State liability for moral damages alleging ECHR discrimination; jurisdictional competence and procedural nullity of unsigned judgment communication

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 27 noiembrie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să se constate că în cadrul unei proceduri judiciare desfăşurate în faţa instanţelor române i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la nediscriminare garantate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, interpretat separat sau combinat cu art. 14 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenţie, art. 14 şi art. 26 din Decretul nr. 212/1974 privind drepturile civile şi politice; obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000 euro (echivalentul în RON la data plăţii efective) cu titlu de satisfacţie pentru repararea prejudiciului moral produs ca urmare a atingerii aduse demnităţii sale prin discriminarea la care a fost supus în raport cu alţi justiţiabili aflaţi în situaţii identice sau similare.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6, art. 13, art. 14 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 paragraf 3 lit. a), b) şi c), art. 14, art. 26, art. 16 din Pactul Internaţional de la New York din 1966 privind drepturile civile şi politice, art. 11, art. 20 şi art. 21 alin. (3), art. 52 alin. (3) din Constituţia României, art. 96 alin. (1), alin. (3) lit. b), alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1357 şi următ. din Noul C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 199 din 14 septembrie 2020, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Statul Român. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocată de acesta. A respins acţiunea civilă formulată de reclamant, având ca obiect pretenţii.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin decizia nr. 10 din 20 ianuarie 2021, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

A susţinut că hotărârea instanţei de apel s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, motiv subsumat art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ... A arătat că a invocat în toate etapele procesuale excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei/completului nespecializat în a judeca cauze maritime şi fluviale, excepţie care nu a fost luată în considerare, atrăgând nulitatea hotărârii pronunţate în aceste condiţii.

Potrivit recurentului, instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv circumscris art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv a încălcat principiul preeminenţei dreptului internaţional, principiul legalităţii, principiul egalităţii în drepturi fără discriminare, principiul rolului activ al judecătorului, principiul dreptului la un proces echitabil. Totodată, în opinia recurentului, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 11, art. 20, art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

Un alt motiv de recurs este cel conform căruia instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), recurentul motivând această critică în sensul că exemplarul hotărârii instanţei de apel care i-a fost comunicat nu a fost semnat de judecătorii care au pronunţat această hotărâre şi nici de grefierul de şedinţă, astfel cum impun dispoziţiile legale în materie. Au fost astfel încălcate dispoziţiile art. 286 alin. (4), art. 427 alin. (1), art. 538 alin. (2) C. proc. civ., precum şi cele ale art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 21 şi art. 148 din Constituţia României. Recurentul a mai arătat că i s-a comunicat o copie a respectivei hotărâri care, fiind nesemnată, nu are nicio valoare juridică şi nici putere doveditoare.

Recurentul a mai susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). A arătat că în cauză, decizia atacată nu este motivată în ce priveşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Tratatelor Internaţionale la care România este parte în materia drepturilor fundamentale ale omului; nu este motivată în ce priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil prin încălcarea legii care reglementează materia; nu este motivată în ce priveşte refuzul instanţei de a judeca excepţia necompetenţei materiale procesuale invocate atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel; nu este motivată în ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj a consilierului juridic B.; nu este motivată în ce priveşte invocarea a lui ius causae, în pofida utilităţii pe scară largă, a lui ius fori; nu au fost analizate dispoziţiile art. 14, art. 16 şi art. 26 din Decretul nr. 212/1974, art. 21 şi art. 47 din CDFUE, art. 14 din Pactul Internaţional de la New York-1966 în ceea ce priveşte drepturile civile şi politice.

Totodată, recurentul a învederat că prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), respectiv comunicarea acestei hotărâri s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 286 alin. (4), art. 425 alin. (1) lit. c), alin. (3) teza finală, art. 426 alin. (3), art. 427 alin. (1) şi art. 538 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul numeric personal al reclamantului, nici codul unic de înregistrare, numărul de înregistrare în registrul comerţului al intimatului - pârât, nici soluţiile date tuturor cererilor deduse judecăţii.

