Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 652/2022 AI generated

Recourse against suspension of appeal declared null for failing to invoke statutory cassation grounds

Case Number Decizia nr. 652/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant’s recourse null and void, thereby upholding the Court of Appeal’s prior decision to suspend the proceedings, which remains in force. The dispute concerned an appeal against a first-instance judgment that annulled a national commission’s invalidation decision regarding real estate compensation and ordered the issuance of a validation decision; the appeal had been suspended by the appellate court following the death of one of the claimants, and the appellant challenged this procedural suspension, arguing for a legal resumption of the case upon the appointment of a tutor or curator to represent the deceased's estate. The Supreme Court held that the recourse was null under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure because the arguments raised did not fit within the statutory grounds for cassation listed in Article 488, nor did they address the specific legal reasoning of the appealed decision; instead, the appellant’s request to restart the proceedings exceeded the scope of the legal control available in recourse, as it pertained to the appellate court’s discretionary authority over reopening judgments rather than a reviewable legal error.

Legislator headnote

AI generated

art. 412 pct. 2 C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 4711 alin. (5) C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Recourse against suspension of appeal declared null for failing to invoke statutory cassation grounds: Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 26 februarie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation article of civil procedure reopening of proceedings estate of deceased procedural orders rulings determining validity

Cited Legislation

AI generated
art. 412 pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în baza art. 412 pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cererii de apel formulată de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei nr.
art. 24 C. proc. civ
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art.
art. 493 C. proc. civ
civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C.
art. 4711 alin. (5) C. proc. civ
490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru a stabilit primul termen de judecată la data de 01 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 01 februarie 2022, îndreptată prin încheierea de şedinţă din 22 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererile înregistrate la data de 26 februarie 2020 şi, respectiv, la data de 02 martie 2020, pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei de invalidare nr. 31685/20.01.2020 emisă de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi obligarea pârâtei la acordarea măsurilor reparatorii în condiţiile legii, conform Hotărârii Comisiei Judeţene Arad nr. 53/18.08.2020, poziţia nr. 70, pentru suprafaţa de 3,90 ha.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad

Prin sentinţa civilă nr. 295 din 26 noiembrie 2020, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect anulare act - Legea nr. 165/2013; a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor, având acelaşi obiect; a anulat în parte decizia nr. 31685/20.01.2020 emisă de pârâtă; a obligat pârâta să emită o decizie de validare a măsurii acordării de despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr. 53/18.08.2000 a Comisiei judeţene de fond funciar Arad, de validare a anexei nr. 39 a Comisiei locale Peregu Mare - poziţia 70, solicitată de C. după autoarea D., pentru suprafaţa de 3,62 ha, în favoarea reclamantului A. pentru o cotă de 1/6 şi în favoarea reclamantului B. pentru o cotă de 1/8.

I.3. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin încheierea de şedinţă din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în baza art. 412 pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cererii de apel formulată de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei nr. 295/26.11.2020 pronunţate de Tribunalul Arad.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 17 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 iulie 2021, sub nr. x/2020, fiind repartizată în mod aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă a arătat că în urma demersurilor efectuate, prin adresa nr. x/07.05.2021 emisă de UAT Pecica fiind transmişi prezumtivii moştenitorii ai defunctului reclamant A., a solicitat introducerea acestora în cauză, însă instanţa a procedat la suspendarea apelului, motiv pentru care a solicitat repunerea pe rol de drept la momentul numirii tutorelui sau curatorului de către instanţă, în vederea evitării perimării apelului.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin notele de şedinţă depuse la data de 14 septembrie 2021, apărătorul intimatului-reclamant A., domnul avocat E., a arătat că recursul este nefondat, având în vedere că la data pronunţării măsurii suspendării pe motivul decesului intimatului A. la dosar nu exista dovada dezbaterii succesiunii după acesta pentru a fi introduşi în cauză succesorii.

În condiţiile în care deţinea dovada moştenitorilor acestui intimat, recurenta-pârâtă era în măsură să se adreseze instanţei de apel cu o cerere de redeschidere a judecăţii cauzei pe baza certificatului de moştenitor la care a făcut referire.

A precizat că intimata F., în calitate de moştenitoare a defunctului A., a decedat la data de 09 iunie 2021.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 02 februarie 2022, recurenta-pârâtă a arătat că recursul este fondat în condiţiile în care judecata apelului declarat de aceasta a fost suspendată ca urmare a decesului intimatului A..

Ulterior a decedat şi intimata F., împrejurare în raport de care a formulat cerere de repunere pe rol la data de 21 decembrie 2021, indicând moştenitorii şi pentru această parte.

Notele de şedinţă depuse avocat subliniază dorinţa intimaţilor de a fi perimat apelul declarat de pârâtă.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 26 februarie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 20 decembrie 2021, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru a stabilit primul termen de judecată la data de 01 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din 01 februarie 2022, îndreptată prin încheierea de şedinţă din 22 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cererii de recurs formulate de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierii de şedinţă din 17 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

II.4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputându-se exercita controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În alte cuvinte, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la cel puţin la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin demersul judiciar iniţiat, recurenta-pârâtă nu a invocat incidenţa vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi nici nu a expus critici apte a susţine nelegalitatea măsurii dispuse prin încheierea recurată şi a combate raţionamentul instanţei de apel, ci s-a rezumat la a afirma că a făcut demersuri pentru indicarea moştenitorilor defunctului intimat-reclamant A., fapt ce ar impune repunerea cauzei pe rol de drept la momentul numirii tutorelui sau curatorului de către instanţă în vederea evitării perimării apelului.

Or, analiza unor asemenea argumente ar implica evaluarea oportunităţii cererii de redeschidere a judecăţii apelului, însă această operaţiune revine instanţei care a dispus suspendarea judecăţii căii de atac şi excedează controlul de legalitate în cadrul căruia se desfăşoară judecata în recurs.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu se grefează pe considerentele încheierii atacate şi nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., sancţiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, este cea a nulităţii, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, va constata nul recursul declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierii de şedinţă din 17 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierii de şedinţă din 17 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2022.