Debtor's challenge to fiscal enforcement routed to district court as substantive merits claim; High Court declines jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra cererii civile de faţă, are în vedere următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 06 septembrie 2021, pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata DGRFP Craiova- AJFP Mehedinţi - Serviciul Orăşenesc Vânju Mare, a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare al ANAF nr. 94050/17.08.2021, solicitând să se constate: nelegalitatea actelor fiscale contestate şi a executării silite ce au fost întocmite de un organ fiscal necompetent, motiv de nulitate absolută a executării silite contestate, încălcarea prescripţiei dreptului de a stabili creanţe fiscale şi faptul că nu datorează accesorii fiscale, întrucât este culpa organului fiscal, în exercitarea atribuţiilor acestuia de administrare a creanţelor fiscale.

În subsidiar, a solicitat, admiterea contestaţiei la executare, constatarea nulităţii absolute a executării silite, a titlului executoriu şi a somaţiei nr. x/2021/884 emise de structura teritorială ANAF-AJFP Mehedinţi.

A mai solicitat lămurirea titlului executoriu, respectiv a deciziei penale nr. 389 din 29 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală cu privire la înţelesul/întinderea/modul de calcul al accesoriilor ce au făcut obiectul actelor de executare întocmite de petentă şi pe care le contestă.

II. Hotărârea penală, pe aspectul laturii civile

Prin decizia penală nr. 389A din 29 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Craiova, inculpaţii B., C. şi A., partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi părţile responsabile civilmente Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Devesel şi Asociaţia "D." Devesel împotriva sentinţei penale nr. 4 din 14 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2012.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, sub aspectul laturii civile, în baza art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen., coroborat cu art. 998-999, 1000 alin. (3) şi 1003 din C. proc. civ. 1865 a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură şi, în consecinţă, i-a obligat pe inculpaţii B., C. şi A., în solidar, la plata sumei de 94157,65 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală.

A obligat pe inculpata B., în solidar, cu partea responsabilă civilmente Asociaţia "D." Devesel la plata sumei de 654,777,01 RON precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală.

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen. a menţinut măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanţa nr. 147/P/2010 din data de 15 mai 2012 a D.N.A.-Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor B., C. şi A., respectiv prin Ordonanţa nr. 147/P/2010 din data de 15 mai 2012 a aceluiaşi parchet asupra sumelor de bani existente în conturile deschise la E. de Asociaţia "D." Devesel, până la concurenţa sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile prin prezenta hotărâre.

A înlăturat dispoziţia de anulare a contractului de arendă nr. x din 11 iunie 2007.

În baza art. 274 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. a obligat inculpata B., în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociaţia "D." Devesel, la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. a obligat inculpaţii C. şi A. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

A menţinut celelelte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin deciziei.

Contestaţia la executare formulată de A. a fost înregistrată la 06 septembrie 2021pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin a reţinut că a fost învestită cu o contestaţie la titlu împotriva titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 389A din 29.10.205 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2012 şi o contestaţie la executare propriu-zisă, ce a fost disjunsă.

III. Hotărârea de declinare a competenţei

Prin sentinţa civilă nr. 4740 din 16 decembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocate din oficiu, şi a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a cererii formulate de A., prin care a solicitat lămurirea titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 389/A din 29 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012.

IV. Motivele contestaţiei la executare formulate de contestatorul A.

În susţinerea cererii sale, contestatorul a arătat că prin decizia penală nr. 389 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la 29 octombrie 2015, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă APIA Bucureşti, a fost obligat în solidar cu numiţii B. şi C. la plata sumei de 94157,65 RON, cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală.

Această hotărâre ce constituie titlu executoriu a fost pusă în executare, în dosarul de executare nr. 129403 din 15 aprilie 2016 al ANAF, a fost urmărit şi a executat integral la data de 20.08.2020 debitul datorat, executarea silită fiind făcută prin popriri şi plăţi voluntare. ANAF a eliberat la data de 24 august 2020, certificatul de atestare fiscală nr. x din care rezultă achitarea debitului şi faptul că nu mai figurează în evidenţele ANAF.

A susţinut că executarea silită a fost demarată cu nerespectarea prevederilor Codului de procedură fiscală şi a actelor subsecvente acestuia, de către un organ care nu era competent în cauză.

