Revindication of property after forced auction: inadmissibility of absolute nullity as procedural exception and scope of cassation review

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la 17 octombrie 2018, pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "E.", constatarea dreptului de proprietate şi posesie asupra imobilului apartament din Iaşi, şi restituirea în natură, respectiv lăsarea în deplină proprietate şi posesie a acestuia, deţinut nelegitim de către pârâţii C. şi D..

2. Hotărârea pronunţată în declinarea de competenţă

Judecătoria Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 5937 din 22 mai 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Iaşi.

Prin cererea modificatoare depusă la 7 octombrie 2019, reclamanţii solicitat chemarea în judecată şi a pârâţilor F. şi G., însă aceasta nu a fost primită faţă de dispoziţiile art. 204 alin. (3) C. proc. civ. în contextul în care pârâţii nu şi-au exprimat acordul expres în acest sens.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 1909 din 13 decembrie 2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins, ca nefondată, acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Dezbaterile asupra apelului au avut loc la termenul de judecată din 30 iunie 2020, când instanţa a reţinut pricina în pronunţare şi a dispus amânarea acesteia la 14 iulie 2020. Între aceste două termene, respectiv la 13 iulie 2020, apelanţii reclamanţi au formulat cerere de repunere pe rol a pricinii.

Prin decizia civilă nr. 139 din 14 iulie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a respins cererea de repunere pe rol, precum şi apelul.

5. Recursul exercitat în cauză

Hotărârea din apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamanţii A. şi B..

În cuprinsul memoriului de recurs depus la 31 august 2020, recurenţii au supus dezbaterii o serie de critici fundamentate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 şi 8 C. proc. civ.

Primul motiv relevă aspectul că hotărârea a fost pronunţată ca urmare a încălcării unor reguli de procedură. Instanţa de apel a respins calea de atac fără a cerceta şi a se pronunţa pe toate motivele de apel şi nu a analizat excepţiile de nulitate absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 9 mai 2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004, ipoteză ce reclamă incidenţa pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A doua critică ilustrează nemulţumiri la adresa hotărârii primei instanţe (paginile 3-5 din cererea de recurs a recurenţilor), recurenţii punctând că între momentul închiderii dezbaterilor şi cel al pronunţării sentinţei tribunalului, au fost formulate concluzii scrise de către pârâţii C. şi D., precum şi o cerere de repunere pe rol. Aceste acte de procedură nu le-au fost comunicate şi au fost edificatoare pentru pronunţarea sentinţei nr. 1909 din 13 decembrie 2019, dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 208 alin. (2), (22)4 şi 394 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenţii au mai susţinut că tribunalul nu a examinat, cu prilejul redactării hotărârii, excepţiile de nulitate absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 9 mai 2003, a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004 şi rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi din 24.11.2011, în dosarul penal nr. x/2009, validată de sentinţa nr. 1179/20.04.2012 a Judecătoriei Iaşi, secţia penală, în acest ultim caz afirmându-se că respectiva hotărâre a constatat false contractul de credit nr. x din 21 martie 1995 şi de garanţie imobiliară din 17 aprilie 1995.

Nulitatea actelor învederate a fost invocată pe calea excepţiei, întrucât recurenţii nu ar fi putut satisface obligaţia de timbrare în cazul susţinerii lor în cadrul unor capete de cerere principale.

A treia critică pune în discuţie o problemă de comunicare a înscrisurilor prin care au fost invocate cele două excepţii de nulitate în faţa instanţei de apel, reclamându-se că pârâţii nu au primit respectivele înscrisuri. De asemenea, prin încheierea din 30.06.2020, Curtea a constatat greşit că memoriul depus la dosar de apelanţii reclamanţi reprezenta o notă de concluzii ce reiterau motivele de apel, în vreme ce actul cuprindea invocarea celor două excepţii, de nulitate absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 9 mai 2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004.

Pornind de la conţinutul dispoziţiilor art. 246, 247 C. proc. civ. şi 1247 alin. (1) din C. civ., ce reglementează regimul de invocare a nulităţii absolute, în opinia recurenţilor, instanţa de apel a făcut o apreciere greşită asupra modalităţii în care poate fi cerută nulitatea unui act juridic, exclusiv în cadrul unei cereri principale. Nu a dat o dezlegare excepţiilor şi s-a limitat să evoce considerente legate de valabilitatea procesului-verbal de licitaţie din 2003 şi analiza cererii de repunere pe rol.

A mai reţinut, în mod eronat, prin decizia atacată, că aspectele de nulitate ale celor două acte reprezintă pretenţii noi, nesusceptibile de examinare în apel faţă de obiectul învestirii primei instanţe - o acţiune în revendicare.

