Judicial impartiality and recusal: No procedural suspension or evidentiary refusal creates a presumption of bias

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. În dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, având ca obiect anulare act - contestaţia în anulare cu privire la decizia civilă nr. 589 din 7 decembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, prin încheierea din 21 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A., de introducere forţată în cauză, ca persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, a Avocatului Poporului şi a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Împotriva acestei încheieri a formulat apel şi cerere de repunere în termenul de declarare a apelului reclamantul.

2. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 589 din 7 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii, ca inadmisibil.

3. Contestaţia în anulare a deciziei pronunţate în apel:

Împotriva deciziei civile nr. 589 din 7 decembrie 2020 a formulat contestaţie în anulare reclamantul A., pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă fiind înregistrat dosarul nr. x/2020.

La termenul din 11 februarie 2021, reclamantul A. a cerut verbal în şedinţă, recuzarea preşedintelui completului de judecată, respectiv pe doamna judecător B.. Cererea de recuzare formulată în scris a fost depusă la 15 februarie 2021.

4. Încheierea recurată:

Prin încheierea din 19 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins cererea de recuzare formulată de contestatorul A., ca neîntemeiată.

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii din 19 februarie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs contestatorul A..

Prin cererea de recurs s-a invocat că încheierea de respingere a cererii de recuzare este nelegală, neîntemeiată şi abuzivă, deoarece este dată cu încălcarea legii. Recurentul a arătat că instanţa de judecată a ignorat faptul că dosarul nr. x/2020 are ca obiect judecarea contestaţiei în anulare.

A precizat că cererea de recuzare s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., nu pe prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 din Cod, astfel cum greşit a analizat instanţa.

De asemenea, a criticat faptul că decizia civilă nr. 108 din 25 februarie 2021, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare, a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 49 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că pronunţarea soluţiei în cauză nu putea avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare, arătând că încheierea de respingere a cererii de recuzare are prevăzut recursul drept cale de atac.

Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.

6. Apărările formulate în cauză

La 21 mai 2021, intimata C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, întrucât recursul nu se încadrează în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât instanţa a soluţionat corect cererea de recuzare, în cauză nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 din C. proc. civ.

La 9 iunie 2021, intimata Instituţia "Avocatul Poporului" a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 11 iunie 2021, intimata Filarmonica Moldova Iaşi a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, precum şi respingerea recursului, ca neîntemeiat.

La 9 iunie 2021, intimata Instituţia "Avocatul Poporului" a depus răspuns la întâmpinarea intimatei C., prin care a solicitat constatarea nulităţii recursului şi respingerea acestuia, ca nefondat.

De asemenea, a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimata Filarmonica Moldova Iaşi, prin care a solicitat constatarea nulităţii recursului şi, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

La 12 iulie 2021, recurentul a depus cerere prin care arată că se înscrie în fals faţă de întâmpinarea depusă de intimata C., întrucât acest act nu cuprinde sediul asociaţiei, data emiterii, nu poartă semnătură şi ştampilă. De asemenea, a precizat că nu a chemat în judecată această persoană juridică.

7. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 09 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din 19 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2020 şi a fixat termen, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu s-a reţinut că recursul respectă cerinţele de formă impuse de dispoziţiile art. 486 din C. proc. civ., este timbrat, formulat în termenul legal, iar criticile din recurs se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

O primă critică formulată de recurent, priveşte nelegalitatea încheierii recurate cu privire la temeiul juridic reţinut de instanţă. Astfel, a susţinut că analiza a fost realizată din perspectiva art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., deşi ar fi trebuit cercetată cererea sa în baza dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din Cod.

Recurentul a susţinut că încălcarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. derivă din faptul că, la termenul de judecată din 19 februarie 2021, preşedintele completului de judecată, învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare, nu a dat curs solicitării sale de înscriere în fals cu privire la actele depuse de partea adversă, motiv ce i-a indus o bănuială legitimă şi l-a determinat să formuleze cererea de recuzare.

