Procurement damages claim against former mayor dismissed for failure to prove illicit act or personal fault

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

După deliberare, asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă la 27 august 2014, sub nr. x/2014, reclamanţii Primăria Municipiului Domneşti prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti, prin primar şi Consiliul Local Domneşti, prin primar au solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 538.371,54 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul adus bugetului comunei Domneşti în perioada în care acesta a deţinut funcţia de primar, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile Tribunalului Ilfov, secţia civilă

Prin încheierea din 13 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a constatat că litigiul este de competenţa funcţională a unui complet specializat în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ, motiv pentru care a trimis dosarul în vederea repartizării aleatorii unui complet specializat în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ.

Prin sentinţa nr. 1406 din 11 mai 2015, Tribunalul Ilfov a admis acţiunea reclamanţilor Primăria Municipiului Domneşti, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti, prin primar şi Consiliul Local Domneşti, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul A.; l-a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor suma de 538.371,54 RON, reprezentând despăgubiri şi suma de 3.000 RON, cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat redus.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal

Prin decizia civilă nr. 4739 din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de recurentul pârât A. împotriva sentinţei nr. 1406 din 11 mai 2015 şi a încheierii din 13 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2014. A casat sentinţa recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, în vederea soluţionării acesteia de un complet specializat în materie civilă.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă sub nr. x/2014*.

Prin cererea formulată la 9 februarie 2017, pârâtul A. l-a chemat în garanţie pe numitul B..

La 30 mai 2017, numitul C. a formulat cerere de intervenţie principală.

Prin încheierea din 3 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a dispus, alături de alte măsuri, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie formulată de C. şi respingerea, ca tardivă, a cererii de chemarea în garanţie formulate de pârâtul A..

4. Decizia Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 722A din 14 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de intervenientul C. împotriva încheierii din 3 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi Consiliul Local Domneşti, prin primar, Primăria Comunei Domneşti, prin primar şi Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti, prin primar şi intimatul-pârât A..

5. Sentinţa Tribunalului Ilfov, secţia civilă, în rejudecare

Prin sentinţa nr. 4445 din 12 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamanţii Primăria Municipiului Domneşti, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti, prin primar şi Consiliul Local Domneşti, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul A..

6. Decizia Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 661 A din 19 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi Primăria Municipiului Domneşti, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti, prin primar şi Consiliul Local Domneşti, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 4445 din 12 decembrie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2014 de Tribunalul Ilfov, secţia civilă. I-a obligat pe apelanţii-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată către intimat, în cuantum de 5000 RON.

În practicaua aceleiaşi decizii s-a reţinut că instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a numitului C. în declararea apelului incident, pe motiv că acesta nu a avut calitatea de parte în primă instanţă.

7. Recursul

Împotriva deciziei nr. 661 A din 19 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii Primăria Municipiului Domneşti, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti, prin primar şi Consiliul Local Domneşti, prin primar au declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., au susţinut că instanţele de fond şi apel au reţinut greşit situaţia de fapt dedusă judecăţii şi nu au analizat înscrisurile aflate la dosarul cauzei, aspect ce a condus la soluţionarea eronată a litigiului, fără a se ţine cont de faptul că, anterior, cererea de chemare în judecată a fost admisă în baza aceluiaşi probatoriu.

Recurenţii au afirmat că au făcut dovada prejudiciului solicitat, prin înscrisurile depuse la dosar, constând în sentinţe judecătoreşti prin care au fost obligaţi la plata unor sume de bani urmare a acţiunilor pârâtului A.. Au menţionat că prin acordurile de mediere încheiate au diminuat valoarea pretenţiilor decurgând din contractele de achiziţie publică pentru bunuri şi servicii, care au fost analizate prin sentinţele judecătoreşti depuse, contracte ce nu se regăsesc în evidenţele primăriei, fiind semnate de fostul primar, fără acordul Consiliului Local. Au precizat că Primăria Domneşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti nu au beneficiat de bunurile şi serviciile ce au făcut obiectul contractelor anterior menţionate.

Au arătat că instanţa de fond a reţinut în motivarea sentinţei că reclamanţii nu s-au constituit părţi civile în dosarul penal în care pârâtul A. avea calitatea de inculpat. Au considerat, însă, că acest aspect nu are legătură cu cauza pendinte, întrucât prejudiciul ce rezultă din faptele penale pentru care fostul primar a fost condamnat a făcut obiectul unui alt dosar, aflat în prezent în faza de executare silită. Prejudiciul reclamat în cauză constă în penalităţile achitate de recurenţi în urma pronunţării sentinţelor judecătoreşti şi încheierii acordurilor de mediere cu S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L..

