Annulment of medical services contract termination due to insufficient appellate reasoning and violation of procedural limits on financial recovery

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Dup deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2019, precizată la 20 februarie 2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, anularea raportului de control înregistrat sub nr. x/2019 în ceea ce priveşte rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală de specialitate din Ambulatoriul pentru specialităţi paraclinice nr. x/2018, reţinerea sumei de 293.660,14 RON, reprezentând suma raportată, decontată de pârâtă şi considerată nejustificat acordată, reţinerea sumei de 24.835 RON, reprezentând 10%, conform art. 14 alin. (3) din contract şi sesizarea comisiei de evaluare a Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi cu solicitarea de revocare a deciziei de evaluare LAB 937/25/09/2018, emisă de Casa de Asigurări de Sănătate; obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 de RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea prestaţiilor de care a fost lipsit de la data rezilierii contractului de furnizare nr. x/2018, y/2019, până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; obligarea la plata cheltuielilor de judecată şi obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare lunii februarie, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 16 pct. 1, subpct. 5, subpct. d din contractul cadru.

2. Judecata la Tribunalul Iaşi şi hotărârea acestei instanţe

La termenul din 28 mai 2020, reclamanta a declarat că renunţă la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare lunii februarie, urmare nerespectării dispoziţiilor art. 16 pct. 1, subpct. a5, subpct. d) din contractul cadru.

Prin sentinţa civilă nr. 941 din 23 iulie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia civilă a admis în parte chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate. A dispus anularea raportului de control înregistrat sub nr. x/2019 în ceea ce priveşte rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală de specialitate din Ambulatoriul pentru specialităţi paraclinice nr. x/2018, reţinerea sumei de 293.660,14 RON, reprezentând suma raportată, decontată de pârâtă şi considerată nejustificat acordată, reţinerea sumei de 24.835 RON reprezentând 10%, conform art. 14 alin. (3) din contract şi sesizarea comisiei de evaluare a Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi cu solicitarea de revocare a deciziei de evaluare LAB 937/25/09/2018 emisă de pârâtă. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 40.000 de RON, cu titlu de daune materiale. A luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare lunii februarie, urmare nerespectării dispoziţiilor art. 16 pct. 1, subpct. a5, subpct. d) din contractul cadru. A obligat-o pe pârâtă la plata taxei judiciare de timbru de 20 de RON, pentru primul capăt de cerere şi la plata sumei de 1.805 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru capătul de cerere referitor la daunele materiale.

Prin sentinţa nr. 1750 din 26 noiembrie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia civilă a admis cererea formulată de reclamantul Cabinet Medical Individual,A. privind completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 941 din 23 iulie 2020, pronunţate de aceeaşi instanţă şi a obligat-o pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi la onorariului de avocat în cuantum de 4.000 RON.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 170 din 30 martie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul declarat de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi împotriva sentinţei nr. 941 din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte. A înlăturat dispoziţia de anulare a raportului de control înregistrat sub nr. x/2019, în ceea ce priveşte reţinerea sumei de 293.660,14 RON, reprezentând suma raportată, decontata de pârâtă şi considerată nejustificat acordată; reţinerea sumei de 24.835 RON, reprezentând 10%, conform art. 14 alin. (3) din contract; sesizarea comisiei de evaluare C.A.S. Iaşi cu solicitarea de revocare a deciziei de evaluare LAB 937/25/09/2018 emise de pârâtă. A păstrat dispoziţia de anulare a raportului de control, înregistrat sub nr. x/2019, în ceea ce priveşte rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală de specialitate din Ambulatoriul pentru specialităţi paraclinice nr. x/2018. A înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi la plata sumei de 40.000 de RON, cu titlu de daune materiale către reclamantă, cât şi dispoziţia de obligare a pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi la plata sumei de 1.805 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente capătului de cerere daune materiale. A respins apelul declarat de reclamanta Cabinet Medical Individual A. împotriva sentinţei nr. 941 din 23 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă. A respins apelul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi împotriva sentinţei nr. 1750 din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

