limitat la a menţine soluţia primei instanţe, fără a aduce argumente proprii în justificarea acesteia. Cuantumul daunelor morale nu a fost transparent statuat, nu rezultă caracterul excesiv al acestuia, instanţele ignorând faptul că prin acordarea unor astfel de daune se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit.

5. Apărări formulate în cauză

La data de 25.02.2022 au fost înregistrate notele scrise formulate de către intimatul-reclamant A., prin care acesta a reiterat situaţia de fapt a cauzei şi a solicitat respingerea recursului. A arătat că prezentul demers judiciar este copiat după cel din 11.01.2021 şi a fost respins în totalitate de două ori de către instanţa de apel, neaducând nici o noutate la acest moment procesual. Cererea de chemare în judecată este susţinută de probele dosarului, iar soluţiile instanţelor anterioare sunt temeinice şi legale. A mai arătat intimatul că a fost împiedicat să ajungă la instanţa prin fraudarea corespondenţei pentru a nu putea să-şi susţină drepturile şi că aceste nereguli nu pot fi remediate decât de către instanţa de judecată naţională. Aceleaşi concluzii au fost reiterate, în esenţă, prin memoriile înregistrate la datele de 07.03.2022, 10.03.2022, 21.03.2022, 22.03.2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurentul reproşează instanţei de apel că nu a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1349 C. civ. privind răspunderea delictuală, subsumând această critică motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Critica este nefondată şi nu poate fi primită, întrucât obiectul litigiului astfel cum a fost dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată, îl constituie tragerea la răspundere civilă a pârâtului pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de asistenţă juridică încheiat cu reclamantul, respectiv nedeclararea în termenul legal a căii de atac a apelului, fapt ce a condus la respingerea, ca tardivă, a acestuia, cu consecinţa prejudicierii reclamantului parte în acel dosar.

Ca atare, chiar în lipsa indicării, de către reclamant, a normelor de drept material incidente, din conţinutul cererii de chemare în judecată şi a modalităţii în care au fost justificate pretenţiile solicitate, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză este vorba de o răspundere civilă contractuală, faptul antrenării acesteia fiind dat de nerespectarea obligaţiei de diligenţă ce revine avocatului, în temeiul contactului de asistenţă juridică, de a reprezenta şi susţine interesele clientului său prin toate mijloacele legale specifice. Cum în cauză nerespectarea acestei obligaţii a fost dovedită şi prejudiciul stabilit, reţinându-se îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, soluţia a fost aceea a admiterii în parte a acţiunii şi obligarea pârâtului la plata de daune materiale şi morale în cuantumul stabilit prin hotărâre de primă instanţă, ale cărei statuări au fost menţinute în apel.

Faţă de cele arătate, nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi analizat aspectele deduse judecăţii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materiale incidente, sens în care nici critica formulată în acest sens nu poate fi primită.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul pretinde că prin respingerea anumitor probatorii, i-a fost încălcat dreptul la apărare, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil, însă nici această critică nu este fondată.

Împrejurarea că o parte este nemulţumită de faptul că i s-au respins anumite propuneri de probatorii (în speţă, recurentul), nu este de natură să conducă la încălcarea dreptului la apărare, câtă vreme analiza oportunităţii acestora s-a realizat în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, iar înlăturarea lor a fost consecinţa raţionamentului juridic al instanţei motivat în mod corespunzător.

Regimul juridic al probelor impune ca acestea să fie propuse într-un anumit termen procedural (art. 254 C. proc. civ.), să fie admisibile potrivit legii şi să conducă la soluţionarea procesului (art. 255 C. proc. civ.), revenind instanţei de judecată rolul dar şi obligaţia de a aprecia în ce măsură probele propuse de părţi sunt necesare dezlegării pricinii (art. 264 C. proc. civ.).

În consecinţă, respingerea unor probatorii pentru nedepunerea în termenul procedural prevăzut de lege ori pentru că instanţa, după deliberare, le-a considerat neutile cauzei, motivând refuzul administrării lor, nu se circumscrie situaţiilor reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, cum greşit susţine recurentul.

Se mai arată în memoriul de recurs că "...determinarea cuantumului daunelor morale stabilite de către instanţă nu a fost transparent statuat...", că "...nu reiese de niciunde această sumă..." şi că "...instanţa de apel a menţinut soluţia şi a reţinut aceleaşi considerente, limitându-se la a copia doar aceste alegaţii din sentinţa primei instanţe."

Cu alte cuvinte, recurentul critică faptul că daunele morale nu au fost dovedite şi că hotărârea instanţei de apel sub acest aspect nu este motivată.

Critica este nefondată şi se impune precizarea că daunele morale, contrar susţinerilor recurentului, nu se dovedesc, ci se apreciază funcţie de elementele cauzei şi de principiile jurisprudenţiale, aşa cum în cauză s-a şi procedat de către instanţa de apel.

Natura nepatrimonială a daunelor morale impune acestora un caracter compensatoriu aproximativ şi simbolic, aspectele asupra cărora instanţa de judecată se va apleca în acordarea acestui tip de daune fiind date de consecinţele negative suferite de către partea care le solicită, de atingerea valorilor care definesc personalitatea umană şi de măsura în care au fost lezate aceste valori.

În acest sens, instanţa de apel a expus ample considerente teoretice cu privire la modalitatea în care se apreciază şi se acordă daunele morale, iar faptul că a concluzionat în sensul că prima instanţă a acordat o reparaţie legală şi suficientă nu este de natură să contureze o neregulă procedurală de motivare subsumabilă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cum greşit susţine recurentul.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 216 din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 216 din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.