Hotărârea atacată a mai fost criticată şi ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), norme reprezentate de art. 21 şi art. 47 din CDFUE, art. 14, art. 16, art. 26 din Decretul nr. 212/1974 privind drepturile civile şi drepturile politice, art. 16 alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 4, art. 5, art. 61 alin. (2), art. 193 alin. (2), art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 alin. (1) şi (2), art. 1381 alin. (1), art. 1385 alin. (1) C. civ., art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, deciziile nr. 9/4.04.2016 şi nr. 17/19.09.2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Recurentul a arătat că instanţa a nesocotit aceste dispoziţii legale, în condiţiile în care intimatul - pârât răspunde pentru cea mai uşoară culpă. Potrivit recurentului, instanţa de apel a ignorat dreptul său la un proces echitabil, întrucât nu i-a analizat susţinerile şi nu a aplicat direct dreptul internaţional şi comunitar, deşi a solicitat acest lucru.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor, iar prin încheierea din 27 octombrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen de judecată, cu citare părţi la 16 martie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed:

Prin încheierea din 27 octombrie 2021, s-a dispus admiterea în principiu a recursului, în limita celor constatate prin raportul întocmit, respectiv încadrarea în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 şi pct. 5 C. proc. civ. a criticilor privind modalitatea de soluţionare a excepţiei de necompetenţă materială, privind modalitatea de motivare a hotărârii în ce priveşte aspectele enumerate de către reclamant şi privind încălcarea dispoziţiilor procedurale ce reglementează conţinutul dispozitivului şi modalitatea de comunicare a hotărârii.

În ceea priveşte critica referitoare la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, s-a constatat că nu este susţinută de argumente care să contureze motivul de recurs invocat, art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul arătând doar în mod generic că au fost încălcate drepturi procesuale şi enumerând texte de lege, fără a indica, în mod concret, în ce ar consta nelegalitatea subsumată acestei ipoteze reglementate de art. 488.

La fel, critica privind alcătuirea instanţei s-a constatat că nu este încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât textul legal vizează componenţa instanţei, iar recurentul a învederat faptul că i s-a comunicat o copie nesemnată a hotărârii instanţei de apel.

S-a constatat că nici critica privind interpretarea sau aplicarea greşită a legii nu este fundamentată de argumente care să demonstreze încălcarea, de către instanţa de apel sau interpretarea eronată a dispoziţiilor legale menţionate de către recurent, acesta arătând în mod generic că instanţa a nesocotit normele de drept material, fără a indica, punctual, nelegalitatea săvârşită în aplicarea acestor norme.

Revenind la motivele de recurs pentru care s-a constatat posibilitatea încadrării acestora în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., se observă că prin critica subsumată pct. 3, recurentul a susţinut necompetenţa instanţelor fondului de a judeca cauze maritime şi fluviale.

Aceasta însă nu poate fi însă primită.

Reclamantul a promovat o acţiune prin care a solicitat obligarea statului la plata unei sume de bani, cu titlu de satisfacţie pentru repararea prejudiciului moral produs ca urmare a atingerii aduse demnităţii sale prin discriminarea la care a fost supus în raport cu alţi justiţiabili aflaţi în situaţii identice sau similare, motivat de încălcarea dreptului la un proces echitabil, respectiv dreptul la nediscriminare garantate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aşa cum au reţinut instanţele fondului, în raport de cuantumul sumei solicitate, competenţa materială în primă instanţă aparţine tribunalului, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) şi art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, având în vedere domiciliul reclamantului, în Târgu Jiu, judeţul Gorj şi ţinând cont de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., se constată competenţa teritorială a Tribunalului Gorj în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, susţinerea recurentului potrivit căreia prin aplicarea unui timbru poştal pe cererea de chemare în judecată a inserat şi contractul care stă la baza acesteia în jurisdicţie maritimă/poştală, în conformitate cu dreptul internaţional şi Tratatele internaţionale la care România este parte nu poate fi primită faţă de normele de drept incidente mai sus menţionate.

Totodată, contrar susţinerilor recurentului, se constată că excepţia invocată de recurent a făcut obiectul analizei instanţelor fondului, atât prin încheierea pronunţată de tribunal la 20 ianuarie 2020, cât şi prin decizia recurată.

Nici criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care recurentul a susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, specificând care sunt aspectele asupra cărora curtea de apel nu s-a pronunţat, nu pot fi primite.

Astfel, recurentul a arătat că nu este motivată, în ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj, a consilierului juridic B., în condiţiile în care, prin decizia atacată, curtea de apel a constatat existenţa la dosar a dovezii calităţii de reprezentant al intimatei al acestuia.

De asemenea, instanţa de apel a analizat criticile privind nemotivarea refuzului instanţei de a judeca excepţia necompetenţei materiale procesuale, aşa cum s-a arătat mai sus, constatând că respingerea acesteia de către tribunal, prin încheierea din 20 ianuarie 2020 este corectă.

Curtea de apel a analizat şi criticile formulate de reclamant împotriva considerentelor tribunalului prin care s-a reţinut că în cauză nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări a acestuia, având în vedere că situaţiile de fapt din hotărârile judecătoreşti în raport de care s-a invocat discriminarea sunt diferite.