La 12 mai 2021, apelantul-reclamant Cabinetul Individual Medical A., în temeiul dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., a formulat cerere de completare a deciziei nr. 170 din 30 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Prin decizia nr. 342 din 29 iunie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 170 din 30 martie 2021, pronunţate de aceeaşi instanţă, formulată de reclamantul Cabinet Medical Individual A. şi a dispus completarea dispozitivului deciziei, în sensul că a respins cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi constând în anularea tuturor tratamentelor prescrise de medicii prescriptori, urmare rezultatelor date de reclamant şi restituirea contravalorii acestora de la pacienţi; anularea a tot ceea ce s-a prescris şi decontat de pârâtă, ca efect al diagnosticului dat de reclamant în cabinetul său (tratamente, biopsii, investigaţii suplimentare, spitalizări) şi recuperarea contravalorii acestora, precum şi a anunţa pe toţi pacienţii din perioada ianuarie 2016- noiembrie 2018 despre nulitatea tuturor investigaţiilor efectuate, având în vedere declararea, ca fiind neefectuate, a probelor în cabinetul reclamantului; comunicarea tuturor celor cărora li s-a dat rezultat negativ, că nu este sigură afirmaţia pe care au primit-o în buletinul de investigaţii emis de reclamant; înştiinţarea, în mod special a pacienţilor care au primit diagnostic pozitiv, că rezultatele respective nu au fost validate.

4. Recursurile

Împotriva deciziei nr. 170 din 30 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, completate prin decizia nr. 342 din 29 iunie 2021 a aceleiaşi instanţe, au declarat recurs reclamantul Cabinet Medical Individual A. şi pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi.

4.1. Recursul declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual A.

În motivarea cererii de recurs, reclamantul, invocând incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ., a susţinut că, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., judecătorul trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului.

A arătat că, în cauză, curtea nu s-a pronunţat şi nu a motivat aspectul pentru care instanţa de fond a stabilit că, în lipsa unei decizii, raportul de control nu poate produce niciun fel de efecte. Dimpotrivă, instanţa de control judiciar trebuia să constatate, în virtutea rolului activ pentru aflarea adevărului, că raportul de control nu a fost definitivat printr-o decizie, iar admiterea parţială a contestaţiei trebuia finalizată în acelaşi mod.

Astfel, lipsa acestui element definitoriu, respectiv a deciziei, conduce la concluzia că raportul de control nu se poate concretiza, aspect ce reiese din faptul că, la finalul său se regăseşte capitolul denumit "Măsuri propuse", iar pentru a putea fi pus în executare trebuia să fie finalizat printr-o decizie.

În acest sens, Curtea de apel Iaşi a stabilit că era necesar ca intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi să emită o decizie la raportul de control nr. x din 31 ianuarie 2019, iar o altă decizie la contestaţia de admitere parţială.

Recurentul-reclamant a menţionat că instanţa de apel avea obligaţia de a ocroti interesele legitime ale părţilor, respectiv de a verifica în amănunţime acţiunea introductivă de instanţă, probatoriile şi soluţia dispusă de tribunal şi, eventual, să le pună în discuţia părţilor.

A susţinut că instanţa de apel nu a cercetat fondul cauzei, hotărârea pronunţată nefiind motivată. În acest sens, a arătat că instanţa nu a verificat şi nu a clarificat modalitatea în care tribunalul a rezolvat pretenţiile sale şi nu a solicitat lămuriri cu privire la inexistenta celor două decizii despre care a făcut vorbire anterior.

Strategia curţii de a ocoli soluţia instanţei de fond, potrivit căreia pârâta nu a emis o decizie la contestaţia sa, formulată pe cale administrativă, reprezintă dovada că hotărârea nu are legătură cu aflarea adevărului.

A susţinut recurentul-reclamant că instanţa de apel nu s-a referit, în cuprinsul motivării, la temeiurile legale invocate în acţiunea introductivă de instanţă şi nici la cele din întâmpinarea formulată la apelul pârâtei. Astfel, curtea nu a reţinut faptul că reclamantul a mai fost subiectul unui control al Casei de Asigurări de Sănătate în anul 2017, fiind întocmit raportul de control nr. x/15.06.2018. De asemenea, a ignorat situaţia contractului nr. x încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi la 29 aprilie 2018, care reprezintă un nou contract, întemeiat pe dispoziţiile H.G. nr. 140/2018, care a modificat esenţial modalitatea de control, în sensul că aceasta trebuia să se limiteze doar la perioada cuprinsă între 1 mai 2018- noiembrie 2018. Contractul anterior, cu nr. x, avea drept fundament Hotărârea nr. 161 din 16 martie 2016 şi OMPS/Preşedinte CNAS nr. 763/377 din 22 iunie 2016, care aveau alte reglementari referitoare la modalitatea de control, constatare şi sancţionare a furnizorilor de servicii paraclinice.

A invocat faptul că instanţa de apel nu a analizat dispoziţia privitoare la art. 5.2.2.2.4. din Ordinul nr. 1012/2013 şi nu s-a întemeiat pe probe sau argumente solide şi indubitabile, atunci când a stabilit că toate diagnosticele din perioada ianuarie 2016 - noiembrie 2018 nu au fost date. De asemenea, nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, comiţând un exces de putere.

