Inadmissibility of civil revision against criminal judgment based on non-fulfillment of "thing requested" and inapplicable EU law priority ground

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra cererilor de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Cadrul procesual - hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia nr. 408/A din 16 decembrie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a decis următoarele:

"Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi apelanta - intimată inculpată S.C. A. S.R.L. Craiova împotriva sentinţei penale nr. 254 din data de 08 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând:

În baza art. 72 C. pen. anterior, deduce din pedeapsa aplicată apelantului -intimat inculpat B., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 07.10.2014 la 26.03.2015, inclusiv.

Constată că apelanta - intimată inculpată persoană juridică S.C. A. S.R.L. Craiova a achitat şi suma de 1.027.305 RON prin O.P. nr. x din 29 septembrie 2015 în cursul procedurii de cameră preliminară

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate dacă nu contravin prezentei decizii.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C., D., E., S.C. F. S.R.L. Băileşti, G., H., B., I., S.C. J. S.R.L. Craiova, K., L. şi S.C. M. S.A. Sibiu prin administrator N. împotriva aceleiaşi sentinţe menţionate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi apelanta - intimată inculpată S.C. A. S.R.L. Craiova, rămân în sarcina statului.

Obligă apelanţii - inculpaţi C., D., E. şi S.C. F. S.R.L. Băileşti la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelanţii - intimaţi inculpaţi B., G., H., K., L., S.C. M. S.A. Sibiu prin administrator N., I. şi S.C. J. S.R.L. Craiova la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpatul E., în sumă de 1.500 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii - inculpaţi C., D. şi S.C. F. S.R.L. Băileşti, în sumă de câte 700 RON, precum şi pentru apelanţii - intimaţi inculpaţi B., S.C. A. S.R.L. Craiova, G., H., K., L., S.C. M. S.A. Sibiu prin administrator N., I. şi S.C. J. S.R.L. Craiova, în sumă de câte 700 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei."

2. Cererile de revizuire

La data de 22.06.2020, H. şi societatea A. S.R.L. au formulat cereri de revizuire a soluţiei pronunţate pe latură civilă prin decizia nr. 408/A din 16 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), iar hotărârea atacată încalcă principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României (art. 21 din Legea nr. 554/2004).

În motivarea căilor extraordinare de atac, revizuenţii au arătat, în esenţă, următoarele:

- din considerentele Deciziei nr. 45/2016 a ÎCCJ, reiese faptul că acest motiv de revizuire poate fi invocat ori de câte ori hotărârea atacată este dată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului european, inclusiv din perspectiva interpretării pe care instanţa naţională o conferă unei situaţii în care îşi găseşte aplicabilitatea o normă de drept european, astfel cum este ea circumstanţiată prin deciziile interpretative ale CJUE. Analizând respectarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene în raport de considerentele expuse, se solicită instanţei de control judiciar să constate faptul că hotărârea atacată generează efecte contrare dreptului european întrucât în cauză S.C. A. S.R.L., societate administrată de H., a achitat către cei patru furnizori TVA-ul aferent mărfurilor cumpărate, însă organele de urmărire penală nu s-au preocupat să probeze că aceşti furnizori au prejudiciat bugetul de stat prin neplata acestei taxe colectate de la A..

- A. a achitat integral presupusul prejudiciul ce ar fi rezultat din relaţiile comerciale pe care aceasta le-a derulat cu societăţile menţionate anterior, după cum urmează: suma de 1.500.000,00 RON, la data de 12.12.2014, Ordin plată nr. x;suma de 50.000 RON, la data de 15.01.2015, Ordin plată nr. x;suma de 50.000 RON, la data de 19.01.2015, Ordin de plată nr. x;suma de 900.000 RON, la data de 26.01.2015, Ordin de plată nr. x;suma de 1.027.305 RON, la data de 29.09.2015, Ordin de plată nr. x Cu toate acestea, H. a fost obligat în continuare în solidar sub aspectul laturii civile, la plata întregului prejudiciu de 9.238.577 RON, suma de 5.711.272 RON fiind prejudiciu generat exclusiv de relaţiile comerciale aferente palierului nr. 1 şi 2 de către societatea M. S.A., O. S.R.L. şi P..

