Civil Delictual Liability for Breach of Personal Data Protection Obligations: Validity of Court Application of Special Statute Without Party Pleadings and Inadmissibility of New Defenses on Cassation

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 9 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanţii A. şi B. - prin reprezentant legal A., au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea, în solidar, a pârâţilor Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vidra, C., D. şi E. la plata sumei de 250.000 RON, către B., şi a sumei de 50.000 RON, către A., cu titlu de despăgubiri morale şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat art. 1349, 1357, 1365, 1373, 1381, 1382 din C. civ.

Prin încheierea din 26 aprilie 2018, Tribunalul Vrancea a luat act că prin sentinţa civilă nr. 34/F/CC din 20 aprilie 2018, Curtea de Apel Galaţi a admis cererea de strămutare a cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Tribunalul Galaţi, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la 7 mai 2018, dosar nr. x/2018.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 328 din 23 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., prin reprezentant legal A..

Au fost obligaţi pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vidra şi C. să plătească, în solidar, reclamantului B., suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de acelaşi reclamant, în contradictoriu cu pârâtele D. şi E..

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vidra, C., D. şi E..

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 121/A din 23 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul A., în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorului B., împotriva sentinţei civile nr. 328 din 23 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că au fost obligaţi pârâţii C., D. şi E., în solidar, la plata către reclamantul A. a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale, din care 10000 RON ca reprezentant legal al minorului B. şi 10.000 RON pentru sine.

Au fost obligaţi pârâţii C., Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vidra, D. şi E., în solidar, la plata către reclamantul A., în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorului B., la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond si 4250 RON cheltuieli de judecată în apel.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Au fost, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii C. şi Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vidra împotriva sentinţei civile nr. 328 din 23 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 121/A din 23 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vidra şi C. au declarat recurs.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procedura de filtru:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 05 februarie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluţia din 11 martie 2021, s-au dispus măsurile procesuale prevăzute de art. 490 şi 493 din C. proc. civ. şi au fost menţionate obligaţiile privind taxele judiciare de timbru datorate în recurs.

După etapa comunicărilor, s-a întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, prevăzut de art. 493 din C. proc. civ., iar, la 17 decembrie 2021, completul de filtru a luat act de raportul asupra admisibilităţii în principiu, s-a dispus comunicarea acestuia, pentru a da posibilitate părţilor să formuleze un punct de vedere la raport.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 03 februarie 2022, recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen în şedinţă publică în vederea soluţionării lui.

8. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Magistratul-asistent raportor a menţionat în cuprinsul raportului că hotărârea atacată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul este formulat în termenul legal, iar criticile formulate pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

9. Memoriul de recurs

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au arătat că prin acţiunea introductivă, instanţa a fost învestită cu o acţiune în pretenţii daune morale întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, 1357, 1365, 1373, 1381 şi 1382 din C. civ., texte subsumate răspunderii civile delictuale.

Deşi cu privire la ambii reclamanţi prima instanţă a constatat că aceştia nu au indicat care este fapta ilicită din care decurg pretenţiile formulate, atât tribunalul cât şi instanţa de apel au suplinit acesta lipsă, făcând referire la Legea nr. 677/2001 privind protecţia datelor cu caracter personal şi la Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996.

Recurenţii au susţinut că reclamanţii nu si-au întemeiat acţiunea pe aceste legi, nici în drept şi nici în fapt. În toate demersurile efectuate de A., în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorului B. (plângeri penale, sesizarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici etc.), acesta nu s-a referit niciodată la legea anterior menţionată.

Instanţa de apel a făcut referire la această critică a apelanţilor-pârâţi doar în treacăt, susţinând că "trimiterea la Legea 677/2001 se face numai pentru analiza obligaţiilor legale pe care aceştia nu şi le-au îndeplinit", iar analiza obligaţiilor legale neîndeplinite prin prisma Legii nr. 677/2001 este amplă, incluzând şi prezentarea unor hotărâri CEDO.