Cât priveşte motivarea deciziei, recurentul-reclamant a arătat că în conţinutul acesteia nu se regăseşte nicio trimitere şi nicio referire la vreo probă administrată de instanţa de fond (imagini foto, dovezi cu privire la contractul încheiat cu prof. dr. B.). Totodată, curtea nu s-a pronunţat faţă de soluţia pronunţată în fond, potrivit căreia pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de a emite decizii cu privire la admiterea parţială a contestaţiei administrative şi, implicit, la raportul de control.

Curtea, cu ocazia soluţionării celor două cereri de apel, nu s-a pronunţat asupra cererii introductive de instanţă, acordând mai mult decât s-a cerut prin cererea de apel şi notele de concluzii ale pârâtei, acordând suma de 318.495,14 RON, în loc de 253.675,73 RON.

Instanţa de apel nu numai că a trecut peste suma parţial admisă prin contestaţie, dar a dezavuat şi motivele pentru care această sumă a fost admisă, pârâta apreciind, în ceea ce priveşte contestaţia, că este parţial întemeiată, urmare faptului că au existat reactivii necesari efectuării probelor.

A afirmat că instanţa de apel avea obligaţia, în virtutea rolului activ, să verifice dacă simplele afirmaţii ale pârâtei sunt reale şi sunt susţinute de probe concludente şi pertinente. Dacă ar fi verificat, curtea ar fi constatat că suma rămasă, 253.675,73 RON, nu reprezintă doar analiza pretins a fi consemnată în mod olograf (FCD cod 29025), fiind imputate toate diagnosticele emise în decursul a trei ani (ianuarie 2016 - noiembrie 2019). Această analiză cu cod 29025 se regăseşte în raportul de control nr. x din 31 ianuarie 2019, la pag. 4 alin. (8), menţionată cu valoarea estimativă de 104.640 RON. Pârâta, în contestaţie nu a reanalizat toate diagnosticele emise, ci a acordat reducerea sumei fără o verificare minuţioasă.

Recurentul-reclamant a menţionat că instanţa a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sarcina instanţei existând obligaţia de a oferi o motivare completă, reală şi explicită în privinţa fiecărui capăt de cerere, în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Or, nerespectarea dreptului la un proces echitabil constituie exces de putere.

A menţionat că instanţa de apel, prin admiterea în parte a apelului pârâtei şi prin menţinerea raportului de control nr. x din 31 ianuarie 2019, nu a detaliat modalitatea în care rezilierea contractului nr. x din 29 aprilie 2018 a fost respinsă, condiţiile şi data de la care reclamantul va putea reintra în contract în urma păstrării invalidării deciziei de evaluare. Păstrarea, ca fiind valabil, a raportului de control nr. x din 31 ianuarie 2019, fără o probă pertinentă şi concludentă, este contrară efectului rezilierii viitoare a contractului.

Un alt aspect contradictoriu este reprezentat de faptul că instanţa de apel nu a verificat raportul de control şi a menţinut, pe de o parte, faptul că prin admiterea parţială a contestaţiei administrative s-a recunoscut existenţa reactivilor, iar pe de altă parte, că s-au anulat toate investigaţiile din perioada ianuarie 2016 - noiembrie 2019. Concret, pârâta a susţinut consemnarea unei analize cod 29025, suplimentar faţă de investigaţiile recomandate, care reprezintă 104.640 RON, conform raportului de control, pag. 4 alin. (8), şi nu a recunoscut celelalte investigaţii efectuate, deşi în urma soluţionării contestaţiei, a admis deţinerea reactivilor necesari efectuării celorlalte investigaţii, până la valoarea de 253.675,73 RON.

4.2. Recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate

Pârâta a susţinut că instanţa de apel a admis apelul său cu privire la obligaţia pe dezdăunare pecuniară, menţinând din eroare dispoziţiile instanţei de fond referitoare la anularea măsurii rezilierii contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriul pentru specialităţile paraclinice nr. 2671/2018.

A arătat că unicul considerent avut în vedere de Curtea de Apel Iaşi a fost acela că măsura rezilierii este disproporţionată, faţă de faptele imputate, întrucât, prin contractul încheiat între părţi, la art. 15 lit. g), sancţiunea rezilierii se poate dispune numai la a doua constatare a faptului că serviciile raportate, conform contractului, în vederea decontării, nu au fost efectuate, iar această situaţie nu se regăseşte în speţă.

