Inadmissibility of cassation appeal in expropriation compensation dispute based on statutory bar for extraordinary remedies

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 12 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), obligarea acestuia la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a daunelor acordate prin decizia civilă nr. 297A din 22 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2015 pentru expropriere, prejudiciu suferit în perioada 27.05.2008 (data exproprierii) şi 09.07.2018 (data distribuirii).

Au arătat că prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 1 şi 2 din 27.05.2008 emise de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, s-a stabilit în mod unilateral de către pârât exproprierea terenurilor aflate în proprietatea lor, precum şi despăgubirea cu o sumă modică, pe care reclamanţii au înţeles să o conteste în instanţă, în condiţiile Legii nr. 33/1994 şi ale Legii nr. 198/2004.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei dreptului material la acţiune.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 460 din 12 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, a sesizat Curtea Constituţională a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, invocate de reclamantul A.. A respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 903 A din 7 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 460 din 12 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ca nefondat.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 903 A din 7 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs reclamanţii A. şi B., invocând în drept, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu a răspuns criticilor formulate în cererea de apel, ci s-a limitat să reitereze considerentele sentinţei şi ale deciziei nr. 31/2020, pronunţate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Au arătat că, deşi au criticat sentinţa întrucât, în mod greşit instanţa de fond a considerat că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă pentru lipsa de temei de drept şi pentru că recurenţii au fost anterior despăgubiţi, curtea nu a răspuns acestor motive de apel şi nici celor care au vizat constatarea tribunalului conform căreia dezdăunarea nu a fost posibilă decât după pronunţarea unei hotărâri irevocabile, deşi normele legale în forma în vigoare la data exproprierii trebuiau interpretate în sensul că nu se referă la persoanele expropriate, ci la terţii care se consideră îndreptăţiţi la expropriere.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat că eronat a reţinut curtea incidenţa în cauză a deciziei nr. 31/2020, pronunţate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin prisma căreia a considerat că este legală sentinţa tribunalului, care, în fapt, este anterioară publicării deciziei menţionate în Monitorul Oficial al României şi nu poate sta la baza hotărârii primei instanţe.

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 4 noiembrie 2021, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia completului din 11 noiembrie 2021, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatului-pârât pentru a formula întâmpinare.

6. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea depusă la 20 decembrie 2021, în termenul legal, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar prin cererea formulată la 18 februarie 2022, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de apel nu este susceptibilă de recurs.

Prin rezoluţia din 19 ianuarie 2022, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 3 martie 2022.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate recursul din perspectiva admisibilităţii acestuia, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea de chemare formulată reclamanţii A. şi B., prin care au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), la plata prejudiciului pentru lipsa de folosinţă a despăgubirilor acordate prin decizia nr. 297A din 22 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2015, rezultate din expropriere, prejudiciu produs în perioada 27.05.2008 (data exproprierii) şi 09.07.2018 (data distribuirii), respectiv prejudiciul suferit de reclamanţi ca urmare a exproprierii.

Au arătat că prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 1 şi 2 din 27 mai 2008 emise de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 s-a stabilit în mod unilateral de către pârât exproprierea terenurilor situate în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Târgovişte nr. 211 şi nr. 203, sector 1 şi a despăgubirilor aferente, pe care reclamanţii le-au contestat pe cale judiciară, în condiţiile Legii nr. 33/1994 şi ale Legii nr. 198/2004.

În acest sens, au fost pronunţate decizia nr. 297A din 22 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi decizia nr. 147 din 30 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, care a modificat-o pe cea dintâi, prin care au fost stabilite despăgubirile cuvenite recurenţilor în urma exproprierii.

Ca atare, obiectul prezentului litigiu nu l-a constituit cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul creat prin lipsa de folosinţă a imobilelor expropriate, astfel cum au susţinut recurenţii în cadrul concluziilor orale, ci lipsa de folosinţă a daunelor acordate prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor stabilite în procedura de expropriere instituită de Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004.

Faţă de obiectul acţiunii civile, de pretenţiile exhibate de părţi prin intermediul acesteia şi de dispoziţiile legale invocate, respectiv art. 26 din legea nr. 33/1994, Înalta Curte constată că cererea dedusă judecăţii se circumscrie litigiilor ce vizează materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică, din perspectiva căreia a fost soluţionată şi în etapele procesuale anterioare.

Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, "Instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită fiecărei părţi din cele menţionate la art. 22. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege."

Art. 40 din acelaşi act normativ prevede că "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prezentei legi."

Interpretând sistematic prevederile legale enunţate, Înalta Curte constată că, în cererile având ca obiect acordarea despăgubirilor derivate din exproprierea desfăşurată în procedura reglementată de Legea nr. 33/1994, căile de atac ce pot fi exercitate împotriva sentinţei tribunalului sunt cele prevăzute de dispoziţiile cuprinse în C. proc. civ.

Continuând acest raţionament, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite."

Astfel, în materia exproprierilor, decizia curţii de apel prin care a fost soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului, este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În acest sens sunt relevante dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stabilesc caracterul definitiv al hotărârilor date în apel, fără drept de recurs, precum şi a celor neatacate cu recurs.

Potrivit prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 903 din 7 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În raport de soluţia ce se va pronunţa asupra recursului, Înalta Curte constată că nu poate fi examinată cererea recurenţilor cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească dacă decizia în interesul legii nr. 31 din 23 iunie 2020 se aplică şi raporturilor juridice începute anterior pronunţării acesteia, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., ce impun o legală învestire a completului de trimitere cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 903 din 7 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2022.