Deşi reclamanţii nu au indicat în concret care este fapta ilicită, în sensul încadrării sale într-un text de lege, acest fapt a fost complinit de către instanţe, fără ca acest aspect să fi fost pus în discuţia părţilor, fără să solicite reclamantului să precizeze care este temeiul de drept, încălcând astfel principiul rolului activ al judecătorului, al disponibilităţii, al oralităţii, al contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii de şedinţă din 29 mai 2020, abia cu prilejul concluziilor, după încheierea cercetării judecătoreşti, reclamanţii au depus la dosarul cauzei Directiva UE nr. 95/46 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal şi Carta Europeană a Drepturilor Omului.

La acel moment instanţa a solicitat reclamanţilor să precizeze în ce constă situaţia denigratoare, fără a preciza şi care este fapta ilicită, norma sau normele de drept încălcate de pârâţi.

Invocând Legea nr. 677/2001 abia în motivarea sentinţei, pârâţii nu au avut posibilitatea de a face nicio apărare cu referire la aceste prevederi, cu atât mai mult cu cât de la data învestirii instanţei şi până la data pronunţării instanţei de fond, Legea nr. 677/2001 fusese abrogată, potrivit alin. (1) al art. V din Legea nr. 129/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 503 din 19 iunie 2018, astfel încât se impunea o discuţie şi asupra aplicării legii în timp.

Instanţa de apel nu a pus nici ea în discuţia părţilor reţinerea ca temei de drept, cu privire la fapta ilicită, a prevederilor Legii nr. 677/2001, ci a motivat că este doar o explicitare a faptei ilicite, deşi reclamanţii nu o indicaseră.

Astfel, au fost puşi în situaţia de a nu putea formula apărări, cu atât mai mult cu cât fapta ilicită nu a fost încadrată în niciun articol din Legea nr. 677/2011 sau Legea nr. 16/1996.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâţii precizează că nu a existat nicio hotărâre definitivă a instanţei de judecată penale. Definitivă a rămas doar ordonanţa nr. 144/II/2/19.09.2017, prin care s-a respins plângerea reclamanţilor împotriva ordonanţei de clasare din 01.08.2017, prin care Parchetul a reţinut că nu este realizată latura subiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, respectiv vinovăţia făptuitorului sub forma culpei.

Instanţa de apel, deşi a consemnat că nu există o hotărâre definitivă a instanţei penale care să aibă autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, a reţinut că situaţia de fapt reţinută de instanţa penală este cea pe care trebuie să se grefeze soluţia instanţei civile, fără a preciza la ce hotărâre a instanţei penale se raportează.

Pentru a defini fapta ilicită, prin indicarea normelor de drept încălcate, instanţa de apel a făcut o generoasă trimitere la art. 20 din Legea nr. 677/2001, dar articolele invocate în motivarea instanţei de apel nu sunt aplicabile împrejurărilor concrete ale cauzei, deoarece acestea se referă la prelucrarea datelor cu caracter personal. Aplicând dispoziţiile art. 3 lit. b) din Legea nr. 677/2001 (text legal ce defineşte operaţiunea de prelucrare a datelor cu caracter personal), reiese că pârâţii nu au dezvăluit către terţi prin transmitere sau în orice alt mod alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau tragerea, direct sau indirect niciuna din aceste operaţiuni.

Instanţa de apel a apreciat că Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vidra ar fi fost operator de date cu caracter personal ope legis, astfel încât una dintre persoanele obligate în solidar la plata despăgubirilor ar fi trebuit să aibă calitatea de persoană împuternicită conform art. 3 lit. f) din Legea nr. 677/2001.

Instanţa de apel a reţinut că se poate antrena răspunderea civilă delictuală a comitentului (operatorul - UAT Vidra în cauză) pentru faptele prepuşilor (procesatorii - intimaţii),în baza dispoziţiilor art. 1373 din C. civ., şi răspunderea prepuşilor pentru fapta proprie, în baza dispoziţiilor art. 1357 din C. civ., apreciere criticată de recurenţii-pârâţi prin prisma faptului că, atât primarul cât şi cele două salariate ale Primăriei Vidra, sunt funcţionari publici, iar legea aplicabilă este Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, astfel cum a fost consolidată la nivelul anului 2015 (faptele incriminate petrecându-se în anul 2014). Prevederile acestei legi au fost preluate de actualul Cod administrativ, însă instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor acest aspect pe care l-a antamat abia în motivarea deciziei recurate.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La dosar nu au fost depuse întâmpinări şi nici puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 03 februarie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vidra şi C. împotriva deciziei nr. 121/A din 23 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă şi s-a fixat termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, are în vedere următoarele:

