Claimant's accession claim barred by res judicata; appeal rejected, title registration and forced-sale orders denied

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 11 noiembrie 2019, reclamanta S.C. Aplicaţii Tehnice Reforme şi Construcţii S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând:

- notarea în CF x UAT Livada a construcţiei edificate pe terenul situat în sat Sânleani FN comuna Livada, înscris în CF x UAT Livada şi întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acesteia, cu titlu de construire, în temeiul art. 885 raportat la art. 876 al 2 din C. civ.

- autorizarea reclamantei să cumpere terenul proprietatea pârâtului, situat în sat Sânleani FN comuna Livada, înscris în CF x UAT Livada, la preţul ce se va stabili prin expertiză, în temeiul art. 581 lit. b), raportat la art. 1561 din C. civ.

- în caz de refuz al pârâtului de a se prezenta la notar, suplinirea consimţământul pârâtului la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, în temeiul art. 1516 din C. civ.

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 93 din 18 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a respins acţiunea civilă exercitată de reclamantă S.C. Aplicaţii Tehnice Reforme şi Construcţii S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect notare construcţii, obligaţia de a face şi rectificare CF, fără cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 62 din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă s-a respins excepţia tardivităţii apelului.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. Aplicaţii Tehnice Reforme şi Construcţii S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 93/18 iunie 2020 pronunţată în dosar nr. x/2019 al Tribunalului Arad.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 62 din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta S.C. B..

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apărările formulate de părţi:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 28 iunie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluţia din 28 iulie 2021, s-au dispus măsurile procesuale prevăzute de art. 490 din C. proc. civ. şi s-au consemnat menţiunile referitoare la timbrarea cererii de recurs.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere menţiunea "definitivă" din dispozitivul deciziei recurate şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de textul legal. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2021, a fost respinsă cererea formulată de recurentă de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

6. Memoriul de recurs

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 62 din 22 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. şi admiterea acţiunii civile introductive de instanţă.

Prezentând istoricul litigiului, recurenta a arătat că a edificat o construcţie pe terenul situat în sat Sânleani FN, comuna Livada, înscris în CF x Livada, teren care, la data edificării construcţiei, era proprietatea societăţii. Ulterior, profitând de o datorie pe care reclamanta a avut-o la S.C. C. S.R.L., pârâtul a achiziţionat la licitaţie publică terenul înscris în CF x Livada, cu preţul de 27.000 RON, prin Actul de adjudecare din 29.07.2016, întocmit în dosarul de executare nr. 18/2012 al BEJ D..

Susţine că rezultă cu evidenţă faptul că pârâtul a adjudecat doar terenul, nu şi construcţia, întrucât la data adjudecării nu era notată construcţia, nici în cartea funciară şi nici în evidenţele primăriei, astfel încât acesta nu putea dobândi decât suprafaţa de teren înscrisă în CF x Livada.

În aceste condiţii, consideră că este incident în cauză art. 586 din C. civ. care prevede că autorul lucrării este de bună credinţă dacă se întemeiază pe cuprinsul cărţii funciare, în care, la data efectuării lucrării, era înscris ca proprietar al imobilului.

Construcţia nu a fost întabulată în cartea funciară, deoarece făcea parte dintr-un complex de locuinţe, care nu erau finalizate, întabularea urmând să se realizeze pentru toate cele 14 construcţii edificate pe teren.

Ca urmare a notării construcţiei şi întabulării dreptului de proprietate asupra acesteia, cu titlu de construire, în cauză devine incident art. 581 din C. civ., respectiv se află în situaţia clasică a lucrărilor autonome, cu caracter durabil, efectuate cu bună credinţă asupra imobilului altuia.

În aceasta situaţie, proprietarul terenului, respectiv pârâtul, are două drepturi alternative conferite de art. 581 din C. civ., respectiv să ceară instanţei înscrierea sa ca proprietar al lucrării, plătind contravaloarea acesteia, sau să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea pe care ar fi avut-o, dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.

