Inadmissibility of appeal against perished annulment decision following irrevocable final judgment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's 2021 decision that declared the subsequent annulment motion perished, confirming the final and irrevocable status of the 1997 appeal court decision that rejected the claimant's initial claim for compensation for unused vacation leave. The dispute centered on whether a decision resulting from the perishment of an annulment challenge (contestație în anulare) against a final appeal court judgment is subject to further appeal. Relying on Articles 299, 320(3), and 377(2)(4) of the Civil Procedure Code, the Court established that the original 1997 judgment was irrevocable as it was rendered in the appeal stage; consequently, any procedural decisions derived from it, including the declaration of perishment of the annulment motion, share the same irrevocable legal status and are not susceptible to appeal, as the exercise of remedies is strictly limited to those expressly provided by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against perished annulment decision following irrevocable final judgment: The dispute centered on whether a decision resulting from the perishment of an annulment challenge (contestație în anulare) against a final appeal court judgment is subject to further appeal. Relying on Articles 299, 320(3), and 377(2)(4) of the Civil Procedure Code, the Court established that the original 1997 judgment was irrevocable as it was rendered in the appeal stage; consequently, any procedural decisions derived from it, including the declaration of perishment of the annulment motion, share the same irrevocable legal status and are not susceptible to appeal, as the exercise of remedies is strictly limited to those expressly provided by law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the operative order to dismiss the appeal as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea civilă înregistrată la 12 septembrie 1994, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru industrializarea şi marketingul produselor horticole RA, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata compensaţiei în bani pentru concediul de odihnă neefectuat pentru o perioadă de 3 ani.
2. Soluţiile pronunţate de instanţe în fond şi în căile extraordinare de atac
Prin sentinţa civilă nr. 5290 din 17 septembrie 1996, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 241A din 3 februarie 1997, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul exercitat de contestator împotriva hotărârii de primă instanţă.
Învestită cu soluţionarea recursului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă l-a respins, ca nefondat, pronunţând decizia nr. 777 din 18 septembrie 1997.
Această decizie a constituit punct de plecare pentru formularea mai multor căi extraordinare de atac formulate în mod succesiv, după cum urmează:
Prin decizia civilă nr. 57 din 15 ianuarie 1998, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare exercitată împotriva deciziei de recurs.
Prin decizia civilă nr. 183 din 19 ianuarie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare a deciziei nr. 777 din 18 septembrie 1997.
Prin încheierea din 12 noiembrie 2015, aceeaşi instanţă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în deciziile civile nr. 57/1998 şi nr. 183/19.01.2000, formulată de petentul A..
Decizia nr. 183/19.01.2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a avut ca obiect contestaţia în anulare a deciziei nr. 777 din 18 septembrie 1997, soluţia fiind una de inadmisibilitate a căii extraordinare de atac.
Prin decizia nr. 615 din 27 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 183/19.01.2000.
Prin decizia civilă nr. 78 din 9 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 615 din 27 iunie 2016.
Prin decizia nr. 371R din 23 iunie 2017, aceeaşi instanţă a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare a deciziei civile nr. 78 din 9 februarie 2017.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a pronunţat decizia nr. 613 din 12 decembrie 2017, prin care a respins, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare conexate, iniţiate de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 371R din 23 iunie 2017.
Prin decizia civilă nr. 176R din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare îndreptată împotriva deciziei nr. 613 din 12 decembrie 2017.
Prin decizia civilă nr. 106R din 6 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 176R din 12 aprilie 2018.
Această ultimă decizie a făcut obiect al unei alte contestaţii în anulare, înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 3 noiembrie 2020 sub nr. x/2020.
Prin încheierea din 25 ianuarie 2021 s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa nejustificată a părţilor la respectivul termen de judecată.
Prin decizia nr. 894 din 6 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a constatat perimată contestaţia în anulare.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel a promovat recurs contestatorul A., cu a cărui judecată prezenta instanţă a fost învestită la 20 ianuarie 2022.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru industrializarea şi marketingul produselor horticole RA a fost legal citat pentru acest termen de judecată, însă nu a depus întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul promovat în cauză în raport de excepţia de inadmisibilitate, invocată din perspectiva dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 299 alin. (1) din acelaşi cod, având în vedere caracterul irevocabil al deciziei nr. 106 din 6 martie 2020, se reţin următoarele considerente:
În speţă, prin decizia civilă nr. 894 din 6 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 106R din 6 martie 2020 a aceleiaşi instanţe, în contradictoriu cu intimatul Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru industrializarea şi marketingul produselor horticole RA.
Potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Înalta Curte reţine că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare este reprezentată de decizia nr. 106R din 6 martie 2020, pronunţată în soluţionarea în lanţ a mai multor căi extraordinare de atac ce au avut ca punct de plecare o hotărâre a unei instanţe de recurs - decizia nr. 777 din 18 septembrie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul exercitat de reclamantul A. contra deciziei civile nr. 241A din 3 februarie 1997, a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prevederile art. 299 C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, stipulează că sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Decizia nr. 777 din 18 septembrie 1997, pronunţată în calea de atac a recursului, nu se încadrează în ipotezele vizate de textul legal anterior evocat, fiind o hotărâre irevocabilă în condiţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi, deci, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Aşa fiind, în aplicarea dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., nici hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare perimată, respectiv decizia civilă nr. 894 din 6 decembrie 2021, împotriva căreia a intentat recurs contestatorul, nu este supusă căii de atac a recursului, având un regim juridic identic, de hotărâre irevocabilă, cu decizia nr. 777/1997, de la care au pornit toate contestaţiile în anulare enumerate anterior, ultima soluţionându-se prin decizia nr. 106 din 6 martie 2020.
Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluţie inadmisibilă.
Prin urmare, reţinând că decizia nr. 894 R din 06 decembrie 2021 nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 894 R din 06 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2022.