Liability for Eviction and Civil Wrong in Land Reconstitution: Distinction Between Valid Ownership Title and Cadastral Registration Error

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 5 iulie 2016 sub nr. dosar x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii UAT Comuna Corunca - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Corunca, UAT Comuna Livezeni - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Livezeni, UAT Municipiul Târgu Mureş - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Mureş şi Instituţia Prefectului Mureş - Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, a solicitat obligarea Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Corunca să predea reclamantei amplasamentul corespunzător terenurilor în suprafaţă de 4500 mp, de care a fost deposedată prin sentinţa civilă nr. 5703/02.07.2013, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/2007, definitivă prin decizia civilă nr. 1119/2013, pronunţată de Tribunalul Mureş, respectiv în suprafaţă de 5708 mp, de care a fost deposedată prin sentinţa civilă nr. 1196 din 28.02.2008, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/2007, definitivă prin decizia civilă nr. 125/2009 pronunţată de Tribunalul Mureş, terenuri situate administrativ în comuna Corunca şi asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantei prin Titlul de proprietate nr. x din 09.04.2003, emis de Comisia locală de fond funciar Livezeni.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 654 din 9 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr. x/2016, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Mureş, în ceea ce priveşte petitul având ca obiect obligaţia de acordare despăgubiri; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. - decedată - continuată de moştenitor B., în contradictoriu cu Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Mureş, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă, ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A. - decedată - continuată de moştenitor B. în contradictoriu cu pârâtele: Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Livezeni şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş şi a fost obligat reclamantul la plata către pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Livezeni a sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a exercitat calea de atac a apelului reclamantul B., în calitate de moştenitor al reclamantei.

În motivarea apelului său, reclamantul a susţinut că atât sentinţa pronunţată de instanţa de fond cât şi încheierile de şedinţă din data de 21.02.2017, prin care instanţa a respins cererea privind efectuarea unei expertize topo, cât şi încheierea din data de 10.05.2018, prin care instanţa nu s-a pronunţat asupra nulităţii raportului de expertiză, sunt nelegale şi netemeinice.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 296/A din 22 iulie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul B., în calitate de moştenitor al reclamantei A., împotriva încheierilor civile pronunţate în data de 21.02.2017 şi 10.05.2018 şi a sentinţei civile nr. 654/09.05.2019, pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2016.

4. Recursul declarat în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş a declarat recurs reclamantul B., ce a formulat critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel nu a procedat la verificarea în limitele cererii de apel la stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi nu a dispus refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, necesitatea fiind vădită faţă de obiectul cauzei şi în limitele învestirii instanţei, în scopul soluţionării legale şi temeinice a acesteia, conform prevederilor art. 479, alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Astfel, faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii, de temeiurile de drept şi de fapt invocate în susţinerea acestora, motivarea hotărârii pronunţată de către instanţa de control judiciar nu satisface exigenţele procesual civile ale judecăţii în fond, raportat şi la efectul devolutiv al apelului, motivele reţinute fiind străine de natura cauzei deduse judecăţii.

Intimatele-pârâte, prin apărările formulate atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de control judiciar, au deturnat obiectul precis, determinat al cauzei, care se întemeiază în fapt şi în drept pe răspunderea civil delictuală a intimatelor pârâte, şi totodată garanţia pentru evicţiune a intimatei pârâte Comisia Locală de Fond Funciar Livezeni din cadrul UAT Comuna Livezeni, în nume propriu şi succedată juridic de Comisia Locală Corunca din cadrul UAT Comuna Corunca, ca urmare a înfiinţării acesteia.

În speţă, examenul instanţei de control asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe, a fost circumscris exclusiv asupra normelor speciale reglementate de Legea nr. 18/1991, republicată, nefiind analizate condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale a intimatelor-pârâte şi nici condiţiile garanţiei pentru evicţiune, astfel cum sunt reglementate de normele substanţial civile evocate în cadrul acţiunii introductive şi în calea de atac a apelului, norme de drept material care, în opinia recurentului au fost încălcate, după caz greşit aplicate atât de către instanţa de fond cât şi de către instanţa de control judiciar.

