RCA insurance moral damages: insurer's recusal allowed and appeal decision quashed and remanded for lack of reasoning

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 8 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A., asistată de reprezentantul legal B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A., după cum urmează:

- la plata sumei de 500.000 euro, echivalent în RON, cu titlu de daune morale, cu aplicarea de penalităţi de 0,2% pe zi, de la data de 6.06.2017 şi până la plata efectivă a sumei solicitate;

- la plata sumei de 1.169,18 RON cu titlu de daune materiale, cu aplicarea de penalităţi de 0,2% pe zi, de la data de 6.06.12017 şi până la plata efectivă a acestei sume;

- la plata unei prestaţii lunare egale cu salariul minim net pe economie, începând cu data împlinirii vârstei de 18 ani, până la momentul recuperării integrale a capacităţii de muncă;

- la plata cheltuielilor de judecată.

S-a solicitat, de asemenea, citarea în cauză a numitului D., în calitate de intervenient forţat, în temeiul prevederilor art. 54 din Legea nr. 136/1995.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1357 şi urm. C. civ., Legea nr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA.

Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 508/11.04.2019, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pe pârâta C. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 1.169,18 RON, cu titlu de daune materiale, precum şi a sumei de 300.000 de euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata penalităţilor de 0,2% pe zi, începând cu data pronunţării hotărârii, până la plata efectivă a sumelor menţionate; a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata unei prestaţii lunare; a obligat pârâta şi intervenientul forţat la plata către reclamată a sumei de 4000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 493/8.10.2020, Curtea de Apel Târgu - Mureş, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de pârâta C. S.A. şi de intervenientul forţat D. împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, de la 300.000 euro la 100.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii; a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi hotărâri.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs principal reclamanta A. şi pârâta C. S.A., precum şi recurs incident intervenientul forţat D., criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:

1. Prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. a susţinut următoarele:

- Decizia recurată nu respectă exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sub aspectul cuantumului daunelor morale, diminuat în apel la suma de 100.000 euro.

Analizarea probelor este cuprinsă într-o singură frază, fiind evident că instanţa nu a analizat consecinţele ireversibile produse de traumatismele suferite asupra stării de sănătate şi asupra calităţii vieţii reclamantei.

Instanţa nu a explicat de ce apreciază că suma de 100.000 euro reprezintă o despăgubire rezonabilă pentru lipsirea unei persoane la o vârstă fragedă (15 ani) de elemente esenţiale ale unei vieţi desfăşurate în limite normale, prin afectarea stării sale de sănătate fizică şi psihică.

Nu a fost analizată, aşadar, situaţia concretă a reclamantei şi a probelor administrate, simpla înşiruire a criteriilor pe care susţine că le-a avut în vedere, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale şi vârsta, nefiind de natură să se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

- Soluţia instanţei de apel este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 36 şi 37 din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, sub aspectul momentului de la care curg penalităţile de întârziere de 0,2% pe zi, aplicate sumelor acordate cu titlu de despăgubiri.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a obligat societatea de asigurare la plata penalităţilor începând cu data pronunţării sentinţei apelate, cu toate că atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin cererea de apel, reclamanta a solicitat calcularea penalităţilor începând cu data de 6.06.2017, reprezentând ziua următoare celei în care s-a împlinit termenul de 10 zile de la data primirii de către intimata - pârâtă a ultimului document solicitat pentru finalizarea dosarului de daună.

Conform Ordinului nr. 14/2011, persoana prejudiciată ca urmare a unui eveniment rutier are două posibilităţi de a-şi valorifica dreptul privind despăgubirile ce i se cuvin:

A. Persoana prejudiciată îşi revendică dreptul de despăgubire direct printr-o acţiune în instanţă, fără ca în prealabil să fi solicitat despăgubirile pe cale amiabilă prin deschiderea unui dosar de daună. În acest caz, despăgubirea trebuie achitată în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti (art. 36 alin. (5) teza a 2-a).

B. Persoana prejudiciată solicită despăgubirea prin deschiderea unui dosar de daună la societatea de asigurare emitentă a poliţei de asigurare RCA a vinovatului de producerea prejudiciului.

