Pre-contractual banking liability for bad faith: failure of cassation appeal to frame legal critique distinct from factual re-evaluation

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 19 iunie 2017, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâta B. S.A., obligarea sa la plata sumei de 449.996,68 RON, cu titlu de daune material.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1183, art. 1349, art. 1381, art. 1385 C. civ., art. 95 raportat la art. 94 pct. 1 lit. K)9 şi art. 109 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1321 din 02 octombrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. în favoarea Tribunalului Galaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 20 februarie 2019, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile în pretenţii în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 1186 din 30 octombrie 2019, pronuţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia civilă nr. 62 A din 03 iulie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1186 din 30 octombrie 2019 pronunţate de Tribunalul Galaţi.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 62 A din 03 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată la data de 19 mai 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2018*.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1183 C. civ., raportat la situaţia de fapt, astfel cum aceasta rezultă din probe, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a arătat că instanţa de apel, deşi a analizat situaţia de fapt, aşa cum rezultă din probe, a reţinut doar o parte dintre aspectele invocate de către recurentă şi a apreciat că nu există o încălcare a dispoziţiilor art. 1183 C. civ.

A învederat raţionamentul greşit expus în considerentele deciziei recurate (pagina 11, paragraful 5), în sensul în care curtea de apel a apreciat că nu constituie o confirmare a aprobării creditului faptul că banca a comunicat reclamantei că dosarul de credit mai aşteaptă doar certificatul fiscal reînnoit, însă o atare motivare induce ideea că era necesară aprobarea creditului de către intimată, iar ulterior aceasta să fi retras aprobarea şi să fi modificat condiţiile de creditare pentru a se putea reţine dispoziţiile art. 1183 C. civ.

Or, aşa cum a reţinut curtea de apel, în aceleaşi considerente (pagina 3 paragraful 5), cauza fiind analizată prin prisma răspunderii civile într-o etapă precontractuală, pentru comportamentul părţilor din perioada negocierilor anterioare încheierii contractului, nu era necesară acceptarea creditului din partea intimatei pentru atragerea acestei răspunderi, în condiţiile în care nu a existat un refuz din partea acesteia de a credita, datorat neîndeplinirii condiţiilor de către reclamanta, ci, din contră, aceasta a îndeplinit toate condiţiile solicitate de intimată, iar în momentul înaintării dosarului complet, intimata a emis o nouă ofertă de creditare, cu noi condiţii de creditare, solicitând garanţii suplimentare.

Aşadar, la acel moment prejudiciul era deja produs, întrucât perioada rămasă până la termen pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor respective, în contextul în care dosarul pentru soluţionarea AFN-ului trebuia finalizat într-un termen cât mai scurt, chiar şi în cazul unei prelungiri, nu ar fi permis începerea negocierilor cu o nouă instituţie bancară, deschiderea contului, înregistrarea instituţiei către AIMMAIPE, pregătirea dosarului de credit, etc.

A relevat ca element important faptul că există un contract cadru încheiat între intimata şi MMACA care prevede condiţiile acordării acestui tip de credit, iar reclamanta s-a situat printre alte societăţi care au solicitat un astfel de credit bancar în vederea obţinerii unui astfel de AFN, aşa încât lipsa de experienţă sau elementul de noutate nu pot fi invocate, intimata cunoscând de la bun început procedura, condiţiile şi garanţiile pe care trebuia să le impună solicitanţilor de credit.

Or, comportamentul în negocieri al pârâtei a încalcat dispoziţiile art. 1183 C. civ. cauzându-i reclamantei un prejudiciul, fiind îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile.

A susţinut că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că în 2 luni şi jumătate, recurenta putea începe şi finaliza nişte demersuri ce implicau începerea negocierilor cu o nouă instituţie bancară, deschiderea contului, înregistrarea instituţiei către AIMMAIPE, pregătirea dosarului de credit, etc., demersuri ce nu s-au putut finaliza în aproape dublul perioadei cu pârâta, iar în perioada de prelungire a termenului, nu ar fi fost posibilă înregistrarea unei noi instituţii bancare partenere AIMMAIPE.

Instanţa de apel a reţinut în mod eronat că recurenta ar fi comunicat pârâtei pe parcursul negocierilor că doreşte să achiziţioneze alte 2 utilaje decât cele aprobate de contractul de finanţare nr. x, fără a indica în concret care sunt acestea, în condiţiile în care pârâta a cunoscut de la început acest aspect, iar oferta iniţială de creditare de 1.000.000 RON urma să acopere achiziţionarea acestor 2 utilaje. În plus, a solicitat şi a obţinut acordul AIMMAIPE de a achiziţiona alte 2 utilaje, de acelaşi tip, însă mai noi şi mai performante, acord pe care dealtfel l-a comunicat pârâtei.

