Intervener's ownership claim rejected; valid cooperative title upheld in revendicare dispute

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la 16 septembrie 2010, sub nr. x/2010, reclamanta Centrocoop - Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. x, compus din teren în suprafaţă de 1280 mp şi construcţiile edificate pe acesta; rectificarea menţiunilor din cartea funciară nr. x a Sectorului 1 Bucureşti, în sensul că reclamanta are calitatea de proprietar al respectivului imobil; constatarea nulităţii absolute a eventualelor acte subsecvente de înstrăinare a dreptului de proprietate asupra acestui imobil sau de grevare cu sarcini, după caz; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 - 482 C. civ.

Pârâta A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări, excepţia prematurităţii capătului 2 de cerere, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 9441 din 17 mai 2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de valoarea imobilului revendicat, ce depăşeşte pragul de 500.000 RON, şi de dispoziţiile art. 1 şi 2 C. proc. civ.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 15 mai 2012, sub nr. x/2012.

3. Judecata la Tribunalul Bucureşti şi hotărârea acestei instanţe

În şedinţa publică din 16 ianuarie 2013, Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat respingerea cererii principale, ca neîntemeiată şi obligarea pârâtei S.C. A. să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. x, compus din teren în suprafaţă de 1280 mp şi construcţiile edificate pe acesta.

Reclamanta Centrocoop a formulat întâmpinare la cererea de intervenţie, solicitând respingerea cererii, ca neîntemeiată şi arătând că actul de donaţie nu şi-a produs efectele, neexistând un proces-verbal de predare-primire a imobilului, care a rămas în continuare în proprietatea sa, iar intervenienta nu a făcut demersuri pentru înregistrarea imobilului în evidenţele fiscale la direcţiile locale de impozite.

Pârâta A. a formulat întâmpinare la cererea de intervenţie şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de intervenţie formulate de Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov, să se constate dobândirea de către pârâtă a dreptului de proprietate în baza deciziei nr. 8/1977 şi, prin uzucapiune, asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x, compus din construcţii C1 (regim de înălţime Ds+P+3E+Sc, suprafaţă construită la sol 323 mp), C2 (regim de înălţime Ds+P+2E+Sc, suprafaţă construită la sol 274 mp) şi teren aferent de 700 mp, obligarea intervenientei la radierea din evidenţele fiscale ale DITL Sector 1 a rolului fiscal a1.347.561 atribuit Uniunii Judeţene a Cooperaţiei de Consum Ilfov, rectificarea cărţii funciare nr. x, deschise la OCPI Sector 1, pe numele acesteia, în sensul radierii dreptului de proprietate al intervenientei asupra imobilului.

În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu Uniunea Cineaştilor din România - U.C.I.N. (fosta Asociaţia Cineaştilor din România), invocând dreptul de proprietate asupra imobilului format din teren în suprafaţă de 330 mp şi construcţie P+4, situat în str. x, solicitând, în contradictoriu cu toate părţile din cauză, să se constate existenţa dreptului de proprietate asupra acestui imobil în baza actelor provenite chiar de la aceste părţi, iar, în subsidiar, să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune, fiind îndeplinite condiţiile pentru operarea prescripţiei achizitive de scurtă durată ori de drept comun. În situaţia respingerii acestor cereri, a invocat un drept legal de superficie asupra terenului pe toată durata existenţei construcţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 492 C. civ.

Totodată, titulara cererii de intervenţie a solicitat recunoaşterea dreptului de servitute de trecere asupra fondului vecin, opozabil părţii care va fi recunoscută ca proprietar al diferenţei de suprafaţă de teren, precum şi rectificarea cărţii funciare şi radierea tuturor înscrierilor contrare, rectificarea evidenţelor fiscale şi radierea tuturor înscrierilor contrare, respectiv a rolului fiscal deschis pe numele Uniunii Judeţene a Cooperaţiei de Consum Ilfov.

De asemenea, a solicitat, în principal, constatarea nulităţii deciziei nr. 8/1977, iar, în subsidiar, să se constate ineficacitatea şi lipsirea deciziei de efecte juridice în privinţa terenului de 330 mp, precum şi constatarea nulităţii tuturor actelor subsecvente momentului transmiterii terenului către U.C.I.N.

Intervenienta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reconvenţionale formulate de pârâta-reclamantă, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1890 C. civ., respectiv nu este îndeplinită condiţia esenţială de exercitare a posesiei utile timp de 30 ani.

Prin sentinţa nr. 799 din 22 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a luat act de renunţarea reclamantei Centrocoop - Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum la judecata cererii principale. A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă A.. A admis cererea de intervenţie formulată de intervenienta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov, astfel cum a fost precizată. A obligat-o pe pârâta-reclamantă să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie intervenientei Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum imobilul situat în Bucureşti, str. x, compus din teren în suprafaţă de 935 mp şi corpurile de clădire C1 şi C2, delimitat de punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-13-14-1 în anexa 5 la raportul de expertiză topo-cadastrală, efectuat de expert ing. B., ce face parte integrantă din sentinţă. A admis, în parte, cererea de intervenţie formulată de intervenienta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov. A constituit în favoarea acestei interveniente un drept de servitute asupra terenului în suprafaţă de 134 mp, aferent imobilului din Bucureşti, str. x, astfel cum a fost identificat în anexa 2 a completării la raportul de expertiză topo-cadastrală, efectuat de expert ing. B., avizat de O.C.P.I. Bucureşti, raport ce face parte integrantă din sentinţă. A anulat, ca insuficient timbrate, capetele de cerere privind constatarea existenţei/dobândirii dreptului de proprietate al intervenientei Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov asupra imobilului, privind constatarea dreptului de superficie şi constatarea nulităţii deciziei nr. 8/1977. A respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind rectificarea cărţii funciare a imobilului, a evidenţelor fiscale şi radierea înscrierilor contrare. A obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.140,60 RON către intervenienta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov. A obligat-o pe această intervenientă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.362,07 RON către intervenienta Uniunea Cineaştilor din România.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta-reclamantă A..

3. Decizia pronunţată în apel în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 273 A din 21 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 799 din 22 iunie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Centrocoop - Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum şi cu intimatele-interveniente Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov şi Uniunea Cineaştilor din România. A respins, ca nefondată, cererea de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată către intimata-intervenientă Uniunea Cineaştilor din România.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 273 A din 21 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A..

Prin decizia nr. 2224 din 21 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 273 A din 21 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, întrucât a considerat, în esenţă, că instanţa de apel nu a realizat o efectivă cercetare a fondului cauzei şi nu a oferit garanţiile procesuale impuse de exigenţa dreptului la un proces echitabil, recurenta fiind lipsită de o analiză reală şi serioasă a cererii sale de apel, iar o decizie nemotivată a instanţei de apel face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

5. Decizia pronunţată în apel, în rejudecare

Prin decizia nr. 897 A din 29 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâta A. împotriva sentinţei nr. 799 din 22 iunie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Centrocoop-Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum şi cu intimatele-interveniente Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov şi Uniunea Cineaştilor din România.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov.