Aceasta întrucât pârâta nu a reziliat contractul de furnizare pe servicii medicale în ambulatoriul de specialitate paraclinică nr. 2671/2018, care a fost încheiat cu recurentul-reclamant, în considerarea aplicării art. 15 lit. g) din contract. Măsura rezilierii a fost propusă prin raportul de control nr. x/2019, întrucât, din verificarea documentelor depuse la contractare, în cadrul acţiunii de control, s-a constatat că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru ca furnizorul (recurentul-reclamant) să iniţieze şi să desfăşoare relaţii contractuale cu pârâta, nefiind îndeplinită condiţia ca furnizorul să funcţioneze cu normă întreagă, care este obligatorie în desfăşurarea activităţii de către cel puţin un medic. Mai precis, s-a constatat că cele declarate de reprezentantul legal al recurentului-reclamant nu coincid realităţii.

Astfel, în urma solicitării de informaţii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi a comunicat că dr. B. figurează ca având un contract individual de muncă eu normă întreagă la recurentul-reclamant din 27 iunie 2016. Însă, la organul fiscal nu a fost declarată şi virată vreo contribuţie la salarii pentru dr. B. de la recurentul-reclamant, ulterior lunii iunie 2016, iar din nota de relaţii a rezultat că acest medic are colaborări ocazionale cu furnizorul controlat, iar din decembrie 2016 nu a mai primit nici o remuneraţie de la reclamant. Pe de altă parte, deşi medicul şi-a recunoscut semnătura de pe declaraţia de program din martie 2017, a contestat participarea la sesiunea de contractare din aprilie 2018.

Totodată, reprezentantul legal al recurentului-reclamant nu a depus niciun înscris care să ateste desfăşurarea activităţii în condiţii legale şi nu s-a asigurat prezenţa la program a unui medic pe toată durata programului de lucru.

Acesta este contextul principal învederat atât instanţei de fond, cât şi instanţei de apel, care a condus la rezilierea contractului. În mod subsecvent, faţă de inducerea în eroare prin completarea nereală a documentelor de la contractare, recurenta-pârâtă a susţinut că a luat în considerare şi circumstanţa însuşirii de sume în mod necuvenit (prin suprascrierea biletelor de trimitere).

Adăugarea pe biletele de trimitere olograf şi unilateral a unor analize suplimentare în scopul direct de a le raporta şi de a obţine venituri ilicite a contribuit la aplicarea termenilor contractuali, constituind motive grave şi temeinice de încetare a contractului prin reziliere, din motive imputabile recurentului-reclamant, în calitate de furnizor.

5. Apărările formulate în cauză.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat constatarea nulităţii recursului declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. şi respingerea ca nefondat a recursului declarat de aceasta.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată, iar recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

6.1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului invocată de recurentul reclamant, prin întâmpinare, se constată că se susţine că cererea de recurs a pârâtei nu conţine critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ., ci privesc aceleaşi susţineri, aşa cum au fost înaintate şi instanţei de apel, temeiul drept invocat fiind cel al articolului 496 C. proc. civ., ce nu reprezintă temei legal pentru admisibilitatea acestei căi de atac.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad devolutiv de jurisdicţie. Întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă, această nelegalitate trebuie să se încadreze în unul motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ..

Recurenta a arătat, pe lângă alte susţineri de netemeinicie ce vizau stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor, că singurul considerent avut în vedere de către Curtea de Apel Iaşi cu privire la anularea măsurii rezilierii contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriul pentru specialităţile paraclinice nr. 2671/2018 a fost acela că raportat la faptele imputate măsura rezilierii este disproporţionată având în vedere că prin contractul încheiat între părţi, conform art. 15 lit. g) sancţiunea rezilierii se poate dispune numai la a doua constatare a faptului că serviciile raportate conform contractului în vederea decontării acestora nu au fost efectuate, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi susţine însă că nu a reziliat contractul în discuţie pentru că serviciile raportate conform contractului în vederea decontării acestora nu au fost efectuate, ci în temeiul art. 16 lit. d) din contract, pentru inducerea în eroare prin completarea nereală a documentelor de la contractare, deci pentru neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate din motive imputabile furnizorului.

Astfel cum a învederat instanţei de fond, dar şi în calea de atac a apelului, măsura rezilierii a fost propusă prin Raportul de control nr. x/2019 întrucât din verificarea în fond a documentelor depuse la contractare, în cadrul acţiunii de control, s-a constatat că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru ca furnizorul CMI A. să iniţieze şi să desfăşoare relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi - respectiv nu era îndeplinită condiţia ca în cadrul furnizorului să funcţioneze cel puţin un medic cu normă întreagă, 35 ore/săptămână. Subsecvent inducerii în eroare prin completarea nereală a documentelor de la contractare, CAS Iaşi a luat în considerare şi circumstanţa însuşirii de sume în mod necuvenit (prin suprascrierea biletelor de trimitere), dar aceste aspecte au constituit doar argumente în plus la aplicarea termenilor contractuali pentru încetarea contractului prin reziliere, din motive imputabile furnizorului.

