Failure to verify minimum factual basis and proportionality in balancing defamatory claims against freedom of expression

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 04.10.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., obligarea pârâţilor la achitarea sumei de 280.000 RON cu titlul de daune morale pentru prejudiciile de imagine şi ale reputaţiei cauzate prin acuzele ce i-au fost aduse în emisiunea "E." de la F. din data de 05.10.2015, obligarea pârâţilor la achitarea sumei de 250.000 RON cu titlul de daune morale pentru prejudiciile de imagine cauzate prin declaraţiile de presă date în mediul online (www.x.ro, www.x.ro), obligarea pârâţilor la a-i adresa lui scuze publice într-o publicaţie naţională, precum şi pe site-rile www.x.ro şi www.x.ro, cât şi obligarea acestora la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin cerere reconvenţională, pârâţii B. şi C. au solicitat instanţei să constate încălcarea drepturilor lor nepatrimoniale la onoare, demnitate, imagine şi viaţă privată şi obligarea reclamantului la plata sumei de 500.000 RON (câte 250.000 RON pentru fiecare pârât-reclamant) xu titlu de despăgubiri pentru această încălcare, precum şi publicarea hotărârii judecătoreşti într-un ziar de largă circulaţie.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 2621 din 13.11.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi B., C. şi D., a obligat pe pârâtul-reclamant B. la plata către reclamant a sumei de 2000 RON, a publica prezenta hotărâre judecătorească şi a solicita scuze publice reclamantului într-o publicaţie naţională, precum şi pe site-rile www.x.ro şi www.x.ro şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi pârâţi. Totodată, a admis în parte cererea reconvenţională, a constatat încălcarea dreptului la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată ale pârâţilor-reclamanţi, drepturi nepatrimoniale ce au fost nesocotite prin afirmaţiile reţinute în cadrul prezentei hotărâri, a obligat pe reclamantul-pârât la plata, către pârâţii-reclamanţi B. şi C., a sumei de 4000 RON, câte 2000 RON pentru fiecare în parte, a publica prezenta hotărâre judecătorească într-un ziar cu întindere naţională alături de scuze publice pentru reputaţia afectată a celor doi pârâţi-reclamanţi şi a compensat cheltuielile de judecată solicitate de părţi.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 1800A data de 15 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 2621/13.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu apelanţii-pârâţi-reclamanţi B. şi C. şi intimatul-pârât-reclamant D..

S-a admis apelul declarat de apelanţii pârâţi reclamanţi B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 2621/13.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu apelantul reclamant pârât A. şi cu intimatul pârât reclamant D..

A fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată în sensul că:

A respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de A..

A admis în parte cererea reconvenţională.

A constatat încălcarea dreptului la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine a apelanţilor B. şi C. de către A..

A obligat pe A. să plătească suma de 20.000 RON, câte 10.000 RON pentru fiecare în parte, către B. şi C..

A obligat să publice prezenta hotărâre judecătorească într-un ziar cu întindere naţională.

A fost obligat A. la plata sumei de 4.100 RON către B. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligat apelantul A. la plata sumei de 1.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către B. şi la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către C..

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti reclamantul-pârât A. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul-pârât a formulat, în esenţă, următoarele critici:

1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi/sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- drepturile reclamantului sunt izvorâte din dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi din prevederile Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice este legală şi nu poate fi calificată ca faptă ilicită;

- Instanţa de judecată, în aplicarea greşită a art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat eronat că afirmaţiile celor 2 intimaţi ar fi simple situaţii faptice;

- Din analiza înscrisurilor şi a probelor reiese că fapta ilicită este comisă de intimaţi împreună, iar acestora le incumbă obligaţia de reparare integrală a prejudiciului, în temeiul dispoziţiilor art. 1349 C. civ. coroborate cu prevederile art. 1385 din acelaşi cod;

- Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., întrucât raţionamentul juridic al Curţii de Apel Bucureşti în aprecierea existentei/inexistenţei răspunderii civile delictuale - şi a tuturor elementelor componente ale acesteia - este unul eronat, şi, deci, premisele avute în vedere de instanţa de apel cu ocazia soluţionării cererilor cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată fiind eronate, soluţia cu privire la cuantificare şi acordarea acestora nu poate fi primită;

- Cu privire la soluţia pronunţată pe cererea reconvenţională, susţine că s-au aplicat greşit art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât instanţa de apel, în analizarea caracterului temeinic al pretenţiilor apelanţilor, nu a mai procedat la analizarea afirmaţiilor reclamantului şi a probatoriului şi a apreciat că, ex lege, aceste afirmaţii ar fi fapte ilicite;

- Afirmaţiile din emisiunea din data de 09.12.2016 sunt situaţii de fapt dovedite şi nu pot fi apreciate ca fiind de rea-credinţă, nefiind fapte ilicite, ci manifestări legale ale dreptului la exprimare.