A admis în parte cererea reconvenţională. A constatat că pârâta-reclamantă A. are calitatea de proprietar asupra imobilului menţionat, compus din construcţii C1 şi C2, precum şi din teren aferent de 935 mp.

A obligat-o pe intervenienta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov la radierea rolului fiscal.

A dispus radierea dreptului de proprietate al intervenientei Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov din cartea funciară nr. x din Bucureşti. A înlăturat obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat-o pe intervenientă la plata sumei de 131.961,20 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxe timbru şi onorariu expert) către pârâta-reclamantă. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A obligat-o pe intimata Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov să plătească apelantei A. sumele de 45.882 (taxă de timbru) şi 2.870 RON (onorariu de expert), cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

6. Recursul

Împotriva deciziei nr. 897 A din 29 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs intervenienta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov.

Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se apreciază că decizia a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 6/1970, întrucât din analiza atribuţiilor preşedintelui Centrocoop rezultă că dintre competenţele acestuia lipseşte dreptul sau posibilitatea de a emite acte translative de proprietate general obligatorii pentru unităţile din subordine, motiv pentru care prin decizia 8/1977 nu putea fi modificat patrimoniul părţilor.

A menţionat că instanţa de apel a reţinut în mod neîntemeiat, doar prin interpretarea subiectivă a presupuselor efecte ale regimului comunist, că, în virtutea atribuţiilor conferite de legislaţia extinsă de la nivelul anilor 1977, preşedintele Centrocoop putea emite decizii translative de proprietate cu privire la bunurile care aparţineau entităţilor juridice din subordine.

Se apreciază că instanţa de apel a constatat în mod greşit că decizia nr. 8/1977 este valabilă şi în măsură să producă efecte juridice, deşi nu exista un text de lege care să statueze atribuţiile menţionate mai sus în sarcina emitentului, susţinându-se că întreaga motivare a hotărârii recurate este, din această perspectivă, lipsită de suport legal şi fiind rezultatul unor prezumţii grefate pe încercarea forţată de interpretare a efectelor regimului comunist şi a "actelor sale de putere" aplicabile la momentul emiterii deciziei contestate,

Recurenta a arătat că în mod greşit instanţa de apel a apreciat, cu privire la decizia nr. 8/1977, că este un act de putere, valabil, al regimului totalitar, care a produs efecte juridice, fiind preferabil actului autentic pe care recurenta l-a exhibat ca şi titlu de proprietate, respectiv actul de donaţie autentificat sub nr. x/7.08.1962 de Notariatul de Stat al Raionului 30 decembrie Bucureşti, transcris sub nr. x din 9 august 1962, în Registrul de transcripţiuni al Raionului 30 decembrie Bucureşti. Mai susţine că autoarea sa a avut calitatea de proprietar tabular al imobilului supus litigiului, începând cu anul 1962, bunul făcând parte din patrimoniul C. în temeiul unui act autentic încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă şi ulterior acestui moment nicio altă entitate nu a putut statua valabil asupra bunului litigios şi nicio hotărâre emisă de un terţ nu putea suplini acordul de voinţă al titularului de drept cu privire la bunurile deţinute în proprietate exclusivă de către acesta.

În ceea ce o priveşte pe intimata A., arată că pretinsul titlu exhibat de către aceasta este reprezentat de o decizie de schimb emisă de preşedintele Centrocoop care nu deţinea asemenea atribuţii legale, după cum rezultă din cuprinsul art. 10 din Legea nr. 6/1970, conform căruia acesta nu putea emite norme obligatorii cu privire la modificarea patrimoniului organizaţiilor cooperaţiei de consum, situaţie de drept ilustrată chiar de transmiterea în proprietatea recurentei a bunului imobil prin act autentic, iar nu prin decizie a forului tutelar. Astfel, apreciază că recunoaşterea de către instanţa pe apel a valabilităţii unui înscris emis cu depăşirea atribuţiilor legitime de către emitent este lipsită de temei legal.

Faţă de conţinutul neechivoc al textelor de lege menţionate în susţinerea cererii de recurs şi în lipsa unui suport legal de natură să susţină soluţia pronunţată, recurenta a afirmat că instanţa de apel a expus doar consideraţii personale cu privire la capacitatea statului comunist şi a reprezentanţilor săi de a translata proprietăţi particulare prin simpla voinţă, fără a fi necesară şi susţinerea legală aferentă.

Recurenta a arătat că acele considerente ale curţii prin care s-a făcut vorbire despre sistemul cooperatist şi posibilitatea de mutare a unui bun dintr-un patrimoniu într-altul, mai mult ca o chestiune de ordin contabil, înfiinţarea sau desfiinţarea unităţilor economice realizându-se prin acte administrative, nu se grefează pe niciun text de lege de natură să-i susţină raţionamentul juridic, în perioada comunistă existând reglementări specifice şi de strictă interpretare cu privire la competenţele fiecărui reprezentant al autorităţii publice, atribuţiile acestora fiind statuate prin Constituţia din 1952 şi prin legi speciale, actele discreţionare de putere fiind excluse.

În susţinerea acestei afirmaţii, arată că în chiar cuprinsul normelor menţionate este clamată supremaţia legii, fiind statuat aspectul că însuşi organul suprem executiv şi de dispoziţie al puterii de stat (respectiv Consiliul de Miniştri) "emite hotărâri şi dispoziţii pe baza legilor în vigoare, sau în vederea aplicării lor şi controlează executarea acestora (art. 45 din Constituţia de la 1952)", din această definiţie fiind exclus arbitrariul pe care instanţa de apel îl reţine ca fiind preferabil împotriva textelor normative.

A menţionat recurenta că instanţa de apel şi-a întemeiat susţinerile pe dispoziţiile Decretului nr. 199/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, reţinând că, potrivit regimului de putere publică s-a creat posibilitatea transmiterii fondurilor de bază de la o întreprindere la alta, dar această afirmaţie nu poate fi primită, întrucât, la momentul emiterii Deciziei nr. 8/1977, Decretul nr. 199/1949 fusese abrogat şi înlocuit cu Legea nr. 11/1971, iar prezentarea unei pseudorealităţi a regimului comunist nu este de natură să creeze un drept de natură să legitimeze un act unilateral emis fără suport legal, ca fiind de natură să legitimeze un drept de proprietate.