Un prim motiv de recurs a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenţii au susţinut că instanţele de fond au depăşit limitele învestirii şi au soluţionat cauza dedusă judecăţii pe un alt temei de drept, ce nu a fost indicat de reclamanţi şi nici nu a fost pus în discuţia părţilor, şi anume, au făcut aplicarea Legii speciale nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi nu a dispoziţiilor C. civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Aceste critici au fost inserate şi în cadrul cererii de apel, iar Curtea de Apel Galaţi a analizat, pe larg, în limitele cadrului procesual trasat de reclamanţi, condiţiile răspunderii civile delictuale.

Principiul consacrat de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. obligă instanţa de judecată ca mai întâi de toate să dea acţiunii calificarea juridică exactă, inclusiv în ceea ce priveşte obiectul judecăţii, şi, în funcţie de aceasta, să verifice condiţiile de admisibilitate a cererii şi să se pronunţe în concret.

În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept invocate, judecătorul este îndreptăţit să ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, iar, dacă formulările reclamantului sunt confuze, este dator, respectând regula dezbaterii contradictorii, să ceară precizările necesare.

În speţă, instanţa de apel a reţinut că, raportat la situaţiile factuale şi faptele pârâţilor, a fost iniţiată şi o acţiune penală iar, prin încheierea din 22.11.2017 a Judecătorului de Camera Preliminară s-a respins ca nefondată plângerea reţinându-se că în cauză nu s-a realizat latura subiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi, pe cale de consecinţă, nu poate opera tragerea la răspunderea penală a inculpaţilor C., D. şi E..

Aşa fiind, judecătorii apelului au constatat că hotărârile date de judecătorii de camera preliminară au statuat asupra fondului cauzei astfel încât, in conformitate cu art. 28 din C. proc. pen., acestea au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la fapte si făptuitori, nu si cu privire la vinovătie si prejudiciu şi că situaţia de fapt reţinută de instanţa penală nu poate fi ignorată de instanţa civilă. Totodată, s-a apreciat că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este conformă cu cea reţinută de instanţa penală.

S-a statuat prin hotărârea penală că a intimaţii E., D. şi C. au nesocotit dispoziţiile legale privind protecţia datelor personale, astfel încât, nerespectarea îndatoririlor legale de serviciu de către aceştia au permis să se facă publică starea de sănătate a copilului minor B., fiul reclamantului A..

După cum s-a arătat în literatura de specialitate, cauza, temeiul legal al unei acţiuni, este definită ca situaţia de fapt calificată juridic. Aşadar, nu atât indicarea unui anume text de lege dă cauza acţiunii, ci instituţia de drept material la care se raportează reclamantul în expunerea motivelor de fapt şi de drept în cuprinsul acţiunii.

Totodată, se reţine că judecătorul nu poate schimba cauza acţiunii dedusă judecăţii, faţă de principiul disponibilităţii în procesul civil, însă este ţinut ca, observând cauza acţiunii astfel cum a fost construită de reclamant, să aplice acesteia textul de lege corect.

În aceste sens, doctrina reţine regula iura novit curia (judecătorul cunoaşte legea) aplicabilă în procesul civil, potrivit căreia judecătorul nu este ţinut de textul de lege indicat de parte, ci el trebuie să aplice acel text de lege care corespunde situaţiei de fapt calificată juridic de către parte.

Or, în speţă, instanţa de apel a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale şi a reţinut că răspunderea delictuală pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia se explică prin existenţa unor relaţii speciale între autorul faptei prejudiciabile şi persoana chemată de lege să răspundă pentru repararea acelui prejudiciu, aceste relaţii speciale existând atunci când autorul faptei prejudiciabile se află în sfera de autoritate a persoanei răspunzătoare. Mai departe, invocând decizia RIL nr. 16/2016 prin care s-a statuat că raporturile juridice dintre UAT şi primar sunt raporturi juridice de muncă şi că nu se poate nega raportul de subordonare care are însă un caracter specific, neputându-se identifica cu cel clasic, specific contractului de muncă, Curtea a constatat că în cauză există rapoarte de prepuşenie între UAT si toţi intimaţii fapt ce determina analiza devolutivă a cauzei din perspectiva incidenţei art. 1373 din C. civ. pentru UAT Vidra şi din perspectiva art. 1357 pentru ceilalţi trei intimaţi, în concordanţă cu raţionamentul juridic al primei instanţe.