Pentru a opera nulitatea recursului în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este necesar ca cererea de recurs să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune de fapte şi afirmaţii ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, deşi motivele expuse anterior nu au fost încadrate de către recurentă în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., se poate observa că se susţine că în considerentele deciziei atacate nu se regăseşte motivarea cu privire la fapta şi temeiul invocat pentru rezilierea contractului, ci instanţa de apel are în vedere alte considerente, străine de natura pricinii.

Pe cale de consecinţă, în aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin cererea de recurs au fost formulate critici care pot fi încadrate în motivele prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În consecinţă, sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinută cât timp criticile invocate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor prevăzute de acesta urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs.

6.2. Cu privire la recursul formulat de reclamantul Cabinet Medical Individual A., Înalta Curte constată că acesta a criticat hotărârea Curţii de apel din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4,5 şi 6 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, se susţine că, în cazul de faţă, Curtea de Apel nu a analizat soluţia instanţei de fond potrivit căreia Casa de Asigurări de Sănătate nu a emis o o decizie de confirmare a raportului de control şi nici o decizie de admitere parţială a contestaţiei formulate pe cale administrativă, ci doar un răspuns concretizat într-o simplă adresă.

Deşi se invocă dispoziţiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ. ce vizează situaţia casării unor hotărâri atunci când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în realitate critica vizează lipsa motivării instanţei de control judiciar, motiv de recurs încadrabil în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de fond a constatat că raportul de control înregistrat sub nr. x/31.01.2019 reprezintă actul final întocmit de echipa de control, act ce are menirea de a înştiinţa organele decizionale ale pârâtei cu privire la situaţia verificărilor efectuate la sediul reclamantei, cu rol de informare, fără a putea stabili măsuri cu caracter decizional şi fără a avea caracter definitiv, acesta urmând a fi reevaluat în cadrul contestaţiei administrative formulate. S-a reţinut că la data de 07.02.2019 reclamanta a formulat o contestaţie la raportul de control, contestaţie ce a fost admisă în parte reţinându-se o altă situaţie de fapt decât cea menţionată în raport, fiind emis un răspuns în acest sens înregistrat sub nr. x/02.04.2019, ce nu are caracter de act decizional ci doar informativ, reclamanta fiind înştiinţată despre admiterea în parte a contestaţiei.

Instanţa a admis cererea de constatare a nulităţii actului de control întrucât pârâta, în urma admiterii în parte a contestaţiei formulate împotriva raportului de control, nu a emis un act de dispoziţie şi nu a procedat la înlăturarea propunerilor stabilite în raportul de control înregistrat cu nr. x şi eventual la stabilirea de măsuri proporţionale şi corespunzătoare situaţiei reale.

Curtea de Apel Iaşi, în calea de atac a apelului, a apreciat că tribunalul a procedat la o greşită evaluare a probatoriilor administrate în cauză în ceea ce priveşte anularea raportului de control cu privire la reţinerea sumei de 293.660,14 RON reprezentând suma raportată, decontată de pârâtă şi considerată nejustificat acordată; a sumei de 24.835 RON reprezentând 10% conform art. 14 alin 3 din contract şi la sesizarea comisiei de evaluare C.A.S. Iaşi cu solicitarea de revocare a deciziei de evaluare LAB 937/25/09/2018 emisă de C.A.S. Iaşi.

Argumentele aduse nu au cuprins motivele care au condus instanţa de apel la înlăturarea considerentelor primei instanţe în ceea ce priveşte lipsa emiterii deciziilor de către intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi şi a readaptării în mod corespunzător a măsurilor ce urmau a fi dispuse situaţiei de fapt reţinută ca urmare a admiterii contestaţiei reclamantului.

Pe cale de consecinţă se constată că sunt fondate criticile recurenului reclamant privind incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind nemotivarea soluţiei de către instanţa de apel.

Se mai susţine de către recurentul reclamant că instanţa de apel, în cuprinsul motivării, nu s-a referit la temeiurile legale invocate în acţiunea introductivă de instanţă şi nici la cele din întâmpinarea la apelul Casei de Asigurări de Sănătate respectiv că nu a reţinut faptul că C.M.I. " A." a mai fost subiectul unui control de la CAS pentru tot anul 2017, soluţionat prin Raportul de Control nr. x/15.06.2018, nu a verificat temeiurile care au stat la baza încheierii contractului dintre părţi, nu a analizat dispoziţia privitoare la art. 5.2.2.2.4. din Ordinul 1012/2013, nu a soluţionat pe bază de argumente solide, neregăsindu-se nicio trimitere la vreo probă administrată de instanţa de fond şi acordând suma de 318.495,14 RON (compusă din 293.660,14 RON, reprezentând suma raportată, decontată şi 24.835 RON, reprezentând 10% conform art. 14 alin. (3) din contract), mai mult decât suma de 253.675,73 RON, cât s-a solicitat prin cererea de apel şi notele de concluzii ale Casei de Asigurări de Sănătate.

