Exhaustion of the single appeal right against dismissal of a constitutional referral as a bar to second-instance review
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a debtor company against the Court of Appeal's decision that had previously rejected a lower appellate review as late, thereby confirming that the appeal on the merits regarding the executive enforcement contest remains unchallenged. The dispute centered on a company's attempt to use a second appeal to challenge a Court of Appeal ruling that had characterized its prior appeal (against a lower court's dismissal of a constitutional unconstitutionality exception) as untimely, with the company arguing that the four-hour deadline for reasoning the appeal should not apply or was suspended until knowledge of the unreasoned order. The court held that under Article 29(5) of Law No. 47/1992 and Articles 483(1) and 634(1)(5) of the Code of Civil Procedure, the dismissal of a constitutional court referral is subject only to a single, immediate appeal to the next higher instance; consequently, invoking a second appeal against the Court of Appeal's final decision on that specific procedural matter violated the rule of the exhaustion of the right to appeal and was impermissible, making the initial lower court's rejection of the constitutional exception and subsequent rejection of the executive enforcement contest the final operative outcome.
Legislator headnote
AI generatedart. 623 din C. proc. civ, art. 490 din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; Exhaustion of the single appeal right against dismissal of a constitutional referral as a bar to second-instance review: În cadrul acestei căi de atac, contestatoarea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a interpretării date de prima instanţă dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, raportat la art. 623 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte competenţa executorului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 martie 2022
Asupra cauzei civile de faţă, are în vedere următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată la 4 noiembrie 2019, pe rolul Judecătoriei Lugoj, dosar nr. x/2019, S.C. A. S.A. a formulat contestaţie la executare, solicitând anularea tuturor actelor emise de pârâta Administraţia Bazinală de Apă Banat şi a formelor de executare, constând în somaţia nr. 14191 din 15 octombrie 2019, procesul-verbal nr. x din 25 aprilie 2017 şi anexa la procesul-verbal nr. x din 25 aprilie 2017, prin care s-au stabilit penalităţi în sumă de 117.705,91 RON.
La 17 ianuarie 2020, contestatoarea a extins cadrul procesual, modificând cererea de chemare în judecată. A solicitat introducerea în cauză a Ministerului Apelor şi Pădurilor, Administraţia Naţională "Apele Române", Guvernul României, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară şi conexarea tuturor dosarelor cu obiect contestaţie la executare pe care le are pendinte.
La 17 februarie 2020, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor Administraţia Naţională "Apele Române", Guvernul României, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară şi chestiunea conexării cauzelor.
Contestatoarea a formulat cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată.
Instanţa a luat act de cererea de recuzare şi a notat că nu poate să se pronunţe asupra excepţiilor invocate până la soluţionarea cererii de recuzare.
Contestatoarea a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a modului în care instanţa interpretează instituţia recuzării.
2. Hotărârile pronunţate de Judecătoria Lugoj:
Prin încheierea din 27 februarie 2020, în dosarul asociat nr. x/2019, Judecătoria Lugoj a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de contestatoare.
Prin încheierea din 29 mai 2020, Judecătoria Lugoj a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a respins excepţia conexităţii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor Administraţia Naţională "Apele Române", Guvernul României, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară şi a respins contestaţia la executare în contradictoriu cu aceşti intimaţi.
Prin încheierea civilă nr. 1599 din 5 iunie 2020, Judecătoria Lugoj a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare în contradictoriu cu intimata Administraţia Bazinală de Apă Banat.
Împotriva încheierii de şedinţă din 29 mai 2020 a Judecătoriei Lugoj a declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.A., ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă.
În cadrul acestei căi de atac, contestatoarea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a interpretării date de prima instanţă dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, raportat la art. 623 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte competenţa executorului.
3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Timiş:
Prin încheierea civilă din 11 decembrie 2020, Tribunalul Timiş a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Contestatoarea a atacat cu recurs această hotărâre.
4. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara:
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 623 din 16 iunie 2021, a respins recursul contestatoarei, ca fiind formulat tardiv.
5. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei nr. 623 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă contestatoarea S.C. A. S.A. a declarat recurs, ce a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă ierarhic superioară curţii de apel.
6. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procedura de filtru:
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 iulie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.
Prin rezoluţia din 13 septembrie 2021, s-au dispus măsurile procesuale prevăzute de art. 490 din C. proc. civ. şi s-a stabilit că recurenta nu datorează taxa judiciară de timbru pentru soluţionarea recursului.
După finalizarea etapei comunicărilor, la 17 decembrie 2021, s-a stabilit termen de judecată în vederea soluţionării căii de atac.
7. Cererea de recurs
Contestatoarea S.C. A. S.A. a solicitat admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 623 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, casarea acestei decizii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
A criticat faptul că în mod greşit Curtea de Apel a statuat că recursul pe care l-a declarat împotriva încheierii civile din 11 decembrie 2020 a Tribunalul Timiş este tardiv, întrucât termenul începe să curgă de la comunicarea încheierii atacate.
A susţinut că în raport de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017, recursul împotriva încheierii prin care a fost respinsă sesizarea Curţii Constituţionale este un remediu juridic care nu preia niciunul dintre elementele caracteristice recursului din C. proc. civ., iar faptul că motivarea deciziei recurate nu s-a efectuat în termen de 48 de ore de la pronunţarea ei nu i se poate imputa.
Atât timp cât nu a ştiut considerentele încheierii atacate nu avea cum să motiveze calea de atac.
A criticat şi faptul că instanţa s-a pronunţat prin încheiere şi nu prin decizie, aspect care atrage nulitatea hotărârii.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
La termenul din 17 martie 2022, instanţa a analizat admisibilitatea în principiu a recursului şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii a cărei analiză este prioritară şi pe care o găseşte incidentă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, iar potrivit alin. (5) dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheiere care poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din Cod sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată, în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea ei, pe alte căi de atac decât cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs, aceasta fiind unica cale de atac prevăzută de legiuitor în cuprinsul legii speciale, ca remediu judiciar ce îşi menţine natura juridică de cale de atac specială.
Or, în speţă, contestatorul a exercitat pentru prima oară, calea de atac a recursului împotriva încheierii pronunţate de tribunal, recurs care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 623 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Aşa fiind, având în vedere fizionomia juridică proprie a căii de atac exercitate în cauză şi limitele controlului judiciar în această cale de atac, exercitarea de către recurent, pentru a doua oară, a aceleiaşi căi de atac a recursului împotriva deciziei dată de Curtea de Apel, ca instanţă de recurs, faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, este inadmisibilă.
De altfel, această concluzie decurge şi din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar prin exerciţiul lui, deoarece o altă soluţie ar tinde la ipoteza acceptării unui "recurs la recurs", ceea ce nu este permis nici de normele C. proc. civ. şi nici de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Având în vedere argumentele expuse, decizia nr. 623 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului, astfel încât recursul se va respinge, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. S.A., în insolvenţă, prin administrator special B. împotriva deciziei nr. 623 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2022.