Astfel, conform Ordinului ANAF nr. 3418/2016, Hotărârii de Guvern nr. 522/2016, Ordinului nr. 3744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurilor de executare silită, dosarul de executare silită pe care îl contestă a fost întocmit de un organ necompetent, şi anume ANAF- Serviciul fiscal orăşenesc Vînju Mare, în condiţiile în care titlul executoriu urmărit -decizia penală nr. 389/29.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală făcea obiectul dosarului de executare nr. 2025/54/2012 ANAF - Direcţia Operativă de Executare Silită - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Craiova, dosar în care se putea continua executarea silită în cazul neaducerii la îndeplinire în totalitate a titlului executoriu.

Totodată, din adresa nr. x/10.11.2020 a ANAF Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Craiova rezultă că organul de executare consideră că s-a încasat suma de 98561,95 RON din titlul executoriu, debitul principal fiind depăşit cu suma de 4003,95 RON.

Din aceste motive, consideră că somaţia şi titlul executoriu contestat în speţă sunt lovite de nulitate absolută.

Cu privire la încălcarea prescripţiei dreptului de a stabili creanţe fiscale, a susţinut că ANAF nu i-a comunicat în termen legal decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, procesele-verbale de calcul a accesoriilor datorate, în condiţiile în care la eliberarea certificatului fiscal din 24 august 2008 s-a menţionat că nu datorează creanţe principale şi nici creanţe accesorii.

Singura sumă ce reprezenta dobânzi calculate şi neinstituite în evidenţele ANAF, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, era suma de 31901 RON, înscrisă în fişele sintetice totale de calcul, sumă pentru care nu s-a emis un titlu executoriu în condiţiile Codului de procedură fiscală. Potrivit normelor de procedură fiscală, în cazul creanţelor fiscale pentru prejudicii stabilite prin hotărâri penale, termenul de prescripţie este de 10 ani.

Totodată, era necesar să se stabilească ce dispoziţii legale sunt aplicabile cu privire la cursul prescripţiei: Codul de procedură fiscală 2015 sau Codul de procedură fiscală 2003, natura dreptului exercitat şi momentul împlinirii prescripţiei.

Data scadenţei comunicate de către ANAF în titlul executoriu x/15.04.2016 era 13.11.2015, dată de la expirarea căreia puteau fi calculate accesorii de către organul de executare silită. Culpa aparţine ANAF, care nu mai putea impune accesorii dacă nu a emis decizii de calcul pe perioada în care acestea se datorau şi dacă nu le-a comunicat contribuabilului.

Deşi, încă din timpul urmăririi penale, au fost instituite măsuri asigurătorii pe toate bunurile celor trei debitori obligaţi în solidar, la solicitarea ANAF şi a creditorului APIA, aceste organe au stat în pasivitate în executarea silită şi, în acest mod, accesoriile au crescut artificial, bunurile indisponibilizate s-au devalorizat, iar, prin decesul codebitorului C., a fost lipsit de garanţiile sau de drepturile pe care le-ar fi putut valorifica prin subrogaţie. Pentru aceste motive, consideră că este liberat de datorie până la concurenţa valorii acestor garanţii sau drepturi (art. 1448 din C. civ.).

În speţă, atât creditorul APIA, cât şi organul de executare ANAF, au avut la îndemână mijloacele procedurale de recuperare în cel mai scurt timp posibil a debitului principal urmărit, dar, cu toate acestea, nu au acţionat, prelungind în mod nejustificat executarea silită. Astfel, devin aplicabile dispoziţiile art. 1534 alin. (2) din C. civ. potrivit cărora debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu minimă diligenţă.

Nu în ultimul rând, atât ANAF cât şi APIA se află în culpă şi pentru că nu au comunicat modul în care a fost soluţionată cererea sa de anulare a accesoriilor, înregistrată sub nr. x din 20 august 2020, cerere depusă conform O.U.G. nr. 69/2020.

Pe fondul contestaţiei la executare, a invocat dispoziţiile art. 260 din Codul de procedură fiscală, arătând că titlul executoriu pe care îl contestă nu este o hotărâre judecătorească.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 48 din Codul de procedură fiscală, sunt lipsite de efecte juridice actele administrative fiscale ce nu au fost comunicate în condiţiile art. 47 din Codul de procedură fiscală.

În lipsa comunicării titlului de creanţă, anterior începerii executării, organul fiscal nu poate pretinde aducerea la îndeplinire a obligaţiei de plată, şi, cu atât mai mult, nu poate proceda la executarea silită a creanţei.