Un alt aspect pe care instanţa l-a reţinut a fost acela că recurenta-reclamantă ar fi acceptat, la data de 26.01.2018, noua ofertă de creditare formulată de pârâtă, bazându-se exclusiv pe conţinutul unui e-mail dat în ziua respectivă drept răspuns ofertei formulate de pârâtă, fără a analiza în ansamblu întrega discuţie, din care ar fi rezultat că acel accept a fost dat în eroare, întrucât administratorul nu a sesizat că au fost modificate valorile creditelor şi a remarcat doar noile condiţii de creditare, din schimburile din e-mailuri rezultând dorinţa acestuia de creditare pentru întreaga sumă solicitată.

Deşi instanţa de apel a susţinut în mod constant că recurenta-reclamantă a acceptat condiţiile de creditare, nu a avut în vedere susţinerile acesteia în ceea ce priveşte imposibilitatea începerii negocierilor, la acea dată, cu o bancă nouă şi procedurile cu AIMMAIPE. Recurenta-reclamantă a încercat să satisfacă noile condiţii solicitate de bancă pentru obţinerea creditării, aspect reţinut şi de către instanţa de apel, în sensul în care a menţionat că s-a oferit să înainteze băncii un depozit pentru diferenţa de garanţie rămasă neacoperită, însă curtea de apel nu a precizat refuzul băncii.

După ce a expus situaţia de fapt dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă a arătat că intimata a acţionat cu rea-voinţă pe toată durata negocierilor cauzând în mod direct pierderea ajutorului financiar nerambursabil, pe care aceasta din urmă îl obţinuse din partea AIMMAIPE.

Comportamentul intimatei pe toata perioada negocierilor, prin prezentarea unor oferte şi condiţii de creditare mincinoase, în scopul de a înlătura competiţia, prin modificarea fără justificare a ofertei şi a condiţiilor de creditare şi prin faptul că pentru a face aceste modificări a aşteptat până în momentul în care singurele posibilităţi pe care reclamanta le mai avea la îndemană erau acceptarea noilor condiţii sau pierderea finanţăii nerambursabile, prin ascunderea şi denaturarea realităţii, duce la concluzia că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 1349 C. civ.

A arătat că era necesar a fi avute în vedere dispoziţiile art. 1357 alin. (2) C. civ. potrivit cărora "autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpa."

Prin procedura de microindustrializare, stabilită de Ministerul Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare, se trasează condiţiile de acordare a Alocaţiei Financiare Nerambursabile (AFN), redând textul art. 4.2, iar planul de afaceri înaintat către AIMMAIPE de către recurentă, a obţinut punctaj maxim, de 100 puncte, fiind aprobat pentru AFN în valoare de 449.996,68 RON, rămânând o contribuţie proprie de 1.000.000 RON.

A precizat că AFN nu se acordă anticipat, ci ca o rambursare a cheltuielilor efectuate, în conformitate cu planul de afaceri aprobat, conform procedurii de microindustrializare, reprezentând acea parte a cheltuielilor ce nu va fi rambursată în cadrul programului, însă la momentul propriu-zis efectuării cheltuielilor, acestea sunt efectuate în integralitate de către beneficiar, context în care a fost necesară obţinerea creditării, iar oferta intimate a privit 2 credite, pentru că cel reprezentând ajutor financiar nerambursabil urma să fie acoperit integral, de către AIMMAIPE, doar cel pentru investiţii contribuţie proprie urma să fie achitat de beneficiară conform contractului de creditare, raportat la Convenţia la nivel naţional semnată între Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi B..

Intimata a acţionat pe toată durata negocierilor purtate de recurentă, contrar Convenţiei la nivel naţional semnată între Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi B. şi contrar procedurii de microindustrializare.

Conform art. 6.8 din Convenţia încheiată la nivel naţional de B. S.A. cu MMACA pârâta avea obligaţia de a soluţiona cererea de creditare în termen de 20 de zile şi de a trimite soluţia către AIMM, însă acest lucru nu s-a întâmplat pentru că a continuat să schimbe condiţiile de creditare până când termenul limită până la care contractul de creditare putea fi semnat s-a împlinit, fără a fi trimis însă un răspuns şi către AIMM.

Potrivit art. 4.8 din aceeaşi convenţie, ca şi în cadrul procedurii de microindustrializare, asigurarea bunurilor achiziţionate prin program se realizează în favoarea AIMMAIPE şi aceasta va putea fi cesionată în favoarea instituţiei partenere doar cu acordul acesteia, sens în care intimate, instituţie de credit parteneră a Ministerului pentru Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, i-a impus o condişie de creditare ce nu putea fi îndeplinită, cu bună ştiinţă şi rea-credinţă.

În opinia recurentei-reclamante, din modul în care s-au desfăşurat evenimentele, este evident că intimata a conştientizat consecinţele acţiunilor sale şi le-a prevăzut.