Aşa cum a arătat, având în vedere că pârâtul refuză să îşi exercite aceste drepturi alternative, stând într-o pasivitate convenabilă lui, dar păgubitoare pentru societatea reclamantă, aveau îndrituirea de a cere instanţei valorificarea acestor posibilităţi în numele pârâtului, care a devenit astfel debitorul unei obligaţii corelative.

Apărarea pârâtului, potrivit căreia a achiziţionat şi construcţia, aceasta fiind trecută în procesul-verbal de licitaţie, nu are susţinere juridică în titlul său de proprietate, respectiv actul de adjudecare, unde nu se face nicio referire la construcţie.

Or, procesul-verbal de licitaţie nu conferă drept de proprietate, ci consemnează doar mersul licitaţiei.

Actul care conferă drept de proprietate este actul de adjudecare, care se întabulează în cartea funciară.

Este de observat că în actul de adjudecare nu s-a făcut nici măcar o referire la construcţie, ci doar la imobilul înscris în CF x Livada, care constă doar în teren intravilan.

Într-adevăr, la acel moment au formulat contestaţie la executare, ştiind că a fost evaluată şi construcţia şi crezând că în actul de adjudecare va fi trecută şi construcţia. A învederat instanţei de executare faptul că nu se poate vinde cu 5.000 euro un teren şi o casă care valorează 70.000 euro. Ulterior, emiţându-se actul de adjudecare, a constatat că s-a vândut numai imobilul teren înscris în CF, situaţie care s-a păstrat până în prezent în evidenţele CF.

Instanţa a reţinut, în defavoarea recurentei, statuările din decizia RIL nr. 13/2019 a ÎCCJ, care prevăd că lipsa autorizaţiei de construire şi a procesului-verbal de recepţie a lucrării constituie impedimente pentru recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiei.

Astfel, instanţa a interpretat această decizie în favoarea pârâtului, deoarece impută reclamantei edificarea construcţiei în acest regim ilicit, dar, în acelaşi timp, acordă pârâtului, prezumţia unui dobânditor al construcţiei în regim licit.

Consideră că decizia pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii nu este aplicabilă în cauza, din doua considerente: în primul rând, fiind asimilată unei dispoziţii legale civile de drept material, nu poate retroactiva potrivit art. 6 alin. (1) din Codul civili, întrucât construcţia a fost edificată anterior anului 2019, data pronunţării deciziei ÎCCJ.

În al doilea rând, societatea reclamantă nu a edificat cu rea-credinţa construcţia, fără autorizaţie, ci datorita unor impedimente legate de PUZ-ul localităţii şi de finalizarea tuturor construcţiilor începute.

Astfel, într-o hotărâre a Consiliului Local Livada se prevede expres faptul ca nu se vor elibera autorizaţii de construire doar după introducerea utilităţilor pe cheltuiala beneficiarilor, fapt ce a determinat ca marea majoritate a construcţiilor din zona respectivă să fie edificate în această modalitate, ce nu îi este imputabilă.

Consideră soluţia instanţei de apel ca fiind nelegală pentru faptul că a reiterat, în regim de "copy paste" motivarea primei instanţe, fără a motiva în maniera proprie soluţia pronunţata asupra apelului.

Instanţa de apel a reţinut soluţia pronunţata în dosarul nr. x/2016 a Judecătoriei Arad, dosar prin care s-a admis contestaţia la executare, fiind obligat executorul să emită actul de adjudecare pentru imobilul în cauză şi a apreciat că în aceasta situaţie dreptul de proprietate al intimatului nu mai poate fi pus în discuţie.

Aceasta motivare este cu totul străină de natura pricinii, deoarece textul de lege pe care este întemeiata prezenta acţiune, respectiv art. 581 lit. b) din C. civ., nu are nicio legătură cu modul în care intimatul a dobândit dreptul de proprietate, deci nici cu dosarul execuţional şi nici cu contestaţia la executare anterior menţionată.