În acest caz societatea de asigurare are următoarele obligaţii: în termen de cel mult 3 luni de zile de la deschiderea dosarului de daună, să transmită părţii păgubite o ofertă de despăgubire (art. 36 alin. 1it. a); să achite în mod necondiţionat suma pe care a oferit-o cu titlu de despăgubire în termen de 10 zile de la depunerea ultimului înscris necesar soluţionării dosarului de daună (art. 36 alin. (5) prima teză coroborat cu art. 36 alin. (6) din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA şi cu art. 2208 alin. (1) C. civ.).

În situaţia în care societatea de asigurare nu respectă aceste obligaţii sau refuza în mod neîntemeiat să achite despăgubirile cuvenite persoanei prejudiciate sau le diminuează în mod neîntemeiat, este obligată la plata penalităţilor de întârziere prevăzute de art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA, cu titlu de daune moratorii.

Aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta a solicitat acordarea despăgubirilor ce i se cuvin pe cale amiabilă, printr-o cerere de despăgubire primită de către pârâtă la data de 20.04.2016, iar ultimul înscris pretins de către pârâtă pentru soluţionarea cererii de despăgubire a fost "suplimentul la raportul de noua expertiză medico-legală nr. 1782/A5/2015", depus la dosarul de daună la data de 26.05.2017.

Ulterior depunerii ultimului înscris solicitat de pârâtă, nu s-a transmis o ofertă de despăgubire sau refuzul societăţii de asigurare de despăgubire.

Raportat la prevederile art. 36 alin. (6) coroborat cu art. 46 pct. 3 lit. b) din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA, pârâta avea obligaţia ca cel mai târziu la data de 05.06.2017 să-i transmită reclamantei o ofertă de despăgubire şi să-i achite suma pe care o aprecia că i se cuvine, urmând ca, pentru diferenţa dintre suma solicitată şi suma acordată, reclamanta să se adreseze instanţei de judecată. În acest sens sunt şi prevederile art. 2208 alin. (1) C. civ.

Având în vedere că nu şi-a îndeplinit această obligaţie, conform prevederilor art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA, pârâta datorează, începând cu data de 06.06.2017, penalităţi de 0,2% aplicate sumelor care vor fi acordate cu titlu de despăgubiri.

Art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA prevede în mod explicit că asigurătorul RCA este obligat la plata penalităţilor de întârziere în situaţia în care diminuează în mod nejustificat despăgubirea.

Cu atât mai mult el trebuie să fie obligat la plata penalităţilor de întârziere atunci când refuză în mod nejustificat să achite despăgubirea solicitată de partea păgubită în urma unui eveniment rutier, conform principiului ibi eadem est legis dispositio (unde este aceeaşi raţiune a legii, acolo este şi aceeaşi aplicare a ei).

Instanţa de apel a respins cererea cu acest obiect, reţinând fără temei că societatea de asigurare şi-ar fi îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau potrivit art. 36 din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA şi fără a menţiona care sunt obligaţiile, dintre cele prevăzute de art. 36 din Ordinul nr. 14/2011, îndeplinite de către societatea de asigurare, a conchis recurenta - reclamantă.

2. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., societatea C. S.A. a susţinut că decizia recurată este nelegală sub aspectul momentului de acordare a penalităţilor de întârziere, în raport de prevederile art. 36, 37 şi 38 din Ordinul Preşedintelui CSA nr. 14/2011.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a apreciat că tribunalul a reţinut în mod corect că penalităţile se datorează, în caz de neplată a despăgubirilor, în 10 zile de la primirea hotărârii definitive, însă nu a mai făcut menţiune în cuprinsul dispozitivului cu privire la acest aspect.

Ca atare, se poate considera că pârâta datorează penalităţi de întârziere, calculate asupra daunelor morale reduse în apel, începând cu data pronunţării hotărârii primei instanţe - 11.04.2019, date fiind neconcordanţa dintre considerentele sentinţei şi dispozitivul acesteia, precum şi menţiunea din dispozitivul deciziei de apel, în sensul că se menţin celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că existenţa unei neconcordanţe între considerentele şi dispozitivul hotărârii nu reprezintă o eroare materială, ci o greşeală de judecată, acesta constituind motiv de critică în calea de atac exercitată în condiţiile legii, reprezentând o chestiune de nelegalitate a sentinţei astfel pronunţate.

