Nullity of cassation appeal for failure to formulate legal criticisms against appellate reasoning in delictual state liability claim

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

A. Primul ciclu procesual

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, a solicitat ca, prin soluţia ce se va pronunţa, să se dispună următoarele:

1. obligarea pârâtelor la plata următoarelor sume reprezentând daune materiale: expertiză contabilă - 3.500 RON;

2. obligarea pârâtelor la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând contravaloarea daunelor morale şi anume suferinţa psihică ce i-a fost pricinuită de pârâţi prin acţiunea lor culpabilă creatoare de prejudicii (formarea dosarului penal ca urmare a plângerii formulate de pârâţi împotriva sa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, dosar nr. x/2016 al Tribunalului Suceava, secţia penală, radierea societăţii B. S.R.L. Volovăţ, al cărui administrator şi asociat a fost, de către pârâte, actele de control întocmite de organele din subordinea pârâtelor, respectiv constatările din procesul-verbal încheiat în luna septembrie 2010 de către A.N.A.F. - Garda Financiară Suceava, constatări ce au fost reluate în procesul-verbal nr. x/28.02.2011 încheiat la data de 07. - 02.2011 de către A.N.A.F. - D.G.F.P Suceava şi care au stat la baza întocmirii rechizitoriului parchetului, deschiderea procedurii insolvenţei S.C. B. S.R.L., al cărui asocial unic a fost reclamantul, la cererea pârâtelor, neonorarea contractului de ipotecă şi consecinţele ce au decurs din acesta ca urmare a imposibilităţii efectuării plăţilor, neonorarea contractului de asigurare din lipsa lichidităţilor pentru aceleaşi motive etc., evenimente ce i-au creat o stare psihică concurentă cu nebunia şi care au culminat cu îmbolnăvirea reclamantului de diabet.

3. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1357 C. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava

Prin sentinţa civilă nr. 175 din 25 februarie 2019, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca nefondată; a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată, atât în privinţa daunelor materiale, cât şi în privinţa daunelor morale; a respins cererea pentru cheltuieli de judecată, formulată de reclamant, ca nefondată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia nr. 206 din 21 iunie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 175 din 25 februarie 2019 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

I.4. Deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 467 din 19 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 206 din 21 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 603 din 24 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 206 din 21 iunie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă; a casat decizia recurată; a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

B. Al doilea ciclu procesual

I.1.1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia nr. 219 din 24 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 175 din 25 februarie 2019 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 219 din 24 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 19 august 2021, sub nr. x/2018.

Prin încheierea nr. 2197 din 20 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul spre soluţionare secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

II.1. Motivele de recurs

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa rejudecării cauzei şi admiterii acţiunii, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a arătat că a fost administrator şi asociat al S.C. B. S.R.L. Volovăţ, iar la data de 09 septembrie 2010, societatea a fost supusă unui control de către comisarii Gărzii Financiare, în urma căruia s-a constatat că în balanţa de verificare de la 31 iulie 2010 exista pe stoc făină, dar în fapt, pe stoc, nu mai erau cantităţile din contabilitate din data specificată.

În calitatea sa administrator al societăţii a prezentat facturi de vânzare din lunile iulie- septembrie, reprezentând vânzări piaţă, însă organele de control au considerat operaţiunile ca fiind fictive. În urma constatărilor comisarilor Gărzii Financiare, cuprinse în procesul-verbal nr. x din 27 septembrie 2010, a avut loc în perioada 18.01.2011-7.02.2011, o inspecţie fiscală desfăşurată de inspectorii A.N.A.F.-D.G.F.P. Suceava, care a încadrat operaţiunile de facturare făină tot ca fiind fictive, fiind emisă decizia de impunere cu nr. x/2.03.2011 în sumă de 435.123 RON, reprezentând TVA, impozit pe profit şi accesorii aferente.

Totodată, în baza acestor controale, pârâtele au formulat plângere penală împotriva recurentului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziunii fiscale, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în dosar nr. x/2011, dispunând trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, bazându-se doar pe constatările organelor din subordinea pârâtelor, fără a dispune în cauză o expertiză contabilă şi fără a administra alte probe.

A arătat că Tribunalul Suceava, învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2013, în urma probatoriului incomplet administrat de parchet, a dispus în completarea acestuia efectuarea unei expertize contabile judiciare de către expert C. şi audierea de martori, redând din concluziile raportului de expertiză, în legătură cu care a susţinut că reprezentanţii A.N.A.F., cu bună ştiinţă şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au prezentat date financiar-contabile false ca fiind adevărate cu scopul de a crea în aparenţă un prejudiciu adus statului prin aşa-zisă neplată de TVA şi a trage recurentul la răspundere penală, obligarea sa la plata de prejudicii inexistente, falimentarea societăţii S.C. B. S.R.L. al cărui administrator şi asociat era prin deschiderea procedurii insolvenţei, şi, în final, atragerea răspunderii materiale a recurentului.