Cu privire la latura civilă, în decizia penală nr. 408/2019, a cărei revizuire se solicită, instanţa a reţinut: [În privinţa criticilor formulate de către toţi inculpaţii cu privire la greşita obligare solidară a lor la plata întregului prejudiciu, instanţa de apel apreciază ca acestea sunt nefondate, în condiţiile în care, în conformitate cu prevederile art. 1382 C. civ.:

"Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat".]

Deşi instanţa a analizat criticile prin prisma principiilor răspunderii civile delictuale, nu a analizat şi dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prin raportare la întreg prejudiciul reţinut în sarcina revizuentului- 9.237.577 RON. De vreme ce prejudiciul reţinut în sarcina sa a fost analizat prin prisma răspunderii civile delictuale, se solicită a se constata că instanţa nu a ţinut cont de faptul că, răspunderea civilă delictuală se mărgineşte la fapta proprie.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.07.2020, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în numele şi pentru Statul Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a invocat: - excepţia inadmisibilităţii cererilor de revizuire raportat la dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004; - excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarilor celor două cereri de revizuire.

De asemenea, la data de 19.08.2020, intimata S.C. M. S.A. a depus întâmpinare, invocând excepţia necompetenţei materiale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererilor de revizuire.

Revizuenta A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare, la data de 9.09.2020 solicitând respingerea excepţiilor şi apărărilor formulate de cele două intimate.

4. Hotărârea pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin decizia nr. 4328 din 10 septembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de intimata S.C. M. S.A.. A declinat competenţa de soluţionare a cererilor de revizuire formulate de H. şi A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 408/A din 16 decembrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în favoarea secţiei I Civilă din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

5. Încheierea de conexare pronunţată de secţia I civilă

Prin încheierea din 24 martie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, secţia I civilă, constatând că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost înregistrată o altă cerere de revizuire, cu un conţinut identic, privind aceeaşi decizie şi având aceleaşi motive, ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, repartizat spre soluţionare unui alt complet din cadrul secţiei, prin raportare şi la dispoziţiile art. 139 C. proc. civ. a admis excepţia de conexitate, dispunându-se înaintarea dosarul nr. x/2020 completului de judecată învestit cu judecarea dosarului nr. x/2020

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererile de revizuire din perspectiva susţinerilor revizuenţilor şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Un prim aspect ce trebuie avut în vedere este acela al obiectului cererilor de revizuire şi al temeiului de drept al cererilor formulate de revizuenţi, în vederea examinării cerinţelor de admisbilitate ale căii de atac deduse judecăţii.

Cererile conexate formulate de revizuenţii H. şi S.C. A. S.R.L. au ca obiect revizuirea pe latură civilă a hotărârii penale definitive nr. 408 din data de 16.12.2019 pronunţată în dosarul penal nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, invocând în drept dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

În legislaţia română temeiul de drept pentru formularea unei cereri de revizuire a laturii civile dintr-o hotărâre penală definitivă este art. 453 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia:

"Revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit C. proc. civ.."

Revizuirea este o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată doar pentru motivele expres prevăzute de legiuitor şi doar împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, hotărâri ce pot cuprinde, pe lângă rezolvarea acţiunii penale, şi dezlegări privind raporturi de drept civil. Temeiul de drept al formulării cererilor de revizuire pe latura civilă a unei hotărâri pronunţate de instanţa penală este art. 453 alin. (2) C. proc. pen., coroborate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce atrage competenţa instanţei civile cu privire la soluţionarea cererilor de revizuire.

i) Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."

Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ prin care se definesc o serie de noţiuni utilizate de actul normativ:

"(...) contencios administrativ - activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

În consecinţă, motivul de revizuire este prevăzut de o lege specială care se aplică numai hotărârilor pronunţate în materia contenciosului administrativ, nefiind posibilă interpretarea sa extensivă cu privire la alte materii de drept, pentru cel puţin două considerente: primul ar fi aplicarea principiului potrivit căruia legea specială derogă de la legea generală şi cel de-al doilea fiind acela că dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 sunt norme de procedură, care sunt de strictă interpretare în ceea ce priveşte domeniul lor de aplicare.

Acest aspect de inadmisibilitate nu afectează principiile echivalenţei şi efectivităţii dreptului european, deoarece asa cum s-a stabilit în Cauza Târşia C-69/14 (ECLI:EU:C:2015:662):

"Dreptul Uniunii, în special principiile echivalenţei şi efectivităţii, trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în împrejurări precum cele din litigiul principal, ca o instanţă naţională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în cadrul unei acţiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menţionată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunţate în cadrul unor acţiuni de natură administrativă."