Raportat la art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi ţinând seama de data accidentului - 24.12.2014, aplicabile în cauză sunt prevederile Ordinului Preşedintelui CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

La art. 36 alin. (4) din Normă se arată termenul în care trebuie efectuată plata despăgubirii, şi anume "în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească."

În prezenta cauză, abia în faţa instanţei de judecată a fost stabilit gradul de vinovăţie al asiguratului - intervenientul forţat D. în producerea accidentului, pe de o parte, şi întinderea prejudiciului moral efectiv suferit de către reclamantă, pe de altă parte.

Ca atare, doar de la momentul primirii hotărârii judecătoreşti definitive care stabileşte valoarea daunelor se poate discuta de neîndeplinirea obligaţiei de plată a despăgubirii, caz ce poate atrage incidenţa art. 37 din Normă.

Penalităţile de întârziere sunt instituite ca sancţiune a neachitării despăgubirilor în termenul prevăzut de lege, ceea ce înseamnă că aceste despăgubiri, respectiv daunele morale, trebuie să aibă un caracter cert, lichid şi exigibil.

Or, în prezenta cauză caracterul cert al despăgubirii apare ca urmare a pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, prin care este stabilit cuantumul de 100.000 euro, reprezentând daune morale.

De altfel, sub aspectul scadenţei obligaţiei de plată a despăgubirilor reprezentând daune morale, în practica Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie s-a statuat în mod constant că asigurătorul poate fi obligat la plata penalităţilor de întârziere doar de la data rămânerii definitive sau a comunicării hotărârii de obligare la plata despăgubirilor.

Această constatare se întemeiază şi pe împrejurarea că, în materia daunelor morale, instanţa de judecată este cea care determină, în concret, cuantumul acestora. Într-o atare situaţie, în care doar instanţa de judecată poate statua cu privire la cuantumul despăgubirilor, obţinerea despăgubirilor pe cale amiabilă este doar o încercare de soluţionare amiabilă a diferendului, fără a fi obligatorie acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat.

Reclamanta din cauză a solicitat prin cererea de despăgubire, înregistrată la data de 20.04.2016, suma de 1.001.169,18 RON reprezentând daune civile, în timp ce prin cererea de chemare în judecată din data de 8.11.2017, a solicitat suma de 500.000 euro cu titlu de daune morale şi 1.169,18 RON cu titlu de daune materiale, semnificativ mai mult decât suma solicitată iniţial. Instanţa de judecată a acordat cu titlu definitiv suma de 100.000 euro reprezentând daune morale şi 1.169,18 RON daune materiale.

Ca atare, daunele morale au căpătat caracter cert la data stabilirii cuantumului lor de către instanţa de judecată, şi nu anterior, situaţie în care nu se poate reţine o culpă a pârâtei în neachitarea acestor daune şi nici incidenţa dispoziţiilor art. 37 din Normă privind plata penalităţilor de întârziere.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat şi faptul că prin apelul promovat de către pârâtă s-a solicitat în mod explicit exonerarea de la plata penalităţilor de întârziere calculate începând cu data pronunţării sentinţei -11.04.2019 - şi până la plata efectivă a acestor sume, precum şi menţionarea clară a momentului de la care acestea pot fi calculate, respectiv de la data primirii hotărârii judecătoreşti definitive, însă instanţa de control judiciar a dispus admiterea apelului, fără a face această menţiune în dispozitivul deciziei, a mai arătat recurenta - pârâtă C. S.A..

3. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intervenientul D. a criticat greşita respingere a apelului său, în condiţiile în care prima instanţă s-a pronunţat plus petita, în absenţa unui petit în cererea de chemare în judecată în sensul constatării faptei ilicite şi a vinovăţiei intervenientului.

III. Apărările formulate în cauză

La data de 19 aprilie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare la recursul promovat de către pârâta S.C. C. S.A., prin care a solicitat respingerea acestuia, ce neîntemeiat.

La data de 21 aprilie 2021 (data depunerii la firma de curierat E.), în termenul legal, recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca neîntemeiat.

