Jurisdictional conflict over civil challenge to lift criminal preventive seizure after debt satisfaction; application of Civil Procedure Code to post-final-judgment security measures

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea şi Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti cu nr. 59/P/2008 din 04.05.2009 şi menţinut prin sentinţa penală nr. 154/F/30.09.2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

II. Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea

Prin sentinţa civilă nr. 5514 din 7 decembrie 2021, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, găsind incidentă excepţia necompetenţei sale materiale, invocate din oficiu.

Pentru a pronunţa acestă soluţie, prima instanţă învestită a reţinut că reclamantul nu contestă niciun act de executare propriu-zis ce ar fi fost efectuat în aducerea la îndeplinire a unor măsuri dispuse de instanţa penală pe latura civilă, neînţelegând să formuleze contestaţia la executare prevăzută de art. 600 din C. proc. pen. şi nefiind incidente astfel dispoziţiile art. 600 alin. (3) din C. proc. civ. sub aspectul stabilirii competenţei materiale a instanţei.

Potrivit art. 250 alin. (8) din C. proc. pen., după rămânerea definitivă a hotărârii penale, măsura asigurătorie poate fi contestată potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire. În speţă, competenţa de soluţionare a cererii prin care se solicită ridicarea sechestrului asigurător, în aplicarea principiului simetriei de drept, aparţine aceleiaşi instanţe care a dispus instituirea ei în aplicarea art. 957 alin. (2) din C. proc. civ.

În aceste condiţii, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a statuat că, potrivit art. 397 alin. (5) teza a doua şi art. 250 alin. (8) din C. proc. pen., prin raportare la art. 957 alin. (2) din C. proc. civ., competenţa materială revine Curţii de Apel Piteşti, astfel încât a declinat în favoarea acesteia competenţa de soluţionare a cauzei.

III. Hotărârea Curţii de Apel Piteşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3 din 25 ianuarie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pentru regulator de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că potrivit art. 249 din Noul C. proc. pen., respectiv art. 163 (în vigoare la momentul instituirii măsurii), măsura asiguratorie a sechestrului poate fi dispusă de procuror sau judecător în scopul: confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune sau pentru garantarea pedepsii amenzii. Nici în actuala şi nici în vechea reglementare nu este prevăzută procedura de ridicare a acestor măsuri în situaţia în care, ulterior hotărârii definitive de condamnare, prin care s-au înfiinţat măsurile asigurătorii, condamnatul a achitat în întregime prejudiciul, a depus la organul competent sumele confiscate prin hotărâre sau a executat pedeapsa amenzii.

În speţă, obiectul măsurii asigurătorii este reprezentat de sumele de bani necesare pentru garantarea acoperirii prejudiciului produs prin infracţiune, prin instituirea sechestrului asigurător dispus asupra imobilelor reclamantului, constând în casă de locuit în suprafaţă construită de 155,2 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 334 mp, înscris în CF nr. x a localităţii Râmnicu Vâlcea. Acest aspect rezultă expres din considerentele hotărârii definitive de condamnare, instanţa penală statuând că măsura asiguratorie a sechestrului penal se impune în vederea realizării confiscării speciale şi a reparării pagubelor produse prin infracţiune.

Aşadar, în cauza penală, în vederea reparării prejudiciului decurgând din săvârşirea de infracţiuni, s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului penal asupra imobilului ce aparţine reclamantului, iar măsura asiguratorie a fost menţinută până în prezent în vederea realizării scopului pentru care a fost înfiinţată. Măsura a fost dispusă prin Ordonanţa procurorului nr. 59/P/2008 din 04 mai 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.

Având în vedere că sumele stabilite cu titlu de creanţă în favoarea mai multor creditori, printre care şi statul, au fost plătite reclamantul a solicitat ridicarea sechestrului într-o procedură supusă obligatoriu jurisdicţiei civile. În acest sens, relevante sunt dispoziţiile art. 168 alin. (3) C. proc. pen. în vigoare la data instituirii sechestrului penal, potrivit cărora, după soluţionarea definitivă a procesului penal, cererile privitoare la măsurile asigurătorii se soluţionează potrivit legii.