Prin decizia penală nr. 389 din 29 octombrie 2015 a fost admisă acţiunea civilă formulată de APIA Bucureşti şi au fost obligaţi în solidar reclamantul, B. şi C. la plata sumei de 94157,65 RON cu titlu de despăgubiri şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală.

Dosarul de executare nr. 129403 din 15 aprilie 2016 al ANAF, a fost executat integral, la data de 20 august 2020, fiind achitat debitul în sumă de 94158 RON, înscris în titlul executoriu ANAF nr. 129403 din 15 aprilie 2016, cu termen de plată scadent la 13 noiembrie 2015.

La data de 28 august 2021, în dosarul de executare nr. 94050 din 17 august 2021, reclamantului i s-a comunicat Somaţia nr. x însoţită de Titlul executoriu fără număr şi dată, cu termen de plată la 14 aprilie 2021, prin care i s-a adus la cunoştinţă obligaţia de plată a sumei de 186400 RON.

A susţinut că această sumă, de care a aflat în această manieră nu este certă, lichidă şi exigibilă, nu ţine cont de situaţia de fapt şi de drept şi nici nu i s-a comunicat unde poate fi contestat modul de calcul şi termenul în care poate fi făcută contestaţia.

A formulat contestaţie la emitentul actului, privind modul de calcul al accesoriilor, iar APIA -Centrul judeţean Mehedinţi a procedat atât la calculul accesoriilor cât şi la soluţionarea contestaţiei, deşi competenţă avea APIA Bucureşti, parte civilă în litigiul penal.

A contestat modul de calcul al accesoriilor, cu privire la următoarele aspecte:

1. debitul principal a fost achitat integral la data de 20.08.2020, în fişa de calcul comunicată figurând ca dată a recuperării integrale a prejudiciului data de 15.10.2020;

2. în fişa de calcul, data de la care se calculează penalităţile este 09.06.2008 şi, cu toate acestea, procentul de 0,01% aplicat la numărul zilelor de întârziere a fost calculat începând cu 01.01.2006;

3. calculul accesoriilor nu a ţinut cont de sumele care s-au aflat la dispoziţia APIA aferente anului 2013 pentru cei trei codebitori, din care a fost virată către APIA în contul creanţei, la 27.02.2019, suma de 84009,33 RON reţinută debitorului A., fără a fi reactualizată şi fără a fi virate în contul aceleiaşi datorii sumele reţinute asigurător de către APIA celorlalţi doi codebitori. Conform răspunsului la contestaţie, comunicat prin adresa nr. x/17.02.2021, această sumă reţinută de la debitorul A., a fost înregistrată în sarcina B., după data de 20.08.2020, data achitării integrale a debitului principal;

4. din adresa ANAF nr. 7796 din 10.11.2020, a rezultat că a fost încasată de la cei trei codebitori suma de 98561,95 RON, mai mult decât debitul principal datorat cu peste 4000 RON;

5. calculul accesoriilor nu a ţinut cont de plăţile periodice efectuate de debitori în contul creanţei, acesta raportându-se la debitul integral şi neluând în considerare plăţile periodice efectuate;

6. în conformitate cu titlurile executorii fiscale în baza cărora codebitorii au fost somaţi de ANAF, în calitate de organ de recuperare, data scadenţei plăţii a fost 13.11.2015, dată de la care trebuiau să fie calculate eventualele accesorii, pentru o parte dintre acestea termenul de prescripţie fiind împlinit.

A susţinut că nu a avut posibilitatea să utilizeze procedura prealabilă administrativă, iar, în absenţa titlului de creanţă, titlul executoriu este lovit de nulitate. Adresa APIA Mehedinţi nr. 815/07.01.2021 nu constituie titlu de creanţă, contestatorului nefiindu-i comunicat actul administrativ fiscal în baza căruia să poate fi efectuat un act de executare, obligaţie ce rezultă din dipoziţiile art. 47 din Codul de procedură fiscală şi art. 783 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la contestaţia la titlu, a susţinut că ANAF a pornit executarea silită pentru accesorii prin emiterea a trei titluri executorii fiscale, individual pentru fiecare dintre cei trei codebitori solidari pentru aceeaşi sumă de 186399,73 RON în trei dosare diferite: a) 94048/17.08.2021 privind pe B., b) 94049/17.03.2021 privind pe C. şi c) 94050/17.08.2021 privind pe contestatorul A., deşi, în speţă, titlul este reprezentat de decizia penală şi de procesul-verbal de calcul al accesoriilor ce a fost întocmit şi comunicat de ANAF. În speţă, potrivit principiului solidarităţii, trebuia întocmit un dosar de executare unic.