Soluţionând incidentului procedural al recuzării, instanţa a apreciat, eronat, în opinia sa, pe de o parte, că nu sunt elemente din care să rezulte parţialitatea instanţei, iar, pe de altă parte, a reţinut că verificarea respectării dispoziţiilor legale de către instanţă este o operaţiune specifică controlului judiciar în calea de atac, considerent ce îl nemulţumeşte pe recurent.

Înalta Curte reţine că, în limitele cadrului procesual cu care a fost învestit prin cererea reclamantului, judecătorul, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Potrivit dispoziţiilor art. 211 din C. proc. civ. completul de judecată constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare şi dezbatere a fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia.

Din aceste dispoziţii legale rezultă, pe de o parte, că legea îi impune judecătorului să dea dovadă de stăruinţă pentru a afla adevărul în cauză, iar, pe de altă parte, îi recunoaşte acestuia un drept de apreciere, putând admite sau respinge solicitările părţii în raport de teza probatorie propusă ori dacă consideră că nu sunt întrunite cerinţele art. 255 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului.

Imparţialitatea instanţei este una dintre garanţiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil garantat de art. 21 din Constituţia României, de art. 6 C. proc. civ. şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, raportând aceste aspecte de ordin teoretic la semnificaţia juridică a instituţiei recuzării şi la critica formulată în recurs, Înalta Curte constată că, respingând motivat anumite solicitări ale părţi nu îl plasează pe judecătorul fondului implicit într-o situaţie de incompatibilitate, nefiind decelate indicii care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Din această perspectivă, critica nu este fondată.

Recurentul critică şi modul în care judecătorul fondului a condus şedinţa de judecată, şi anume că nu a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea incidentului procedural al recuzării, chestiune ce atrage şi nelegalitatea deciziei pronunţate pe fond- nr. 108 din 25 februarie 2021.

Critica privind nelegalitatea deciziei prin care instanţa a soluţionat contestaţia în anularea excedează cadrului procesual al cercetării soluţiei pronunţate de instanţă cu privire la cererea de recuzare şi nu se raportează la considerentele încheierii atacate, astfel încât nu poate fi primită.

Aşa cum s-a arătat judecătorul fondului, în scopul aflării adevărului, are atributului suveran de a stabili faptele şi de a efectua activitatea de cercetare în fapt şi drept, cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale.

Dacă în acest demers i se pot imputa anumite greşeli de judecată, încălcarea unor norme procedurale sau cu privire la modul în care a soluţionat cererile formulate în cursul litigiului, partea are remediul procesual al exercitării căilor de atac prevăzute de normele procedurale.

Astfel, respingerea unei anumite cereri, inclusiv neîncuviinţarea administrării unei anumite probe, sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiţii legale, fără a induce vreunei părţi concluzia că judecătorul şi-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluţiona în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Potrivit art. 49 alin. (2) din C. proc. civ. formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecăţii, astfel încât nici din această perspectivă critica de nelegalitate nu este fondată.

De altfel, Înalta Curte, soluţionând un recurs în interesul legii a reţinut prin Decizia nr. 14/2021 că partea în proces care nu a formulat o cerere de recuzare are dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanţă pe care legea o prezumă a fi independentă şi imparţială, în condiţiile în care judecătorul cauzei nu a declarat că se abţine, nefiind incident niciunul dintre cazurile care îl fac incompatibil. Aşadar, nu există niciun motiv legal pentru care procesul nu ar putea continua, până când parţialitatea judecătorului este dovedită de către titularul cererii de recuzare.

Totodată, se reţine că în soluţionarea incidentului procedural al recuzării instanţa a cercetat numai existenţa unui posibil caz de incompatibilitate în care s-ar regăsi judecătorul cauzei la data formulării cererii de recuzare, nu şi existenţa altor neregularităţi procedurale, ulterioare şi străine de instituţia recuzării reglementată de normele de organizare judecătorească, pentru care partea poate activa alt mecanism judiciar.

Pentru aceste considerente, reţinând că nu există nicio încălcare a legii în legătură cu soluţionarea cererii de recuzare, recursul formulat de petentul A. va fi respins, ca nefondat, conform art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat petentul D. împotriva încheierii din 19 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2022.