Instanţa de recurs constată că, într-adevăr, mare parte din motivele de apel invocate de părţi nu au fost analizate de instanţa de apel, neregăsindu-se în cuprinsul considerentelor hotărârii nici măcar argumente care să abordeze în esenţă aceste aspecte.

În ceea ce priveşte măsura reţinerii sumei de 293.660,14 RON reprezentând suma raportată, decontată de pârâtă şi considerată nejustificat acordată, Curtea de apel a apreciat că este una legală şi temeinică, raportat la dispoziţiile art. 14 alin. (3) şi (7) lit. n) din contractul de prestări servicii încheiat de părţi şi la probele administrate de părţi, apreciind că în cauză este dovedit fără echivoc, că pârâta nu s-a limitat la efectuarea de analize/decontarea acestora în limita biletelor de trimitere, ci a efectuat analize suplimentare fără a fi recomandate sau prescrise de medicii care au emis biletele de trimitere.

Cu toate acestea, Curtea de Apel a omis a analiza chiar apărările pârâtei din care a rezultat o modificare parţială a conţinutului Raportului de Control numărul 961/31.01.2019, omiţând motivele pentru care Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a admis parţial contestaţia reclamantului şi a redus suma iniţial stabilită cu suma de 64.819,41 RON, rămânând de plată suma de 253.675,73 RON.

Atât prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 07.06.2019 cât şi prin cererea de apel, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, a solicitat menţinerea măsurilor dispuse prin Raportul de control nr. x/31.01.2019, respectiv: rezilierea contractului de furnizare de servicii nr. x/29.04.2018, din motive imputabile furnizorului şi imputarea sumei de 253.675,73 RON, reprezentând prestaţii efectuate de către furnizor în mod nelegal.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Iaşi nu a analizat motivele care au stat la baza reducerii sumei imputate iniţial ci, fără a face trimitere la vreo probă administrată în cauză, a stabilit obligaţia de plată a sumei de 293.660,14 RON, în loc de 253.675,73 RON, sumă constatată de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a fi datorată de reclamant ca urmare a reexaminării probelor depuse de acesta în cadrul contestaţiei administrative.

Aceasta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ., potrivit cărora, pentru o motivare corespunzătoare a hotărârii este necesar ca în cadrul considerentelor, să se arate atât obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia dar şi motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (printre care şi decizia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1635 din 16 iunie 2015 invocată de recurentul reclamant) a statuat că "formarea convingerii judecătorului cu privire la realitatea situaţiei de fapt, pe care trebuie să-şi întemeieze hotărârea pronunţată, atârnă de corecta şi completa desfăşurare a probaţiunii şi de valoarea probelor administrate".

Sunt corecte susţinerile recurentului reclamant în sensul că rolul instanţei de control judiciar este acela de a stabili dacă şi în ce măsură chestiunile esenţiale supuse judecăţii, relativ la fiecare capăt de cerere, şi-au găsit răspuns în hotărârea pronunţată de prima instanţă, fiind absolut necesară raportarea la considerentele hotărârii, ţinând seama că scopul motivării este tocmai acela de a fundamenta şi explica măsurile cuprinse în dispozitiv.

Ca atare, lipsa unei motivări corespunzătoare în cadrul căreia să se facă referire, măcar succint la probele administrate în cauză şi motivele de fapt şi de drept invocate de părţi, afectează hotărârea ce face obiectul controlului judiciar de nelegalitatea prevăzută de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., fiind de natură a încălca chiar dreptul la un proces echitabil, astfel cum e consfinţit de art. 6 alin. (1) din C. civ. şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 20 aprilie 2010, în cauza Boldea c. României, parag. 32-38) a apreciat că motivarea unei hotărâri constituie una dintre componentele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi îi atribuie instanţei obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor părţilor.

