Negative jurisdiction conflict resolved: Săliște Court retains divorce case as defendant's residence governs absent shared domicile

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la 2 aprilie 2021, sub nr. x/2021 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului; reluarea, de către reclamantă a numelui de familie purtat anterior căsătoriei, "C."; exercitarea, în mod exclusiv, de către reclamantă a autorităţii părinteşti, faţă de minorul D., stabilirea domiciliului minorului la locuinţa reclamantei din Timişoara, jud. Timiş; obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 373 lit. b) şi art. 379 alin. (1) teza I, art. 507, art. 496 alin. (3), art. 499, art. 524 şi art. 529 C. civ., raportate la cele ale art. 194, art. 274, art. 915 şi următ. C. proc. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare invocând, pe cale de excepţie, necompetenţa teritorială a Judecătoriei Timişoara. De asemenea, a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei, iar în subsidiar, din culpa ambelor părţi; stabilirea domiciliului minorului la reclamantă; stabilirea unui program de vizită şi exercitarea autorităţii părinteşti în comun, de ambii părinţi; executarea în natură a pensiei de întreţinere, conform art. 530 C. civ.

2. Hotărârea Judecătoriei Timişoara

Prin sentinţa civilă nr. 10781 din 23 septembrie 2021, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sălişte.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Timişoara a reţinut că dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. reglementează o competenţă absolută în materia divorţului, guvernată de norme de ordine publică, astfel cum rezultă din coroborarea art. 129 cu art. 126 C. proc. civ., iar, pentru stabilirea competenţei instanţei prezintă relevanţă locuinţa în fapt a soţilor, împrejurare ce rezultă din interpretarea gramaticală a art. 915 din cod, care face referire la noţiunea de "locuinţă".

Conform susţinerilor ambelor părţi, instanţa a reţinut că acestea nu au avut o locuinţă comună, relaţia lor desfăşurându-se, în cea mai mare parte, la distanţă, pârâtul locuind, în fapt, în judeţul Sibiu.

Reţinând incidenţa dispoziţiilor legale anterior menţionate, care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă în materia cererilor de divorţ şi ţinând seama că părţile nu au avut un domiciliu comun, Judecătoria Timişoara a apreciat că revine Judecătoriei Sălişte competenţa soluţionării cauzei.

3. Hotărârea Judecătoriei Sălişte

Prin sentinţa civilă nr. 10 din 6 ianuarie 2022, Judecătoria Sălişte a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sălişte a reţinut că, în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, respectiv cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

Referitor la competenţa teritorială în materia divorţului, a apreciat că nu domiciliul comun este criteriul de determinare, ci cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Noţiunea de "locuinţă" trebuie înţeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând nu atât locuinţa statornică şi principală, cât cea unde persoana locuieşte efectiv.

A arătat că o explicitare a noţiunii "ultima locuinţă comună" se regăseşte în procedura divorţului pe cale notarială reglementată de Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale, aprobat prin Ordinul nr. 2333/C/2013, potrivit căruia prin "ultima locuinţă comună" se înţelege ultima locuinţă în care au convieţuit soţii. Dovada ultimei locuinţe se face, după caz, cu actele de identitate ale soţilor, din care rezultă domiciliul comun sau reşedinţa comună a acestora ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declaraţia autentică pe proprie răspundere a fiecăruia dintre soţi, din care să rezulte care a fost ultima locuinţă comună.

Judecătoria Sălişte a reţinut că, potrivit susţinerilor părţilor, acestea nu au locuit împreună, vizitându-se reciproc la diferite intervale de timp în judeţul Timişoara şi judeţul Sibiu. Cu toate acestea, ulterior intervenirii sarcinii, reclamanta s-a mutat la locuinţa părinţilor săi din comuna Peciu Nou, unde a locuit până în prezent cu minorul D., aspect confirmat şi prin referatul de anchetă socială întocmit în cauză.

Potrivit susţinerilor părţilor, pârâtul a fost cel care s-a deplasat din localitatea Orlat pentru a-şi vizita fiul în comuna Peciu Nou, vizitele acestuia având o frecvenţă suficientă pentru a contura o stare de fapt din care reiese faptul că soţii au înţeles să îşi consume relaţiile de familie în această din urmă localitate.

Cum, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 337/1993, comuna Peciu Nou se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Timişoara, Judecătoria Sălişte a apreciat că această instanţă este competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cauza.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Sălişte îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea dispoziţiilor legale şi a următoarelor argumente:

Conform art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul."

