Ordinary civil vindication of public domain property against competing state inventory: non-mandatory administrative jurisdiction and admissibility of Article 563 Civil Code claim

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la 18 mai 2018, pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia civilă, reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Petrăchioaia, prin primar şi Consiliul Local Petrăchioaia, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura şi S.C. A. S.R.L, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul "Baltă", în suprafaţă de 100.000 mp, situat în judeţul Ilfov.

Prin sentinţa nr. 6292 din 09 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia civilă s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, instanţa reţinând că valoarea obiectului litigiului depăşeşte 200.000 RON.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 3617 din 17 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată. A fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe au formulate apel reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială comuna Petrăchioaia, prin primar şi Consiliul Local Petrăchioaia, pentru motive de nelegalitate şi neteminicie.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 979 A din 01 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială comuna Petrăchioaia, prin primar şi Consiliul Local Petrăchioaia împotriva sentinţei nr. 3617 din 17.12.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov.

Sentinţa apelată a fost anulată, în parte, dispunându-se respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Ilfov. A fost păstrată dispoziţia privind respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 979 A din 01 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L, solicitându-se admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi, după rejudecare, a solicitat să se menţină soluţia pronunţată de Tribunalul Ilfov, ca temeinică şi legală.

În susţinerea cererii de recurs a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, fiind dată cu interpretarea greşită a legii.

În dezvoltarea criticilor se arată că instanţa de apel a înlăturat eronat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, atât timp cât reclamanţii aveau de urmat o altă cale procedurală.

Susţine că la data promovării acţiunii în revendicare erau aplicabile dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia care prevedeau că litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, judeţelor, comunelor, oraşelor sau al municipiilor sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Aceste dispoziţii au fost ignorate de curtea de apel, cu atât mai mult cu cât în hotărârea recurată instanţa de apel nu neagă faptul că litigiul pune în discuţie o delimitarea a proprietăţii publice între cele două subiecte de drept - comuna Petrăchioaia şi Statul Român.

Se pretinde aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel şi din perspectiva considerentului prin care s-a reţinut că, în cauză, există două acte administrative cu caracter normativ - două hotărâri de guvern - care se exclud, prin includerea deopotrivă a aceluiaşi bun în patrimoniul a două subiecte de drept diferite, arătând că cele două acte juridice nu au caracter normativ, ci reprezintă acte administrative cu caracter individual, de inventar. Mai mult, nici legitimarea unui interes în legătură cu formularea acţiunii în revendicare motivat de faptul că niciuna dintre părţi nu a înţeles să lămurească situaţia prin formularea unei acţiuni întemeiată pe Legea nr. 554/2004 nu poate fi primit în condiţiile în care - la data promovării acţiunii - art. 23 din Legea nr. 213/1998 obliga părţile să tranşeze diferendul pe calea contenciosului administrativ.

Se susţine că, raportul juridic dedus judecaţii vizează un litigiu privind delimitarea domeniului public al statului, astfel că temeinicia pretenţiilor părţilor reclamante depinde, în concret, de soluţionarea cauzei de instanţa de contencios administrativ, în procedura prevăzută de art. 23 din Legea nr. 213/1998.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 213/1998 nu contravine dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cum eronat a reţinut instanţa de apel, în condiţiile în care sunt puse în discuţie raporturile juridice între două entităţi publice, iar nu drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 31 decembrie 2020, intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a depus întâmpinare solicitând admiterea recursului pârâtei.

La 06 ianuarie 2021, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Petrăchioaia, prin primar a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat, iar la 19 ianuarie 2021, intimatul-reclamant Consiliul Local al comunei Petrăchioaia a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei instanţei de apel.

Prin notele scrise din 20 ianuarie 2021, intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare de intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Petrăchioaia şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 23 septembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 979A din 1 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată a recursului la 18 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate evocate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte va constată că recursul declarat este nefondat, având în vedere considerentele care succed:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că deşi cererea de recurs a fost fundamentată pe cazul de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material), îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), pentru că dezvoltarea motivelor de recurs vizează modul de soluţionare a unei excepţii procesuale de fond, criticile recurentei vizând, în esenţă, admisibilitatea demersului procedural exercitat în cauză, respectiv a acţiunii în revendicare promovată de reclamanţi pe calea dreptului comun.

Examinând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte va reţine că raţionamentul şi concluziile instanţei de apel privind modul de soluţionarea a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare de drept comun sunt judicioase, decizia atacată fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept în materie.

În speţă, din perspectiva modalităţii învestirii primei instanţe de către reclamanţii UAT Petrăchioaia şi Consiliul Local Petrăchioaia, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamanţilor, care se subscrie unei acţiuni în revendicare de drept comun, privind obligarea pârâţilor Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi S.C. A. S.R.L. să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren cu destinaţia "Baltă", în suprafaţă de 100.000 mp, situat în judeţul Ilfov.