Susţine recurenta că Decretul nr. 199/1949 şi, ulterior, Legea nr. 11/1971 nu erau incidente în cauză, iar la acel moment era în vigoare Legea nr. 6/1970, singurul act normativ care ar fi putut produce efecte în cauză şi, deşi curtea a constatat că prin Legea nr. 6/1970 legiuitorul nu a prevăzut abilitatea Centrocoop de a dispune de patrimoniul unităţilor subordonate, a legitimat acest drept prin interpretarea eronată, a fortiori, a art. 6 şi 7 din lege, reţinând că, prerogativele uniunilor cooperatiste centrale, care puteau înfiinţa, transforma şi dizolva uniuni teritoriale componente, includeau şi alocarea bunurilor între patrimoniile acestora.

Recurenta a susţinut că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 6/1970 stabileşte doar că uniunile cooperativelor sau uniunea centrală îndrumă, controlează şi coordonează activitatea organizaţiilor asociate, iar art. 7 stabileşte că uniunile se înfiinţează, se organizează şi desfăşoară activitatea (...) potrivit legii şi statutului lor, aspect ce contrazice concluzia curţii de apel cu privire la posibilitatea ingerinţei organelor statului în patrimoniul entităţilor juridice, fie ele şi legitimate în reţeaua de stat, soluţia grefată pe o asemenea logică practicată in extenso fiind lipsită de temei legal.

A arătat că decizia contestată a fost precedată de întocmirea unui referat de către reprezentanţii forului decizional, în care s-a menţionat că operaţiunile legate de administrarea imobilelor sunt independente de dreptul de proprietate, motiv pentru care recurenta a conchis că decizia în discuţie ar fi putut produce efecte doar în ceea ce priveşte schimbarea administratorului, iar nu referitor la proprietate, cu atât mai mult cu cât pentru modificarea acesteia erau impuse operaţiuni specifice şi limitative, neincidente în cauză.

Recurenta susţine că decizia nr. 8/1977 nu a produs efecte juridice, întrucât schimbul efectiv de imobile nu s-a materializat, Centrocoop, prin adresa nr. x/30.01.2007, consemnând expres că schimbul de proprietate cu UJCC Ilfov, al imobilul situat în str. x cu cel aflat în Calea x, nu a avut loc, Centrocoop rămânând proprietarul acestui din urmă bun, în care a funcţionat Centrul de Calcul şi Informatică, până la data exproprierii, conform Decretului 298/07.10.1988, lista nr. 1. Prin acest decret, imobilul situat în Calea x a fost trecut în proprietatea statului, fiind preluat de la titularul său, Centrocoop, în schimb fiindu-i repartizat un imobil similar, situat în Bucureşti.

Ulterior emiterii deciziei nr. 8/1977, Centrocoop a solicitat şi a obţinut autorizarea unor lucrări de amenajare a spaţiului imobilului din str. x, conform autorizaţiei din 9.08.1977, în care aceasta a fost menţionată expres ca fiind proprietarul terenului ce urma a fi afectat de construcţii. În procesul-verbal de avizare-recepţie din 27.04.1978, Centrocoop a menţionat că are sediul în imobilul situat în Calea x, Bucureşti.

Aceste argumente, în opinia recurentei, fac dovada deplină în sensul că schimbul de imobile dintre aceasta şi Centrocoop/A. - prin atribuirea la schimb în proprietate a imobilului din Calea x 117 - nu a operat, aspecte de fapt care sunt de natură să dovedească nelegalitatea soluţiei pronunţate, cu privire la recunoaşterea valabilităţii Deciziei 8/1977, pe care, de altfel, o apreciază ca fiind un înscris emis discreţionar de regimul totalitar, respectiv ca fiind expresia unui "act de putere" de natură să înfrângă prevederile legale incidente, respectiv să aibă forţa doveditoare a unui act autentic emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă.

Faţă de aspectele detaliate anterior, în condiţiile în care decizia reclamată nu produce efectele translative ale unui titlu de proprietate, apreciază că intimata A. nu deţine niciun titlu valabil cu privire la imobilul în litigiu, motiv pentru care apreciază că acţiunea în constatare promovată este neîntemeiată, în vreme ce acţiunea în revendicare apare ca fiind pe deplin admisibilă, recurenta fiind singurul titular care deţine un act de proprietate valabil cu privire la imobil.

Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa menţinerii soluţiei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

7. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei recurate şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, aceasta a arătat că din actele de reorganizare ale recurentei, respectiv Hotărârea AGA din 21.06.2005 de reorganizare, Bilanţul de preluare a patrimoniului şi încheierea nr. 43A din 13.10.2005, pronunţată de Judecătoria Buftea rezultă că recurenta s-a înfiinţat şi înregistrat conform art. 120 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2005.

În această situaţie, unei astfel de uniuni i s-au aplicat dispoziţiile art. 120 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 1/2005, în ceea ce priveşte bunurile imobile preluate, potrivit cărora, UJCC Ilfov a devenit proprietara doar a patrimoniului efectiv avut şi preluat în bilanţ la data de 1 ianuarie 2005, bunurile care nu se regăsesc în bilanţ nefiind proprietatea UJCC Ilfov şi redistribuindu-se către cooperativele de gradul 1.

În acest sens, s-a pronunţat cu putere de lucru judecat Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia Comercială nr. 50/28.01.2010, în Dosarul nr. x/2007 (în Cauza Ares), hotărâre menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia ICCJ nr. 3510/26.102010, ce a statuat că recurenta UJCC Ilfov nu a făcut dovada calităţii de succesoare a patrimoniului D. şi nu a făcut dovada că a preluat în patrimoniu, prin reorganizare, imobilul care făcea obiectul cauzei.

Susţine intimata că decizia civilă nr. 897A/29.07.2020, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti este legală, fiind dată cu interpretarea corectă şi sistematică a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 6, art. 8, art. 10 ale Legii nr. 6/1970, dispoziţilor art. 2, art. 3 din Decretul nr. 199/1949 emis de Prezidiul MAN al Republicii Populare Române, dispoziţiilor art. 5, art. 6, art. 9, art. 11, din Constituţia Republicii Populare Române din 24 septembrie 1952, dispoziţiilor art. 6, art. 39 din Constituţia Republicii Socialiste România din 21 august 1965, dispoziţiilor Decretului nr. 679 din 28 decembrie 1973 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, cu privire la elaborarea proiectului planului naţional unic şi al bugetului de stat pe anul 1975 şi a lucrărilor de fundamentare a proiectului de directive referitoare la dezvoltarea economico-socială a României în perioada 1976-1980 (Anexa 1 Centrocoop-minister), dispoziţiile Decretului nr. 401 din 7 decembrie 1976 privind structura organizatorică a aparatului Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti si al Uniunii Centrale a cooperativelor de Consum, emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, art. 8, art. 9 din Decretul nr. 446/20 noiembrie 1972 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Comerţului Interior, art. 188 din Legea nr. 57 din 29 octombrie 1974 a retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii, dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 9 din 29 martie 1974 privind controlul financiar preventiv, dispoziţiilor Decretului nr. 172 din 7 iunie 1976 pentru aprobarea Comisiei centrale pentru recensamintul populaţiei si al locuinţelor.