La data de 28 aprilie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, recurentul-intervenient D. a depus întâmpinare la recursurile declarate de reclamanta A. şi pârâta S.C. C. S.A.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta A., a solicitat, în principal, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A., a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

La data de 12 mai 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul incident declarat de intervenientul forţat D., prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului, având în vedere că în motivarea recursului nu se regăsesc critici cu privire la încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1357 şi urm. C. civ. ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 noiembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursurile principale declarate de reclamanta A. şi de către pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 493A din data de 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a fixat termen de judecată la data de 18 ianuarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a reţinut excepţia netimbrării recursului incident declarat de intervenientul D. împotriva aceleiaşi decizii, prorogând pronunţarea asupra acesteia până la soluţionarea recursurilor principale.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

1. În ceea ce priveşte recursul principal declarat de către reclamanta A., se reţine că s-a invocat, pe de o parte, nemotivarea corespunzătoare a deciziei recurate, sub aspectul cuantumului daunelor morale stabilit în apel, iar, pe de altă parte, greşita aplicare a prevederilor Ordinului nr. 14/2011, sub aspectul momentului de la care curg penalităţile de întârziere aplicate despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

Criticile astfel formulate sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, dispoziţia de reducere a cuantumului daunelor morale acordate în primă instanţă pentru prejudiciul suferit ca urmare a incidentului rutier provocat de către intervenientul D., de la 300.000 euro la 100.000 euro, a fost motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de apel arătând considerentele de fapt şi de drept pentru care a pronunţat această soluţie.

Astfel, în apel a fost modificată situaţia de fapt pe baza căreia tribunalul a stabilit un anumit cuantum al daunelor morale, reţinându-se că accidentul rutier nu a produs reclamantei un prejudiciu estetic grav şi permanent ori vreo infirmitate - în condiţiile în care tribunalul reţinuse încadrarea reclamantei în grad de handicap accentuat -, totodată, că nu se poate stabili cu certitudine legătura de cauzalitate dintre tulburările de tip borderline pe care le prezintă reclamanta şi traumatismele cerebrale suferite, tribunalul interpretând eronat, din acest punct de vedere, concluziile raportului de expertiză medico - legală psihiatrică întocmit în cauză.

Ţinând cont de numărul de zile de îngrijiri medicale, vârsta victimei, circumstanţele particulare ale speţei, dar şi de criteriul echităţii, consacrat de doctrină şi de jurisprudenţă, având în vedere că întinderea prejudiciului este rezultatul aprecierii instanţei de judecată în raport de criteriile relevante în speţă, instanţa de apel a considerat că nivelul despăgubirilor stabilite prin hotărârea primei instanţe excedează unui raport rezonabil de proporţionalitate între prejudiciul moral suferit de reclamantă şi despăgubirile acordate, impunându-se reducerea acestora.

Faţă de aceste considerente, regăsite în decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu s-a limitat la enunţarea unor criterii de evaluare a prejudiciului, dimpotrivă, a expus motivele pentru care situaţia de fapt reţinută de către prima instanţă nu reflectă în mod corespunzător conţinutul probelor administrate, impunându-se modificarea acesteia în apel, cu referire şi la probele administrate în calea de atac, inclusiv la cele administrate în faţa instanţei penale, astfel cum rezultă din hotărârea definitivă de achitare (pronunţată de către Curtea de Apel Târgu-Mureş în perioada soluţionării apelului în prezentul litigiu, dispunându-se chiar suspendarea judecăţii până la pronunţarea hotărârii penale definitive).

Totodată, considerentele deciziei de apel relevă aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului prin raportare la circumstanţele particulare ale speţei, context în care nu se poate reţine nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii recurate, prin prisma exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pe de altă parte, în măsura în care recurenta tinde la reaprecierea în prezenta cale de atac a probelor administrate, în sensul valorificării anumitor înscrisuri relevante, potrivit aprecierii sale, pentru întinderea reală a prejudiciului suferit, trebuie constatat că asemenea susţineri constituie critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate a deciziei.

Or, atare scop al motivelor de recurs este incompatibil cu atribuţiile instanţei de control judiciar, circumscrise exclusiv verificării legalităţii hotărârii, din perspectiva cazurilor de recurs descrise de art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care nu s-ar putea proceda la reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge susţinerile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cât priveşte momentul de la care curg penalităţile de întârziere aplicate despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, se reţine că instanţa de apel a confirmat considerentele primei instanţe pe acest aspect, în sensul că penalităţile se datorează, în caz de neplată a despăgubirilor, în 10 zile de la primirea hotărârii definitive, în aplicarea art. 36 alin. (5) teza finală din Ordinul nr. 14/2011.

