Maintenance contract dispute: appeal annulled as null due to lack of legal critique

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 septembrie 2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 953A/2021 din 15 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 12 octombrie 2021, şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, arătând că, în mod nelegal, curtea de apel a răsturnat sarcina probei, instituită de art. 249 din C. proc. civ., în condiţiile în care art. 1548 din C. civ. instituie o prezumţie de culpă în caz de neexecutare în sarcina debitorului obligaţiei de întreţinere, reţinând că revine reclamantului obligaţia de a proba faptul neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului de întreţinere.

Astfel, în cursul judecăţii, reclamanta a probat împrejurarea că pârâţii, creditori ai obligaţiei de întreţinere, şi-au executat obligaţiile ce le revin prin intermediul vecinilor şi prietenilor care au procurat pentru beneficiarii contractului de întreţinere cele necesare traiului zilnic, aşa cum reiese şi din conţinutul declaraţiilor de martori aflate la dosarul cauzei.

Din conţinutul contractului de întreţinere reiese că prestaţia debitorilor îmbracă forma cea mai largă a întreţinerii, dată fiind starea de handicap a recurentei A. care se încadrează în gradul de handicap grav cu asistent personal, astfel cum atestă certificatul nr. x din 07 decembrie 2011, dar şi vârsta înaintată a ambilor creditori ai obligaţiei de întreţinere, iar conform lit. b) din capitolul clauzelor impuse debitorilor obligaţiei de întreţinere, părţile au constituit un pact comisoriu în condiţiile art. 1553 din C. civ. potrivit căruia contractul se desfiinţează de plin drept, fără nicio notificare sau somaţie de punere în întârziere, în ipoteza în care obligaţia de întreţinere nu este prestată, din culpă, timp de 60 de zile.

Reţinerile curţii de apel potrivit cărora nu a fost probată neexecutarea de către debitori a obligaţiei de întreţinere, este contrazisă de probele existente la dosarul cauzei, singurul demers efectuat de pârâţi fiind acela de efectuare a reparaţiilor la imobil care, odată cu perfectarea contractului de întreţinere, a intrat în patrimoniul acestora.

În argumentarea incidenţei motivului de casare, reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că reţinerile instanţei de apel potrivit cărora debitorii şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere asumată prin contract sunt infirmate de probele administrate în cauză, fiind lipsite de suport probator.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor B. şi C., care, la data de 22 noiembrie 2021, au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea formulată în cauză a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 25 noiembrie 2021, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, este declarat în termenul legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

Totodată, s-a reţinut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului din perspectiva posibilităţii încadrării criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmând a aprecia, cu prioritate, asupra excepţiei nulităţii recursului invocată de intimaţi.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor în perioada 01-04 februarie 2022.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi în condiţiile art. 248 şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia nr. 953A/2021 din 15 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanţii A. şi D., decedat pe parcursulul procesului, împotriva sentinţei civile nr. 1659 din 05 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, fiind menţinută soluţia instanţei de fond care a respins acţiunea, apreciind că nu a existat o neexecutare culpabilă a obligaţiei de întreţinere din partea intimaţilor-pârâţi.

Prin cererea de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de apel a răsturnat sarcina probei instituită de art. 249 C. proc. civ., deşi a dovedit că a fost nevoită să solicite ajutorul vecinilor şi al unor prieteni pentru procurarea celor necesare traiului zilnic, potrivit declaraţiilor martorilor E., F., G. şi H..

Instanţa de recurs, examinând cererea dedusă judecăţii, constată că aspectele evidenţiate prin cererea de recurs, astfel cum au fost prezentate, nu conţin minime argumente care să aibă aptitudinea de a justifica, în speţă, incidenţa unui motiv de nelegalitate din cele expres şi limitativ reglementate prin art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine, în acest sens, că interpretarea probelor administrate de către instanţa de apel este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate şi că nu se poate cenzura în recurs maniera în care instanţa de apel a apreciat şi evaluat probele administrate în cauză, modalitatea de executare a contractului de întreţinere încheiat între reclamantă şi pârâţi fiind exclusiv o chestiune de apreciere a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.