Susţine recurenta-reclamantă că apărarea intimatei în sensul că nu s-a obţinut creditarea pentru motivul că aceasta ar fi dorit achiziţionarea unor utilaje mai performante decât cele aprobate iniţial în cadrul proiectului este falsă, pentru că s-au cunoscut de la începutul negocierii utilajele pe care urma să le achiziţioneze şi sumele exacte necesare.

De altfel, intimata nu avea niciun cuvânt de spus cu privire la validitatea bunurilor pe care apelanta urma să le achiziţioneze prin program. Chiar dacă ar fi existat o schimbare a destinaţiei fondurilor, prin achiziţionarea altor bunuri decât cele aprobate în proiectul iniţial, AIMMAIPE era instituţia în măsură să se pronunţe cu privire la acest aspect. Cât timp acordul AIMMAIPE exista, pârâta avea obligaţia de a aproba creditarea sumelor, în integralitatea lor, sau de a respinge creditarea. Faptul că intimata a înţeles să diminueze valoarea creditului, faţă de cea solicitată şi aprobată de AIMM, excede drepturilor sale.

În concluzie, a arătat că reaua-credinţă de care intimata a dat dovadă pe tot parcursul negocierilor este mai presus de orice îndoială, iar încălcarea dispoziţiilor art. 1183 C. civ. este mai mult decât evidentă.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 18 iunie 2021 (data depunerii la oficiul de curierat C.), în termenul legal, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii recursului, întrucât criticile invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii instanţei de apel, ca fiind temeinică şi legală.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, că recursul este formulat şi motivat în termenul prevăzut de lege, este timbrat, iar în ceea ce priveşte criticile formulate, s-a reţinut că recurenta-reclamantă a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma căruia completul de filtru urmează a aprecia dacă criticile formulate de către parte pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege sau dacă este incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la filele x ale dosarului de recurs, însă acestea nu şi-au exprimat poziţia procesuală, prin formularea unor puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 07 februarie 2022, s-a stabilit termen la data de 29 martie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a recursului.

II.4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Drept urmare, nu pot fi deduse judecăţii instanţei de recurs argumente prin care se critică stabilirea situaţiei de fapt ori interpretarea dată de instanţele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanţa de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

Prin intermediul recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 62/A din 03 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat nelegalitatea hotărârii atacate şi incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă argumentele oferite tind spre o reevaluare a dispoziţiilor art. 1183 C. civ., nu în scopul indicării unei interpretări eronate sau deficitare a acestei norme, ci doar formal, evocarea acestor dispoziţii fiind însoţită de critici detaliate asupra interpretării date de către instanţa de apel probaţiunii administrate (înscrisuri), urmate de reiterarea situaţiei de fapt şi a unor motive de apel, cu consecinţa aplicării în mod diferit a dispoziţiilor legale amintite la situaţia de fapt deduse judecăţii.

Recurenta-reclamantă a învederat raţionamentul greşit expus în considerentele deciziei recurate, în sensul în care curtea de apel, reţinând că faptul comunicării reclamantei de către bancă a lipsei certificatului fiscal reînnoit nu echivalează cu o confirmare a aprobării creditului, a indus ideea că era necesară aprobarea creditului de către intimată, iar ulterior aceasta să fi retras aprobarea şi să fi modificat condiţiile de creditare pentru a se putea reţine dispoziţiile art. 1183 C. civ.

În contextul analizei răspunderii civile într-o etapă precontractuală, în opinia recurentei-reclamante, nu era necesară acceptarea creditului din partea intimatei pentru atragerea acestei răspunderi, în condiţiile în care nu a existat un refuz din partea acesteia de a credita, datorat neîndeplinirii condiţiilor de către reclamanta, ci, din contră, aceasta a îndeplinit toate condiţiile solicitate de intimată, iar în momentul înaintării dosarului complet, intimata a emis o nouă ofertă de creditare, cu noi condiţii de creditare, solicitând garanţii suplimentare.

Se observă că, prin decizia recurată, instanţa de apel a apreciat că faptul comunicării lipsei certificatului fiscal reînnoit reclamantei la data de 16 ianuarie 2018, în dosarul său de credit, nu reprezintă o confirmare a aprobării creditului, ci o confirmare a începerii procedurii de aprobare/respingere a creditului solicitat de reclamantă, aprecierea asupra îndeplinirii condiţiilor de creditare realizându-se abia după depunerea întregii documentaţii.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a criticat raţionamentul instanţei de apel legat de interpretarea normei ce reglementează fondul speţei deduse judecăţii, ci a făcut propriile aprecieri cu privire la comportamentului părţilor din perioada negocierilor anterioare încheierii contractului prin care tinde la reevaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, însă o atare analiză excedează controlului judiciar permis în recurs, întrucât vizează temeinicia deciziei atacate, iar nu legalitatea acesteia.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de apel a apreciat în mod eronat faptul că în perioada de 2 luni şi jumătate, recurenta putea începe şi finaliza nişte demersuri ce implicau începerea negocierilor cu o nouă instituţie bancară, deschiderea contului, înregistrarea instituţiei către AIMMAIPE, pregătirea dosarului de credit, etc., demersuri ce nu s-au putut finaliza în aproape dublul perioadei cu pârâta, iar în perioada de prelungire a termenului, nu ar fi fost posibilă înregistrarea unei noi instituţii bancare partenere AIMMAIPE.