De asemenea apreciază că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 6/1970, pretins a fi interpretate greşit de către instanţa de apel de către recurentă se analizează şi interpretează prin raportare la contextul juridic al acelor vremuri, la toate dispoziţiile legale aplicabile în materia proprietăţii comuniste şi cu privire la puterile de la acea dată ale Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (CENTROCOOP), instanţa de apel făcând în acest sens o analiză amplă şi o interpretare corectă atât a regimului juridic al proprietăţii comuniste, cât şi a puterilor conferite Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum, neputând desprinde articolul invocat de recurentă din contextul acelor vremuri, el, de altfel, coroborându-se cu restul legislaţiei din acea vreme.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Cu titlu prealabil se constată că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ. şi nu ale noului C. proc. civ., astfel cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora dispozitiile Codului (nou- n.n.) de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare precum şi faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată anterior datei de 15 februarie 2013.

Situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare, care nu este contestată prin prezenta cale de atac este următoarea:

Prin actul de donaţie autentificat sub nr. x/07.08.1962 de fostul Notariat de Stat al Raionului 30 decembrie Bucureşti, Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum Centrocoop a transmis cu titlu gratuit (a donat) imobilul proprietatea sa situat în Bucureşti, str. x, Raion 30 decembrie, compus din teren în suprafaţă de 1280 mp şi construcţie cu trei corpuri şi garaj, Uniunii Regionale a Cooperativelor de Consum Bucureşti.

Prin Decizia nr. 8/15.01.1977 a Uniunii Generale a Cooperativelor de Consum CENTROCOOP, prin preşedintele său E., s-a decis ca imobilul din Bucureşti, Calea x, proprietatea Centrului de Investiţii, Proiectare şi Construcţii, să fie transferată la UJCC Ilfov (despre care se pretinde că este antecesoarea intimatei-interveniente), în schimbul imobilului din Bucureşti, str. x (în cuprinsul deciziei: Mendelejef) nr. 28-30, proprietatea UJCC Ilfov, care se transferă la Centrul de Investiţii, Proiectare şi Construcţii.

Recurenta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază că hotărârea Curţii de apel prin care s-a dat eficienţă acestei decizii a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 6/1970, întrucât din analiza atribuţiilor preşedintelui Centrocoop nu rezultă că acesta putea emite decizii translative de proprietate cu privire la bunurile care aparţineau entităţilor juridice din subordine, motiv pentru care prin decizia 8/1977 nu putea fi modificat patrimoniul care aparţinea entităţilor juridice din subordine.

Curtea de Apel a arătat că interpretarea dispoziţiilor din Legea nr. 6/1970 în sensul că nu atribuie competenţe Uniunii centrale a cooperativelor de consum de a dispune cu privire la bunurile aflate în patrimoniul/proprietatea unităţilor subordonate, ci doar atribuţii de administrare a acestor bunuri, ignoră chestiunea centrală a regimului derogatoriu al proprietăţii socialiste, care era, în realitate, un regim de proprietate colectivă exercitat prin intermediul unor vehicule statale ori cooperatiste fără autonomie decizională reală, ci ţinute să aducă la îndeplinire prevederile planului de stat.

Totodată, a arătat că, deşi este real că art. 10 nu este atât de clar cum ar fi de dorit din perspectiva contemporană, mult mai riguroasă cu formele referitoare la circulaţia juridică a proprietăţii, din ansamblul prevederilor art. 6, 7 referitoare la prerogativele uniunilor cooperatiste centrale, care puteau înfiinţa, transforma şi dizolva uniuni teritoriale componente, dar şi întreprinderi, ca şi din enumerarea deosebit de largă a art. 10 din Legea nr. 6/1970 rezultă cu suficientă claritate - în contextul dat, al unei legislaţii mai mult declamatorii decât substanţiale, în condiţiile în care statul şi economia erau controlate autoritar de partidul comunist - că prerogativele Uniunii centrale a cooperativelor de consum includeau, a fortiori, nu doar înfiinţarea/desfiinţarea de întreprinderi şi uniuni teritoriale componente, ci şi alocarea bunurilor între patrimoniile acestora. Simplu spus, aceste prerogative privesc şi actele de dispoziţie precum translaţia proprietăţii, iar nu doar administrarea, contrar statuărilor primei instanţe. De altfel, pretinsa autonomie a sistemului cooperatist nu era decât o ficţiune, din actele dosarului rezultând chiar existenţa, în epocă, a unui conducător al cooperaţiei cu rang de ministru, deci membru al Consiliului de Miniştri, care se ocupa de conducerea întregului sistem cooperatist, acesta fiind în realitate doar o altă înfăţişare formală a economiei centralizate de stat.

Ca atare, instanţa de apel nu a stabilit că din art. 10 din Legea nr. 6/1970 ar rezulta în mod expres, stricto sensu că preşedintele Centrocoop avea atribuţia de a emite decizii translative de proprietate asupra bunurilor imobile ale cooperaţiilor din subordine (aşa cum susţine în mod eronat recurenta) ci, interpretând în ansamblul său legislaţia în materie în perioada socialistă coroborată cu dispoziţiile art. 6, 7 şi 10 din Legea nr. 6/1970 a constatat că prerogativele Uniunii centrale a cooperativelor de consum includeau, a fortiori, nu doar înfiinţarea/desfiinţarea de întreprinderi şi uniuni teritoriale componente, ci şi alocarea bunurilor între patrimoniile acestora, prin acte administrative ale organelor de stat, respectiv, precum în cazul analizat, prin decizii ale conducerii sistemului cooperatist (conducere asimilată unui organ administrativ).

Apreciază recurenta că această concluzie este lipsită de suport legal, fiind rezultatul unor prezumţii grefate pe încercarea forţată de interpretare a efectelor regimului comunist şi a "actelor sale de putere" aplicabile la momentul emiterii deciziei contestate şi interpretând în acest mod, instanţa de apel a constatat în mod eronat că decizia nr. 8/1977 este valabilă şi în măsură să producă efecte juridice, deşi nu exista un text de lege care să statueze atribuţiile menţionate mai sus în sarcina emitentului.

Înalta Curte constată că şi aceste critici sunt nefondate, întrucât, deşi Curtea a prezentat, în linii mari caracteristicile sistemului cooperatist arătând că era integrat în sistemul proprietăţii socialiste, fiind mai degrabă asimilat proprietăţii de stat, iar nu proprietăţii particulare, a prezentat în mod distinct inclusiv temeiurile legale ce au stat la baza acestor concluzii.