Prin motivele de recurs, reclamanta A. nu a infirmat incidenţa Ordinului nr. 14/2011, în raport de data producerii accidentului de circulaţie - 24.12.2014, însă a reiterat susţinerile referitoare la aplicarea art. 36 alin. (5) prima teză din acest act normativ, considerând că penalităţile de întârziere în procent de 0,2% se calculează de la împlinirea unui termen de 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei - în speţă, de la 6.06.2017.

Aceste susţineri nu pot fi primite.

Potrivit art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, "Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere".

În conformitate cu art. 36 alin. (5), "Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".

Acest text - a cărui incidenţă în cauză este contestată prin motivele de recurs doar în privinţa ipotezei relevante în raport de datele speţei - trebuie coroborat cu prevederile art. 36 alin. (3) din acelaşi Ordin, potrivit căruia "asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în condiţiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice".

În acest cadru, calculul termenului de plată a despăgubirii de către asigurătorul RCA, prevăzut de art. 36 alin. (5), depinde de împrejurarea efectuării de cercetări asupra accidentului de circulaţie în considerarea căruia victima a adresat asigurătorului RCA cererea de despăgubire.

Astfel, dacă accidentul este investigat de către autorităţile publice, termenul de 10 zile se calculează în raport de data primirii hotărârii judecătoreşti definitive de către asigurător.

În schimb, dacă nu se efectuează asemenea cercetări, iar asigurătorul şi-a asumat desfăşurarea unei asemenea investigaţii, termenul de 10 zile curge de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei.

În prezenta cauză, după cum a reţinut instanţa de apel, s-a pronunţat o hotărâre penală definitivă în legătură cu respectivul accident rutier (în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Târnăveni), prin care autorul accidentului a fost achitat, iar acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată, urmând ca sumele de bani datorate cu titlu de despăgubire să fie stabilite în mod definitiv abia în cauza civilă de faţă. Mai mult decât atât, instanţa penală a administrat proba cu expertiză medico - legală psihiatrică cu examinarea persoanei, la concluziile căreia s-a raportat şi instanţa de apel din cauza civilă de faţă în cuantificarea despăgubirilor cuvenite victimei accidentului (indicând dosarul de apel).

Aşadar, este incidentă teza finală a art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, motiv pentru care Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a stabilit că termenul de 10 zile în care trebuie plătită despăgubirea se calculează abia de la primirea de către pârâtă a hotărârii definitive ce se va pronunţa în prezenta cauză asupra cuantumului despăgubirii.

Prin urmare, nu se poate reţine neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de plată a despăgubirii în termenul prevăzut de art. 36 alin. (5) prima teză din acelaşi act normativ, astfel încât nu au temei susţinerile recurentei potrivit cărora pârâta datorează penalităţi de întârziere calculate de la data împlinirii acestui termen.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. este nefondat şi îl va respinge ca atare, pe temeiul art. 496 C. proc. civ.

2. În ceea ce priveşte recursul pârâtei C. S.A., se reţine că recurenta a reproşat instanţei de apel menţinerea soluţiei redate în dispozitivul sentinţei tribunalului, sub aspectul modului de calcul al penalităţilor de întârziere, cu toate că, prin motivele de apel, pârâta semnalase existenţa unei contrarietăţi între considerentele şi dispozitivul sentinţei, iar prin decizia recurată au fost confirmate considerentele acestei hotărâri.

Astfel formulată, critica de nelegalitate vizează nemotivarea deciziei în privinţa menţinerii hotărârii primei instanţe, cadru în care se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi nu a celui descris de pct. 8 al aceleiaşi norme, invocat în mod explicit de către recurentă.

Înalta Curte constată caracterul fondat al criticii cu acest obiect.

După cum s-a reţinut chiar prin considerentele deciziei recurate, tribunalul a stabilit că penalităţile de întârziere se datorează, în caz de neplată a despăgubirilor, în 10 zile de la primirea hotărârii definitive.

