Annulment of unsigned electronic appeal under Art. 486(3) CPC and proportionality of formal requirements under Art. 6 ECHR

Şedinţa publică din data de 02 martie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, la data de 22 iunie 2021, petentul A. a solicitat reexaminarea dispoziţiei cuprinse în încheierea şedinţei Camerei de Consiliu din data de 13 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care Curtea de Apel Braşov a respins cererea având ca obiect acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau a reducerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, aferentă cererii de recuzare a grefierului şi procurorului.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă

Prin decizia civilă din 27 octombrie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A., împotriva dispoziţiei, privind respingerea cererii de ajutor public judiciar sub forma scutirii sau reducerii taxei judiciare de timbru, aferentă cererii de recuzare a procurorului de şedinţă şi a dispus sancţionarea petentului cu amenda judiciară în cuantum de 500 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 28 octombrie 2021, petentul a înregistrat, prin poştă electronică, recurs împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 ianuarie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului nr. 10 care, prin rezoluţia din data de 12 ianuarie 2022 a pus în vedere recurentului să depună un exemplar al cererii de recurs, semnată; să precizeze calea de atac exercitată precum şi hotărârea judecătorească împotriva căreia a formulat această cale de atac, sub sancţiunea anulării cererii. Totodată, a stabilit termen la data de 2 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac formulate.

La acest termen de judecată, Înalta Curte, faţă de împrejurarea că recurentul nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor instanţei cu privire la trimiterea la dosarul cauzei a unui exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura părţii, precum şi a indicaţiilor de a preciza calea de atac formulată şi hotărârea judecătorească împotriva căreia a formulat cale de atac, a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei nulităţii căii de atac, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 2 martie 2022, intimata Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de recurs în raport de excepţia nulităţii pentru nesemnarea recursului, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că "Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…), precum şi semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 Cod procedură civile, având denumirea marginală "Rolul semnăturii" semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre consimţământul părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia.

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată, chiar şi în ipoteza depunerii cererilor prin mijloacele de comunicare la distanţă, potrivit art. 148 alin. (2) şi art. 149 alin. (4) C. proc. civ., ca în cazul de faţă.

Nulitatea fiind expresă, consecinţa este că sancţiunea va putea fi aplicată în condiţiile art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs depusă de recurent prin poşta electronică, la 28 octombrie 2021, nu poartă semnătura sa, iar prin rezoluţia instanţei 12 ianuarie 2022, s-a dispus citarea acestuia cu privire la obligaţia de a complini lipsa semnăturii sau de a depune la dosar cerere de recurs semnată, precum şi cu menţiunea de a preciza calea de atac formulată şi hotărârea judecătorească împotriva căreia a formulat cale de atac, sub sancţiunea anulării cererii, conform dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum rezultă din citativul emis pentru termenul din data de 02 martie 2022, aflat la dosar şi procesul-verbal de înmânare a citaţiei către petent, aflat la fila x.

Recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a comunica un exemplar al cererii de recurs care să-i poarte semnătura şi nici nu s-a prezentat personal sau prin reprezentant în faţa instanţei pentru a semna cererea de recurs, sau pentru a depune precizările solicitate.

În lipsa semnăturii părţii, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul sa nu fi fost afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului la acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat că nu au fost încălcate de către Statul Român prevederile art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi în speţa redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum este cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând lipsa semnăturii părţii, întrucât recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de judecată de a semna calea de atac formulată, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petentul A., împotriva deciziei din data de 27 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în dosarul nr. x/2021.1.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 02 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.