În ceea ce priveşte sfera de aplicare a Deciziei nr. 46/2016 pronunţată de ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceasta se circumscrie materiei contenciosului administrativ, chestiunea supusă interpretării limitându-se la dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a exista vreun temei de extindere a acestei dispoziţii legale la alte domenii de drept.

Înalta Curte constată, pentru considerentele deja expuse, că formularea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la o hotărâre pronunţată de instanţa penală prin care se soluţionează latura civilă, este inadmisibilă, în cauză nefiind supusă revizuirii o hotărâre în materia contenciosului administrativ. Calea de atac a revizuirii este o cale extraordinară de atac de retractare, părţile interesate neavând la îndemână orice cale de atac prevăzută în legislaţia română, dacă nu sunt întrunite premisele de fapt şi de drept ale exercitării acesteia.

ii) Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1)pct. 1 C. proc. civ.

Cererile formulate de revizuenţi sunt inadmisibile, deoarece în speţă nu sunt întrunite premisele aplicării textului de lege invocat pentru retractarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut."

Susţinerile revizuenţilor că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor cereri formulate în cursul judecării cauzei nu pot fi primite, în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a prejudiciului, deoarece pe de o parte se tinde la cenzurarea raţionamentului jurisdicţional al instanţei, iar pe de altă parte, părţile urmăresc reformarea hotărârii penale, luând în considerare faptul că prin modificarea cuantumului prejudiciului se modifică elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, ceea ce ar fi de natură să încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârii de condamnare a inculpaţilor.

Trebuie subliniat că potrivit dispoziţiilor art. 28 din C. proc. pen..:

"Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o (...).".

Conform art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, iar, în conformitate cu art. 27 alin. (2) din acelaşi cod, persoana vătămată sau succesorii săi, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

Înalta Curte reţine că în materia evaziunii fiscale "fapta" include şi prejudiciul cauzat statului prin neplata impozitelor sau taxelor, de vreme ce acest aspect face parte din latura obiectivă a infracţiunii, în lipsa căruia nu ar primi această încadrare juridică. sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale face parte din latura obiectivă a infracţiunii, având drept consecinţă păgubirea statului cu suma de bani ce ar fi trebuit să fie plătită de subiectul de drept fiscal cu titlu de taxe şi impozite, ceea ce înseamnă că producerea unui prejudiciu este urmarea imediată a infracţiunii. De existenţa prejudiciului şi de cuantumul acestuia depinde încadrarea juridică a infracţiunii, întrucât evaziunea fiscală este o infracţiune de rezultat.

Înalta Curte reţine, aşa cum s-a arătat anterior, că pronunţarea unei hotărâri definitive în materie penală, hotărâre prin care au fost condamnaţi cei doi revizuienţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, are autoritate de lucru judecat în materie civilă cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, în temeiul dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen.

În primul rând, trebuie precizat că susţinerile revizuenţilor privind neaplicarea jurisprudenţei CJUE se referă, în realitate, situaţia de fapt, urmărindu-se stabilirea, în cadrul soluţionării cererii de revizuire, a unor alte aspecte decât cele care au fost reţinute de instanţa penală. Or, aşa cum s-a arătat anterior, schimbarea situaţiei de fapt ar duce la modificarea elementului material al infracţiunii de evaziune fiscală, ceea ce nu poate fi acceptat, deoarece ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în esenţă, revizuenţii îşi exprimă, nemulţumirea cu privire la soluţia dispusă de către instanţă, cu privire la obligarea la plata despăgubirilor, chestiune care excedează controlului prin intermediul cererii de revizuire pendinte.

Susţinerile revizuenţilor privesc, în esenţă, nemulţumiri de fond ale acestora cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel în analiza laturii civile or, soluţia pronunţată în apel, din perspectiva rezolvării date criticilor de netemeinicie, nu mai poate fi examinată în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât ar însemna deschiderea unei noi judecăţi; or, legiuitorul, prin limitarea câmpului de aplicare a dispoziţiilor art. 509 C. proc. civ. la cazurile expres prevăzute, a avut în vedere ca revizuirea să nu se transforme într-o veritabilă cale de atac de reformare.