În acest sens, apreciază că, în cauză, au fost greşit analizate şi aplicate normele de drept material cuprinse în legea specială, Legea fondului funciar.

Recurentul consideră că motivarea instanţei de apel şi a instanţei de fond sunt străine de natura cauzei, iar pe de altă parte, hotărârile au fost date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, apelul reclamantului fiind vădit întemeiat şi fondat.

De asemenea, au fost greşit analizate şi aplicate normele de drept material cuprinse în legea fondului funciar, pe care de asemenea le-a învederat în faţa primei instanţe şi a instanţei de control judiciar, acestea din urmă, fiind invocate nu din perspectiva cenzurării titlurilor de proprietate exhibate de către părţile împricinate în cele două dosare în care, prin soluţiile pronunţate, succesoarea subsemnatului a fost evinsă, ci tocmai pentru a demonstra modul defectuos şi culpabil în care comisiile implicate în procedura reconstituirii dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar au conlucrat/acţionat, în mod defectuos, cu consecinţa prejudicierii grave a drepturilor şi intereselor recurentului-reclamant.

Astfel, instanţa de apel şi instanţa de fond în mod greşit au reţinut faptul că antecesoarea recurentului ar fi pierdut un aparent drept decurgând dintr-o greşită întabulare în cartea funciară, cu toate că din probatoriul administrat în cauză rezultă cu puterea evidenţei faptul că antecesoarea recurentului a pierdut efectiv şi definitiv elementul material (corpus) al dreptului de proprietate asupra terenului în cauză.

În atare situaţie şi faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii, respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize topografice de către instanţa de apel şi prima instanţă, pe lângă faptul că este vădit nelegală şi netemeinică, proba fiind necesară, utilă şi pertinentă raportat la obiectul cauzei deduse judecăţii şi limitele acesteia, măsura încalcă şi dreptul la un proces echitabil, ştirbind în mod grav efectivitatea acestui drept şi a dreptului la apărare, consacrat atât de Constituţia României, cât şi de Convenţia Europeană al Drepturilor Omului, prin articolul 6.

Hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale şi netemeinice sub aspectul nereţinerii culpelor concurente ale Comisiilor locale Târgu Mureş, Livezeni, Corunca şi a Comisiei judeţene şi, totodată, a responsabilităţii juridice civile al acestora, răspundere ce le incumbă pe temeiul răspunderii civil delictuale, dar şi al garanţiei pentru evicţiune, în raport de temeiurile de drept şi de fapt invocate, a probatoriului administrat şi a propriilor aprecieri reţinute în considerentele hotărârii apelate.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel în vederea rejudecării cauzei.

5. Recursul declarat în cauză.

Intimata U.A.T comuna Corunca - Comisia locală pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Corunca a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

De asemenea, UAT Comuna Livezeni - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Livezeni a depus întâmpinare, peste termenul legal, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, motivat de faptul că recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive, precum şi excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, intimata Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Mureş a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului, ca inadmisibil, motivat de faptul că recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, aceeaşi intimată a depus răspuns la întâmpinarea intimatei UAT Livezeni, prin care a solicitat admiterea excepţiilor invocate şi, în subsidiar, respingerea recursului.

Recurentul-reclamant a depus răspunsuri la întâmpinări prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate prin întâmpinări şi admiterea recursului.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 28 octombrie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul B., fiind respinse excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, reţinându-se că, în speţă, criticile evocate pot fi subsumate, sub anumite aspecte, dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta, între altele, " . . . . . . . . . .expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Aceste dispoziţii legale consacră, aşadar, necesitatea motivării hotărârii judecătoreşti, înţeleasă ca evocare a elementelor de fapt şi drept pe care instanţa îşi întemeiază soluţia cuprinsă în dispozitiv, astfel încât părţile să poată cunoaşte componentele esenţiale ale raţionamentului judiciar, atât în ce priveşte chestiunile factuale ale cauzei, cât şi cu privire la cele care vizează modalitatea în care instanţa a interpretat şi aplicat legea.