Aceste lacune ale hotărârii atrag incidenţa în cauza a art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

O altă critică vizează faptul că instanţa a aplicat greşit art. 581 lit. b) din C. civ., ce reglementează accesiunea imobiliară, deoarece în cauză sunt întrunite condiţiile acestei instituţii de drept.

Astfel, după cum rezultă atât din cuprinsul Actului de adjudecare cât şi din extrasul de CF, obiect al adjudecării 1-a constituit doar terenul, construcţia nefiind menţionată sau notată în CF.

În consecinţă, este evident că această construcţie a rămas în proprietatea apelantei care a edificat-o, cererea acesteia de notare în CF fiind legală şi temeinică.

În urma notării construcţiei, reclamanta care are cu evidenţă regimul constructorului de bună credinţa, are dreptul de a opta pentru obligarea proprietarului terenului să cumpere construcţia la un preţ ce urma să fie stabilit prin expertiză.

Aceasta proba nu a mai fost administrata în prima instanţa, deoarece intimatul nu a contestat valoarea indicata de către executorul judecătoresc.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prioritar, analizând excepţiile invocate prin întâmpinare de către intimată, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Excepţia inadmisibilităţii recursului

Intimata susţine această excepţie prin argumentul că hotărârea judecătorească atacată are menţiunea "definitivă" ceea ce presupune în opinia sa că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Dispoziţiile art. 457 din C. proc. civ. cu denumirea marginală " Legalitatea căii de atac" prevăd la alin. (2) că menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului.

Cum obiectul cauzei de faţă nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că hotărârea atacată este supusă căii de atac a recursului.

În speţă, cum fondul cauzei a fost soluţionat de tribunal, iar apelul de către curtea de apel, este aplicabil art. 483 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incidentă excepţia de la această regulă stabilită prin alin. (2) al aceluiaşi articol.

În raport de cele arătate şi de dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., se constată că decizia civilă nr. 62 din 22 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă este supusă căii extraordinare de atac a recursului, competenţa de soluţionare a acestuia aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât excepţia inadmisibilşităţii recursului va fi respinsă, ca nefondată.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine că recurenta, prin criticile formulate a reclamant atât o lipsă de motivare a deciziei atacate cât şi o aplicare greşită a normelor de drept material, aspecte de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., urmând a fi cenzurate de instanţa de recurs pe acest temei de drept.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenta a invocat ca motiv de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., reclamând lipsa de motivare a deciziei de către instanţa de apel, care a preluat identic considerentele sentinţei pronunţate de tribunal.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri în calea de atac a recursului se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Contrar celor arătate de recurentă, nu se poate reţine lipsa argumentării raţionamentului instanţei de apel în confirmarea soluţiei primei instanţe, privind efectele puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1597/2016 a Judecătoriei Arad pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă, prin care s-a stabilit că este legală adjudecarea terenului şi a construcţiei edificate pe acesta şi că nu mai poate fi repusă în discuţie întinderea dreptului de proprietate al pârâtului adjudecatar A..

Se constată că decizia atacată este corect argumentată în fapt şi în drept, în limitele învestirii instanţei de apel conform art. 477 C. proc. civ., dezlegarea dată de curte problemelor de drept deduse judecăţii în apel fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente care conduc la soluţia din dispozitiv, fiind în concordanţă cu actele şi lucrările dosarului şi cu textele legale incidente în cauză.

Or, faptul că instanţa de apel a constatat că tribunalul a dat o corectă calificare juridică actelor şi faptelor deduse judecăţii, examinând cererea din prisma motivelor de apel formulate, dar cu o motivare care o nemulţumeşte pe recurentă, nu este de natură să conducă la concluzia nemotivării deciziei atacate conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care să facă aplicabil motivul de casare invocat.

