Usucapion evidence critique failing to constitute cassation grounds for illegality

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată la 15 ianuarie 2018, pe rolul Judecătoriei Câmpina, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi E., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate dreptul său de proprietate asupra terenului de 2.500 mp situat în Câmpina, Calea x, jud. Prahova.

2. Sentinţa de declinare competenţă pronunţată de judecătorie

Prin sentinţa civilă nr. 2500 din 12 septembrie 2018, Judecătoria Câmpina a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpina, invocată, din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantă în favoarea Tribunalului Prahova, raportat la valoarea provizorie a terenului în litigiu este de 658.700 RON.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova

Prin sentinţa 324 din 13 februarie 2019, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

4. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 2246 din 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 324 din 13 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

Totodată, a stabilit că, în temeiul prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, cheltuielile procesuale avansate de stat, constând în ajutor public judiciar în sumă de 7.644 RON acordat apelantei pentru taxa de timbru, rămân în sarcina statului.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2246 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, reclamanta A. a formulat recurs.

6. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procedura de filtru:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 15 martie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluţia din 15 aprilie 2021, s-au dispus măsurile procesuale prevăzute de art. 490 şi 493 din C. proc. civ. şi s-a stabilit taxa judiciară de timbru datorată de recurentă pentru soluţionarea recursului.

Prin încheierea din 10 mai 2021, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentă şi s-a dispus scutirea acesteia de la plata taxei judiciare de timbru în recurs, în cuantum de 5196 RON.

După etapa comunicărilor, la 21 decembrie 2021, completul de filtru a luat act de raportul asupra admisibilităţii în principiu şi a dispus comunicarea acestuia, pentru a da posibilitate părţilor să formuleze un punct de vedere la raport.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac.

6. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Magistratul-asistent raportor a menţionat în cuprinsul raportului că hotărârea atacată este susceptibilă de a fi recurată, iar recursul a fost declarat în termenul legal.

Raportorul a apreciat că menţiunile inserate în cuprinsul cererii de recurs privesc modul de apreciere a probelor de către instanţa de apel, neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

7. Memoriul de recurs

Prin cererea de recurs, reclamanta A. a susţinut că instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, că nu s-a făcut dovada întrunirii celor două elemente constitutive ale posesiei, corpus şi animus. Recurenta a combătut considerentele instanţei de apel şi a afirmat că din probele administrate, înscrisuri şi declaraţiile martorilor audiaţi, rezultă fără urmă de tăgadă faptul că între numita F. şi defuncta G. nu a existat nicio legătură de rudenie, că reclamanta a efectuat o serie de plăţi aferente terenului în litigiu şi anterior anului 2001, aşa cum a dovedit cu chitanţele depuse ca probe. Nu au fost avute în vedere declaraţiile martorilor audiaţi, respectiv H. şi I., din care rezultă fără urmă de tăgadă exercitarea de către defunctul J. şi reclamantă a unei posesii utile asupra terenului în litigiu.

S-a reţinut că viciul echivocităţii poate fi înlăturat prin acte din care să rezulte intenţia fermă a unuia dintre coindivizari de a se comporta ca un proprietar exclusiv. Astfel, a arătat că din actele aflate la dosarul cauzei reiese faptul că J. şi reclamanta au exercitat o posesie exclusivă asupra terenului în litigiu timp de 41 de ani, respectiv de 39 de ani.

Dispoziţiile art. 1837 şi urm. din C. civ. privind uzucapiunea de lungă durată au fost aplicate greşit, în condiţiile în care exercitarea unei posesii utile (continue, neîntrerupte, netulburate, publice şi sub nume de proprietar) de către reclamantă şi de către defunctul său soţ, reiese din întreg materialul probator.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

La termenul din 17 martie 2022, instanţa a analizat admisibilitatea în principiu a recursului şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară şi pe care o găseşte incidentă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar, în conformitate cu prevederile art. 487 din C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Dispoziţiile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, se constată că prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta reclamă considerente străine de natura cauzei prin raportare la materialul probator administrat în cauză.

Astfel, în cadrul acestui motiv de nelegalitate, invocat formal, recurenta critică de fapt modul în care instanţa a interpretat materialului probator - declaraţiile de martori şi înscrisurile depuse în dovedire- probe administrate la instanţele de fond, şi, implicit modul în care instanţa de apel a configurat o anumită situaţie de fapt în litigiul dedus judecăţii.

Recurenta nu precizează, punctual, care este argumentul pentru care consideră că instanţa de apel a omis, în dezacord cu exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele deciziei atacate să motiveze pentru ce a apreciat că se impune respingerea apelului şi nici de ce consideră că nu s-a răspuns criticilor formulate de reclamantă în apel, astfel încât instanţa de recurs, în exercitarea controlului judiciar, să poată aprecia că aceasta echivalează cu o necercetare a fondului.

Lipsa argumentelor, pune instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi temeinicia deciziei atacate.

Recurenta a menţionat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând în mod generic că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1837 şi urm. din C. civ., prin raportatre la materialul probator administrat.

Prin urmare, susţinerile recurentei se referă la chestiuni de fond ale cauzei, aspecte care au fost supuse controlului devolutiv de către instanţa de apel.

Însă, aceste critici, care vizează modul în care instanţele de fond au interpretat probatoriul administrat în cauză şi, raportat la aceasta, au stabilit situaţia de fapt, nu susţin o argumentare pe aspecte de nelegalitate, care să permită instanţei de control judiciar să le încadreze în vreunul dintre motivele de recurs expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii.

Nemulţumirile generale ale părţii şi susţinerile legate de modalitatea de administrare a probatoriului nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, fiind supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Or, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel în motivarea deciziei atacate, respectiv cele ce au determinat respingerea apelului, ca nefondat, şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) din C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.

În această situaţie, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 489 din C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2246 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2022.