De altfel, se constată că instanţa de apel a analizat în cuprinsul deciziei recurate declaraţiile martorilor E. şi F., dar şi ale celorlalţi martori care au fost audiaţi în faţa instanţei de fond, arătând în detaliu cele declarate de fiecare martor în parte şi concluzionând, sub acest aspect, că toate declaraţiile martorilor audiaţi în faţa tribunalului susţin faptul că pârâţii veneau la reclamanţi şi le dădeau ajutor sub diferite forme, precum şi că s-au preocupat de starea medicală a reclamantei, diferenţa fiind că martorul propus de reclamanţi, F., a prezentat aceste activităţi ca fiind ceva sporadic, extrem de rar şi neconsistent.

De asemenea, instanţa de apel a administrat propriul probatoriu, pe lângă cel valorificat de către prima instanţă, martorii G. şi H., la care face referire recurenta în cuprinsul cererii de recurs, fiind audiaţi în faţa curţii de apel alături de martorul I., curtea de apel reţinând că declaraţiile celor două martore vizează preponderent situaţii mult ulterioare declanşării litigiului, sens în care nu a acordat valoare probatorie acestor declaraţii, considerând că, pe de o parte, relatează despre o perioadă mult ulterioară declanşării prezentului litigiu (după decesul reclamantului în septembrie 2020), iar, pe de altă parte, că sunt lipsite de credibilitate în privinţa susţinerilor referitoare la frecvenţa vizitelor făcute reclamanţilor şi cunoaşterea de către martore a situaţiei relaţiilor dintre părţi, aspectele relatate de către martore nefiind necredibile.

În acest context, în raport cu considerentele instanţei de apel anterior prezentate, se reţine că acest motiv al recursului vizând aplicarea art. 249 C. proc. civ., astfel cum a fost susţinut de către recurenta-reclamantă, ar putea reprezenta cel mult o critică vizând situaţia de fapt aşa cum a fost stabilită de către instanţa de apel, care însă nu poate face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanţa de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situaţii de fapt.

Recurenta-reclmanată a mai făcut referire la dispoziţiile art. 1548 C. civ., dar din conţinutul cererii de recurs rezultă că şi această normă legală a fost invocată tot din perspectiva aprecierii probelor de către instanţa de apel, întrucât recurenta nu a criticat modul în care instanţa de apel a interpretat sau aplicat aceste dispoziţii de drept material, ci s-a limitat la a indica probatoriul administrat în cauză, în special declaraţiile martorilor care, în opinia sa, au dovedit nevoia sa de a apela la alte persoane pentru ajutor, dată fiind vârsta înaintată şi încadrarea sa în grad de handicap grav cu asistent personal, potrivit certificatului de handicap nr. x din 7 decembrie 2011.

A mai arătat recurenta că în cuprinsul contractului de întreţinere părţile au inserat un pact comisoriu în condiţiile art. 1553 C. civ., potrivit cu care contractul se desfiinţează de plin drept fără nicio notificare sau somaţie de punere în întârziere în cazul în care obligaţia de întreţinere nu este prestată cu vinovăţie timp de 60 zile.

Înalta Curte reţine că, sub acest aspect, recurenta nu a făcut trimitere la considerentele instanţei de apel, la modalitatea în care a fost aplicat ori interpretat acest text legal; or, simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Un alt motiv de casare invocat de recurentă a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta invocând că hotărârea recurată conţine numai motive străine de natura pricinii, întrucât toate raţionamentele expuse în considerentele deciziei recurate relative la îndeplinirea de către debitori a obligaţiei de întreţinere asumată prin contract sunt, în opinia sa, lipsite de suport probator şi infirmate de probele de la dosar.

Raportat la aceste argumente invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că, deşi a susţinut incidenţa motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., aceasta nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., partea exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză şi la eficienţa dată acestora de către instanţa de apel.

Ca atare, invocarea de către recurenta-reclamantă a art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. este una formală, susţinerile acesteia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, situaţia de fapt a litigiului, fără avea legătură cu raţionamentul instanţei de apel.

Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecăţii.

Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 953A/2021 din 15 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi B. şi C..

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 953A/2021 din 15 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022.