Confirmation of property rights over building on foreign land; annulment of cassation appeal for non-compliance with judicial stamp duty requirements

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată din 8 octombrie 2015, înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Moreni, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C., solicitând instanţei să constate, prin hotărâre judecătorească, dreptul lor de proprietate pentru construcţia P+1 în suprafaţă desfăşurată de 194,30 mp, edificată pe terenul proprietatea societăţii pârâte, situat în Moreni, judeţul Dâmboviţa, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Moreni, judeţul Dâmboviţa, cu nr. cadastral x, precum şi rectificarea tabulară a înscrierilor din cartea funciară privind construcţia în litigiu.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 492 C. civ. de la 1864, art. 907 şi următoarele C. civ., Legea nr. 7/1996, Decizia I.C.C.J., secţia I civilă nr. 4580/16.10.2013.

Hotărârea de declinare a competenţei:

Prin sentinţa civilă nr. 202 din 17 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Moreni a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta S.C. C., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Primul ciclu procesual

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 1824 din 15 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C..

A constatat dreptul de proprietate al reclamanţilor pentru construcţia P+1 în suprafaţă desfăşurată de 194,30 mp, edificată pe terenul S.C. C. din localitatea Moreni, judeţul Dâmboviţa, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Moreni, judeţul Dâmboviţa, cu nr. cadastral x şi a dispus rectificarea înscrierilor din cartea funciară privind construcţia.

A obligat pe pârâtă la plata sumei de 8.210 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 1347 din 9 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. C. împotriva sentinţei civile nr. 1824 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în contradictoriu cu reclamanţii A. şi B..

A schimbat în tot sentinţa civilă nr. 1824 din 15 noiembrie 2018 a Tribunalului Dâmboviţa, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.

A obligat pe intimaţii-reclamanţi la plata sumei de 1.000 RON către apelanta-pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 653 din 5 martie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1347 din 9 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Al doilea ciclu procesual

5. Decizia pronunţată de curtea de apel în rejudecare:

Prin decizia nr. 1875 din 16 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. C. împotriva sentinţei civile nr. 1824 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în contradictoriu cu reclamanţii A. şi B..

A schimbat în tot sentinţa apelată şi, în consecinţă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

A respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C., ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.

A obligat pe intimaţii-reclamanţi la plata sumei de 4.105 RON către apelanta-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1875 din 16 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii B. şi D..

7. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procedura de filtru:

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 9 februarie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluţia din 25 martie 2021 s-au dispus măsurile procesuale prevăzute de art. 490 şi 493 din C. proc. civ. şi s-a stabilit taxa judiciară de timbru datorată de recurentă pentru soluţionarea recursului, în cuantum de 50 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

După etapa comunicărilor, la 6 decembrie 2021, completul de filtru a luat act de raportul asupra admisibilităţii în principiu şi s-a dispus comunicarea acestuia, pentru a da posibilitate părţilor să formuleze un punct de vedere la raport.

Recurenţii au depus note de şedinţă, înregistrate la dosarul cauzei la 05 ianuarie 2022, prin care au arătat că nu înţeleg să timbreze cererea de recurs, nemaiavând interes în susţinerea acesteia, astfel încât instanţa să dispună măsura procesuală legală în această situaţie.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac.

6. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Magistratul-asistent raportor a reţinut, în cuprinsul raportului, că recursul nu este timbrat, iar recurenţii nu au făcut dovada calităţii lor de moştenitori ai defunctului A..

S-a mai reţinut că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, calea de atac fiind formulată în termenul legal, iar criticile formulate se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

7. Cererea de recurs

Prin cererea de recurs, reclamanţii au formulat următoarele critici:

O primă critică a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Au susţinut că instanţa de apel nu mai avea posibilitatea de a ridica excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B., întrucât această excepţie a fost respinsă de către prima instanţă prin încheierea interlocutorie din 30 iunie 2016, încheiere care nu a fost atacată cu apel de către S.C. C.. În sprijinul acestui argument au redat dispoziţiile art. 235 şi art. 248 alin. (5) din C. proc. civ.

De asemenea, au menţionat că instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece nu a ţinut cont de împrejurarea că, prin decizia de casare nr. 653 din 5 martie 2020, s-a stabilit caracterul admisibil al acţiunii promovate. Procedând la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile art. 492 din C. civ., conferind caracter absolut prezumţiei de proprietate în favoarea proprietarului unui teren şi eliminând posibilitatea ca terţul, care a edificat o construcţie pe terenul altuia, să poată promova o acţiune în constatare.