Astfel, a enunţat dispoziţiile art. 6 din Constituţia din 1952, ce statua că fundamentul formaţiunii social-economice socialiste este proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie care are fie forma proprietăţii de stat (bun comun al poporului), fie forma proprietăţii cooperatiste-colectiviste (proprietatea gospodăriilor agricole colective sau a organizatiilor cooperatiste), - proprietatea personală, potrivit art. 12, fiind rezervată unui număr limitat de bunuri de interes personal, dispoziţii care se regasesc şi în art. 6 din Constituţia Republicii Socialiste România din anul 1965 ce prevedea că proprietatea socialistă asupra mijloacelor de productie este fie proprietate de stat - asupra bunurilor aparţinând întregului popor, fie proprietate cooperatistă - asupra bunurilor aparţinând fiecarei organizaţii cooperatiste.

Pentru a concluziona că apartenenţa nominală a unui activ, fie el şi imobiliar, la patrimoniul unei entităţi economice socialiste era o chestiune privită mai mult ca o realitate de ordin contabil, justificativ şi că unităţile economice, de stat ori cooperatiste, puteau fi (şi erau) înfiinţate şi desfiinţate prin acte administrative unilaterale, emise în regim de putere publică de către organele puterii de stat, fiind (a fortiori) posibilă şi uzuală şi mutarea, uneori repetată, a aceluiaşi bun dintr-un patrimoniu în altul, Curtea de Apel a exemplificat dispoziţiile Decretului nr. 199/1949 emis de Prezidiul M.A.N. al Republicii Populare Române.

Astfel, s-a arătat că acest act normativ la art. 2 şi 3 stabileşte cu valoare de principiu subordonarea unităţilor economice faţă de organele (centrale sau locale) ale puterii de stat, la art. 5, 6 prevede înfiinţarea întreprinderilor şi organizaţiilor economice prin decizii administrative, iar la art. 10, 11, dă posibilitatea transmiterii fondurilor de bază (între care se află şi imobilele) de la o întreprindere la alta, fără plată, în regim de dispoziţie administrativă.

Chiar dacă instanţa de apel şi-a întemeiat susţinerile şi pe dispoziţiile Decretului nr. 199/1949 pentru organizarea şi funcţionarea întreprinderilor şi organizaţiunilor economice ale Statului, emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, în vigoare de la 14 mai 1949 până la 20 octombrie 1971, care la data emiterii deciziei nr. 8/1977 era abrogat şi înlocuit prin Legea nr. 11/1971, se poate observa că această trimitere a fost făcută în contextul prezentării unui scurt istoric al proprietăţii socialiste şi pentru o mai bună conturare a caracteristicilor specifice ale acesteia la momentul emiterii titlului de care se prevalează recurenta.

Pe de altă parte, dispoziţiile la care a făcut trimitere instanţa de apel au fost reluate şi în cuprisul Legii nr. 11/1971 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, în vigoare de la 21 octombrie 1971 până la 11 iulie 1978, care la rândul său statua la art. 3 că întreprinderile sunt subordonate direct ministerelor, altor organe centrale ale administraţiei de stat, consiliilor populare sau centralelor, potrivit actului lor de înfiinţare, iar desfiinţarea întreprinderilor, reorganizarea lor prin fuziune, absorbţie, divizare totală sau parţială, modificarea obiectului activităţii, denumirii şi sediului se hotărăsc de către organele care au în competenţă înfiinţarea lor.

Faptul că preşedintele Uniunii Centrale a cooperativelor de consum făcea parte din conducerea ministerelor şi avea puterea conferită de lege de a emite norme obligatorii cu privire la modificarea patrimoniului organizaţiilor cooperaţiei de consum este confirmat spre exemplu, de art. 8 din Decretul nr. 398/1972 pentru modificarea articolelor 8, 13 şi 17 din Decretul nr. 741/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comerţului Interior care statua că preşedintele Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum făcea parte, de plano, din colegiul de conducere al acestui minister sau de Anexa 1 Decretului nr. 679 din 28 decembrie 1973 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, cu privire la elaborarea proiectului planului naţional unic şi al bugetului de stat pe anul 1975 şi a lucrărilor de fundamentare a proiectului de directive referitoare la dezvoltarea economico-socială a României în perioada 1976-1980 în cadrul căruia Centrocoop era încadrat în categoria ministerelor.

De altfel, acest loc în ierarhia politico-administrativă a fost păstrat o bună perioadă şi ulterior anului 1989, la art. 189 din Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit statuându-se în mod expres că preşedintele Centrocoop este asimilat cu funcţia de ministru, iar vicepreşedinţii cu cea de secretar de stat.

De asemenea, Curtea de Apel a făcut referire inclusiv la Legea nr. 6/1970 cu privire la organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum, ce făcea parte conform art. 3 din sistemul economiei socialiste, stabilind că, potrivit art. 6, cooperativele de consum se pot asocia în uniuni teritoriale de cooperative, iar uniunile de cooperative se pot asocia în uniune centrală. Uniunile cooperativelor de consum îndrumă, controlează şi coordonează întreaga activitate a organizaţiilor asociate, potrivit prevederilor statutare. Cooperativele de consum pot fi reprezentate de uniunile la care sînt asociate şi de uniunea centrala în faţa organelor puterii şi administraţiei de stat, a organelor judecătoreşti şi arbitrale, a organelor procuraturii, precum şi în faţa organizaţiilor obşteşti, iar conform art. 7, Uniunile teritoriale ale cooperativelor de consum şi Uniunea centrala a acestora se înfiinţează, se organizează, îşi desfăşoară activitatea, se reorganizează şi se dizolva potrivit legii şi statutului lor, aprobat de Congresul cooperaţiei de consum. Uniunile teritoriale ale cooperativelor sînt conduse de conferinţa delegaţilor cooperativelor asociate, iar Uniunea centrala de către Congresul cooperaţiei de consum. Uniunile au organe colective de conducere alese potrivit prevederilor statutare.

Ca atare, nu se poate aprecia că motivarea instanţei de apel este lipsită de substanţă în ceea ce priveşte indicarea temeiurilor de drept avute în vedere la soluţionarea cauzei, astfel încât nu se poate considera că hotărârea atacată este afectată de nelegalitate, prin prisma nemotivării în drept, aşa cum susţine în cadrul cererii de recurs, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta a mai arătat că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat, cu privire la decizia nr. 8/1977, că este un act de putere, valabil, al regimului totalitar, care a produs efecte juridice, fiind preferabil actului autentic pe care recurenta l-a exhibat ca şi titlu de proprietate, respectiv actul de donaţie autentificat sub nr. x/7.08.1962 de Notariatul de Stat al Raionului 30 decembrie Bucureşti, transcris sub nr. x din 9 august 1962, în Registrul de transcripţiuni al Raionului 30 decembrie Bucureşti.