Mai mult, în cauză este incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere în recurs casarea unei hotărâri "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Chiar în cadrul cererii de apel formulată la data de 09.09.2020, Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a arătat că, după terminarea acţiunii de control, după comunicarea Raportului de control, furnizorul a formulat contestaţie la sediul Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi şi a depus o serie de înscrisuri despre care nu a făcut anterior vorbire - prin urmare, contestaţia a fost admisă în parte, doar ca urmare a prezentării dovezilor privind achiziţia de reactivi, în sensul diminuării creanţei imputate cu suma de 64.819.41 RON (aferentă analizei "FCD cod 29160" - pentru această analiză existând înscrisuri care constituie început de dovadă scrisă, aspect care va fi coroborat cu biblioteca de lame deţinută de către furnizor - probe materiale ale efectuării analizei menţionate), rămânând astfel de achitat creanţa în cuantum de 253,675,73 RON aferentă celorlalte măsuri prevăzute în Raportul de control şi care au fost menţinute în integralitatea lor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel, a acordat mai mult decât s-a solicitat prin cererea de apel şi notele de concluzii ale Casei de Asigurări de Sănătate, respectiv a fost menţinută măsura obligării reclamantului la plata sumei de 293.660,14 RON, reprezentând suma iniţial stabilită, în loc de 253.675,73 RON, sumă ce a rezultat din verificările efectuate ulterior în cadul contestaţiei formulate la raportul de control supus analizei şi la care apelanta-pârâtă s-a rezumat.

Sub acest aspect se remarcă faptul că potrivit art. 479 C. proc. civ., instanta de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Deşi cel mai semnificativ si caracteristic efect al apelului este efectul devolutiv ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecăţii pricinii în fond, astfel că problemele de fapt si de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instantei de apel, trebuie subliniat faptul că, totuşi, caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut el fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) şi tantum devolutum quantum judicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Ca atare, Curtea de Apel era limitată la a cerceta cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de chemare în judecată şi în cea de apel şi a se pronunţa doar în aceste limite, ceea ce nu s-a întâmplat, aşa cum s-a arătat anterior, motiv pentru care va fi admis şi acest motiv de recurs.

Recurentul reclamant a mai invocat că, în cadrul hotărârii atacate, se regăsesc considerente contradictorii în motivarea admiterii parţiale a apelului Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi, întrucât deşi se menţine măsura din Raportul de Control numărul 961/31.01.2019 prin care se dispune: "sesizarea Comisiei de evaluare a C.A.S. Iaşi cu solicitarea de revocare a deciziei de evaluare LAB937/25/09/2018 emise de C.A.S. Iaşi" se "păstrează dispoziţia de anulare a Raportului de Control înregistrat sub numărul x/31/01/2019 în ceea ce priveşte rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale în asistenta medicala de specialitate Ambulatoriu pentru specialităţi paraclinice numărul 2671/29/2018".

Sub acest aspect se constată că, într-adevăr, instanţa de apel nu a verificat şi nu a motivat în ce măsură păstrarea măsurii de revocare a unei decizii de evaluare a furnizorului, care a stat la baza desfăşurării activităţilor prevăzute în contractul nr. x/29.04.2018 şi reprezintă o condiţie a desfăşurării relaţiilor contractuale este compatibilă cu soluţia de respingere a propunerii de reziliere a aceluiaşi contract.

A motiva înseamnă a demonstra, a pune în evidenţă datele concrete care, folosite ca premise, duc la formularea unei concluzii logice. Ca atare, sunt corecte susţinerile recurentului reclamant că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea presupune, ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive ale rezultatului procedurii în cauză, iar în speţă, aşa cum s-a arătat anterior, hotărârea instanţei de apel suferă de acest viciu de nelegalitate, ceea ce impune admiterea şi a acestor motive de recurs încadrabile în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

6.3. Cu privire la recursul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi împotriva deciziei nr. 170 din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, completată prin decizia nr. 342 din 29 iunie 2021 pronunţată de aceeaşi instanţă, se constată că aceasta solicită casarea în parte a deciziei nr. 170/2021 şi, în consecinţă, respingerea acţiunii în fond în totalitate astfel cum a fost formulată şi motivată, cu respingerea pretenţiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a daunelor morale.

Aşa cum s-a arătat cu ocazia analizei excepţiei nulităţii acestui recurs, deşi mare parte din motivele de recurs vizează aspecte privind stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriilor administrate (aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul căii extraordinare de atac a recursului care se rezumă doar la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.), se poate observa că se susţine că în considerentele deciziei atacate nu se regăseşte motivarea cu privire la temeiul invocat pentru rezilierea contractului, ci instanţa de apel are în vedere alte considerente, străine de acest temei, critici care pot fi încadrate în motivele prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că singurul considerent avut în vedere de către Curtea de Apel Iaşi a fost acela că "raportat la faptele imputate măsura rezilierii este disproporţionată având în vedere că prin contractul încheiat între părţi, conform art. 15 lit. g) sancţiunea rezilierii se poate dispune numai la a doua constatare a faptului că serviciile raportate conform contractului în vederea decontării acestora nu au fost efectuate, situaţie care nu se regăseşte în speţă", dar Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi nu a reziliat contractul de furnizare pe servicii medicale în ambulatoriul de specialitate paraclinică nr. 2671/2018, care a fost încheiat cu reclamantul în considerarea acestei situaţii de fapt ci, măsura rezilierii a fost propusă prin Raportul de control nr. x/2019 întrucât din verificarea în fond a documentelor depuse la contractare, în cadrul acţiunii de control, s-a constatat că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru ca furnizorul să iniţieze şi să desfăşoare relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi.