A susţinut că decizia penală nr. 389A din 29.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală necesită lămuriri pe latură civilă, întrucât nu are autoritate de lucru judecat cu privire la stabilirea creanţei fiscale.

Aşa cum reiese din cuprinsul hotărârii penale, cei trei inculpaţi, debitori solidari în dosarul de executare silită, nu au urmărit obţinerea unor foloase personale, aspect ce rezultă din modul în care au fost gestionaţi banii de la APIA.

Instanţa penală a notat superficialitatea controalelor efectuate de salariaţii APIA -Centrul judeţean Mehedinţi şi uşurinţa cu care au fost aprobate cererile de subvenţie, dar constatarea unei eventuale vinovăţii a acestora nu putea avea loc în condiţiile în care prin rechizitoriul parchetului s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Instanţa penală nu a dispus efectuarea unei expertize, iar faptul că numai APIA Bucuresti s-a constituit ca parte civilă, nu şi APIA-Centrul judeţean Mehedinţi, nu poate înlătura din punct de vedere civil răspunderea celei din urmă. S-ar fi cuvenit atrasă răspunderea în solidar cu coinculpaţii persoane fizice şi a APIA - Centrul judeţean Mehedinţi, cel puţin în legătură cu cererea de plată pe care a formulat-o B..

Contestatorul nu a beneficiat de subvenţii, iar APIA Centrul judeţean Mehedinţi şi salariaţii săi, au acordat în mod nelegal acele subvenţii.

APIA Centrul judeţean Mehedinţi a efectuat un calcul greşit al accesoriilor, în condiţiile în care nu a efectuat niciun demers în perioada 2007-2021 pentru executarea debitului. Bunurile indisponibilizate puteau fi executate începând cu data de 13.11.2015, când ANAF a emis şi comunicat titlul executoriu.

A solicitat admiterea contestaţiei la executare.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Prioritar, va fi avut în vedere art. 22 din C. proc. civ., cu denumirea marginală "rolul judecătorului în aflarea adevărului" şi care la alin. (4) prevede că judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire.

Potrivit dispoziţiilor art. 600 alin. (3) din C. proc. pen., contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile ale hotărârii se soluţionează de către instanţa civilă potrivit legii civile.

Contestatorul A. a indicat în cuprinsul contestaţiei formulate că solicită clarificarea înţelesului, întinderii ori aplicării dispozitivului titlului executoriu-decizia penală nr. 389A din 29.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în vederea executării întocmai a acestuia, iar prin decizia nr. 4740 din 16 decembrie 2021, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a declinat competenţa de soluţionare a acestui petit în favoarea Înaltei Curţi, prin raportare la dispoziţiile art. 714 alin. (3) din C. proc. civ.

Obiectul contestaţiei la titlu, ca formă a contestaţiei la executare, este definit de dispoziţiile art. 712 alin. (2) din C. proc. civ., care prevăd că în cazul în care partea nu a utilizat procedura prevăzută la art. 443 din Cod şi nu a solicitat lămurirea hotărârii judecătoreşti, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, poate formula contestaţie la executare, înăuntru termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 715 din C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 260 alin. (4) din Codul de procedură fiscală contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.

Prin decizia nr. XIV/2007 a Sectiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în interpretarea şi aplicarea art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală (în prezent art. 260 alin. (4), referitor la competenţa materială şi teritorială de soluţionare a contestaţiilor la executarea silită şi a contestaţiilor împotriva unui titlu executoriu fiscal, s-a stabilit că judecătoria în circumscriptia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţiile atât împotriva executării silite însăşi, a unui act sau măsură de executare, a refuzului organului de executare fiscală de a îndeplini un act de executare, cât si împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instantă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Prin contestaţia la titlu, nu se pot invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, ce pot fi invocate numai prin intermediul contestaţiei propriu-zise atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească. Totodată, prin intermediul acestei contestaţii nu se poate obţine nimic mai mult decât lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu, similar procedurii reglementate de art. 443 din C. proc. civ., contestaţia nefiind o cale de retractare a titlului executoriu.