De altfel, potrivit art. 477 C. proc. civ., instanţa de apel nu putea proceda la o nouă judecată în fond decât în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelantă, aşa cum rezultă din adagiul tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce nu s-a supus apelului trecând în puterea lucrului judecat, iar instanţa de recurs nu are atributul de a reconfigura situaţia de fapt prin reinterpretarea probelor administrate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Acest caz de casare priveşte în mod exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Critica reclamantei vizează interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 581 alin. (1) lit. b) din C. civ. ce reglementează accesiunea imobiliară, apreciindu-se că instanţa a reţinut în mod greşit situaţia de fapt, prin aceea că a dat eficienţă efectului negativ de lucru judecat al hotărârii pronunţate în contestaţia la executare, având ca obiect actul de adjudecare a imobilului.

Răspunzând acestui motiv de apel, Curtea de apel Timişoara a argumentat de ce sentinţa tribunalului a fost legală, de vreme ce prin hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit întinderea dreptului de proprietate al adjudecatarului, intimatul A..

Modalitatea în care instanţa de apel s-a raportat la efectele hotărârii anterioare este corectă, cu respectarea principiului bis de eadem re ne sit actio care stă la baza acesteia, interzicând reluarea judecăţilor finite, întrucât o acţiune nu poate fi soluţionată în mod definitiv decât o singură dată.

Autoritatea de lucru judecat - ca formă de punere în valoare a efectului extinctiv, negativ al lucrului judecat - este, aşa cum rezultă expres din dispoziţiile art. 432 din C. proc. civ., de ordine publică, absolută şi peremptorie, având în vedere că prin intermediul ei se urmăreşte împiedicarea unei noi judecăţi şi evitarea pronunţării unor soluţii contradictorii.

Or, obiectivul securităţii juridice şi al ordinii sociale este cel care trebuie realizat prin respectarea a ceea ce o instanţă a statuat deja în privinţa raporturilor litigioase ale părţilor. Este, de aceea, contrar ordinii publice readucerea în faţa justiţiei şi repunerea în dezbaterea judiciară a aceloraşi cereri, după ce au primit o soluţionare definită.

Prin urmare, făcând aplicarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecăţii, se observă că prin hotărâre definitivă s-a constatat că licitaţia la care a fost adjudecat imobilul în litigiu nu a vizat numai terenul aferent construcţiei, aşa cum suţine recurenta, ci şi clădirea edificată pe teren.

În acest context, este evident că instanţa de apel nu putea valorifica argumentele reclamantei, dând eficienţă dispoziţiilor art. 581 din C. civ. privind accesiunea imobiliară, pentru că se opunea la acest lucru ceea ce s-a statuat anterior în cadrul litigiului ce a avut ca obiect contestaţia la executare cu privire la imobilul adjudecat de către intimatul A..

Recurenta este nemulţumită şi de modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit, apoi, situaţia de fapt în cauza dedusă judecăţii.

Trebuie subliniat că potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Pentru acest considerent acele critici ce privesc modul de interpretare a probelor ce tind la stabilirea unei alte situaţii de fapt nu pot fi primite în recurs.

Cât priveşte critica referitoare la aplicabilitatea în speţă a Deciziei RIL nr. 13/2019, se constată că în mod corect Curtea a apreciat că prin deciziile pronunţate în interesul legii se realizează o interpretare şi aplicare unitară a legilor existente, ele nefiind o lege civilă nouă supusă principiului neretroactivităţii, dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorie de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, critică este lipsită de relevanţă juridică întrucât Tribunalul a reţinut în considerentele decisive efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 1597/18.03.2016 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă în urma respingerii recursului declarat de recurenta-reclamantă şi a menţionat doar în susbsidiar decizia pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, cu titlu exemplificativ pentru practica consolidată a instanţelor judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, nefiind incident în speţă niciunul din motivele de nelegalitate invocate, încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. B. împotriva deciziei nr. 62 din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2022.