Reclamanţii, în cadrul demersului judiciar promovat pentru pentru apărarea dreptului de proprietate publică pe care în pretind asupra imobilului revendicat, au evocat drept titlu H.G. nr. 930/2002, Anexa nr. 34, pct. 22, ce cuprinde inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Petrăchioaia, însuşit de Consiliul Local Petrăchioaia, prin Hotărârea nr. 9/25.08.1999, modificată prin Hotărârea nr. 14/2001, susţinând că dreptul lor de proprietate publică este înscris în cartea funciara ca Balta Valea Mostistea HB, înscris în Cartea Funciara nr. x, cu nr. cadastral x) şi au pretins că pârâţii ocupă fără titlu legal imobilul litigios.

La rândul său, pârâţii au susţinut că bunul în discuţie este proprietatea publică a Statului, fiind un drept derivat din prevederile Legii nr. 107/1996 şi a Legii nr. 213/1998, bunul fiind inventariat, prin H.G. nr. 1045/2006, ca domeniu public al Statului, iar Agenţia Naţională pentru Pescuit are un drept de administrare asupra acestuia, în temeiul O.U.G. nr. 23/2008, aprobată prin Legea nr. 317/2009.

Aşadar, faţă de limitele învestirii primei instanţe, configurate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, rezultă că Tribunalul a fost învestit cu o acţiune în revendicare de dreptul comun, guvernată de dispoziţiile art. 563 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept…"

Aşadar, demersul procesual de faţă se circumscrie unui mijloc de apărare a prerogativelor dreptului de proprietate, care poate fi exercitat fără vreo cerinţă suplimentară referitoare la anularea, prealabilă, a titlului de proprietate invocat de partea adversă.

Împrejurarea că părţile litigante se prevalează, deopotrivă, de două acte administrative, respectiv două hotărâri de guvern, care includ în patrimoniul a două subiecte de drept privat acelaşi bun, însă niciuna dintre aceste subiecte de drept nu a înţeles să conteste legalitatea uneia sau a alteia dintre cele două hotărâri de guvern, acest lucru nu constituie un obstacol în examinarea pe fond a acţiunii în revendicare, formulată pe calea dreptului comun, care are ca premisă tocmai existenţa unor titluri valabile pe care părţile şi le opun reciproc în legătură cu bunului revendicat, ce tocmai reclamă, în operaţiunea de comparare a titlurilor exhibate, analiza provenienţei titlurilor opuse. Or, acest lucru presupune clarificarea regimului juridic al bunului revendicat din perspectiva determinării şi delimitării concrete a apartenenţei acestuia la domeniul public al statului sau al unităţii administrativ teritoriale, examinare care nu poate fi realizată decât cu ocazia cercetării în fond a litigiului.

Aşadar, tranşarea acestui aspect se impune pentru stabilirea titularului dreptului de proprietate publică, iar aceste operaţiuni ce se impun a fi realizate nu pot circumscrie într-un fine de neprimire a demersului procesual de faţă, în raport de calea procedurală specială prevăzută de art. 23 din Legea nr. 213/1998 a cărei finalitate este aceea de a putea contesta, în faţa instanţelor de contencios administrativ, legalitatea actelor administrative emise de autorităţile publice în procedura de delimitare, inventariere şi însuşire a bunurilor din domeniul public.

Or, în absenţa unei interdicţii legale şi în prezenţa unei opţiuni ferme în promovarea acţiunii în revendicare de drept comun, ca mijloc de apărare şi redobândire a proprietăţii, Înalta Curte reţine că lipsa exercitării căii procedurale reglementate de art. 23 din Legea nr. 213/1998 nu poate constitui un obstacol în promovarea demersului judiciar de faţă. Acţiunea promovată de reclamanţi este de natură a le asigura exercitarea dreptului fundamental de acces la justiţie, ce este recunoscut oricărei persoane, prin art. 21 din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atât timp cât, prin intermediul acesteia, se aduce în faţa unei instanţe judecătoreşti, cu plenitudine de competenţă, cererea reclamanţilor, fundamentată pe dispoziţiile art. 563 C. civ., privind apărarea dreptului de proprietate.

În concluzie, acţiunea dedusă judecăţii reclamă tocmai atributul instanţelor de verificare concretă, în cadrul operaţiunii de comparare a titlurilor, a apartenenţei la domeniul public al statului sau la domeniul public al comunei al imobilului revendicat, cerere care se impune a fi analizată cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procedurale specifice procesului civil, precum şi a celor înscrise în art. 6 combinat cu art. 13 din Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la un recurs efectiv.

Pentru considerentele expuse, constatându-se că instanţa de apel a efectuat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie, Înalta Curte va constata că motivul de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este incident, drept pentru care, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează ca recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 979A din 1 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2022.