Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 440/2022 AI generated

Criminal fraud debt: Statutory prescription extinction overrides alleged waiver under abolished Civil Code 1864 provisions

Case Number Decizia nr. 440/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal for lack of merit, upholding the lower courts’ rulings that barred the claim due to the expiration of the statute of limitations. The dispute involved a civil action by a creditor (as a civil party in a related criminal case) to collect a debt arising from fraud, which the first-instance and appellate courts rejected on the ground that the right to sue was extinguished by prescription. The appellant argued that the debtor had waived the statute of limitations under the old Civil Code and that the debtor’s admissions in the criminal proceedings should preclude the defense, but the Supreme Court held that the appeal was procedurally and substantively flawed. Decisively, the Court ruled that under the new Code of Civil Procedure, an appeal is limited to grounds of illegality and cannot re-evaluate factual findings or evidence; furthermore, the specific provision regarding waiver of limitations (Arts. 1837–1839 of the 1864 Civil Code) was found inapplicable because it was implicitly abrogated by Decree No. 167/1958, rendering the appellant’s central legal argument moot. The Court also rejected attempts to introduce new arguments in final conclusions as outside the scope of the initial appeal filing, affirming that the statute of limitations had run before any interrupting events occurred.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 477 alin. (1) C. proc. civ, art. 1839 C. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Criminal fraud debt: Statutory prescription extinction overrides alleged waiver under abolished Civil Code 1864 provisions: - instanţa de apel a soluţionat cauza cu încălcarea normelor de drept material privitoare la prescripţia dreptului la acţiune şi renunţarea debitorului la prescripţia dreptului la acţiune al creditorului, instituţii de drept material prevăzute de art. 1837-1839 din vechiul C. civ.

Keywords

AI generated
fraud on creditors code of criminal procedure statute of limitations statutory limits civil judgment waiver of right

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 martie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la data de 07.12.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 336.324,94 RON, reprezentând contravaloare creanţă cesionată de către creditoarea S.C. C. S.R.L., reprezentând prejudiciu rezultat din infracţiunea de înşelăciune.

Pronunţând sentinţa civilă nr. 882 din 14.12.2017, Tribunalul Bacău, secţia a II - a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă, instanţă pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017* la data de 09.01.2018.

2. Sentinţa pronunţata de Tribunalul Bacău:

Prin sentinţa civilă nr. 229 din 26 martie 2019, Tribunalul Bacău, secţia civilă a admis excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârât.

A respins acţiunea privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pe pârâtul B., ca fiind prescris dreptul material la acţiune.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău:

Prin decizia nr. 44 din 23 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bacău a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 229 din 26 martie 2019 pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia civilă, ca nefondat.

A respins apelul incident declarat de pârâtul B., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bacău a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs, după prezentarea stării de fapt, reclamanta a formulat în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de apel a soluţionat cauza cu încălcarea normelor de drept material privitoare la prescripţia dreptului la acţiune şi renunţarea debitorului la prescripţia dreptului la acţiune al creditorului, instituţii de drept material prevăzute de art. 1837-1839 din vechiul C. civ.

- a mai susţinut că în mod neîntemeiat instanţa de apel a reţinut că renunţarea pârâtului la prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău s-a făcut sub forma unei mărturisiri complexe, în sensul că acesta a făcut o adăugire ulterioară care a anihilat efectele juridice ale faptului mărturisirii făcut în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău;

- consideră recurenta că o asemenea adăugire nu a existat niciodată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău;

- se arată că pârâtul nu a invocat niciodată, pe tot parcursul judecăţii procesului penal purtat în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei în procesul penal;

- dimpotrivă, se susţine că pârâtul a recunoscut expres pe tot parcursul judecăţii procesului penal, dreptul de creanţă al reclamantei prin expresia: "...dreptul de creanţă al cesionarului, care nu este contestat, . . . . . . . . . . . .".

În consecinţă, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 229/26.03.2019 a Tribunalului Bacău, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al acesteia şi admiterea acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Bacău, cu cheltuieli de judecată.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 25 mai 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 44 din 23 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017 şi a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 479 alin. (1) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ. şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Examinând motivele de recurs formulate de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că acestea sunt jalonate pe greşita aplicare în cauză a prevederilor art. 1837 - art. 1839 C. civ. 1864 în ceea ce priveşte renunţarea la prescripţie, recurenta ilustrând pe baza analizei probelor administrate în cauză, de ce în aprecierea sa, a operat în cauză o renunţare a intimatului pârât la beneficiul prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamantei recurente.