Prin aceasta, hotărârea judecătorească are vocaţia de a dobândi forţă persuasivă, putându-le forma părţilor convingerea că raţionamentul judiciar este unul corect sau că, dimpotrivă, acesta ar conţine erori a căror îndreptare devine posibilă prin exercitarea căilor de atac recunoscute de lege.

Înalta Curte recunoaşte, aşadar, valoarea şi deosebita însemnătate a motivării unei hotărâri judecătoreşti, în directă relaţie cu asigurarea unui acces la justiţie veritabil, adică efectiv şi concret, iar nu doar aparent; în acelaşi timp însă, în ce priveşte prezentul proces, prezenta instanţă apreciază că în mod nefondat recurentul afirmă că decizia pronunţată în apel nu ar satisface exigenţele legale specifice unei judecăţi în fond, raportat şi la efectul devolutiv al apelului, după cum tot nefondat afirmă şi că motivele reţinute de instanţa de apel ar fi străine de natura cauzei deduse judecăţii.

Observă Înalta Curte, sub acest aspect, că instanţa de apel a confirmat raţionamentul logico-juridic şi elementele factuale avute în vedere de prima instanţă.

Astfel, au reţinut instanţele, considerându-le elemente esenţiale ale cauzei, că prin sentinţa civilă nr. 599/11.02.2003 a Judecătoriei Târgu-Mureş s-a dispus obligarea Comisiei Judeţene Mureş pentru aplicarea Legii nr. 1/2000 să îi elibereze doamnei A., antecesoarea recurentului, titlu de proprietate cu privire la o suprafaţă de 2,18 ha teren situat în judeţul Mureş, fără însă ca terenul să fie identificat în concret. Au mai reţinut instanţele că ulterior acestei sentinţe a fost emis titlul de proprietate nr. x/1993, reconstituirea dreptului de proprietate făcându-se pe teritoriul localităţii Corunca, parcela de teren menţionată în titlul de proprietate ca făcând obiectul reconstituirea dreptului de proprietate având indicativul 865/1.

A menţionat instanţa de apel, în acord cu prima instanţă, că acest titlu de proprietate nu a fost până în prezent anulat, revocat sau modificat, ceea ce trimite la concluzia că reclamantul, ca succesor al beneficiarei reconstituirii, nu ar putea formula pretenţii cu privire la un alt teren, care să aibă un alt amplasament decât acela înscris în titlul de proprietate emis în favoarea antecesoarei sale.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că în mod just a statuat instanţa de apel că atâta vreme cât în titlul de proprietate este menţionat că reconstituirea dreptului de proprietate a fost dispusă cu privire la o suprafaţă de teren identificată ca fiind în parcela x, iar nu o altă parcelă, iar acest titlu de proprietate se află încă în deplină fiinţă juridică, fără temei pretinde recurentul că ar trebui luat în considerare un al amplasament al terenului, respectiv în parcela x.

Faptul că la efectuarea operaţiunilor de întabulare a dreptului de proprietate a existat o greşeală de identificare a terenului, ajungându-se ca întabularea să se facă asupra unui teren care, în realitate, corespunde parcelei 507, iar nu parcelei 865/1, nu poate conduce la concluzia că există vreo culpă a pârâtelor din prezenta cauză. Este de avut în vedere, sub acest aspect, că întocmirea documentaţiei cadastrale în vederea întabulării, inclusiv identificarea de către un expert a terenului, reprezintă o procedură ulterioară celei finalizate prin emiterea titlului de proprietate în baza legilor fondului funciar şi, cu evidenţă, distinctă de aceasta; prin urmare, eventualele erori de identificare a terenului în cadrul procedurilor de intabulare exclud culpa autorităţilor învestite de lege cu atribuţii în procedura specială de reconstituire a dreptului de proprietate.