Înalta Curte reţine că, deşi este real că în baza acestui act autentic Uniunea Regională a Cooperativelor de Consum Bucureşti, a fost înscrisă cu titlu de proprietar începând cu anul 1962, în prezent imobilul este înscris în cartea funciară pe numele societăţii A., situaţie reţinută de instanţa de apel şi necontestată de către recurentă, dovada fiind ataşată la filele x şi urm., vol. I dosar tribunal.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat anterior, prin Decizia nr. 8/15.01.1977 emisă de Uniunea Generală a Cooperativelor de Consum Centrocoop, prin preşedintele său E., s-a decis ca imobilul din Bucureşti, Calea x, proprietatea Centrului de Investiţii, Proiectare şi Construcţii, să se transfere la UJCC Ilfov, în schimbul imobilului din Bucureşti, str. x, proprietatea UJCC Ilfov, care se transferă la Centrul de Investiţii, Proiectare şi Construcţii. Acest act administrativ, a fost însoţit de procesul-verbal de predare primire a imobilului din str. x, datat 16.02.1977.

Faptul că o decizie administrativă poate avea ca efect transmiterea dreptului de proprietate cooperatistă între unităţile cooperaţiei de consum ţine de regulile de organizare a Cooperativelor de Consum, care au dat posibilitatea întocmirii unor asemenea acte translative de proprietate fără a se solicita autentificarea operaţiunii de vânzare cumpărare sau de schimb.

Astfel, din interpretarea art. 18 al Legii nr. 6/1970 potrivit căruia bunurile mobile şi imobile, mijloace fixe, proprietate a organizaţiei cooperaţiei de consum, nu pot fi transmise în proprietate sau date în folosinţă decât numai cu plata şi în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege şi statut, rezultă că bunurile imobile (în categoria cărora se încadrează şi cel din speţa de faţă) erau catalogate ca fiind mijloace fixe ale organizaţiei.

Reguli stricte ale transmiterii acestora erau stipulate în cazul transmiterii către terţi şi nu în cazul translatării proprietăţii în cadrul propriei organizaţii.

Astfel, conform art. 9 din Legea nr. 6/1970, în vederea realizării activităţilor economice prevăzute la art. 2 al prezentei legi, uniunea centrală, uniunile teritoriale de cooperative şi cooperativele pot înfiinţa întreprinderi. Uniunea centrală poate înfiinţa şi unităţi economice cu statut de centrală. Condiţiile de înfiinţare, organizare, funcţionare, reorganizare şi dizolvare a întreprinderilor cooperaţiei de consum, inclusiv unităţile economice cu statut de centrală, se stabilesc potrivit legii de către Uniunea centrală a cooperativelor de consum. Recunoaşterea acestora se face după caz de către organul uniunii teritoriale sau al Uniunii centrale, potrivit legii şi prevederilor statutare; ele dobîndesc personalitate juridică prin înregistrare, conform legii.

Potrivit art. 10 din acelaşi act normativ, Uniunea centrală a cooperativelor de consum poate emite norme obligatorii pentru toate organizaţiile cooperaţiei de consum cu privire la: a) planificarea activităţii economice; b) constituirea şi utilizarea fondurilor proprii; c) planificarea, finanţarea şi executarea investiţiilor, elaborarea şi aprobarea documentaţiilor tehnice, inclusiv a celor privind reparaţiile capitale; d) organizarea conducerii întregii activităţi economice; e) retribuirea muncii, cointeresarea materială şi întărirea disciplinei muncii angajaţilor; f) organizarea rezolvării litigiilor dintre organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de consum; g) exercitarea competenţelor în materie de stabilire de preţuri şi tarife potrivit legii; h) acordarea de împrumuturi între organizaţiile cooperatiste din fonduri proprii; i) condiţiile de încredinţare a gestiunilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor; j) alte activităţi economico-financiare.

Ca atare, organul de conducere al uniunii centrale a cooperativelor de consum din care făcea parte şi preşedintele Centrocoop avea deplină putere de a stabili modalitatea de înfiinţare, organizare, funcţionare, reorganizare şi dizolvare a întreprinderilor cooperaţiei de consum, deci inclusiv de a gestiona patrimoniul acestora precum şi de a stabili modul de constituire a fondurilor proprii, care includeau mijloacele fixe (deci şi bunurile imobile) ale cooperaţiei.

Transmiterea dreptului de proprietate asupra mijloacelor fixe se făcea potrivit art. 18 al Legii nr. 6/1970, enunţat anterior în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege şi statut, or la Congresul al VI-lea al cooperaţiei de consum ce s-a desfăşurat în zilele de 30 - 31 ianuarie 1976, a fost aprobat un nou statut al organizaţiilor cooperaţiei de consum.

Potrivit acestuia, structura organizatorică a organizaţiilor cooperaţiei de consum de la această dată era: cooperativa de consum (comunală - orăşenească); uniunea judeţeană a cooperativelor de consum şi de credit (asocierea cooperativelor de consum şi a cooperativelor de credit de pe raza teritorială a unui judeţ) - UJCC; Uniunea Centrală a Cooperativelor de consum - Centrocoop (asocierea uniunilor judeţene ale cooperativelor de consum şi de credit). Pentru realizarea sarcinilor economice, organizaţiile cooperaţiei de consum organizau şi înfiinţau întreprinderi şi alte unităţi economice fără personalitate juridică, iar Uniunea Centrală a cooperativelor de consum - Centrocoop înfiinţa unităţi economice asimilate centralelor.

În acest sens se observă că a procedat şi în cazul Centrului de investiţii, proiectare şi construcţii care a preluat prin transfer imobilul în litigiu.

Astfel, în baza H.C.M. nr. 586/1969, a fost înfiinţată prin Decizia Biroului Comitetului Executiv Centrocoop nr. 246/14 noiembrie 1969, începând cu data de 15 noiembrie 1969 Centrala de producţie, prestări de servicii, aprovizionare şi transporturi - C. proc. pen..A.T., iar în baza deciziei centrocoop nr. 339/29 decembrie 1973, începând cu 1 ianuarie 1974 ia fiinţă Centrul de investiţii, proiectare şi construcţii şi se desfiinţează Întreprinderea de construcţii Bucureşti şi sectorul de proiectare din C. proc. pen..A.T.

Prin Decretul nr. 18/26 ianuarie 1977 cu privire la unele măsuri organizatorice pentru unităţile din sistemul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum, au fost aprobate normele unitare de structură şi structurile organizatorice tip pentru unităţile din sistemul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum - anexele 1-14 la decret.

În baza acestui decret, Comitetul Executiv al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum - Centrocoop a hotărât, printre altele, că întreprinderile economice judeţene ale cooperativelor de consum (IJECOOP) îşi încetează activitatea, iar Uniunile judeţene se reorganizează prin preluarea activităţii fostelor IJECOOP, dobândind personalitate juridică şi că Centrul de investiţii, proiectări, construcţii Bucureşti, aparţinând C. proc. pen..C., se reorganizează ca Întreprindere de construcţii în aceeaşi subordine.