Or, sub acest aspect, Înalta Curte constată faptul că în speţa dedusă judecăţii, curtea de apel nu a aplicat în cauză prevederile invocate de către recurentă, deoarece a considerat - în mod argumentat, potrivit considerentelor deciziei recurate - că instituţia renunţării la prescripţie (care fusese reglementată de normele civile enunţate, art. 1837 - art. 1839 C. civ. 1864) a fost abrogată implicit prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Sub acest aspect, recurenta nu a formulat nici un fel de critici în cadrul prezentului recurs, ci dimpotrivă, grefându-se în continuare, pe prevederile legale a căror neincidenţă instanţa de apel a constatat-o în mod expres şi argumentat, a reiterat aprecierea sa în sensul că intimatul a renunţat la beneficiul prescripţiei extinctive, dezbătând sub acest aspect probele administrate, inclusiv cele din dosarul penal ataşat prezentei cauze civile.

Or, Înalta Curte constată faptul că în reglementarea noului C. proc. civ., aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunţarea acestui caracter, în mod expres, prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., din enumerarea limitativă şi expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 - 8 din respectivul text procesual. Aşadar, instanţa de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ţinută de situaţia de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanţa de fond sau după caz, de apel, dacă în recurs nu sunt administrate noi probe.

Or, aserţiunile recurentei reclamante referitoare la faptul că intimatul ar fi renunţat la beneficiul prescripţiei potrivit declaraţiei date de dumnealui la data de 12.05.2016 în faţa instanţei penale care a soluţionat dosarul penal nr. x/2016; potrivit faptului că pe parcursul procesului penal, intimatul nu ar fi invocat niciodată excepţia de prescripţie extinctivă a acţiunii civile, ci dimpotrivă, prin toate declaraţiile realizate de acesta în cadrul procesului penal, asistat fiind şi de avocat ales, a recunoscut prejudiciul cauzat şi a arătat că este de acord să îl repare, arătând că dreptul de creanţă este necontestat; sau prin faptul că nu s-a opus vreodată în cadrul procesului penal, cererii recurentei de constituire de parte civilă în dosarul penal, că nu a solicitat termen pentru pregătirea apărării faţă de această manifestare expresă de voinţă, pentru prezentarea astfel, a apărărilor, excepţiilor, probelor faţă de ea, toate acestea însoţite de dezbaterea de către recurentă a probelor administrate cauzei, implică aprecierea situaţiei de fapt, instanţa de recurs nefiind competentă însă, să (re)aprecieze situaţia de fapt, aşa cum am arătat.

Toate aspectele menţionate reprezintă elemente ale situaţiei de fapt care se apreciază potrivit probelor administrate. Or, instanţa de recurs exercită un control exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără posibilitatea de reevaluare a probelor administrate cauzei.

Pe cale de consecinţă, întrucât curtea de apel a stabilit neincidenţa în cauză a instituţiei renunţării la prescripţie reglementate de prevederile art. 1837 - art. 1839 C. civ. 1864, iar recurenta nu a contestat prin motivele sale de recurs, în nici un fel, această apreciere argumentată a instanţei de apel, Înalta Curte nu poate decât constata, date fiind limitele devoluţiunii prezente, potrivit prevederilor art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 479 alin. (1) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ., corectitudinea deciziei recurate, în raport de împrejurarea că dispoziţiile invocat a fi fost încălcate în cauză, nu au fost de fapt, aplicate în cauză, ele fiind considerate neincidente de către instanţa de apel, iar criticile din recurs vizează reaprecierea probelor pentru a se stabili o situaţie de fapt valorificabilă din perspectiva instituţiei juridice menţionate, constatate însă, neincidente.

Înalta Curte mai menţionează şi faptul că în cadrul criticilor din recurs, recurenta reclamantă realizează şi o confuzie vădită. Astfel, recurenta afirmă că greşit s-a reţinut de instanţa de apel că renunţarea pârâtului la prescripţia dreptului la acţiune al recurentei în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău s-ar fi făcut sub forma unei mărturisiri complexe, în sensul că acesta ar fi făcut o adăugire ulterioară care ar fi anihilat efectele juridice ale faptului mărturisirii realizat în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău.

Or, încadrând aceste critici în cadrul motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, nu s-a reţinut nici un moment acest lucru învederat de recurentă, raţionamentul logic al instanţei de apel sub acest aspect fiind unul cursiv, neviciat şi transpus în considerente sistematizate şi comprehensibile în decizia civilă recurată.

Astfel, aşa cum am învederat deja, instanţa de apel a constatat neincidenţa în cauză (ca urmare a abrogării prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă) a instituţiei renunţării la prescripţie reglementate de C. civ. 1864.