În ceea ce priveşte celelalte critici privind nemotivarea deciziei în raport de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Tratatelor Internaţionale la care România este parte în materia drepturilor fundamentale ale omului se constată că acestea sunt străine pricinii, în condiţiile în care, prin motivele de apel, reclamantul a criticat sentinţa tribunalului, generic, susţinând că prin aceasta s-a refuzat să se aplice, în mod prioritar şi cu precădere, normativele internaţionale, fără a indica în concret care sunt acestea, faţă de cadrul procesual existent.

Totodată, potrivit art. 3 alin. (2) C. proc. civ., au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care codul conţine dispoziţii mai favorabile, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile internaţionale ale omului, la care România este parte şi cod.

Or, recurentul nu a învederat existenţa unor atare neconcordanţe între dreptul intern şi reglementările internaţionale, mărginindu-se a susţine generic neaplicarea unor pacte şi tratate internaţionale.

Celelalte critici privind nemotivarea deciziei sunt, de asemenea, nefondate, constatându-se că acestea nu au fost susţinute prin cererea de apel, faţă de amplele considerente ale sentinţei prin care s-a reţinut că nu există o încălcare a art. 6 din CEDO, inclusiv prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte criticile subsumate pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., prin care recurentul a susţinut, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor procedurale ce reglementează conţinutul dispozitivului şi modalitatea de comunicare a hotărârii, acestea sunt nefondate.

Referitor la conţinutul dispozitivului, recurentul a înţeles a se prevala de lipsa menţiunilor privind codul numeric personal al reclamantului, codul unic de înregistrare, numărul de înregistrare în registrul comerţului al intimatului - pârât, susţinând astfel nulitatea deciziei.

Potrivit noţiunii şi clasificării reglementate prin art. 174 C. proc. civ., nulitatea este absolută, când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Totodată, conform art. 175 C. proc. civ., actul este susceptibil de a fi anulat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest articol, respectiv să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea cerinţei legale, actul de procedură să fi produs părţii o vătămare, iar vătămarea să nu poate fi anulată decât prin anularea actului.

Or, recurentul nu a făcut dovada unei vătămări ce i s-ar fi cauzat în lipsa respectivelor menţiuni, pentru a putea cere casarea deciziei apelului, invocarea vătămării putându-se face doar în condiţiile în care partea justifică un interes, condiţie generală pentru exercitarea oricărui act de procedură.

Se constată, de asemenea, că nulitatea invocată de recurent pentru lipsa menţiunilor privitoare la codul numeric personal, etc. nu face parte din nulităţile necondiţionate de existenţa unei vătămări, potrivit reglementării art. 176 C. proc. civ.

Privitor la susţinerea faptului că dispozitivul deciziei nu cuprinde nici soluţiile date tuturor cererilor deduse judecăţii, nici aceasta nu poate fi primită, în condiţiile în care recurentul nu precizează care sunt respectivele cereri, iar decizia cuprinde soluţia respingerii apelului reclamantului, ca nefondat.

În plus, se constată că completarea hotărârii, în ipoteza în care instanţa ar fi omis a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate solicita prin procedura reglementată de art. 444 C. proc. civ.

Privitor la aşa-zisele nereguli privind comunicarea deciziei prin încălcarea dispoziţiilor art. 286 alin. (4), art. 425 alin. (1) lit. c), alin. (3) teza finală, art. 426 alin. (3), art. 427 alin. (1) şi art. 538 alin. (2) C. proc. civ., se constată că sunt nefondate.

Astfel, recurentul a susţinut că i s-a comunicat o copie conform cu originalul, nesemnată de către judecătorii apelului şi de către grefier, ceea ce echivalează cu nulitatea deciziei.

Se constată însă că la dosarul cauzei, decizia recurată este semnată de judecătorii care au pronunţat-o, precum şi de grefierul de şedinţă, în acord cu dispoziţiile art. 426 alin. (3) C. proc. civ.

Se reţin, de asemenea, prevederile art. 427 C. proc. civ., referitoare la comunicarea hotărârii, care stipulează în sensul că aceasta se comunică părţilor în copie, după redactarea şi semnarea în condiţiile legii.

Contrar susţinerilor recurentului, aceasta nu înseamnă că hotărârea va fi comunicată părţilor cu semnăturile membrilor completului, care nu vor fi depuse decât pe cele două exemplare originale, ci că hotărârea este confirmată în autenticitatea şi conţinutul ei, asupra căruia nu se mai poate reveni, după ce a fost semnată, astfel încât se poate proceda la comunicarea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 497 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 10 din 20 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2022.