Concluzia care se impune este aceea că Decizia nr. 8/15.01.1977 emisă de Uniunea Generală a Cooperativelor de Consum Centrocoop, prin preşedintele său E., a fost dată în exercitarea atribuţiei conferită de lege şi statut, de organizare a activităţii tuturor organizaţiilor cooperaţiei de consum şi de înfiinţare, organizare, funcţionare, reorganizare şi dizolvare a întreprinderilor cooperaţiei de consum, inclusiv unităţile economice cu statut de centrală.

De remarcat este că prin acest act administrativ nu a fost înstrăinat dreptul de proprietate unor terţi ci, acesta a rămas în cadrul aceleiaşi organizaţii, ca proprietate cooperatistă. Din cuprinsul deciziei în discuţie rezultă că a fost transferat dreptul de proprietate şi nu de administrare, aşa cum susţine recurenta, ale cărei susţineri vor fi înlăturate cu precizarea că, în mod corect a apreciat instanţa de apel că şi în sistemul economiei socialiste diferitele persoane juridice aveau patrimoniu propriu, chiar dacă proprietatea putea fi ori acordată, fie luată (transferată) oricând; aceasta nu înseamnă că singura entitate cu patrimoniu era uniunea cooperatistă şi, oricum, în esenţă bunul putea fi transferat de stat oricând din patrimoniul oricărei entităţi cooperatiste în patrimoniul unei instituţii sau întreprinderi de stat.

În aceste condiţii apare ca fiind fără relevanţă faptul că anterior acestei decizii pretinsa autoare a recurentei a dobândit prin act autentic dreptul de proprietate asupra imobilului, câtă vreme la data schimbului de proprietate între organizaţiile din cadrul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum - Centrocoop exista posibilitatea de a se dispune prin acte administrative asupra mijloacelor fixe ale cooperativelor de consum.

De altfel, Curtea de apel a arătat că cerinţa formei autentice şi corolarul sancţiunii nulităţii absolute nu sunt aplicabile decât proprietăţii particulare, nefiind incidente în cazul Deciziei nr. 8/1977.

În susţinerea acestei concluzii instanţa de apel a analizat în mod detaliat dispoziţiile art. 11 din Decretul nr. 144/1958, potrivit căruia înstrăinarea sau împărţeala, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcţii, proprietate particulară, de pe teritoriul oraşelor, comunelor reşedinţe de raioane, localităţilor balneoclimatice şi a comunelor declarate centre muncitoreşti, precum şi a comunelor în care se vor dezvolta staţiuni balneoclimatice şi centre muncitoreşti, se vor putea face numai cu autorizaţia prealabilă dată, în condiţiunile prezentului Decret, de către comitetele executive ale sfaturilor populare. Actele de instrainare sau împărţeala terenurilor de mai sus se vor face numai în formă autentică.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a apreciat că acest act normativ nu a avut ca domeniu de aplicare proprietatea socialistă, de stat ori cooperatistă, ci doar proprietatea privată, această concluzie rezultând din interpretarea logică şi gramaticală a textului supus analizei.

Instanţa de apel a apreciat că sistemul cooperatist era integrat în sistemul proprietăţii socialiste, fiind mai degrabă asimilat proprietăţii de stat, iar nu proprietăţii particulare, motiv pentru care apartenenţa nominală a unui activ la patrimoniul unei entităţi economice socialiste era o chestiune de ordin contabil, înfiinţarea sau desfiinţarea unităţilor economice realizându-se prin acte administrative, fiind posibilă mutarea unui bun dintr-un patrimoniu într-altul.

Aceste concluzii au fost susţinute prin prezentarea dispoziţiilor legale ce reglementau proprietatea cooperatistă cum ar fi art. 6 din Constituţia Republicii Socialiste România din anul 1965 sau art. 3, 6,7,9,10 din Legea nr. 6/1970, astfel încât nu pot fi primite criticile recurentei în sensul că aceste considerente ale curţii nu se grefează pe niciun text de lege de natură să-i susţină raţionamentul juridic.

Este adevărat că în legislaţia anterioară anului 1989 au existat reglementări specifice şi de strictă interpretare cu privire la competenţele fiecărui reprezentant al autorităţii publice, atribuţiile acestora fiind statuate prin Constituţie şi prin legi speciale, actele discreţionare de putere fiind excluse, cel puţin teoretic, dar calificarea dată de instanţa de apel Deciziei nr. 8/1977 ca act de putere (fără a aprecia asupra naturii discreţionare a acesteia aşa cum tinde a insinua recurenta) a decurs din interpretarea Legii aplicabile la data emiterii ei, respectiv a Constituţiei în vigoare şi a legilor care reglementau proprietatea cooperatistă.

Recurenta mai susţine că decizia nr. 8/1977 nu a produs efecte juridice, întrucât schimbul efectiv de imobile nu s-a materializat, Centrocoop, prin adresa nr. x/30.01.2007, consemnând expres că schimbul de proprietate cu UJCC Ilfov, al imobilul situat în str. x cu cel aflat în Calea x, nu a avut loc, Centrocoop rămânând proprietarul acestui din urmă bun, în care a funcţionat Centrul de Calcul şi Informatică, până la data exproprierii, conform Decretului nr. 298/07.10.1988, când a trecut în proprietatea statului, fiindu-i repartizat în schimb un imobil similar, situat în Bucureşti.

Sub acest aspect,Înalta Curte remarcă faptul că instanţa de apel deja a stabilit în baza probelor administrate în cauză situaţia de fapt dedusă judecăţii, care nu mai poate fi supusă controlului judiciar în calea de atac a recursului din perspectiva faptului că, potrivit art. 304 C. proc. civ. pot fi invocate numai cazuri de nelegalitate, nu şi de netemeinicie ale hotărârii recurate.

Astfel, Curtea de apel a statuat că pretinsa adresă nr. 92/2007 a Centrocoop a fost infirmată de însăşi Centrocoop, prin procesul-verbal nr. x/2013 atestându-se caracterul nereal al adresei amintite, fiind de menţionat şi că efectele juridice ale unei astfel de adrese nu puteau fi decât nule, fiind rezultatul unei interpretări proprii actuale asupra efectelor unui act juridic emis în cu totul alt context legal în anul 1977.

Ca atare, va fi înlăturată şi susţinerea recurentei în sensul că a făcut dovada că în realitate nu a avut loc schimbul de imobile, aceasta ţinând de modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt, necenzurabilă în calea de atac a recursului, aşa cum s-a arătat anterior.