Ce a analizat curtea de apel sub aspectul unei mărturisiri complexe este reprezentat de declaraţiile date de intimatul B., în calitate de învinuit, la datele de 18.09.2009 şi 15.03.2010 în faţa organelor de cercetare penală ale IPJ Bacău. Astfel, instanţa de apel, deşi a apreciat aceste declaraţii enunţate ca reprezentând mărturisiri complexe (definind în acest context, din punct de vedere al regimului procesual al probelor, mărturisirea complexă), în continuare a precizat însă, în privinţa depoziţiilor verificate, că aspectele cronologic ulterioare invocate de intimat în cadrul lor (care atrăgeau astfel, caracterul calificat al mărturisirii şi care constau în faptul "că marfa a vândut-o lui D. care nu a mai plătit pentru aceasta") nu au fost de natură a înlătura mărturisirea - recunoaştere a datoriei. Pe cale de consecinţă, curtea de apel a calificat aceste declaraţii date de intimat în faţa organelor de cercetare penală ca fiind cauze de întrerupere a prescripţiei cursului anterior, cu efectul începerii curgerii unui nou termen de prescripţie potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, termen despre care s-a arătat că s-a împlinit la data de 15.03.2013.

În fine, se constată că întrucât instanţa de apel a constatat neincidenţa în cauză (ca urmare a abrogării) a instituţiei juridice a renunţării la prescripţie, aceasta a procedat în continuare, la valorificarea cererii de constituire în procesul penal a reclamantei ca parte civilă, din data de 12.05.2016, ca şi a declaraţiei date de intimat la aceeaşi dată, ca şi cauze întreruptive ale termenului de prescripţie, cauze pe care în evaluarea probelor administrate cauzei, le-a plasat însă, din punct de vedere temporal, după împlinirea termenului de prescripţie, cu consecinţa lipsirii astfel a lor de atributul juridic al întreruperii curgerii prescripţiei.

Împrejurarea că prin "Concluziile scrise" depuse la dosar la data de 24.02.2022, recurenta a înţeles să conteste şi statuările instanţei de apel asupra abrogării instituţiei juridice a renunţării la prescripţie, nu este de natură a învesti în mod legal prezenta instanţă de recurs, cu un astfel de motiv de recurs (motiv distinct de cele cuprinse în cadrul cererii de recurs din 12.03.2020), atât timp cât decizia recurată a fost comunicată recurentei la data de 14.12.2020, nefiind respectat termenul de 30 zile de formulare prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, sub acelaşi element se observă că partea procesuală nu mai poate sub imperiul noului C. proc. civ., să invoce noi motive de recurs, chiar şi dacă ar fi unele de ordine publică, întrucât potrivit prevederilor art. 489 alin. (3) din Cod, această posibilitate procesuală este rezervată în favoarea exclusiv a instanţei de judecată:

"(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică".

Înalta Curte constată de asemenea, că rolul concluziilor, notelor scrise ale părţilor procesuale depuse în recurs, este potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 394 C. proc. civ. conjugat cu art. 244 C. proc. civ., acela de a fixa concluziile părţilor asupra motivelor de recurs cuprinse în cererea de recurs, astfel cum ele au fost fixate în cadrul procesului, cu respectarea prevederilor legale, fără a putea adăuga elemente noi, precum procedează recurenta în cazul prezent.

În egală măsură, Înalta Curte apreciază că susţinerea finală a recurentei din motivele de recurs relativă menţinerii tuturor motivelor şi apărărilor făcute de aceasta în cursul judecăţii prezentului dosar, nu echivalează cu configurarea unui motiv de recurs distinct formulat împotriva deciziei civile recurate, astfel cum în mod eronat recurenta acreditează ideea în cadrul concluziilor sale scrise depuse la data de 24.02.2022.

Aprecierea se impune întrucât potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, între altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Or, precizarea finală respectivă nu ilustrează în nici un fel, vreo critică concretă împotriva deciziei civile recurate, nu indică nici un motiv de nelegalitate determinat, nici o încadrare în drept a vreunui astfel de motiv de nelegalitate, are un profund caracter de generalitate şi nu exprimă nici un fel de nemulţumire concretă a recurentei la adresa hotărârii civile recurate, astfel încât din această perspectivă ilustrată, precizarea este lovită de sancţiunea nulităţii reglementată de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ.:

"(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Din acest unghi de vedere, Înalta Curte apreciază că precizarea respectivă nu poate constitui eşafodajul juridic al criticilor recurentei referitoare la contestarea aprecierii concrete a instanţei de apel asupra abrogării instituţiei juridice a renunţării la prescripţie, critici cuprinse în cadrul concluziilor scrise depuse ulterior în dosarul de recurs, astfel cum eronat invocă recurenta.

Aşadar, grefat pe cele anterior ilustrate, neconstatând nici existenţa vreunui motiv de recurs de ordine publică, care să fie pus în discuţie din oficiu de către instanţa de recurs, potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în cauză, nu sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. 5, 8 C. proc. civ. invocate de recurentă, recursul formulat fiind aşadar, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 44 din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 martie 2022.