A mai arătat că în urma probatoriului administrat, Tribunalul Suceava a dispus achitarea sa, în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există, iar prin decizia nr. 165 din 20 februarie 2015, Curtea de Apel, secţia penală şi pentru cauze cu minor, în mod definitiv a stabilit acelaşi lucru.

A mai arătat că, din momentul efectuării controlului de către organele A.N.A.F. şi până la finalizarea dosarului penal a întâmpinat foarte multe greutăţi, ce i-au atras prejudicii materiale şi morale.

În ceea ce priveşte prejudiciul material, a precizat că în cadrul dosarului penal nr. x/2013 al Tribunalului Suceava, secţia penală, în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a fost nevoit să achite contravaloarea expertizei contabile în valoare de 3.500 RON, sumă la care pârâţii trebuie să fie obligaţi să i-o achite, atâta timp cât acestea au avut calitatea de părţi civile, iar recurentul a fost achitat pentru fapta reclamată.

A mai arătat că faptele pârâţilor i-au creat o tulburare gravă emoţională manfestată prin luni de nesomn, ani de frică a zilei de mâine, pierderea speranţei într-o viaţă normală, împrumuturi de sume de bani de la apropiaţi pentru a putea plăti apărătorul în procesul penal; a fost umilit prin formarea acestui dosar penal, prin acuzaţiile ce i-au fost aduse pe nedrept de către pârâte şi, prin pierderea societăţii (dizolvarea societăţii S.C. B. S.R.L. Volovăţ), la solicitarea pârâtelor, bazată pe înscrisurile/inspecţiile şi rapoartele făcute de către A.N.A.F. şi care au stat la baza formulării plângerii penale şi trimiterii sale în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la care era asociat.

Datorită desfiinţării societăţii, şi-a pierdut apartamentul în care locuia, pe care îl girase în bancă pentru a garanta un împrumut făcut în sprijinul dezvoltării S.C. B., întrucât nu mai dispunea de banii necesari achitării ratelor în bancă, iar urmare a falimentarii societăţii de către A.N.A.F. şi-a pierdut şi sursa de venit.

În urma înscrisurilor întocmite de A.N.A.F., i-a fost atrasă răspunderea personală materială, în calitate de administrator al societăţii, precizând că, a pierdut tot din cauza neglijenţei grave în activitatea angajaţilor A.N.A.F., care au aplicat greşit legea, situaţie confirmată de expertul în dosarul penal în care a fost achitat, au întocmit rapoartele de control a activităţii societăţii, pentru a induce în eroare organele judiciare, creând o aparenţă de legalitate pentru ca recurentul să fie trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi, ulterior, să fie condamnat pentru aşa-zisă faptă penală şi obligat la despăgubiri.

A mai arătat că i-a fost afectată imaginea în societate, în sensul în care unele persoane, care au aflat de situaţia în care s-a aflat, l-au compătimit sau încurajat, iar altele, inclusiv persoane apropiate de mine şi de familia sa, au început să se îndoiască de el, evitându-l, blamându-l, fiind aşadar, profund afectat de aceste evenimente, îmbolnăvindu-se în acest timp de diabet, situaţie ce i-a adus un prejudiciu moral însemnat.

A apreciat că sentinţa apelată este nelegală în condiţiile în care din motivarea acesteia rezultă că instanţa s-a aflat într-o eroare la momentul analizării sentinţei penale nr. 192/2014 a Tribunalului Suceava, secţia penală şi a întregului material probator, întrucât achitarea intervenită, în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., nu lasă loc de îndoială în ceea ce priveşte nevinovăţia sa prin raportare la acuzaţiile de evaziune fiscală aduse de lucrătorii din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Din motivarea recursului (inclusiv expertiza contabilă efectuată în dosarul penal) rezultă că organele statului, cu rea-voinţă, au întocmit rapoartele fiscale ce au stat la baza acuzaţiilor de evaziune fiscală şi care au condus la crearea prejudiciului material şi moral.

A considerat că neadmiterea recursului ar reprezenta o încurajare a organelor fiscale, ca pe viitor, să acţioneze în mod discreţionar şi abuziv prin neexercitarea atribuţiilor de serviciu, cum au acţionat în cazul său, iar prin menţinerea soluţiei primei instanţe, s-ar crea o practică periculoasă, în sensul încurajării abuzurilor.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 10 decembrie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, a arătat că instanta de apel în mod corect a reţinut că apelantul-reclamant A. nu a demonstrat săvârşirea unei fapte ilicite de către pârâtul Statul Român.

Susţinerea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 1357 C. civ. nu este suficientă pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a Statul Român, de vreme ce nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru a stabili în sarcina acestuia obligaţia de acorda despăgubiri pentru daune materiale/morale în favoarea reclamantului A..