Recurenţii au susţinut că instanţele de fond şi apel au dat dovadă de superficialitate în analiza materialului probator, reţinând greşit că reclamanţii nu au dat curs convocărilor la expertiză şi nu au pus la dispoziţia expertului înscrisurile solicitate. Au afirmat că au prezentat expertului toate documentele pe care le deţineau, dovadă în acest sens fiind e-mail-urile transmise şi procesul-verbal încheiat cu ocazia predării documentelor.

Au solicitat să se aibă în vedere că instanţa de judecată, în primul ciclu procesual, a admis cererea de chemare în judecată, iar după casarea sentinţei, pârâtul nu a adus alte probe care să contrazică situaţia expusă şi dovedită de recurenţi, deşi casarea s-a dispus tocmai în acest sens.

În susţinerea motivului de recurs încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au invocat dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1359 C. civ., precum şi prevederile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, arătând că sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii patrimoniale a pârâtului A. pentru prejudiciile aduse în perioada în care a deţinut calitatea de primar.

8. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimatul A. a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că aspectele expuse în cuprinsul cererii de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

9. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10 februarie 2022 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la 24 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

10. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Recurenţii şi-au întemeiat criticile aduse deciziei recurate pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri în recurs se poate dispune când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, dar şi pe prevederile punctului 8 ale aceluiaşi articol care reglementează un alt caz de casare, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

10.1 În dezvoltarea motivului de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că instanţa de apel a reţinut greşit situaţia de fapt dedusă judecăţii şi nu a analizat înscrisurile aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că au făcut dovada prejudiciului solicitat, fiind obligaţi prin sentinţe judecătoreşti la plata unor sume de bani ca urmare a încheierii unor contracte de achiziţie publică ce au fost semnate de către fostul primar A.. Au arătat că instituţiile în numele cărora pârâtul A. a semnat, nu au beneficiat de aceste produse sau servicii, însă instanţa a considerat că atâta vreme cât nu au fost contestate în termenul special prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune, de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, sumele prevăzute în cuprinsul acestora, precum şi penalităţile aferente trebuie plătite.

Curtea de Apel a reţinut cu privire la acest aspect că în cauză se pretinde obligarea pârâtului (care a avut funcţia de primar şi a semnat contractele în baza cărora a fost angajată răspunderea contractuală a reclamanţilor) la repararea prejudiciului constând în penalităţile de întârziere la care au fost obligaţi reclamanţii prin hotărâri judecătoreşti (sentinţa civilă nr. 1438/31.05.2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2013 rămasă definitivă, sentinţa civilă nr. 1441/31.05.2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2012 rămasă definitivă, sentinţa civilă nr. 1443/03.06.2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2012, sentinţa civilă nr. 3806/09.12.2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2012, sentinţa civilă nr. 3246/04.11.2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov, precum şi sentinţa civilă nr. 1492/06.06.2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2012 rămasă definitivă) sau pe care le-au convenit prin acordurile de mediere încheiate în scopul diminuării sumelor de bani ce trebuiau plătite în baza sentinţelor judecătoreşti.

În contra a ceea ce susţin recurenţii se constată că instanţa de apel a reţinut existenţa prejudiciului în patrimoniul reclamanţilor, statuând că această condiţie poate fi considerată ca dovedită, fiind o sumă care trebuie achitată de reclamanţi şi care are ca efect diminuarea patrimoniului.

Cu toate acestea, instanţa de apel a înlăturat susţinerile, reiterate şi în prezenta cale de atac, potrivit cărora Primăria Domneşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti nu au beneficiat de bunurile şi serviciile ce au făcut obiectul contractelor anterior menţionate, dând eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte executarea propriilor obligaţii de către societăţile contractante, care este dovedit de constatările instanţelor, cuprinse în hotărârile judecătoreşti menţionate anterior.

Astfel, s-a constatat că în sentinţa civilă nr. 3246/04.11.2013 se menţionează în mod expres cu referire la contractul nr. x/18.06.2010, că au fost livrate şi recepţionate produsele (de) către cumpărător-Primăria Comunei Domneşti; în sentinţa civilă nr. 1443/03.06.2013, cu referire la contractul nr. x/21.04.2010 s-a reţinut expressis verbis livrarea produselor; în sentinţa civilă nr. 1438/31.05.2013, cu referire la contractul nr. x/21.04.2010, se reţine livrarea produselor; în sentinţa civilă nr. 1441/31.05.2013, ce priveşte contractul nr. x/21.06.2010 se reţine că prin neinvocarea în apărare a excepţiei de neexecutare a contractului, pârâtele sunt obligate să plătească preţul; prin sentinţa civilă nr. 1492/06.06.2013 cu referire la contractul nr. x/13.04.2010, a fost admisă acţiunea şi ulterior finalizat conflictul conform acordului de mediere; iar în sentinţa civilă nr. 3806/09.12.2013, în ceea ce priveşte contractul nr. x/2010, se reţine în mod expres livrarea produselor.

