Failure to pay judicial stamp duty renders appeal null under Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) annulled the appeal as un-stamped, meaning the underlying appellate decision declaring the prior appeal perempted remains in force. The case involved a company challenging the Court of Appeal's procedural decision to declare its appeal time-barred, where the appellant argued that the lower court lacked territorial and subject-matter jurisdiction, that service was defective, and that the statutory six-month period for non-activity had not elapsed. The ICCJ prioritized the procedural requirement of advance stamp duty over jurisdictional merits, applying Article 486(2) of the Civil Procedure Code and Article 24 of Emergency Governmental Ordinance No. 80/2013; because the appellant failed to pay the required 100 RON stamp duty within the deadline set by the court's preliminary resolution, the appeal was deemed null and void under Article 486(3) and Article 493(5) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 96 pct. 1 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013; Failure to pay judicial stamp duty renders appeal null under Civil Procedure Code: Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 26 iulie 2021, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului, după efectuarea formalităţilor reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 martie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Obiectul recursului
Prin decizia nr. 446 din 13 mai 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a constatat perimat recursul formulat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 47 din 07 iulie 2020 pronunţate de Tribunalul Olt, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect alte cereri.
2. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. A. S.R.L..
Recurenta a susţinut că au fost încălcate de către complet prevederile Legii nr. 1/1968, precum şi ale C. proc. civ., respectiv art. 96 pct. 1, art. 157 alin. (1), art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1), art. 416, art. 248 alin. (5), art. 424 alin. (5).
A precizat că, în speţă, Curtea de Apel Craiova nu avea competenţă teritorială să judece cauze teritorială de a judeca pricina, invocând şi necompetenţa materială a instanţei de apel în materia contenciosului administrativ.
Recurenta a mai susţinut că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra nulităţii citaţiilor emise în dosarul nr. x/2017 la 28.09.2020, 18.12.2020 şi 20.04.2021.
În final, a arătat că dosarul nu a rămas în nelucrare 6 luni, în condiţiile în care încheierea de suspendare a fost comunicată în 22 octombrie 2020, iar procesul s-a reluat la 10 decembrie 2020, nefiind intervenită perimarea.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ.
3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 26 iulie 2021, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului, după efectuarea formalităţilor reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
S-a dispus, totodată, emiterea unei adrese către recurentă cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.
Prin raportul din 9 noiembrie 2021 s-a reţinut că recurenta nu a dat curs solicitării instanţei de a achita taxa de timbru, că nu a fost respectat termenul legal de exercitare a căii de atac şi că urmează a aprecia completul de filtru asupra încadrării criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a-şi exprima poziţia procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.
La 24 noiembrie 2021, recurenta a depus punct de vedere la raport, considerându-l nelegal şi contrar art. 96 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal se judecă de instanţe de respectivul profil.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 17 martie 2022, în complet de filtru, fără citarea părţilor.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului, întrucât acesta priveşte legalitatea învestirii instanţei, astfel că nu se pot analiza alte probleme legate de judecarea litigiului dedus spre soluţionare înainte de satisfacerea cerinţei de achitare a taxei de timbru, reţinând următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."
Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.
Prin rezoluţia din 26 iulie 2021, s-a stabilit în sarcina recurentei obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii.
Conform actului de procedură aflat la dosarul de recurs, la 27 iulie 2021 a fost emisă adresă prin care i s-a pus în vedere recurentei că are obligaţia de a timbra recursul cu suma de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii, adresa fiind comunicată recurentei la 2 august 2021, potrivit dovezii de înmânare de la dosar recurs.
De asemenea, prin raportul privind admisibilitatea, în principiu a recursului, s-a reţinut că recurenta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, în sensul că, deşi a fost înştiinţată cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru pentru soluţionarea recursului, nu a făcut dovada plăţii acesteia, reiterându-se în concluziile raportului obligaţia achitării taxei judiciare de timbru.
Raportul a fost comunicat recurentei la 15 noiembrie 2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, recurenta a avut ştiinţă despre obligaţia ce îi incumbă, dar nu a înţeles să timbreze.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte, reţinând că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţa legală prevăzută de art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 446 din 13 mai 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.