De aici, şi concluzia - în totul justă - a primei instanţe şi a celei de apel potrivit căreia, aşa cum s-a stabilit deja printr-o hotărâre judecătorească anterioară (anume prin decizia civilă nr. 125/23.02.2009 a Tribunalului Mureş), că atâta vreme cât parcelele 865/1 şi 507 sunt complet diferite, recurentul are posibilitatea de a reface documentaţia cadastrală în vederea unei corecte întabulări, deci care să respecte faptul că prin titlul de proprietate emis în favoarea antecesoarei recurentului reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut cu privire la un teren amplasat în parcela x.

Acest raţionament al instanţei de apel, precum şi argumentaţia în fapt şi drept care îl susţine, sunt în totul logice şi corecte juridic, fiind vorba despre o analiză care răspunde esenţialelor critici formulate de reclamant în cuprinsul cererii de apel, constituindu-se într-o motivare a deciziei care satisface exigenţele impuse prin mai sus-arătatele prevederi ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Conchide, aşadar, Înalta Curte că nu s-ar putea reţine ca fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondat afirmă recurentul şi că nu ar fi fost analizată întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale a pârâtelor, analiza făcută de instanţa de apel evocând nu doar implicit, ci uneori şi în termeni expreşi, că nu se poate reţine o culpă în legătură cu emiterea titlului de proprietate. Această concluzie este consecinţa unei analize îndeajuns de ample şi lămuritoare, ea valorificând probaţiunea administrată, statuările făcute cu autoritate de lucru judecat prin hotărâri judecătoreşti anterioare şi dispoziţiile legale incidente în cauză.

Astfel cum se desprinde deja din cele evocate mai sus de Înalta Curte, nu s-ar putea considera, aşa cum pretinde recurentul, că instanţa de apel ar fi încălcat normele de drept material incidente, esenţial fiind că, aşa cum prezenta instanţă a menţionat deja, că titlul de proprietate emis în favoarea antecesoarei recurentului se află în fiinţă juridică şi că se referă la o suprafaţă de teren cu privire la care nu s-a dovedit că punerea în posesie nu ar fi posibilă întrucât cu privire la aceasta ar fi fost emise titluri de proprietate în favoarea altor persoane ori că, în genere, există alte impedimente de natură legală care să îl împiedice în mod concret şi efectiv pe recurent să ia în stăpânire şi să folosească terenul aferent parcelei 865/1 din tarlaua x.

În ce priveşte respingerea de către instanţa de apel a solicitării reclamantului de a se efectua o nouă expertiză topografică în vederea identificării terenului înscris în titlul de proprietate, apreciază Înalta Curte că stătea în puterea instanţei de apel, ca instanţă înzestrată de lege cu prerogativa de a cerceta fondul cauzei în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, să aprecieze dacă efectuarea unei noi expertize era necesară, în condiţiile în care prima instanţă efectuase deja o asemenea expertiză, iar unele constatări utile în planul identificării terenului fuseseră deja făcute şi prin unele hotărâri judecătoreşti anterioare în care antecesoarea reclamantului fusese parte şi care îi erau opozabile acesteia şi succesorului ei. Esenţial era ca starea de fapt să fie suficient lămurită, iar conţinutul deciziei din apel îngăduie această concluzie.

În ce priveşte solicitarea, făcută în cuprinsul cererii de recurs, ca Înalta Curte să ţină seama de constatările existente în cuprinsul unui raport de expertiză întocmit de expertul C., aceasta urmează a fi respinsă ca vădit nelegală în condiţiile în care din examinarea dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., dar şi a întregii reglementări legale a recursului, rezultă cu evidenţă că judecata în recurs este limitată la cercetarea aspectelor de nelegalitate la care se referă art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi îngăduită reconsiderarea stării de fapt prin reaprecierea provelor administrate ori prin luarea în considerarea a unor mijloace de probă (precum rapoartele de expertiză) care nu au valoarea unor înscrisuri în sensul prevederilor art. 492 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "În instanţa de recurs nu se pot produce noi probe, cu excepţia înscrisurilor . . . . . . . . . . . . ."

