Archdiocese's restitution claim based on unauthenticated 1942 donation rejected; expropriation upheld, appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 mai 2016 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, reclamanta Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Grupul Şcolar Agricol "A.", reprezentat prin director, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş, obligarea acestora la restituirea imobilului aflat în proprietatea sa şi deţinut de pârâţi fără drept, imobil format din construcţii şi teren, în suprafaţă de 4.265,72 mp, situat în Curtea de Argeş, reprezentând fosta Scoală de Cântăreţi, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa Tribunalului Argeş

Prin sentinţa nr. 440 din 27 noiembrie 2020, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor şi a respins cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului în contradictoriu cu pârâţii Grupul Şcolar Agricol "A.", reprezentat prin director şi Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş. A respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului Grupul Şcolar Agricol "A." privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Piteşti

Prin decizia nr. 2277 din 19 mai 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului împotriva sentinţei nr. 440 din 27 noiembrie 2020 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii Grupul Şcolar Agricol "A.", reprezentat prin director, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş.

4. Recursul

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, reclamanta Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ulterior expunerii istoricului proprietăţii, a susţinut că instanţa de apel a reţinut greşit că nu a adus dovezi în sprijinul afirmaţiei cu privire la dreptul său de proprietate asupra imobilului, pe care a pretins că l-a avut la data exproprierii.

A menţionat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 310 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora începutul de dovadă scrisă face dovada între părţi dacă este completat cu alte mijloace de probă, inclusiv cu prezumţii.

A arătat că, deşi dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat reiese din extrasul din Notarialele Adunării Eparhiale, emis la 3 mai 1942, instanţa de apel a ignorat acest document emis de un funcţionar public al statului, reţinând că dovada dreptului de proprietate trebuia făcută prin depunerea la dosar a contractului prin care B. i-a donat imobilul.

Recurenta a arătat că demersurile sale efectuate în vederea obţinerii actului original au eşuat, dată fiind trecerea timpului (80 de ani) şi evenimentele declanşate de cel de-al doilea război mondial şi perioada comunistă.

A arătat că instanţa de apel trebuia să constate, prin coroborarea unor prezumţii simple cu documentele depuse la dosar, emise de autorităţile statului, că recurenta are calitatea de proprietar al imobilului.

A susţinut că tribunalul a reţinut existenţa unui alt înscris - adresa nr. x/1942, prin care B. declara că nu are nicio pretenţie materială asupra fondului Şcolii de Cântăreţi, apreciind că acest înscris nu poate ţine loc de contract de donaţie, ci ar constitui o recunoaştere a unei situaţii trecute. Această situaţie, necenzurată de instanţa de apel, este de esenţa cauzei, subliniind un raţionament potrivit căruia instanţa a constatat dreptul de proprietate al recurentei.

O astfel de constatare trebuia coroborată cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, cu atât mai mult cu cât dreptul său de proprietate a fost recunoscut inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti (Curtea de Apel Bucureşti, dosar nr. x/1943), menţionându-se că, în caz de expropriere efectivă, indemnizaţia aferentă îi va reveni recurentei. Astfel, trebuia să se reţină că reprezentantul său, episcopul Argeşului, a formulat, la 12 aprilie 1946, o declaraţie de renunţare la orice pretenţie împotriva entităţii expropriatoare.

A afirmat că instanţa de apel a omis să reţină că toate documentele care priveau procedura de expropriere, inclusiv în faza de renunţare după emiterea Decretului Regal din 1946 prin care a fost anulat Decretului Regal din 1942 erau adresate recurentei, în calitatea sa de proprietar al imobilului.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat eronat că anularea Decretului Regal din 1942 nu a condus în mod automat la reintrarea imobilelor expropriate în patrimoniul celor expropriaţi, ci că trebuia solicitată restituirea imobilelor de la expropriator.

A susţinut că instanţa de apel a omis să reţină că, pentru ca bunul să fi rămas în proprietatea celor expropriaţi, era necesar ca recurenta să fi păstrat suma aferentă exproprierii.

