Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 398/2022 AI generated

Appeal against peremption ruling annulled as insufficiently stamped

Case Number Decizia nr. 398/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal as insufficiently stamped, thereby upholding the lower court's decision that had declared the original appeal (against a divorce judgment) as perempted (lapsed) due to the parties' failure to appear; the appeal against the peremption decision was dismissed on procedural grounds. The case involved a procedural dispute in a divorce matter, where the appellant challenged a court of appeal's ruling that the initial appeal was perempted after the proceedings were suspended for the parties' non-appearance. The decisive legal basis was the appellant's failure to pay the full stamp duty (having paid only 30 RON of the required 100 RON), despite being notified of the 70 RON balance, in violation of Articles 24 and 33 of Government Emergency Ordinance No. 80/2013 and Article 486(2) of the Civil Procedure Code, which mandates the stamp duty as a condition for a valid appeal and prescribes nullity for non-compliance.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 24 alin. (2) C. proc. civ; Appeal against peremption ruling annulled as insufficiently stamped: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar recurs, nefiind depuse puncte de vedere.

Keywords

AI generated
annulment proceedings unpaid stamp duty matter in dispute procedural nullity civil judgment grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

La 9 ianuarie 2020, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2018, cererea de recurs formulată de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1521/20.11.2019, pronunţate de Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect divorţ.

La termenul de judecată din 15 octombrie 2020, Curtea de Apel a dispus suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 aprilie 2021 a fost anulată cererea de repunere pe rol formulată de recurent şi menţinută măsura suspendării dispusă prin încheierea de şedinţă anterior menţionată.

Prin decizia civilă nr. 642 din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a constatat perimat recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1521/20.11.2019 pronunţate de Tribunalul Timiş.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei de perimare a declarat recurs recurentul A..

3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar recurs, nefiind depuse puncte de vedere.

Prin rezoluţia din 18 ianuarie 2022 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 24 februarie 2022.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata nu a formulat întâmpinare deşi cererea de recurs i s-a comunicat în mod legal.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia insuficientei timbrări, semnalată şi prin raportul de admisibilitate în principiu a recursului, excepţie a cărei analiză este prioritară conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., iar alin. (2) stipulează că, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.

De asemenea, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În acelaşi timp, prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. dispun că, la cererea de recurs, se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 din cod, cu nulitatea.

În speţă, Înalta Curte constată că prin adresa emisă la 16 iulie 2021 şi comunicată la 27 iulie 2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, i s-a adus la cunoştinţă recurentului obligaţia de a achita diferenţa de taxă judiciară de timbru în cuantum de 70 RON. Se reţine că taxa judiciară datorată pentru soluţionarea recursului contra deciziei de perimare este de 100 RON, stabilită în temeiul art. 24 alin. (2) C. proc. civ., din care recurentul a plătit odată cu formularea recursului, suma de 30 RON .

Partea nu s-a conformat dispoziţiei instanţei, neachitând diferenţa de taxă judiciară de timbru pusă în sarcina sa şi nici nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, respectiv de reexaminare a cuantumului sumei puse în vedere.

Totodată, aspectul nedepunerii taxei a fost verificat şi la finalizarea şedinţei de judecată, moment la care s-a constatat că nu a fost transmisă la dosarul cauzei dovada achitării sumei de 70 RON, aşa cum reiese din referatul întocmit de grefierul de şedinţă în urma verificărilor la registratura şi arhiva secţiei I civile a instanţei supreme.

Întrucât până la prezentul termen, recurentul nu a depus dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru, în speţă devin incidente dispoziţiile legale anterior menţionate privind sancţiunea anulării cererii pentru nerespectarea obligaţiei legale de a timbra, astfel cum a fost stabilită în sarcina sa de către instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 642 din 17 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2022.