Prin urmare, se poate apela la această contestaţie numai când este necesară clarificarea unor aspecte care îngreunează sau fac chiar imposibilă executarea silită, nicidecum desfiinţarea sau modificarea titlului executoriu, rolul instanţei în această ipoteză fiind limitat în a determina exact cadrul în care va trebui să se desfăşoare executarea silită.

Contestaţia la titlu, ca atare, nu este un mijloc procedural creat pentru a anula sau a modifica titlul executoriu.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, contestatorul reclamă faptul că titlul executoriu, reprezentat de decizia penală prin care a fost obligat la acoperirea prejudiciului pe latură civilă, nu este pe deplin lămurit, cu trimitere la argumentul că întinderea creanţei fiscale, constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata în termen a debitului principal, nu a fost determinată şi nu se bucură de autoritate de lucru judecat şi, în această manieră, contestă, de fapt, modalitatea de calcul şi cuantumul accesoriilor pentru care s-a început executarea silită.

Înalta Curte constată că în dispozitivul hotărârii penale se precizează, fără echivoc, că recurentul A. este obligat, în solidar cu inculpaţii B., C., la plata prejudiciului în cuantum de 94.157,65 RON, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală.

Este de reţinut că, referitor la modalitatea de reparare a prejudiciului, au fost avute în vedere prevederile art. 19 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., principiul general fiind acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal având ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile.

În ceea ce priveşte sintagma "dispoziţiile legii civile", instanţa penală a reţinut că se circumscriu acesteia atât dispoziţiile art. 998 din C. civ. 1864 (ce constituie sediul materiei) cât şi reglementările cu caracter special, ce instituie obligaţii particulare în sarcina persoanelor, care, beneficiind în mod fraudulos de fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene urmează să restituie, ulterior, sumele primite necuvenit.

Astfel, au fost găsite incidente dispoziţiile art. 121 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură (text menţinut cu un conţinut similar în art. 39 din O.U.G. nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, act normativ care a abrogat O.U.G. nr. 125/2006), potrivit cărora " sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin din fondurile europene şi/sau din fondurile publice naţionale aferente acestora se recuperează cu aplicarea accesoriilor fiscale calculate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora ..."

Domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 este delimitat de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din actul normativ, potrivit căruia aceasta reglementează activităţile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către donatori internaţionali.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011 reprezintă creanţă bugetară rezultată din nereguli -sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 10 din Codul de procedură fiscală, creanţa fiscală reprezintă dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie.

De asemenea, potrivit art. 1 pct. 20 din Codul de procedură fiscală, dobânda este obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale principale ca urmare a neachitării la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, iar potrivit art. 1 pct. 33 din acelaşi cod, penalitatea de întârziere este obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru neachitarea la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale.

Dispoziţiile art. 29 din Cod, dispun că obligaţia fiscală accesorie este obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităţilor sau a majorărilor, aferente unei obligaţii fiscale principale, iar, potrivit art. 173 alin. (1) pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, se datorează, după acest termen, dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Pe de altă parte, conform art. 173 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, dobânzile şi penalităţile de întârzire se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală, care, în speţă, este o creanţă bugetară rezultată din nereguli, în sensul art. art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Dispoziţiile art. 220 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, prevăd că prin ordin al preşedintelui ANAF care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se stabilesc cazurile speciale de executare silită, precum şi structura abilitată cu aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită.

Conform art. 1 pct. 1 din Ordinul ANAF nr. 3744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită, prin cazuri speciale de executare silită se înţelege punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de executare, generată de hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, prin care s-a dispus recuperarea unor creanţe bugetare de la debitori persoane fizice, juridice sau de la orice entităţi, cu excepţia hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală prin care s-a dispus doar recuperarea unor cheltuieli judiciare care se pun în executare de către organele fiscale centrale competente cu atribuţii în administrarea creanţelor bugetare.

Instanţa penală a avut în vedere faptul că principiul general este cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, ceea ce presupune acoperirea atât a prejudiciului efectiv cât şi beneficiului nerealizat. Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil, în scopul repunerii în situaţia anterioară a victimei, conform principiului de drept comun restitutio in integrum.