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată generate de prezentul litigiu, circumstanţiat de criticile pe care le-a adus atât acţiunii, cât şi recursului formulat de către reclamant, a apreciat că nu se poate reţine o culpa procesuală a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în această privinţă, astfel că menţinerea în debit pentru orice valori pecuniare aferente instrumentării litigiului, se impune a fi cenzurată pentru identitate de raţiune.

Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, că recursul este formulat şi motivat în termenul prevăzut de lege, este legal timbrat, iar cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reţinut că recurentul-reclamant a invocat incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma cărora completul de filtru urmează a aprecia dacă criticile formulate de către parte pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege sau dacă este incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, însă acestea nu şi-au exprimat poziţia procesuală, prin formularea unor puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 februarie 2022, s-a stabilit termen la data de 29 martie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a recursului.

II.4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Drept urmare, nu pot fi deduse judecăţii instanţei de recurs argumente prin care se critică stabilirea situaţiei de fapt ori interpretarea dată de instanţele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanţa de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

Procedând la analiza cererii de recurs, prin raportare la principiile de ordin teoretic expuse anterior, Înalta Curte constată că recurentul A. a reclamat nelegalitatea deciziei recurate prin prisma aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1357 C. civ., în sensul în care instanţa de apel a apreciat că nu a demonstrat săvârşirea unei fapte ilicite de către Statul Român prin angajaţii săi, făcând trimiteri ample la acţiunile ilicite ale organelor de control din cadrul A.N.A.F. şi a organelor judiciare ce au avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu material şi moral în condiţiile expuse, în mod amplu, la pct. II.1 din prezenta decizie.

În realitate, obiecţiei privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel, regăsită ca ipoteză normativă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu îi sunt subsumate critici care să releve în concret aspecte de nelegalitate a deciziei recurate prin raportare la dezlegările jurisdicţionale punctuale date de instanţa de apel, din moment ce prezintă într-o manieră ad litteram afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacată, distincţia manifestându-se doar prin înlocuirea termenilor de "apel" cu cel de "recurs" şi "instanţa de fond" cu "instanţa de apel", relativ la modalitatea de apreciere a probatoriului (înscrisuri, expertiza contabilă) şi la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie legalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în considerentele deciziei recurate şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

În ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cea de-a doua teză descrisă în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul-reclamant era dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1357 C. civ., ce reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, dându-le o altă interpretare decât cea avută în vedere de legiuitor, prin critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitative prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărârii judecătoreşti.

Instanţa de apel a apreciat, în contextul procesual analizat, că în cauză nu a fost invocată şi probată existenţa unei fapte ilicite aptă să pună în discuţie răspunderea delictuală a Statului Român, iar în lipsa acesteia nu se impunea analizarea pretinselor prejudicii suferite de reclamant.

Înalta Curte observă că recurentul-reclamant nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la considerentele deciziei atacate, indicând formal incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul normelor aplicate greşit de către instanţa de apel, cât timp o reiterare a unor chestiuni ce ţin de întrunirea condiţiilor existenţei prejudiciului material şi a celui moral determinate de atitudinea ilicită a organelor de control din cadrul A.N.A.F. şi a organelor judiciare, prin prisma relatării faptelor procesului, ce au făcut obiectul analizei instanţei de apel, excedează scopului recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în recurs se realizează controlul judiciar de către instanţa superioară celei care a pronunţat decizia în apel, instanţă care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică legalitatea, iar nu temeinicia hotărârii recurate, prin prisma regulilor de drept aplicabile.

În aceste coordonate se situează susţinerile recurentului prin care se invocă pretinsul prejudiciu material generat de acţiunile ilicite ale organelor de control în virtutea cărora a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, ce a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2013 al Tribunalului Suceava, secţia I civilă în care a fost obligat la plata sumei de 3.500 RON reprezentând contravaloarea expertizei contabile, deşi a fost achitat.

Prejudiciul moral a fost reliefat, în esenţă, de starea de tulburare emoţională, ce avut ca reper acuzaţiile aduse pe nedrept, cu consecinţe asupra vieţii sociale şi pierderea sursei de venit (dizolvarea societăţii B. S.R.L. Volovast), ca urmare a rapoartelor fiscale întocmite de A.N.A.F., prin aplicarea greşită a legii, şi inducerea în eroare a organelor judiciare prin crearea unei aparenţe de legalitate ce a culminat cu formularea plângerii penale şi trimiterea recurentului în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate, nevizând raţionamentul instanţei de apel, nici cele invocate de către recurentul-reclamant sub aspectul nelegalităţii sentinţei apelate în ceea ce priveşte eroarea în care s-a aflat instanţa la momentul analizării sentinţei penale nr. 192/2014 a Tribunalului Suceava, secţia penală şi a întregului material probator în condiţiile în care achitarea intervenită, în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., nu lasă loc de îndoială sub aspectul nevinovăţiei recurentului prin raportare la acuzaţiile de evaziune fiscală.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se circumscriu vreunuia dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., sancţiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, este cea a nulităţii, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 219 din 24 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 219 din 24 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2022.