Appeal null in limitation-barred USD 690,000 consultancy damages case; recital of grounds without legal critique insufficient.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 15 octombrie 2019, reclamantul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F. şi G., a solicitat instanţei să îi oblige pe aceştia la plata sumei de 470.359 dolari SUA, prejudiciu estimat de auditorii Curţii de Conturi pentru contractul de consultanţă nr. x/2010 şi a sumei de 219.603 dolari SUA, prejudiciu estimat pentru contractul de consultanţă nr. x/2013, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale, conform cererii precizatoare depuse la data de 14 noiembrie 2019.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 238 din 15 mai 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant pentru intervenirea prescripţiei extinctive.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 736 A din 5 mai 2021, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (în prezent Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale).

Recurentul a criticat decizia atacată prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi admiterea cererii de chemare în judecată.

A arătat că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2517 şi art. 2528 C. civ., respectiv a prevederilor art. 3 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958 şi că instanţa de apel nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în baza cărora a soluţionat cauza.

A considerat că instanţa de apel, în mod nelegal, a reţinut că soluţia primei instanţe este corectă şi că presupusa pagubă s-a produs la momentul încheierii fiecărui contract de consultanţă în parte.

A apreciat că motivarea instanţei de apel privind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este neîntemeiată şi nefondată.

A arătat că termenul de prescripţie a acţiunii curge de la 6 iunie 2018, dată la care a devenit definitivă hotărârea prin care instanţa a respins acţiunea în dosarul nr. x/2014.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - pârâţi B., F., E., A., C. şi G. au solicitat, prin întâmpinările formulate, respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a depus răspunsuri la întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul este nul, în considerarea argumentelor ce succed:

Se constată imposibilitatea încadrării aspectelor deduse judecăţii în criticile de nelegalitate subsumabile dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. fiind incidentă, ca atare, sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) din cod.

Art. 489 C. proc. civ. stipulează în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cauzelor de ordine publică, aceeaşi sancţiune intervenind şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod, care la alin. (1) pct. 1-8 enumeră limitativ motivele de nelegalitate pentru care se poate solicita casarea unor hotărâri.

În speţa dedusă judecăţii, se constată că motivele recursului nu pot fi încadrate în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., în condiţiile în care, recurentul, fără a critica în vreun fel soluţia instanţei de apel, s-a limitat a reitera motivele de apel care deja şi-au găsit o rezolvare jurisdicţională.

Astfel, deşi a înţeles a se prevala de motivul de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., indicarea acestuia s-a făcut pur formal, recurentul susţinând generic încălcarea normelor legale privitoare la prescripţie.

Se reţine, în aceste condiţii, că recurentul nu a dedus judecăţii critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. şi prin care să arate în ce mod, concret, este eronat raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor legale, care trebuie interpretate, atât în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia dintre cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ la art. 488 C. proc. civ., cât şi a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu-zise cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la reiterarea motivelor de apel, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor imputate instanţei, o minimă argumentare a criticii în fapt şi drept, precum şi indicarea raţionamentelor pe care se bazează.

În cauză însă prin reiterarea în totalitate a motivelor de apel recurentul a ignorat judecata în faţa instanţei de apel, în condiţiile în care eventualele critici ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Ignorând astfel faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, recurenta nu a criticat această hotărâre, motivele de recurs fiind identice cu cele din apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.

Ca atare, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. şi cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va constata nulitatea căii de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împotriva deciziei nr. 736 A din 5 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.