Competenţa prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter absolut, reclamantul neavând drept de opţiune între instanţele enumerate în cuprinsul acestui articol, competenţa fiind stabilită de legiuitor în funcţie de circumstanţele particulare care se identifică în fiecare cauză.

Noţiunea "domiciliu comun" semnifică ultima locuinţă în care soţii au convieţuit în mod efectiv, unde s-a desfăşurat viaţa lor de familie, relevanţă având, la stabilirea competenţei teritoriale, locuinţa în fapt, iar nu cea menţionată în cărţile de identitate.

Prin art. 321 C. civ. se defineşte termenul "locuinţa familiei" ca fiind acea locuinţă comună soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii. Aceste prevederi legale privesc locuinţa familiei, atât din perspectiva imobilului de locuit, cât şi din cea a vieţii de familie.

În scopul identificării instanţei competente să soluţioneze cauza, în raport de criteriile prevăzute de art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit susţinerilor reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată, părţile nu au locuit împreună aproape deloc, relaţia lor desfăşurându-se, în mare parte, la distanţă, soţii vizitându-se la Orlat (unde domiciliază în fapt pârâtul) şi la Peciu Nou (unde locuieşte în fapt reclamanta).

Susţinerile reclamantei sunt confirmate de pârât, prin întâmpinarea depusă la Judecătoria Timişoara, prin care a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe din perspectiva inexistenţei unei locuinţe comune a părţilor şi a faptului că, întrucât regulile stabilite prin art. 915 alin. (1) C. proc. civ. nu au caracter facultativ, reclamanta era obligată să introducă cererea de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie locuieşte în fapt pârâtul, anume Judecătoria Sălişte.

În contextul arătat, pârâtul a afirmat că locuieşte efectiv, din anul 2019, în localitatea Orlat, jud. Sibiu, fiind angajat la Regia Publică Locală Ocolul Silvic Cindrel RA, jud. Sibiu.

Afirmaţiile pârâtului sunt dovedite cu menţiunile de pe cartea sa de identitate, conform cărora, în perioada 20 august 2020 - 19 august 2021, acesta şi-a stabilit reşedinţa în satul Orlat, comuna Orlat nr. 528, jud. Sibiu, iar, potrivit adeverinţei nr. x din 26 aprilie 2021 emise de Regia Publică Locală Ocolul Silvic Cindrel RA, este angajat în funcţia de inginer silvic la această societate, pe perioadă nedeterminată, începând cu 22 august 2017.

Aceleaşi aspecte cu privire la locuinţa efectivă a pârâtului reies şi din referatul de anchetă socială întocmit de Primăria Comunei Orlat la solicitarea Judecătoriei Timişoara, în care s-a consemnat că, deşi acesta domiciliază, potrivit menţiunilor din cartea de identitate, în Timişoara, Bd. x nr. 22/a, jud. Timiş, în fapt locuieşte în comuna Orlat nr. 528, jud. Sibiu, într-un imobil aflat în proprietatea părinţilor săi.

Totodată, potrivit consemnărilor din cuprinsul raportului de anchetă socială întocmit de Comuna Peciu Nou, jud. Timiş la domiciliul în fapt al reclamantei din această localitate, părţile nu au avut un locuinţă comună, relaţia lor desfăşurându-se la distanţă.

În lipsa unui domiciliu comun, în raport de care să se poată determina instanţa competentă să judece litigiul, devine incident cel de-al doilea criteriu instituit de art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care atrage competenţa teritorială a instanţei de la domiciliul pârâtului.

Aceasta înseamnă că Judecătoria Sălişte este competentă să soluţioneze cauza, cu atât mai mult cu cât pârâtul locuieşte cu forme legale în comuna Orlat, jud. Sibiu din 20 august 2020, în sensul dispoziţiilor art. 87 C. civ., potrivit cărora "Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală", dovada intenţiei sale rezultând din declaraţia făcută la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului.

Faptul că prin cererile formulate părţile au solicitat instituirea unor măsuri cu privire la minorul rezultat din căsătorie nu este de natură să atragă competenţa Judecătoriei Timişoara, în considerarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a susţinut reclamanta prin notele de şedinţă depuse la Judecătoria Sălişte, întrucât aceste cereri sunt accesorii cererii de divorţ şi se soluţionează de instanţa competentă potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) din acelaşi cod.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sălişte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sălişte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2022.