În procesul de comparare de tituri, instanţa de apel s-a raportat în mod nelegal la procesul-verbal de licitaţie nr. x/05.05.2003, înscris fără valoare juridică şi care nici nu probează transmiterea proprietăţii imobilului în favoarea dobânditorilor. Titlul de proprietate al recurenţilor nr. 9389/24.09.1981 se bucură de valabilitate, nefiind desfiinţat de o instanţă de judecată.

Nepronunţarea asupra celor două excepţii a generat o încălcare a principiului disponibilităţii, a dreptului de proprietate al reclamanţilor - conform art. 44 din Constituţia României - şi la un proces echitabil - art. 6 din CEDO.

În finalul recursului, recurenţii au imputat instanţei de apel lipsa întocmirii unei încheieri care să ateste încunoştiinţarea părţii adverse în legătură cu formularea excepţiilor de nulitate absolută. Mai mult, acestea nu au fost puse în discuţia părţilor şi nu au fost examinate în considerentele deciziei atacate.

Pentru toate motivele descrise, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei din apel şi, implicit, a sentinţei primei instanţe şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului stadiu procesual.

La 9 iulie 2021 s-au depus la dosar completări la motivele de recurs, la dosarul ICCJ, vol. II, comunicate intimaţilor.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 9 decembrie 2021, recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată la 24 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Apărările în recurs

Intimaţii nu au formulat întâmpinări, deşi li s-a comunicat cererea de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor expuse, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenţii A. şi B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar promovat în cauză vizează o acţiune în revendicare a imobilului apartament nr. x, situat în Iaşi, reclamanţii invocând calitatea lor de proprietari conform titlului de proprietate nr. x din 24.09.1981, eliberat de Comitetul Executiv al Consiliului popular al judeţului Iaşi - Administraţia Financiară.

În acest context este de menţionat că imobilul a fost supus procedurii de executare silită, în cadrul căreia a fost dobândit în procedura de licitaţie publică de către adjudecatarul H. prin procesul-verbal de licitaţie nr. x/05.05.2003, întocmit de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, iar ulterior a fost transmis pârâţilor din litigiul pendinte prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.12.2004.

Cererea de revendicare a implicat analiza comparativă a titlurilor înfăţişate, ocazie cu care instanţele anterioare au statuat că reclamanţii au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului ca efect al vânzării la licitaţie publică, iar procesul-verbal nr. x/05.05.2003 nu a fost anulat în procedurile jurisdicţionale având ca obiect contestarea legalităţii acestuia.

Deşi memoriul de recurs relevă ample susţineri la adresa hotărârii de apel, prin care s-a păstrat soluţia primei instanţe, Înalta Curte va examina doar criticile ce au corespondent în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în concret aspectele vizând nepronunţarea instanţei asupra excepţiilor de nulitate absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 9 mai 2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004, încadrabile în punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi cele prin care se contestă soluţia dată revendicării, subsumabile punctului 8 al aceluiaşi articol, deoarece se grefează pe aplicarea greşită a prevederilor art. 563 alin. (1) C. civ..

Parte din motive ce urmăresc realizarea unei cenzuri asupra situaţiei de fapt şi a probelor în cauză nu vor fi cercetate, deoarece această problematică nu intră în apanajul instanţei de recurs, îndrituită a exercita doar un control de legalitate a hotărârii recurate în limita dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

De asemenea, o parte din susţineri nu sunt susceptibile de a fi încadrate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care nu reflectă soluţia şi argumentele pronunţate de instanţa de apel, ci reprezintă critici la adresa hotărârii de primă instanţă - cele referitoare la necomunicarea înscrisurilor şi a cererii de repunere pe rol depuse între momentul închiderii dezbaterilor şi cel al pronunţării sentinţei, lipsa de analiză a excepţiilor de nulitate absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 9 mai 2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004. Dispoziţiile art. 483 alin. (1) ale C. proc. civ. circumstanţiază obiectul recursului la hotărârile date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile prevăzute de lege, astfel că pe calea recursului poate fi criticată numai hotărârea din apel, nu şi ceea ce a devoluat prima instanţă, cum se argumentează în cererea de recurs.

Înalta Curte constată că este nefondată critica pe aspectul lipsei dezlegării celor două excepţii de nulitate, ridicate în faza procesuală a apelului şi, prin urmare, nu poate conduce la schimbarea soluţiei adoptate prin decizia contestată.