De altfel, aşa cum s-a statuat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nicio parte în proces nu este îndreptăţită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive doar în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Astfel, potrivit acestei jurisprudenţe, competenţa instanţelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca o cale de atac deghizată, în măsura în care hotărârea atacată este definitivă şi împotriva acesteia, legea nu reglementează o cale de atac care să permită reevaluarea fondului cauzei ((în acest sens, cauza Riabykh împotriva Rusiei, pct. 52, Vardanyan şi Nanushyan împotriva Armeniei, pct. 70, cauza Trapeznikov şi alţii împotriva Rusiei, în care procedura reexaminării, aplicată la cererea părţilor, nu a adus atingere principiului securităţii juridice, pct. 39-40).

În al doilea rând, trebuie arătat că argumentele referitoare la aplicarea dreptului european nu pot fi primite, deoarece reglementările invocate şi cauzele relevante ale Curţii de la Luxembourg nu sunt incidente în cauza dedusă judecăţii.

Astfel, pentru a invoca aplicarea jurisprudenţei CJUE în dreptul intern în materia aplicării TVA, este necesar a se stabili dacă în cauză se regăsesc premisele aplicării directivelor ce reglementează taxa pe valoare adăugată. Or, în speţă, având în vedere că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia penală pronunţată în apel că operaţiunile derulate de persoanele trimise în judecată au caracter fraudulos, nu pot fi invocate hotărârile Curţii Europene de Justiţie, de pildă, hotărârea în cauza C-273/18 (SIA "Kuršu zeme" împotriva Valsts ienemumu dienests), Hotărârea Curţii din 27 septembrie 2007 în cauza C-409/04, Teleos şi alţii etc., deoarece în analiza sa, Curtea de la Luxembourg porneşte de la premisa că raporturile derulate pe lanţul transmiterii mărfurilor sunt licite. În acest context, nici nu se mai impunea analizarea de către instanţa penală a hotărârilor menţionate, dacă rezultatul nu era decisiv cu privire la soluţionarea cauzei.

În al treilea rând, nu exista niciun impediment pentru revizuienţi (inculpaţi în procesul penal) să invoce în faţa instanţei penale jurisprudenţa CJUE, cu scopul exonerării de la reţinerea în sarcina acestora a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, mai ales în contextul în care hotărârile invocate erau deja pronunţate la data judecării cauzei penale.

Trebuie subliniat că toate susţinerile revizuenţilor, inclusiv cele referitoare la stabilirea răspunderii civile delictuale, a prejudiciului, a persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului şi a solidarităţii în materie civilă, a raportului dintre legea civilă şi legea fiscală, precum şi toate elementele de detaliu prezentate în cererile de revizuire privind efectuarea plăţilor, evidenţierea circuitului fiscal şi comercial al operaţiunilor efectuate de societăţile implicate şi de persoanele fizice, vizează raţionamentul jurisdicţional efectuat de instanţa de judecată, fiind evident că ceea ce urmăresc revizuenţii este reformarea hotărârii atacate, pe latura civilă, cu consecinţe asupra laturii penale, ceea ce nu este admisibil în cadrul unei cereri de extraordinare de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. De asemenea, susţinerile revizuenţilor referitoare la faptul că, în mod nelegal, instanţa de apel nu a analizat susţinerile ce vizau efectuarea unui anumit probatoriu, constituie critici de netemeinicie ale deciziei atacate, care vizează situaţia de fapt şi tind la reformarea hotărârii.

Înalta Curte, analizând susţinerile revizuentei, constată că situaţia invocată în cuprinsul cererii de revizuire nu poate fi subsumată niciuneia dintre ipotezele reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., respectiv minus petita, întrucât instanţa de apel şi-a motivat soluţia, răspunzând criticilor formulate în apel de partea civilă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 513 coroborate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmează să respingă, ca inadmisibile, cererile conexate de revizuire, formulate de revizuentul H. şi de revizuenta S.C. A. S.R.L împotriva deciziei penale nr. 408 din 16 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016, pe aspectul laturii civile a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile conexate de revizuire, formulate de revizuentul H. şi de revizuenta S.C. A. S.R.L împotriva deciziei penale nr. 408 din 16 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016, pe aspectul laturii civile a acesteia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2022.