Or, argumentele relevate de parte nu se grefează pe raţionamentul instanţei de apel în ceea ce priveşte modalitatea de desfăşurare a faptelor circumscrise negocierilor dintre părţi expuse în considerentele deciziei recurate:

"(…) negocierile părţilor s-au derulat constant, prin corespondenţă electronică scrisă, în intervalul 10.11.2017-30.03.2018, fără pauze mari între email-uri iar ultima corespondenţă este adresată de bancă reclamantei şi cuprinde informarea că banca nu poate accepta propunerea reclamantei de eliberare a garanţiilor odată cu primirea AFN şi negarantarea în proporţie de 100% a creditului corespunzător contribuţiei proprii . Scrisoarea de aprobare a creditului, astfel cum a fost convenit de bancă şi reclamantă la data de 26.01.2018, a fost emisă la data de 07.02.2018 iar data limită pentru efectuarea activităţilor convenite şi depunerea cererii tip de eliberare a AFN era 21.02.2018, nu mai târziu data de 15.06.2018, după aprobarea solicitării de prelungire . Cum negocierile părţilor s-au derulat şi ulterior datei de 21.02.2018 şi s-au oprit la data de 30.03.2018, instanţa prezumă că se solicitase prelungirea termenului la 15.06.2018."

Recurenta-reclamantă a susţinut reţinerea eronată de către instanţa de apel a faptului că nu a indicat în concret cele 2 utilaje pe care a dorit să le achiziţioneze în afara celor aprobate de contractul de finanţare nr. x, în condiţiile în care pârâta a cunoscut de la început acest aspect, iar oferta iniţială de creditare de 1.000.000 RON urma să acopere achiziţionarea acestor utilaje, pentru care a obţinut şi acordul AIMMAIPE.

Înalta Curte reţine că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori valorificarea probatoriului administrat în cauză, ce reprezintă prerogativa exclusivă a instanţei de apel, cât timp reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acesteia este acela de a supune instanţei de control judiciar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Un alt aspect de nelegalitate a deciziei atacate s-a raportat la faptul că instanţa de apel nu a analizat în ansamblu e-mailul din data de 26 ianuarie 2018, din care a rezultat că acceptul ofertei de creditare a pârâtei a fost dat în eroare, întrucât administratorul nu a sesizat că au fost modificate valorile creditelor şi a remarcat doar noile condiţii de creditare, acesta afirmând prin schimburile de e-mailuri că doreşte creditarea pentru întreaga sumă.

A mai arătat recurenta-reclamantă că instanţa de apel nu a avut în vedere susţinerile acesteia în ceea ce priveşte imposibilitatea începerii negocierilor, la acea dată, cu o bancă nouă şi procedurile cu AIMMAIPE, că a încercat să satisfacă noile condiţii solicitate de bancă pentru obţinerea creditării, aspect reţinut şi de către instanţa de apel, în sensul în care a menţionat că s-a oferit să înainteze băncii un depozit pentru diferenţa de garanţie rămasă neacoperită, însă curtea de apel nu a precizat refuzul băncii.

Înalta Curte apreciază că simpla expunere a situaţiei de fapt şi invocarea unor aspecte ce nu ţin propriu-zis de nelegalitatea soluţiei pronunţate în apel nu pot determina o cenzurare a aprecierii făcute de către instanţa de apel cu privire la interpretarea mijlocelor de probă, deoarece s-ar tinde la o reanalizare a situaţiei de fapt, mai precis la o nouă judecată în fond, ceea ce este incompatibil cu procedura recursului.

În ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în prima teză descrisă în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, recurenta-reclamantă era datoare să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1183 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă într-o etapă precontractuală, dându-le o altă interpretare decât cea avută în vedere de legiuitor, prin critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată.

Aşadar, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitative prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărârii judecătoreşti.

După expunerea situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a reiterat ad litteram criticile formulate în etapa procesuală anterioară relativ la modul de desfăşurare a negocierilor şi reaua-credinţă a intimatei pe tot parcursul acestora, deşi prin decizia atacată s-a răspuns acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Reţinând că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie legalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în considerentele deciziei recurate şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-reclamantă a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sancţiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, este cea a nulităţii, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, va constata nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 62/A din 03 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 62/A din 03 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2022.