Deşi a constatat că recurenta a consemnat recipisa de plată nr. x/1943, curtea a considerat că exproprierea a produs efecte, fiind corespunzător despăgubită.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat să i se pună în vedere recurentei să depună la dosar documente din care să rezulte valoarea imobilului, menţionând că în cazul în care valoarea nu depăşeşte suma de 500.000 RON, inclusiv, înţelege să invoce excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza I, forma în vigoare la data învestirii instanţei cu acţiunea în revendicare, coroborat cu art. 457 alin. (1) din acelaşi act normativ. A mai solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinare, intimatul Grupul Şcolar Agricol "A." a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. s-a reţinut că decizia nr. 2277 din 19 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, are deschisă calea de atac a recursului, în raport de dispoziţiile art. 94 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., obiectul litigiului având o valoare de peste 200.000 RON. Raportul a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din camera de consiliu din 27 ianuarie 2022, recursul a fost admis în principiu, stabilindu-se termen pentru soluţionarea acestuia la 24 martie 2022.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În fapt, recurenta a învestit Tribunalul Argeş cu soluţionarea unei acţiuni prin care a solicitat restituirea imobilului în suprafaţă de 4.265,72 mp, format din teren şi construcţie aferentă, reprezentând fosta Şcoală de Cântăreţi, situat în municipiul Curtea de Argeş şi deţinut fără drept de intimaţii Grupul Şcolar Agricol A. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

Se observă, aşadar, că ceea ce recurenta a dedus judecăţii este o acţiune reală, petitorie, de esenţa căreia este dovedirea dreptului său de proprietate asupra bunului revendicat.

Cu alte cuvinte, pentru a justifica temeinicia cererii sale, recurenta trebuie să facă dovada incidenţei unui mod de dobândire a proprietăţii în favoarea sa. O astfel de dovadă presupune existenţa unui titlu de proprietate cu efect constitutiv, declarativ sau translativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă în favoarea sa.

Prin criticile formulate în recurs, recurenta a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că nu a făcut dovada dreptului său de proprietate, deşi această dovadă a fost făcută prin înscrisurile depuse la dosar, care creează, în favoarea sa, prezumţia existenţei acestui drept în patrimoniul său.

Critica este nefondată.

Înalta Curte constată că, titlul de care se prevalează recurenta în dovedirea dreptului său de proprietate este reprezentat de un contract de donaţie, prin care pretinde că ar fi dobândit acest drept prin hotărârea Adunării Eparhiale care a avut loc la 3 mai 1942, imobilul fiind iniţial achiziţionat pe numele B. şi donat ulterior recurentei, după dobândirea de către aceasta a personalităţii juridice.

Recurenta însă, nu a depus la dosar contractul de donaţie despre care a făcut vorbire în susţinerea acţiunii în revendicare, ci un extras din Notarialele Adunării Eparhiale care nu relevă existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul donatorului şi nici faptul că Şcoala de Cântăreţi a fost achiziţionată de B. sau că aceasta i-a transmis, ulterior, recurentei dreptul de proprietate asupra imobilului.

Or, în ipoteza de faţă, a dobândirii dreptului de proprietate printr-un act juridic, recurenta trebuia să facă această dovadă prin însuşi înscrisul translativ de proprietate, care are puterea probatorie de a atesta transmiterea dreptului în patrimoniul său, natura dreptului transmis şi faptul că acesta emană de la adevăratul proprietar al bunului. O astfel de dovadă presupune existenţa unui titlu de proprietate, care generează o prezumţie relativă în favoarea persoanei care îl invocă.

În lipsa actului juridic translativ de proprietate, contrar susţinerilor recurentei, această prezumţie nu operează, cu atât mai mult cu cât nici actele şi faptele juridice invocate nu conduc la constatarea existenţei bunului în patrimoniul recurentei.