Dând eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat al sentinţelor invocate chiar de către reclamanţi, instanţa de apel a constatat că instanţele care au admis acţiunile societăţilor D. S.R.L. şi E. S.R.L. în atragerea răspunderii contractuale a reclamanţilor au considerat valabil încheiate contractele, rezultând că acestea, obţinând executarea contractului în instanţă şi-au executat propriile obligaţii, în sensul că au livrat produsele obiect al contractelor, această concluzie fiind consecinţa interpretării logice şi raţionale a soluţiilor pronunţate în acele cauze.

Raportat la conţinutul acestor sentinţe şi la probele administrate în speţă s-a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi semnat comenzile, contractele, facturile şi recepţia mărfurilor în vederea obţinerii unui folos material şi nu în calitatea sa de reprezentant al primăriei şi nici că îi revenea obligaţia personală a înregistrării, în contabilitate şi în registrul de intrări a acestor acte, astfel încât Curtea de apel a apreciat că nu este dovedită fapta ilicită prejudiciabilă.

După cum se poate observa instanţa a motivat soluţia pronunţată în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi, din această perspectivă Înalta Curte apreciază că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primit, decizia recurată fiind redactată în concordanţă cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Faptul că instanţa de judecată, în primul ciclu procesual, a admis cererea de chemare în judecată, iar după casarea sentinţei, a dispus o altă soluţie ca urmare a reinterpretării probatoriilor administrate fără ca intimatul să administreze alte probe aşa cum pretind recurenţii, nu reprezintă un motiv de nelegalitate al hotărârii atacate ci este consecinţa trecerii prin filtrul gândirii şi analizei logico juridice a probelor administrate de către judecătorul învestit cu rejudecarea cauzei, operaţiunea de reinterpretare a probelor fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 500 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea casată nu are nicio putere.

Recurenţii au susţinut că instanţele de fond şi apel au reţinut greşit în cuprinsul hotărârilor pronunţate că reclamanţii nu au dat curs convocărilor la expertiză şi nu au pus la dispoziţia expertului înscrisurile solicitate, dovadă în sens contrar fiind e-mail-urile transmise şi procesul-verbal încheiat cu ocazia predării documentelor.

Înalta Curte constată că recurenţii sunt în eroare cu privire la ceea ce s-a statuat de către instanţa de apel cu privire la acest aspect.

Astfel, Curtea de apel a reţinut cu privire la aplicarea de către tribunal a dispoziţiilor art. 335 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia, în cazul în care una dintre părţi opune rezistenţă sau împiedică în orice alt mod efectuarea lucrării, instanţa va putea socoti ca dovedite afirmaţiile făcute de partea adversă cu privire la împrejurarea de fapt ce face obiectul lucrării, în contextul administrării tuturor celorlalte probe, că prima instanţă nu a arătat în mod explicit ce afirmaţii ale pârâtului a considerat dovedite, în condiţiile în care prin expertiză se urmărea calculul penalităţilor, iar pârâtul a susţinut constant că nu le datorează, dar având în vedere însă că aplicarea acestei norme nu a avut nicio relevanţă probatorie, a înlăturat acest considerent din motivarea primei instanţe, în considerarea celor expuse în propriile considerente.

De altfel, critica astfel formulată nu se subsumează prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., fiind invocate aspecte ce ţin de administrarea probelor.

Recurenţii mai critică motivarea sentinţei instanţei de fond în care se face vorbire de cauza penală în care pârâtul a avut calitatea de inculpat, imputând reclamanţilor că nu s-au constituit părţi civile, cu toate că acel dosar viza un alt prejudiciu pentru care pârâtul A. a suferit o condamnare, precum şi considerentele din care ar rezulta că nu datorau aceste sume de bani şi că nu au "chemat în garanţie vreo persoană pe care să o fi apreciat ca făcându-se vinovată de plata acestor sume".

Înalta Curte reţine că, pe de o parte, se critică în calea de atac a recursului motivarea primei instanţe şi nu a deciziei atacate, pronunţată de către instanţa de apel, ce face obiectul prezentului control judiciar.

Pe de altă parte, considerentele instanţei de fond nu au fost păstrate în apel, aşa cum s-a arătat, cu titlu preliminar, de către Curtea de apel, în rejudecare, care, făcând aplicarea art. 500 C. proc. civ., a menţionat că va înlătura toate argumentele care se bazează pe cele hotărâte de instanţa de fond în primul ciclu procesual.