De altfel, solicitarea recurentei de reinterpretare a unor probatorii cum ar fi autorizaţia din 9.08.1977, procesul-verbal de avizare-recepţie din 27.04.1978, sau referirea la Decretul nr. 298/07.10.1988, s-au făcut în mod expres la imobilul situat în Calea x şi nu la imobilul în litigiu situat în strada x nr. 28-30, astfel încât apar fără relevanţă în economia speţei de faţă.

Pe de altă parte, întreaga argumentaţie pe care se bazează recurenta în sensul că decizia nr. 8/1977, nu este un act de natură a produce efecte juridice şi că autoarele sale C. şi UJCC Ilfov erau proprietare ale imobilului conform actului de donaţie autentificat sub nr. x/7.08.1962 de Notariatul de Stat al Raionului 30 decembrie Bucureşti, transcris sub nr. x din 9 august 1962, în Registrul de transcripţiuni al Raionului 30 decembrie Bucureşti, că a fost deschis rol fiscal şi în acest imobil pentru o perioadă semnificativă de timp, a fost sediul social al autorilor societăţii recurente, nu ţine cont nici de regimul juridic aplicabil cooperativelor de consum ulterior anului 1989, când proprietatea cooperatistă a fost transformată din proprietate de stat, publică, în proprietate privată.

În anul 1990, F. a emis Decretul-Lege nr. 67 privind organizarea şi funcţionarea Cooperaţiei de Consum şi Credit, denumirea D. fiind rectificată în Uniune Judeţeană a Cooperativelor de Consum şi Credit, iar în anul 1996 a fost emisă Legea nr. 109 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit.

Conform art. 190 din actul normativ menţionat anterior, G. a devenit succesoarea în drepturi a UJCC, iar potrivit art. 10 alin. (2) cooperativele de consum desfiinţate sau comasate după anul 1990 se pot reînfiinţa prin hotărârea membrilor cooperatori, cu respectarea prevederilor alin. (1) din prezentul articol, redobândind patrimoniul avut conform bilanţului contabil încheiat la data desfiinţării sau comasării.

Potrivit aceluiaşi act normativ Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit - Centrocoop este o organizaţie nonprofit, având între altele atribuţia de a acorda asistenţă de specialitate cooperativelor de consum asociate (art. 122 - 125 din Legea nr. 109/1996), fără însă a le prelua patrimoniul.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că prin decizia nr. 298R/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială s-a constatat în mod irevocabil că apelanta A. este rezultatul reorganizării fostei societăţi cooperatiste A..

De asemenea s-a statuat că A. este succesoarea în drepturi a fostului Centru de Investiţii, Proiectare şi Construcţii, concluzie ce nu este contestată prin cererea de recurs.

Astfel, s-a reţinut că Centrul de Investiţii, Proiectare şi Construcţii a fost înfiinţat prin Decizia nr. 339/29.12.1973 şi ulterior a fost reorganizat în Întreprinderea de Construcţii, Proiectări, Investiţii prin Decizia nr. 20/14.02.1977, iar prin Deciziile 1/1984 şi 112/1984, în secţia de Proiectare a Centralei Cooperativelor de Consum; în anul 1990 (Decizia nr. 243/1990) a devenit Institutul de Proiectare al Centralei Cooperativelor de Consum, ulterior Societatea cooperativă A. (Decizia nr. 24/1996 şi Hotărârea nr. 1/2005, acte emise în aplicarea legilor nr. 109/1996 şi nr. 1/2005 ce au reglementat organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum după anul 1989).

Conform art. 120 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, potrivit căruia (1)G., înfiinţate în conformitate cu prevederile Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum, cu modificările ulterioare,... se vor reorganiza, cu respectarea prevederilor prezentei legi, în maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a acesteia, astfel: a) în una dintre formele de asociere prevăzute în titlul III, şi anume asociaţie sau uniune judeţeană, după caz; b) în societate cooperativă de gradul 1 sau 2, după caz.

Or, potrivit art. 120 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 1/2005, (2) activul şi pasivul federalelor şi asociaţiilor teritoriale prevăzute la alin. (1), cuprinzând partea divizibilă şi partea indivizibilă, vor fi determinate conform situaţiei financiare încheiate la data reorganizării acestora. (3) Bunurile mobile şi imobile necesare bunei funcţionări a asociaţiilor sau uniunilor judeţene, înfiinţate în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a), vor fi stabilite înainte de reorganizare, prin hotărâre a adunării generale a membrilor asociaţi ai federalei sau asociaţiei teritoriale respective.

Conform acestor dispoziţii legale, entităţile ce făceau parte din cooperaţia de consum deveneau proprietare doar a patrimoniului efectiv avut şi preluat în bilanţ la data de 1 ianuarie 2005.

Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert H., imobilul situat în str. x, sector 1 a fost preluat în patrimoniul apelantei A. ca urmare a reorganizărilor succesive ale acesteia, inclusiv prin cea efectuată în temeiul Legii nr. 1/2005.

Din actele de reorganizare ale recurentei Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov, respectiv Hotărârea AGA din 21.06.2005 de reorganizare, Bilanţul de preluare a patrimoniului şi încheierea nr. 43A din 13.10.2005, pronunţată de Judecătoria Buftea, rezultă că aceasta s-a înregistrat conform art. 120 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, fiindu-i aplicabile şi ei dispoziţiile art. 120 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 1/2005, în baza cărora, UJCC Ilfov a devenit proprietara doar a patrimoniului efectiv avut şi preluat în bilanţ la data de 1 ianuarie 2005.

Curtea de apel a reţinut în baza probelor administrate, inclusiv a raportului de expertiză anterior menţionat că imobilul în litigiu nu figurează în evidenţele contabile, bilanţul sau patrimoniul recurentei, iar în prezent imobilul este înscris în cartea funciară pe numele societăţii A., aspecte reţinute ca situaţie de fapt de către instanţa anterioară şi necontestate în prezenta cale de atac.

De altfel, asupra calităţii de proprietar tabular a A., a statuat în mod definitiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în contradictoriu cu UJCC Ilfov, prin sentinţa civilă nr. 15111/22.07.2010, dându-se eficienţă la întabulare titlului de proprietate al acesteia, respectiv Decizia nr. 8/1977 şi procesului-verbal de predare primire din data de 10.02.1977.

Faţă de aspectele detaliate anterior, se constată că, în mod just a apreciat instanţa de apel că intimata A. deţine un titlu valabil cu privire la imobilul în litigiu şi a dispus respingerea acţiunii în revendicare promovată de recurentă, dând o interpretare corectă dispoziţiilor art. 480 din vechiul C. civ.

Nefiind incidente niciunul din cazurile de casare sau modificare ale hotârârii recurate, încadrabile în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în exercitarea controlului judiciar limitat la considerentele cererii de recurs, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov împotriva deciziei nr. 897A din 29 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Ilfov împotriva deciziei nr. 897A din 29 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2022.