Analizând critica din apel referitoare la menţionarea în considerentele deciziei apelate a Legii 677/2001, Curtea a argumentat că trimiterea la acest act normativ a avut în vedere că cercetarea penală s-a fundamentat pe aceste dispoziţii legale, iar prezenta acţiune civilă decurge din nesoluţionarea laturii civile în procesul penal. Instanţa de apel a cercetat, însă, raportat la art. 1349, 1357 şi 1373 din C. civ., temeiul juridic indicat de reclamanţi, dacă au fost sau nu îndeplinite obligaţiile legale ce le incumbau pârâţilor, şi anume atribuţiile de serviciu în legătură cu confidenţialitatea datelor referatului de anchetă socială a fiului reclamantului. Prin urmare, contrar celor susţinute de recurenţi, nu era necesară punerea în discuţie a temeiului acţiunii promovate - răspundere civilă delictuală- sau recalificarea acesteia, şi nu a avut loc încălcarea vreunuia din principiile procesului civil, neputându-se reţine, din această perspectivă, că sunt întrunite dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. cu referire la încălcarea unei norme de procedură.

Nu este fondată nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenţii au reclamat o nelegală aplicare a normelor de drept material, atât în ceea ce priveşte reţinerea autorităţii de lucru judecat a încheierii instanţei penale pe aspectul existenţei faptei ilicite şi a făptuitorilor, cât şi în ceea ce priveşte ignorarea de către instanţele de fond a aplicabilităţii legii speciale, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Se reţine că prin cererea introductivă reclamanţii au indicat că nu a fost asigurată de către pârâţi protecţia datelor, astfel încât, aceştia trebuie să fie obligaţi la repararea prejudiciului creat prin fapta lor culpabilă.

Instanţele de fond au analizat pe tărâmul răspunderii civile delictuale solicitarea reclamanţilor şi, analizând materialul probator administrat, inclusiv hotărârile instanţei penale, au stabilit situaţia de fapt, ce nu poate fi cenzurată în recurs, că pârâţii aveau o obligaţie pozitivă de a asigura protejarea datelor cu caracter personal împotriva dezvăluirii sau accesului neautorizat.

S-a apreciat că nerespectarea obligaţiei de a lua toate măsurile necesare pentru protejarea datelor cu caracter personal colectate ca urmare a atribuţiilor de serviciu aferente postului menţionat împotriva dezvăluirii sau accesului neautorizat, atrage răspunderea din punct de vedere juridic în situaţia în care o asemenea ingerinţa s-a produs şi, prin urmare, această inacţiune constituie in sensul art. 1349,1357 si 1373 C. civ. faptă ilicită.

Cât priveşte înlăturarea de la aplicare a legii speciale, se reţine că recurenţii aveau posibilitatea să invoce această chestiune la instanţa de fond, dar nu au valorificat această apărare. Totodată, nu au înţeles să critice în apel aplicabilitatea legii speciale, care ar fi pus în discuţie, implicit, şi aspecte referitoare la competenţa materială procesuală a instanţei

Critica nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, se reţine că reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual şi limitele judecării cauzei, aşa cum de altfel, au afirmat şi recurenţii în primul motiv de recurs.

Or, în speţă, reclamanţii au ales să formuleze o acţiune civilă de drept comun şi nu a urmat procedura instituită de legea specială.

Pe de altă parte, se reţin şi dispoziţiile art. 247 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora părţile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare şi toate excepţiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute, iar neinvocarea acestei apărări echivalează cu neexercitarea unui drept procesual într-un termen prevăzut de lege şi atrage, pe cale de consecinţă, decăderea părţii din exercitarea dreptului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.. Totodată, invocarea pentru pentru prima dată în recurs a acestui aspect, conduce la încălcarea art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia motivele de recurs prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecăţii apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Pentru considerentele expuse, constatându-se că instanţa de apel a efectuat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie, Înalta Curte va constata că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ. nu sunt incidente, drept pentru care, în baza art. 496 din C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vidra şi C. împotriva deciziei nr. 121/A din 23 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2022.