Civil delict from abusive use of judicial proceedings and security seizures as interference with property rights

Şedinţa publică din data de 1 martie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 11 aprilie 2018, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 150.000 euro (echivalentul al 699.300 RON) cu titlu de despăgubiri, sumă ce ar urma să fie actualizată la data plăţii efective a debitului. S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 şi următoarele C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi:

Prin sentinţa nr. 568 din 10 aprilie 2019, Tribunalul Iaşi a constatat că nu s-a impus suspendarea judecăţii până la soluţionarea dosarelor x/2018 şi y/2018, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B.. A obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în suma de 1000 RON.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi:

Prin decizia nr. 1 din 8 ianuarie 2020, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul formulat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A..

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut în esenţă, următoarele.

- prin prisma situaţiei de fapt expuse în cererea de recurs şi a prevederilor art. 14 şi art. 1349 C. civ., respectiv art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului rezultă că este eronată aprecierea instanţei de apel în sensul că a fost alegerea reclamantului să vândă bunurile în condiţiile existenţei sechestrului asigurător;

- cele mai multe dintre demersurile judiciare ale pârâtului au reprezentat o proiecţie a relei-credinţe a acestuia concretizate într-un abuz de exercitare a dreptului de acces la justiţie;

- a fost dovedit caracterul ilicit al conduitei pârâtului, respectiv exercitarea demersurilor judiciare în scop abuziv şi şicanator;

- sunt îndeplinite şi condiţiile privind prejudiciul, vinovăţia şi legătura de cauzalitate;

- imixtiunea pârâtului în dreptul de proprietate al reclamantului nu era permisă şi nu poate fi certificată în prezent printr-o hotărâre judecătorească;

- interpretarea normelor de drept material a fost deficitară.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză, pârâtul B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din data de 9 noiembrie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1 din 8 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Secţi civilă şi s-a stabilit termen de judecată la 1 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos:

Prioritar, Înalta Curte reţine că reclamanta A. S.A. a învestit instanţa cu o acţiune prin care a susţinut că datorită demersurilor judiciare şicanatorii ale pârâtului B., a fost prejudiciată cu suma de 150.000 euro, reprezentând diferenţa dintre preţul propus iniţial de cumpărător pentru bunurile imobile, de 2.800.000 € şi suma de 2.650.000 € cu care s-a încheiat vânzarea.

Reclamanta a susţinut că pârâtul ar fi săvârşit o faptă civilă delictuală prin exercitarea în mod abuziv, a dreptului de petiţionare, intenţionând în realitate, să împiedice realizarea vânzării bunurilor din patrimoniul reclamantei.

Fapta ilicită pretinsă de reclamantă recurentă constă aşadar, în apelarea pârâtului la mijloace juridice puse la îndemână de lege (sechestru asigurator) pentru a-şi proteja creanţa pe care o deţinea faţă de reclamantă.

Înalta Curte notează că prin marea majoritate a criticilor din cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă A. S.A. critică în realitate, situaţia de fapt şi nu combate prin motive de nelegalitate soluţia adoptată de curtea de apel.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

Astfel, criticile recurentei (cu ansamblul argumentelor dezvoltatoare ale lor) relative faptului că: instanţa de apel nu a înţeles de fapt, situaţia reală, întrucât bunurile au fost vândute când erau libere de sarcini şi nu când erau sub sechestru; că nemenţionarea secundului sechestru în cartea funciară nu este imputabilă recurentei; că scopul real urmărit de către intimat, acela de blocare a vânzării imobilelor de către recurentă (şi deci, nu de protejare a unui drept), ar fi ilustrat de numărul mare de cauze promovate de către intimat, de cursul concret (inclusiv ulterior) al acestor proceduri judiciare, de modul în care a acţionat intimatul ce a ales mijloace de apărare disproportionate, dând astfel dovadă de rea - credinţă în exercitarea dreptului său, rea - credinţă care ar rezulta inclusiv din abandonarea de către intimat, imediat după vânzarea bunurilor, a scopului invocat a fi fost în realitate urmărit; că vinovăţia (nota Curţii - atitudine subiectivă a persoanei) intimatului este dovedită astfel, în cauză; că prejudiciul şi legătura de cauzalitate au fost dovedite în cauză prin ansamblul probelor administrate; sunt critici care repun în discuţie situaţia de fapt a cauzei.

Or, Înalta Curte constată că potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul instanţei de recurs este unul exclusiv de legalitate, în lipsa administrării de probe noi în această cale de atac, astfel cum este cazul în prezena pricină dedusă judecăţii, instanţa de recurs grefându-se astfel pe situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţele devolutive ale fondului.

Din această perspectivă expusă, Înalta Curte constată că atât timp cât prin prisma situaţiei de fapt a cauzei, stabilite în mod definitiv astfel cum s-a expus, curtea de apel a reţinut că scopul intimatului prin promovarea acţiunilor sale judiciare nu a fost acela de blocare a tranzacţionării vânzării de către recurentă a imobilelor societăţii şi atât timp cât instanţa de apel a reţinut în cadrul aceleiaşi situaţii de fapt, pe baza probatoriului administrat, că nu se poate stabili cu certitudine existenţa unui prejudiciu, evaluând în cadrul deciziei recurate, inclusiv istoricul ofertertelor de preţ realizate de cumpărător, precum şi preţul obţinut efectiv, atunci nu se poate aprecia asupra unei incorete aplicări în cauză, de către curtea de apel, a prevederilor art. 14 C. civ., art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ. sau ale art. 1558 C. civ. - toate privite din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - astfel cum eronat invocă recurenta

Din perspectiva aceluiaşi motiv de recurs prevăzut de norma procesuală enunţată, Înalta Curte reţine că criticile din cererea de recurs conform cărora procedând în modul invocat de recurentă, intimatul ar fi realizat o imixtiune în dreptul de proprietate al acesteia, imixtiune care nu este permisă însă de prevederile art. 1 din Primul Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor sale Fundamentale şi care nu poate fi certificată în prezent printr-o hotărâre judecătorească, au fost invocate direct în recurs, nu şi în cererea de apel, adică omisso medio, cu încălcarea astfel a art. 488 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât ele nu pot fi primite de prezenta instanţă de recurs, dat fiind impedimenult procedural enunţat.

Oricum, Înalta Curte constată că atât timp cât în cauză, s-a statuat în cadrul situaţiei de fapt stabilite definitiv că intimatul nu şi-a exercitat în mod abuziv dreptul de a sesiza instanţele de judecată şi că nu a urmărit prin demersurile judiciare promovate, blocarea vânzării imobilelor de către recurentă, atunci nu se poate aprecia asupra vreunei atare imixtiuni a intimatului în dreptul de proprietate al recurentei consacrat inclusive de norma convenţională enunţată.

Pentru toate considerentele arătate, criticile au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1 din 8 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 martie 2022.