Ţinând cont de natura fiscală a creanţei, prin raportare la textele normative anterior menţionate, Înalta Curte reţine că pentru recuperarea acesteia devin incidente reglementările specifice din Codul de procedură fiscală, iar autorul prejudiciului trebuie să acopere toate obligaţiile fiscale ce îi incumbă, materializate în accesorii fiscale sub forma de dobânzi şi penalităţi, astfel cum sunt acestea reglementate de legislaţia fiscală, dând expresie, astfel, aplicării principiului reparării integrale a pagubei.

În sprijinul acestui argument sunt şi dispoziţiile art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, potrivit cărora recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fondurile publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în considerentele Deciziei nr. 16 din 8 aprilie 2019 că o creanţă fiscală se execută prin executori fiscali şi este purtătoare de dobânzi şi penalităţi fiscale pentru neexecutare.

În speţă, fiind o obligaţie accesorie ce derivă din obligaţia principală, creanţa bănească contestată, prin care se materializează dreptul la reparaţie integrală a prejudiciului, nu avea cum să fie certă la momentul pronunţării hotărârii penale, cele două obligaţii (principală şi accesorie) având un temei juridic diferit.

Prin decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că obligaţia de plată a taxelor şi impozitelor se naşte la data realizării activităţii, încasării venitului supus impozitării şi devine scadentă la termenul prevăzut de lege, moment de la care autoritatea fiscală are dreptul de a percepe accesoriile creanţei fiscale.

Este de reţinut şi faptul că o creanţă bănească reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, se concretizează într-o sumă de bani şi devine lichidă şi exigibilă numai după stabilirea obligaţiei de plată a debitului principal prin hotărâre judecătorească, fiind dependentă de măsura şi procentul în care debitul principal a fost achitat.

În concluzie, având în vedere argumentele precedente şi în conformitate cu dispoziţiile legale sus-menţionate, în orice litigii care au ca obiect valorificarea creanţelor fiscale, se aplică prevederile Codul fiscal şi ale Codului de procedură fiscală. Mai departe, faptul că prin hotărârea penală de condamnare s-a stabilit în sarcina contestatorului obligaţia civilă de plată a creanţei accesorii, dar nu şi cuantumul acesteia, nu este un impediment în executarea titlului executoriu, de vreme ce organul de executare, abilitat conform legislaţiei fiscale şi cu atribuţiile legate de administrarea creanţelor fiscale, are competenţa să calculeze în concret sumele datorate cu titlu de dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente debitului principal, ţinând cont de normele de procedură fiscală, termenul de scadenţă, nivelul penalităţii şi, nu în ultimul rând, efectuând verificarea situaţiei fiscale a debitorului, la zi, ceea ce presupune luarea în calcul a plăţilor efectuate.

În speţă, contestatorul, formulând prezenta contestaţie la executare, a recunoscut existenţa titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 389/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, dar a contestat cuantumul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate de organul de executare silită, aspecte ce se circumscriu unei contestaţii la executare propriu-zise, pentru că vizează acte de executare silită. Pe de altă parte, titlu executoriu emis de ANAF-AJFP Mehedinţi, se bucură de prezumţia de valabilitate şi legalitate, astfel încât cererea formulată va fi calificată drept contestaţie la executare silită şi nu la titlu.

Or, înţelegând să conteste faptul că nu a fost creat un dosar unic de executare silită, fiind emise trei titluri executorii distincte (nr. 94048/17.08.2021, nr. 94049/17.03.2021, nr. 94050/17.08.2021), calculul greşit al accesoriilor de către organul de executare, cererea trebuie interpretată în sensul că, prin aceste apărări de fond, se doreşte contestarea executării silite efectuate de organul fiscal împotriva sa.

Aşa fiind, Înalta Curte, analizând conţinutul pretenţiilor contestatorului, apreciază că nu sunt întrunite condiţiile unei contestaţii privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, finalitatea urmărită de acesta putând fi obţinută numai în cadrul unei contestaţii la executare propriu-zise.

În această situaţie devin incidente dispoziţiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora contestaţia se introduce la instanţa de executare, care având în vedere dispoziţiile art. 260 din Codul de procedură fiscală, raportat la art. 651 din C. proc. civ., este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Pentru aceste considerente, recalificând cererea cu care a fost învestită în prezenta cauză, Înalta Curte în temeiul art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a declina competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zise formulate de contestatorul A., în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 389/A din 29 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2022.