În ce priveşte afirmaţia recurentului potrivit căreia terenul predat de Comisia locală de fond funciar a municipiului Târgu-Mureş către Comisia locală de fond funciar Corunca (teren extravilan - parcela x) ar fi identic cu terenul aferentei parcelei 865 din evidenţa de cadastru funciar a comunei Corunca, reţine Înalta Curte că verificarea unei asemenea aserţiuni se situează în afara limitelor de control stabilite de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind vorba despre o chestiune de fapt ce depinde de aprecierea probelor administrate, iar nu despre o chestiune de nelegalitate.

Eronat afirmă recurentul şi că nelegal ar fi fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Târgu Mureş, câtă vreme - aşa cum bine a remarcat instanţa de apel, confirmând raţionamentul primei instanţe - acesteia nu îi revenea, în raport cu reclamantul sau cu antecesoarea lui, vreo obligaţie legală. Or, în sensul dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. ("Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond"), calitatea procesuală a acestei pârâte putea fi atrasă de existenţa unui raport juridic între ea şi recurent, însă cum acesta lipseşte, lipsa calităţii procesuale pasive trebuie reţinută.

În ce priveşte afirmaţia recurentului potrivit căreia "... din probatoriul administrat în cauză rezultă cu puterea evidenţei faptul că antecesoarea subsemnatului a pierdut efectiv şi definitiv elementul material (corpus) al dreptului de proprietate asupra terenului în cauză", Înalta Curte observă că prima instanţă şi cea de apel au conchis, în temeiul probelor administrate şi al statuărilor făcute cu autoritate de lucru judecat prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte procese, că elementul corpus trebuie raportat la terenul aferent parcelei nr. 865/1, adică terenul menţionat în titlul de proprietate emis antecesoarei recurentului, iar nu la terenul aferent parcelei 507, cu privire la care s-a realizat în mod greşit înscrierea în cartea funciară. Câtă vreme reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut cu privire la un anumit teren menţionat în titlul de proprietate, doar în legătură cu aceasta, iar nu cu altele, având alt amplasament, interesa existenţa sau inexistenţa elementului corpus. Or, aşa cum s-a arătat deja mai sus, cu privire la parcela x instanţele de fond au reţinut, în baza probatoriului administrat, că nu au fost identificate impedimente care să împiedice exerciţiul dreptului de proprietate de către recurent sau, după caz, refacerea documentaţiei cadastrale în vederea unei corecte întabulări.

Referirile instanţelor la legalitatea întabulării în cartea funciară nu ar putea fi considerate ca depăşind limitele învestirii, ele reprezentând o componentă logică a raţionamentului juridic care a stat la baza hotărârilor pronunţate în cauză, căci se află în directă legătură cu amplasamentul şi identificarea terenului litigios şi cu situaţia juridică a dreptului recurentului.

Este vorba, aşadar, despre aserţiuni cu caracter incidental, născute din problematica juridică a cauzei şi, cu evidenţă, pertinente şi necesare.

În ce priveşte acele susţineri din cererea de recurs care pun în discuţie starea de fapt reţinută de instanţele fondului şi felul în care au fost interpretate probele administrate, reţine Înalta Curte că acestea exced limitelor de control îngăduite în recurs prin dispoziţiile art. 488 a lin.(1) C. proc. civ., astfel că nu ar putea fi cercetate pe fondul lor.

În fine, reţine prezenta instanţă, cu rol conclusiv, că argumentaţia în fapt şi drept pe care instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea nu relevă o culpă a pârâtelor care să justifice angajarea răspunderii acestora, astfel încât, prin coroborare cu celelalte elemente ale cauzei, să poată impune, precum pretinde recurentul, constatarea că admiterea acţiunii ar fi apărut ca legală şi necesară. Dimpotrivă, instanţele au hotărât cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, nefiind, aşadar, întemeiat nici motivul de recurs la care se referă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul trebuie, deci, respins ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât recurentul este parte căzută în prezenţii, conform prevederilor art. 453 alin. (1) rap. la cele ale art. 451 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligat să-i plătească intimatei UAT Comuna Livezeni - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, suma de 1785 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei civile nr. 296A din 22 iulie 2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant B. la plata sumei de 1.785 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă UAT Comuna Livezeni - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată supra terenurilor Livezeni.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2022.