Cu privire la anularea raportului de control înregistrat cu nr. x în ceea ce priveşte rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale nr. 2671/2018, reclamanta a susţinut prin cererea de chemare în judecată că la data de 01/02/2019 i s-a comunicat de către pârâtă, prin poşta electronică, notificarea nr. x/2019, prin care i-a fost adusă la cunoştinţă rezilierea unilaterală a contractului de servicii medicale, începând cu data de 01/02/2019, aceasta încălcând dispoziţiile art. 16 punctul 1 subpunctul a5, subpunctul d) din contractul cadru, ce prevede că denunţarea unilaterală se realizează prin notificare scrisă cu 30 de zile anterioare datei de la care se doreşte încetarea contractului.

Mai mult, a arătat reclamanta că a asigurat prezenţa unui medic specialist, în speţă dr. B., pentru care s-a încheiat contract înregistrat în condiţiile legii, iar temeiurile de drept în materie contractuală invocate în susţinerea cererii sunt art. 1325, 1164, 1270, 1549, 1550, 1551, 1552, 1553, 1554 şi 1766 C. civ.

Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii reclamantei arătând că, în ce priveşte rezilierea contractului, se impune această măsură întrucât reclamanta nu a respectat condiţiile contractului de prestări servicii privind angajarea unui medic pe parcursul unei norme întregi şi totodată reclamanta nu a încheiat un contract de prestări servicii pentru colectarea deşeurilor.

În apel, Casa de Asigurări de Sănătate a susţinut că s-a constatat declararea necorespunzătoare a adevărului cu privire la îndeplinirea condiţiilor de contractare, reprezentantul legal al furnizorului nedepunând niciun înscris care să ateste desfăşurarea activităţii în condiţii legale, respectiv că s-a asigurat prezenţa la program a unui medic pe toată durata programului de lucru, motiv pentru care rezilierea contractului s-a făcut pentru nerespectarea condiţiilor de eligibilitate.

Acesta este contextul principal învederat atât instanţei de fond, cât şi instanţei de apel, care a condus la rezilierea contractului, dar instanţa de apel a aplicat art. 15 lit. g) din contract, apreciind că sancţiunea rezilierii se poate dispune numai la a doua constatare a faptului că serviciile raportate conform contractului în vederea decontării acestora nu au fost efectuate - raportându-se deci la o altă faptă imputată ca temei al rezilierii şi neanalizând motivele de fapt şi de drept ale cererilor depuse la instanţa de fond şi cea de apel.

Or, cerinţa legală a motivării hotărârii prevăzută prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., a cărei respectare este asigurată prin dispoziţiile art. 174-179 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost instituită în scopul bunei şi corectei înfăptuiri a justiţiei, a posibilităţii exercitării controlului judiciar şi, nu în ultimul rând, în scopul protejării părţilor împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare din partea instanţelor judecătoreşti.

Pentru motivele arătate, apreciind că hotărârea instanţei de apel nu respectă exigenţa legală a motivării, Înalta Curte va admite recursurile declarate atât de reclamantă cât şi de pârâtă şi, în considerarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va casa decizia atacată şi pentru rezolvarea unitară a cauzei şi hotărârea de completare nr. 342 din 29 iunie 2021 pronunţată de aceeaşi instanţă, urmând ca litigiul să fie trimis instanţei de apel spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va stabili cadrul procesual cu care a fost învestită atât instanţa de fond cât şi limitele exercitării controlului judiciar rezultat din cererile de apel, sens în care va ţine seama atât de motivele de fapt şi de drept invocate de părţi, de probele administrate cât şi de criticile aduse prin motivele de apel şi recurs dezvoltate de ambele părţi.

După stabilirea soluţiei în cauză, ce urmează a fi justificată în concret prin raportare la cererile şi apărările părţilor, se va stabili în sarcina cărei părţi cad cheltuielile de judecată şi cuantumul acestora, aspecte care, faţă de soluţia ce s-a impus în speţă, nu pot fi analizate de către instanţa de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi.

Admite recursul declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual A. împotriva deciziei nr. 170 din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Admite recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi împotriva deciziei nr. 170 din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, completată prin decizia nr. 342 din 29 iunie 2021 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2022.