Astfel, adresa nr. x/1942, la care a făcut referire recurenta în susţinerea dovezii dreptului său de proprietate, prin care B. a arătat că nu are vreo pretenţie pecuniară asupra fondului Şcolii de Cântăreţi nu poate atesta existenţa contractului de donaţie, câtă vreme nu a fost depusă la dosar pentru a putea fi examinată de instanţele de fond în raport cu probatoriul administrat.

Pe de altă parte, se constată că extrasul din Notarialele Eparhiale nu a fost întocmit de un funcţionar public pentru a se bucura de puterea doveditoare conferită de lege înscrisului autentic, ci de consiliul eparhial plenar, fiind, aşadar, un înscris sub semnătură privată.

Or, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui imobil este necesar ca acordul de voinţă al părţilor să îmbrace forma autentică, pentru însăşi validitatea operaţiunii juridice pe care o constată, art. 813 din C. civ. de la 1864, incident în cauză, condiţionând valabilitatea contractului de donaţie de îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de lege.

În plus, din înscrisul menţionat nu reiese expresis verbis că s-a realizat o donaţie a imobilului către recurentă, ci doar faptul că s-a pus la dispoziţia acesteia imobilul pentru înfiinţarea Şcolii de Cântăreţi.

De altfel, prin Decretul nr. 2637/1941 emis de Ministerul Apărării Naţionale în scopul executării unor lucrări militare în oraşul Curtea de Argeş, terenul şi construcţiile care au aparţinut Şcolii de Cântăreţi au fost declarate ca fiind de utilitate publică. Ulterior, acestea au fost expropriate prin Înaltul Decret Regal nr. 3366/1942, în conţinutul acestor două decrete nefigurând recurenta sau B., în calitate de persoane expropriate.

De asemenea, nici în cuprinsul deciziei de expropriere nr. 5/1942 a Curţii de Apel Bucureşti nu a fost menţionată recurenta, ca şi persoană expropriată, ci Şcoala de Cântăreţi, indemnizaţia de expropriere fiind stabilită în favoarea acesteia pentru suprafaţa de 4.265,72 mp, preluată de stat, prin decizia nr. 18/1943 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Deşi recurenta a susţinut că exproprierea imobilului a fost anulată prin Decretul Regal nr. 1686/1946, în realitate ceea ce s-a anulat prin acest decret a fost Înaltul Decret Regal nr. 3366/1942, iar nu Decretul nr. 2637/1941, în baza căruia a fost expropriată suprafaţa de teren revendicată. Acest aspect a fost constatat şi prin sentinţa nr. 180/F/2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, prin care s-a reţinut că imobilul reprezentând fosta Şcoală de Cântăreţi a fost preluat de stat în anul 1941.

Aşadar, imobilul expropriat a rămas în proprietatea statului, această concluzie fiind confirmată şi prin adresa Episcopiei nr. 4203/1946, din care reiese că recurenta a solicitat restituirea dreptului de proprietate deţinut de Şcoala de Cântăreţi ca urmare a anulării Decretului nr. 3366/1942 prin Decretul din anul 1946.

Prin urmare, nu poate fi primită susţinerea recurentei cu privire la faptul că imobilul expropriat s-a întors automat în patrimoniul său, urmare anulării Decretului nr. 3366/1942. Nici împrejurarea că recurenta a consemnat indemnizaţia de expropriere nu poate echivala acestui aspect, întrucât plata despăgubirii către persoana expropriată era una dintre condiţiile realizării procedurii de expropriere, iar pentru restituirea bunului recurenta trebuia să uzeze de mijloacele legale reglementate de legiuitor în acest scop.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentei cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului împotriva deciziei nr. 2277 din 19 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimatului-pârât Grupul Şcolar Agricol "A." privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, la dosar nefiind depusă dovada existenţei şi întinderii lor, conform art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului împotriva deciziei nr. 2277 din 19 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Respinge cererea intimatului-pârât Grupul Şcolar Agricol "A." privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2022.