Din observarea scopului şi finalităţii sechestrului asigurător prevăzut la art. 954 din C. proc. civ., în condiţiile în care legea civilă este aplicabilă, potrivit art. 168 din C. proc. pen., şi nu se indică vreun text de lege care să atribuie competenţa de soluţionare a prezentei cauze în primă instanţă Curţii, procedura de ridicare a sechestrului asigurător ce a fost instituit în procesul penal este o acţiune civilă de drept comun de competenţa judecătoriei în cărei circumscripţie este situat imobilul, respectiv Judecătoria Râmnicu-Vâlcea.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Înalta Curte în stabilirea regulatorului de competenţă are în vedere următoarele:

Reclamantul A. a fost cercetat şi condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni prin sentinţa penală nr. 154 F pronunţată în prima instanţă de Curtea de Apel Piteşti, secţia Penală la 30 septembrie 2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 347 din 29 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, competenţa materială a primei instanţe- curtea de apel - fiind atrasă în conformitate cu dispoziţiile penale incidente.

Prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DNA-Serviciul Teritorial Piteşti cu nr. 59/P/2008 din 04.05.2009, a fost instituită măsura sechestrului asiguratoriu cu privire la bunurile imobile aparţinând reclamantului, măsură obligatorie conform art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi care a fost menţinută de instanţele penale, atât la judecata în prima instanţă, cât şi în apel.

Reclamantul a solicitat ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra bunurilor sale imobile, întrucât şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea penală de condamnare.

Raportat la datele speţei, Înalta Curte reţine că sub aspectul determinării competenţei materiale, aceasta revine, în mod evident, instanţei civile, având în vedere că instanţa penală s-a dezînvestit, în mod definitiv, prin pronunţarea hotărârii penale.

La momentul rămânerii definitive a hotărârii penale, măsura asigurătorie dispusă în cadrul procesului penal, executorie ab initio, este susceptibilă a se converti în măsură de executare, dacă se declanşează executarea silită, situaţie în care devin pe deplin aplicabile normele C. proc. civ., având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Cod potrivit cărora dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile pe care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.

Sunt relevante şi dispoziţiile art. 168 alin. (3) din C. proc. pen., în vigoare la data instituirii sechestrului penal, potrivit cărora după soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii, se poate face contestaţie potrivit legii civile.

Potrivit dispoziţiilor art. 954 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă.

Dispoziţiile C. proc. civ., nu conţin menţiuni exprese cu privire la posibilitatea ridicării măsurii sechestrului asigurător pentru ipoteza în care a fost îndeplinită obligaţia civilă de achitare a creanţei în considerarea căreia s-a instituit măsura sechestrului asigurător.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 957 alin. (1) din C. proc. civ., dacă debitorul va da, în toate cazurile o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător, iar la alin. (2) se prevede că în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost înfiinţată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanţa care a încuviinţat-o.

În acest context al analizei, cererea reclamantului, de ridicare a sechestrului asigurător instituit de către procuror asupra bunurilor imobile ce îi aparţin, măsură asiguratorie menţinută de instanţa penală prin hotărâre definitivă, poate fi soluţionată în baza dispoziţiilor legale asemănătoare, şi anume dispoziţiile privind ridicarea sechestrului asigurător prevăzute la art. 957 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind incidentă dispoziţia de la alin. (2).

Într-o asemenea situaţie, interpretarea extensivă a sintagmei "garanţii îndestulătoare", este acoperită de ipoteza în care plata creanţei, în considerarea căreia s-a instituit măsura sechestrului asigurător, s-a efectuat, ipoteza plăţii fiind mai puternică decât orice garanţie şi nemaisubzistând interesul în conservarea activului patrimonial al debitorului, ce a impus măsura asigurătorie.

Dispoziţiile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., prevăd că în primă instanţă, curţile de apel judecă cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale, normele fiind exprese şi de strictă interpretare, iar la pct. 4 se prevede că vor judeca şi alte cereri date prin lege în competenţa lor.

Aşa fiind, în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 957 alin. (1) raportat la art. 954 alin. (1) din C. proc. civ.

Cum procedura de ridicare a sechestrului asigurător ce a fost instituit în procesul penal este o acţiune civilă de drept comun, având în vedere că, în primă instanţă, curţile de apel judecă numai cererile ce le sunt anume atribuite prin lege, astfel încât nefiind în situaţia unei competenţe materiale speciale (alte cereri date prin lege în competenţa curţii de apel), Înalta Curte, stabileşte că litigiul pendinte este o acţiune civilă de drept comun de competenţa judecătoriei.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili că dintre cele două instanţe aflate în conflict negativ de competenţă, Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi Curtea de Apel Piteşti, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2022.