Este adevărat că recurenţii reclamanţi au invocat nulitatea absolută a procesului-verbal de licitaţie nr. x din 9 mai 2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004 încă de la prima instanţă, însă doar în circumstanţierea condiţiilor ce s-au pretins a fi întrunite pentru revendicarea imobilului apartament, singurul capăt de cerere din speţă, aceste limite ale învestirii fiind trasate de către aceştia şi rezultând din conţinutul încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din 9 septembrie 2019, în faţa tribunalului. Astfel, în acord cu statuarea primei instanţe de control, cele două nulităţi semnalate direct în apel au semnificaţia unor pretenţii noi şi nu pot fi antamate în acest cadru procesual, deoarece se opun dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Dintr-o altă perspectivă, Curtea a constatat în mod corect că nulitatea absolută a celor două acte juridice nu poate fi tratată ca o excepţie de procedură, de ordine publică, în spiritul dispoziţiilor art. 247 C. proc. civ. şi art. 1247 alin. (1) C. civ., cum sugerează recurenţii prin aspectele critice. În raport de poziţia procesuală a acestora, de reclamanţi, care au învestit instanţa de fond doar cu soluţionarea cererii de revendicare a imobilului, instanţa apreciază că nulitatea absolută, ce implică cercetarea unor condiţii de valabilitate ale respectivelor acte, putea fi dedusă judecăţii exclusiv în cadrul unui alt petit principal, distinct de revendicarea de faţă. Chiar partea recunoaşte, în debutul memoriului de recurs, că nu a solicitat şi constatarea nulităţii actelor printr-un capăt de cerere separat din raţiuni ce ţin de obligaţia achitării taxei judiciare de timbru. Mai mult decât atât, procesul-verbal de licitaţie nu a fost desfiinţat în procedurile judiciare iniţiate de reclamanţi în scopul verificării legalităţii acestuia, şi, de asemenea, nici contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.12.2004, prin care s-a transmis ulterior dreptul de proprietate asupra locuinţei.

În concluzie, în mod justificat Curtea de Apel nu a procedat la analiza excepţiilor şi, astfel, nu sunt întrunite cerinţele pentru existenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul încălcării dreptului la apărare al recurenţilor.

Aserţiunea referitoare la nesoluţionarea motivelor de apel nu poate constitui obiect de cenzură câtă vreme nu au fost specificate în concret care critici de apel nu au primit răspuns.

Pretinsele nereguli legate de modul de comunicare a înscrisurilor ce cuprind cele două excepţii şi calificarea lor de către instanţa de apel, drept "notă de concluzii scrise’’ nu implică verificarea unor chestiuni de legalitate a hotărârii, ci sunt nemulţumiri ale recurenţilor privitor la modul de rezolvare a excepţiilor de nulitate.

Nici critica relativă la aprecierea greşită a cerinţelor pentru exercitarea cu succes a acţiunii în revendicare nu poate fi primită în raport de titlurile înfăţişate pentru bunul în litigiu. Instanţele anterioare au dat eficienţă juridică, în compararea titlurilor, procesului-verbal de licitaţie nr. x/09.05.2003, act ce constituie titlu de proprietate al adjudecatarului H. prin adjudecarea imobilului în procedura de licitaţie publică organizată în cadrul executării silite. Reţine prezenta instanţă că procesul-verbal menţionat are efectul unui transfer al dreptului de proprietate de la reclamanţii A. şi B. către adjudecatarul H. şi reprezintă dovada proprietăţii pentru acesta din urmă, astfel că susţinerile pe acest aspect (că nu ar proba transmiterea proprietăţii imobilului către dobânditori) se vădesc a fi nefondate. Totodată, actul a făcut obiectul unor cercetări pe cale jurisdicţională, din punct de vedere al legalităţii în cadrul sentinţei comerciale nr. 84 din 14 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dosarul nr. x/2003 şi sentinţei civile nr. 103 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2013, nefiind pronunţată o soluţie de anulare a acestuia.

Prin urmare, în cauză a operat o aplicare judicioasă a dispoziţiilor art. 563 alin. (1) C. civ., instanţele constatând că reclamanţii nu au îndeplinit condiţiile impuse de normă în sensul de a produce dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat pe calea revendicării, cât timp dreptul lor, consfinţit iniţial prin titlul de proprietate nr. x/24.09.1981, a fost pierdut prin vânzarea bunului la licitaţie publică. Astfel, motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce conturează critica în discuţie este găsit ca neîntemeiat.

Motivele de recurs depuse în completarea cererii iniţiale, la 9 iulie 2021, denumite "supliment la completarea motivelor de recurs’’, reprezentând motive noi şi nu o explicitare a celor iniţiale, nu mai pot fi cenzurate de prezenta instanţă de control judiciar, deoarece se plasează în afara termenului de motivare a recursului, instituit de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit textului legal, termenul de 30 de zile este de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar recurenţii au primit decizia la 12 august 2020, conform dovezilor de comunicare de la dosarul instanţei de apel. În raport de această dată, completarea motivelor de recurs s-a făcut cu mult peste termenul de declarare, ceea ce înseamnă că nu pot fi avute în vedere la verificarea legalităţii deciziei atacate.

Pentru toate considerentele înfăţişate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamanţilor în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Recurenţii au calitatea de parte căzută în pretenţii prin respingerea recursului şi nu pot obţine de la partea adversă plata sumelor cu acest titlu în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 319 din 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2022.