Ca atare, faţă de cele expuse anterior, se constată că instanţa de apel a motivat în mod corespunzător hotărârea atacată, iar susţinerile recurenţilor nu sunt fondate, hotărârea atacată fiind corect argumentată în fapt şi în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor de drept deduse judecăţii fiind pe deplin şi coerent reţinută în considerente ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv, motiv pentru care va fi respins motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

10.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se constată că recurenţii au invocat dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1359 C. civ., precum şi prevederile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, arătând că sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii patrimoniale a pârâtului A. pentru prejudiciile aduse în perioada în care a deţinut calitatea de primar.

Or, aşa cum s-a arătat în analiza motivului de recurs precedent, ca urmare a stabilirii situaţiei de fapt şi interpretării probatoriului s-a constatat de către instanţa de apel că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi semnat comenzile, contractele, facturile şi recepţia mărfurilor pentru obţinerea unui folos material şi nu în calitatea sa de reprezentant al primăriei şi nici că îi revenea obligaţia personală a înregistrării, în contabilitate şi în registrul de intrări a acestor acte.

De asemenea s-a constatat că instanţele care au admis acţiunile civile anterioare în atragerea răspunderii contractuale a reclamanţilor au considerat valabil încheiate contractele de achiziţii, astfel încât pretinsele neregularităţi în atribuirea acestora s-a apreciat că trebuiau invocate de reclamanţi în procedura pusă de lege la îndemâna lor, o atare apărare fiind tardivă în faţa instanţei de apel.

O astfel de concluzie este în concordanţă cu statuările instanţelor anterioare, care se impun cu autoritate de lucru judecat, un exemplu în acest sens fiind sentinţa nr. 1438 din 31.05.2013 în cadrul căreia instanţa de judecată a stabilit:

"Tribunalul reţine că suntem în prezenta unui contract valabil, ce nu a fost contestat în condiţiile art. 255 şi următoarele din O.U.G. nr. 34/2006, care nu a fost declarat nul sau reziliat şi pentru care nu s-a invocat nicio cauză de neexecutare a contractelor de achiziţie publică".

Recurenţii, în contra a ceea ce a constatat instanţa de apel a fi dovedit, solicită a se statua în recurs, printre altele: că pârâtul a săvârşit faptele ilicite, urmărind obţinerea unui folos material deoarece toate comenzile, contractele, facturile şi recepţia mărfurilor poartă doar semnătura acestuia, iar la solicitarea organelor de cercetare, a comunicat faptul că nu are încheiate contracte cu aceste societăţi şi nu există niciun fel de datorii; că aceste contracte nu apar înregistrate nici în registrul de intrare ieşire din cadrul primăriei, nepurtând niciun număr de înregistrare, iar conform Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală şi Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 contractele de achiziţie publică nu pot fi întocmite fără parcurgerea unor etape prealabile şi fără ca acestea să fie prinse în bugetul instituţiei; că procesele-verbale de recepţie a mărfii sunt semnate doar de primarul A., deşi conform Dispoziţiei nr. 119 din data de 07.04.2010 dată de acelaşi primar, s-au constituit comisii pentru evaluarea ofertelor şi pentru recepţia contractelor de achiziţii publice.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

O reinterpretare a probatoriilor administrate în cauză nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, aşa cum s-a arătat anterior, astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai poate reanaliza înscrisurile depuse la dosar, aşa cum solicită recurenţii, pentru a schimba datele referitoare la situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţele anterioare.

Având în vedere situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel şi care nu mai poate face obiectul criticilor în calea de atac a recursului (ce poate viza doar motivele de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.), în mod just s-a apreciat că, nefiind dovedită fapta ilicită prejudiciabilă, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt impuse în mod cumulativ de dispoziţiile art. 998-999 C. civ., aplicabile speţei în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora actele şi faptele juridice săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârşirii ori producerii lor (prejudiciul pretins decurgând din încheierea unor contracte încheiate în cursul anului 2010).

În atare condiţii, chiar dacă prejudiciul adus bugetului reclamanţilor este cert şi evaluabil în bani, reţinându-se natura licită a faptelor pârâtului, nu se poate considera că sunt îndeplinite celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, respectiv legătura de cauzalitate şi vinovăţia.

Este cert, raportat la cele arătate mai sus şi consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanţa de apel a aplicat şi interpretat în mod corect textele legale incidente în cauză respectiv dispoziţiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864 (în speţă, aşa cum s-a arătat anterior, nefiind incidente dispoziţiile noului C. civ., respectiv ale art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1359 C. civ., invocate de recurenţi).

Faţă de aceste împrejurări, nefiind incident nici motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanţii Primăria Comunei Domneşti, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti, prin primar, şi Consiliul Local Domneşti, prin primar, împotriva deciziei nr. 661/A din 19 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Primăria Comunei Domneşti, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti, prin primar, şi Consiliul Local Domneşti, prin primar, împotriva deciziei nr. 661/A din 19 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2022.