Exclusion of cassation in post-restitution compensation disputes under Law 165/2013
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision that rejected the appellants' contestation against the National Authority for Restitution of Property. The dispute concerned a challenge to an administrative decision invalidating a compensation proposal under Law No. 165/2013 regarding the restitution of properties seized during the communist regime; the appellants argued that the legal issues had been previously settled by a final judicial decision and that the law was inapplicable due to the principle of legal certainty. The Court determined that under Article 35(4) of Law No. 165/2013 and Article 634(1)(4) of the Code of Civil Procedure, judgments rendered by the Court of Appeal in such matters are final and definitive, not subject to cassation, as the law expressly limits the appeal to the appeal stage only.
Legislator headnote
AI generatedart. 490 din C. proc. civ, art. 248 din C. proc. civ, art. 35 din Legea nr. 165/2013, art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Exclusion of cassation in post-restitution compensation disputes under Law 165/2013: Prin rezoluţia din 13 septembrie 2021, s-au dispus măsurile procesuale prevăzute de art. 490 din C. proc. civ. şi s-a stabilit că nu se datorează taxa judiciară de timbru pentru soluţionarea recursului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 martie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş, la data de 31 decembrie 2019, A., B. şi C., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor-Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au contestat decizia de invalidare nr. 30209 din 12 noiembrie 2019, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în dosarul de despăgubiri nr. 56596/CC/24 februarie 2014.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş:
Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 1064 din 7 decembrie 2020, a respins contestaţia formulată de A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
Contestatorii au declarat apel împotriva acestei sentinţe.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş:
Prin decizia nr. 248 A din 6 mai 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatori împotriva sentinţei civile nr. 1064 din 7 decembrie 2020 a Tribunalului Mureş.
4. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei nr. 248 A din 6 mai 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă contestatorii A., B. şi C. au declarat recurs.
5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 iulie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 5.
Prin rezoluţia din 13 septembrie 2021, s-au dispus măsurile procesuale prevăzute de art. 490 din C. proc. civ. şi s-a stabilit că nu se datorează taxa judiciară de timbru pentru soluţionarea recursului.
După etapa comunicărilor, prin rezoluţia din 17 decembrie 2021, s-a fixat termen în vederea soluţionării recursului la 17 martie 2022.
6. Cererea de recurs:
Recurenţii-contestatori A., B. şi C. au criticat decizia nr. 248 din 6 mai 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., întrucât a fost încălcată autoritatea de lucru judecat şi au fost greşit aplicate norme de drept material.
Au susţinut că problemele de drept dezbătute în prezenta cauză au fost soluţionate anterior prin hotărâre irevocabilă - decizia nr. 6949 din 25 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se bucură de putere de lucru judecat.
Instituţiile statului implicate în acest litigiu, Primăria Sângeorgiu de Pădure, Instituţia Prefectului Mureş - Comisia judeţeană de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent nu au respectat această hotărâre judecătorească şi nu şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin această decizie.
În jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.
Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Primăria Sângeorgiu de Pădure în loc să trimită documentaţia pentru acordarea de măsuri compensatorii la ANRP a întocmit dispoziţia nr. 55 din 24 martie 2014, în care a inserat considerente din hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea litigiului soluţionat irevocabil prin decizia nr. 6949 din 25 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin avizul de legalitate nr. x din 16 aprilie 2014 documentaţia a fost expediată ANRP Bucureşti în 2019, deci, după alţi 5 ani.
Astfel, după ce au trecut 11 ani de neexecutare a hotărârii judecătoreşti anterior menţionate, documentaţia a fost trimisă spre executare, dar, fiind considerată o decizie nouă, s-a făcut aplicarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, deşi nu era o situaţie juridică nouă. Îndreptăţirea recurenţilor la a beneficia de măsuri reparatorii urmare a preluării abuzive de către stat a proprietăţii lor a fost definitiv şi irevocabil tranşată în litigiul anterior.
Consideră că Legea nr. 165/2013 nu putea retroactiva şi nu era incidentă speţei. A recunoaşte Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobiliară şi Secretariatului acesteia competenţa de reexaminare a existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii şi de a invalida deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii în cazul în care aceste aspecte au fost stabilite, deja, prin hotărâre judecătorească înseamnă a recunoaşte un control administrativ asupra hotărârii instanţei de judecată, o cale de atac neprevăzută de lege şi care contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
La termenul de judecată din 17 martie 2022, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a cărei analiză este prioritară analizei criticilor formulate de recurenţi, în raport de dispoziţiile imperative ale art. 248 din C. proc. civ. şi pe care o găseşte incidentă pentru următoarele considerente:
În prezentul litigiu, cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanţii A., B., C. la data de 31 decembrie 2019 şi a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune, prevede, în art. 35, că "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".
Reiese, aşadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.
Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul.
Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, decizia nr. 248 din 6 mai 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului, iar exercitând calea extraordinară de atac, părţile nu s-au conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a acesteia.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, cum recursul de faţă înfrânge această regulă a procedurii civile, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 248 din 6 mai 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2022.