Prin motivele de apel, pârâta C. S.A. a învederat faptul că, în pofida acestei dezlegări, prin dispozitivul sentinţei pronunţate, tribunalul a obligat pârâta la plata de penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, începând cu data pronunţării hotărârii, până la plata efectivă a sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubiri prin aceeaşi sentinţă.

Aşadar, pârâta a semnalat faptul că dispozitivul sentinţei nu reflectă considerentele acesteia, din moment ce penalităţile de întârziere urmau a se calcula de la data pronunţării, şi nu într-un termen de 10 zile de la primirea hotărârii definitive, fără a se menţiona, de altfel, hotărârea de la pronunţarea căreia trebuia efectuat calculul penalităţilor.

Din motivarea deciziei recurate, reiese faptul că instanţa de apel a admis apelul pârâtei doar sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, sentinţa fiind, în acest sens, schimbată în parte, ceea ce înseamnă că a fost menţinută dispoziţia din sentinţă referitoare la modul de calcul al penalităţilor de întârziere.

Or, se constată că această din urmă soluţie a fost pronunţată în apel fără ca instanţa să analizeze motivul de apel referitor la contrarietatea dintre considerentele şi dispozitivul sentinţei, în decizie nefiind indicat niciun argument pe acest aspect.

Împrejurarea că instanţa de apel a confirmat, prin considerentele expuse în analiza apelului celeilalte părţi, hotărârea primei instanţe în privinţa modului de calcul al penalităţilor de întârziere justifică soluţia de respingere a apelului reclamantei, dar nu este suficientă şi pentru justificarea menţinerii sentinţei din perspectiva relevată prin apelul pârâtei C. S.A.. Această parte nu a fost nemulţumită de modul de calcul stabilit de prima instanţă, astfel cum a rezultat din motivarea sentinţei, ci a criticat tocmai formularea dispozitivului într-o modalitate contrară acesteia.

Omisiunea instanţei de apel de a analiza acest motiv de apel echivalează cu absenţa considerentelor pentru care a fost menţinută partea din sentinţă ce reflectă, potrivit susţinerilor pârâtei, o contradicţie între considerente şi dispozitiv, cu atât mai mult cu cât în apel a fost confirmat modul de calcul al penalităţilor de întârziere stabilit prin considerentele hotărârii primei instanţe.

În condiţiile în care hotărârea nu cuprinde, din această perspectivă, motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi, în consecinţă, va admite recursul pârâtei, iar pe temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Este de precizat faptul că nu este posibilă o casare parţială a deciziei de apel, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ., dat fiind că, pe de o parte, şi apelul reclamantei a vizat modul de calcul al penalităţilor de întârziere, iar, pe de altă parte, caracterul unitar al apelului împiedică menţinerea acelor dispoziţii din decizia de apel a căror legalitate a fost confirmată prin prezenta decizie.

Cu ocazia rejudecării, urmează a se face aplicarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., ţinându-se cont de chestiunile dezlegate prin prezenta decizie, precum şi de soluţia acestei instanţe de control judiciar de respingere a recursului reclamantei A..

3. În ceea ce priveşte recursul incident declarat de către intervenientul D., la pct. IV din prezenta decizie s-a arătat deja că, prin încheierea din camera de consiliu de la 16 noiembrie 2021, completul de filtru a constatat că, până la data fixată pentru verificarea admisibilităţii în principiu a recursurilor, acest recurent nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, menţionată în raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. şi comunicat părţilor, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Drept urmare, completul de filtru a reţinut excepţia netimbrării recursului incident declarat de împotriva aceleiaşi decizii, prorogând pronunţarea asupra acesteia până la soluţionarea recursurilor principale, nefiind posibilă soluţionarea în procedura filtrului doar a unora dintre recursurile declarate.

În aceste condiţii, admiterea prin încheierea menţionată a excepţiei netimbrării recursului incident, pentru motivele arătate în acea hotărâre, conduce la anularea recursului incident ca netimbrat, pe temeiul art. 494 cu referire la art. 200 alin. (4) C. proc. civ., precum şi al art. 32 şi 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte dispunând în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 493 A din 08 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi decizii.

Anulează, ca netimbrat, recursul incident declarat de intervenientul D. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.