O altă critică s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenţii au susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 492, art. 493 şi art. 494 din C. civ. de la 1864, raportat la art. 35 din C. proc. civ.

Au menţionat că instanţa de apel a reţinut greşit că dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ. nu poate constitui temei de drept al acţiunii, interpretând eronat natura juridică a hotărârii pronunţate, care în speţă este una constitutivă de drepturi, deoarece constructorul devine titular al dreptului de proprietate asupra construcţiei realizate încă de la momentul edificării sale.

Au mai precizat că instanţa de apel a distorsionat sensul invocării de către reclamanţi a dispoziţiilor art. 492 din C. civ. de la 1864, în condiţiile în care aceştia au precizat că nu solicită constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiei ca efect al accesiunii imobiliare. Invocarea acestor prevederi a fost făcută cu scopul de a reliefa împrejurarea că prezumţia instituită de art. 492 din C. civ. are caracter relativ, partea interesată putând face dovada contrară.

Prin urmare, au arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 493-art. 494 din C. civ. de la 1864, deşi nu au fost indicate în acţiune.

Au criticat motivarea instanţei şi în ceea ce priveşte dreptul de superficie, considerând că pentru a se constata dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate pe terenul altuia nu este necesară promovarea unei acţiuni în constatarea dreptului de superficie. Astfel, în mod eronat s-a reţinut că, în absenţa unui asemenea petit, reclamanţii nu ar avea calitatea de proprietari ai construcţiei. Au expus argumente ce ţin fondul cauzei, pentru respingerea apelului declarat de pârâta S.C. C..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

La termenul din 17 martie 2022, instanţa a analizat admisibilitatea în principiu a recursului şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei netimbrării acestuia, a cărei analiză este prioritară şi pe care o găseşte incidentă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, iar la alin. (2) se prevede că taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către toate persoanele fizice şi juridice şi reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti, precum şi de către Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din actul normativ anterior menţionat, prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Aceste dispoziţii legale statuează principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice şi care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă.

Dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ. prevăd că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condiţiile legii.

Instanţa de judecată controlează, din oficiu, cuantumul taxei judiciare de timbru, obligând partea să plătească valoarea acesteia, fie în cuantum fix, în cazul cererilor neevaluabile în bani, fie în cuantumul stabilit în funcţie de valoarea obiectului cererii, în situaţia cererilor evaluabile în bani.

Din acest punct de vedere, Curtea Constituţională prin decizia nr. 144/2013 a constatat că timbrarea acţiunii deduse judecăţii este o cerinţă imperativă a legii, judecătorul neputând soluţiona o cerere fără a constata în prealabil valabilitatea efectuării plăţii taxei de timbru aferente valorii obiectului cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru conduce la un fine de neprimire, fiind o excepţie de ordine publică ce poate fi ridicată şi de instanţă din oficiu, cu întâietate faţă de altele.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, reclamaţii au promovat calea de atac a recursului la 04 noiembrie 2021, fără însă a ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În cadrul procedurii de filtru, instanţa le-a pus în vedere recurenţilor atât faptul că au obligaţia de a timbra recursul, cât şi cuantumul taxei judiciare de timbru datorate-

50 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform dovezilor din 2 şi 5 aprilie 2022.

Dreptul la un proces echitabil nu este echivalent cu admiterea oricărei cereri formulate de părţi, dincolo de limitele interne sau externe ale dreptului procesual sau scopului în vederea căruia a fost recunoscut, iar satisfacerea timbrajului este o problemă ce ţine de legala învestire a instanţei, instanţa neputând trece la soluţionarea cauzei în lipsa dovezii achitării taxei de timbru si timbru judiciar.

Or, recurenţii nu numai că nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate în recurs, dar au precizat expres, prin notele de şedinţă înregistrate la dosarul cauzei la 05 ianuarie 2022, că nu înţeleg să timbreze cererea de recurs, nemaiavând interes în susţinerea recursului, astfel încât instanţa să dispună măsura procesuală legală în acestă situaţie.

Cum recurenţii nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată, Înalta Curte va face aplicarea art. 197 teza finală din C. proc. civ., sancţionând neîndeplinirea obligaţiei de plată şi, în consecinţă, recursul se va anula, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanţii B. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1875 din 16 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2022.