2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Respingerea solicitării reclamantului cu privire la prejudiciile aduse prin articolele publicate online nu este motivată în drept.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, arată că nu este motivat în drept caracterul presupus ilicit al afirmaţiilor reclamantului şi nici cuantumul despăgubirilor acordate.

3. Hotărârea este dată cu încălcarea normelor de procedură - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea principiului disponibilităţii, a principiului egalităţii părţilor în faţa instanţei şi a caracterului devolutiv al apelului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La 25 mai 2021, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimaţii B. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurentul a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii, respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 09 noiembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1800 A din 15 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 8 februarie 2022, ora 900, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, dată la care instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 23 februarie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Circumstanţele cauzei relevante pentru soluţionarea recursului sunt, în esenţă, următoarele:

Pretinzând prin acţiunea sa ce are ca obiect repararea prejudiciului produs prin faptele ilicite imputate pârâţilor că afirmaţiile acestora au adus atingere imaginii şi reputaţiei sale, reclamantul s-a referit în cuprinsul cererii de chemare în judecată la mai multe astfel de acţiuni: declaraţiile pârâţilor în cadrul emisiunii "E." din 05.10.2015, precum şi declaraţii date în mediul online (cancan.ro, primatv.ro), cu precădere acuzaţia că reclamantul ar fi furat identitatea pârâţilor (prin promovarea unui eveniment în cadrul căruia au interpretat alte persoane, dar şi acuzaţiile cuprinse în titlurile emisiunii menţionate:

"Două trupe, cu acelaşi nume! G. îl acuză pe A. că i-a furat!"; "G. îl acuză pe A. că le-a furat identitatea!"; "Confruntare în direct! G. sar la gâtul impresarului A."; "G.: A. ne-a furat identitatea. Numele G. este al nostru"; "G.: Impostorii au răcnit pe vocile noastre! Îi dăm în judecată!"

Cererea reconvenţională a privit, simetric, repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat prin afirmaţiile reclamantului referitoare la pârâţii B. şi C. în sensul lipsei calităţilor artistice ale acestora ("ceilalţi nu au voce", "ceilalţi erau dansatori").

Soluţionând cele două cereri cu care a fost învestită, prima instanţă a reţinut că atât reclamantul, cât şi pârâtul B. au făcut afirmaţii apte a aduce atingere valorilor nepatrimoniale a căror protecţie s-a cerut prin cererea principală şi prin cererea reconvenţională; astfel, obligarea pârâtului B. la despăgubiri s-a dispus pentru afirmaţia acestuia din cuprinsul emisiunii "E." din 05.06.2015, adresată reclamantului:

"Noi nu furăm ca dumneavoastră", considerată a reprezenta o judecată de valoare ce depăşeşte limitele libertăţii de exprimare şi aduce atingere art. 8 din Convenţia EDO, iar în privinţa reclamantului s-a reţinut că în emisiunea din data de 09.12.2016 la care acesta a participat a afirmat despre pârâţi "ceilalţi nu au voce" şi "ceilalţi erau dansatori", apreciere calificată, de asemenea, ca fiind o judecată de valoare realizată cu scopul de a produce un prejudiciu artiştilor pârâţi prin afectarea imaginii lor publice şi a reputaţiei de interpreţi de opere muzicale.

Concomitent, Tribunalul Bucureşti a reţinut că afirmaţiile pârâţilor din cuprinsul unor publicaţii tabloide (reclamate, de asemenea, prin cererea principală) nu constituie fapte ilicite faţă de contextul general al raporturilor juridice dintre părţi (ce cuprind şi existenţa la un moment anterior a unor relaţii contractuale, dar şi desfăşurarea unor litigii referitoare la drepturile asupra unor mărci înregistrate), context incert în care pârâţii au intenţionat a-şi proteja poziţia legală şi nu a vătăma drepturile reclamantului.

Totodată, cu privire la ceilalţi doi pârâţi, C. şi D., prima instanţă a considerat că nu s-a făcut dovada că aceştia ar fi făcut vreo afirmaţie la adresa reclamantului care să poată fi calificată drept faptă ilicită, cererea principală fiind respinsă faţă de aceştia.

În fine, cu relevanţă pentru analiza de faţă, în evaluarea prejudiciului Tribunalul a subliniat că situaţia conflictuală dintre părţi şi existenţa unor provocări reciproce fundamentează soluţia de dimensionare a despăgubirilor la sumele menţionate în dispozitivul sentinţei, de 4000 RON în sarcina reclamantului (câte 2000 RON pentru fiecare pârât-reclamant) şi respectiv 2000 RON în sarcina pârâtului căzut în pretenţii, B..

Sentinţa a fost atacată cu apel atât de reclamantul A., cât şi de pârâţii reclamanţi, instanţa de apel fiind învestită cu cercetarea cauzei sub aspectul temeiniciei pretenţiilor din cererea principală şi a celor ce au făcut obiectul cererii reconvenţionale. De asemenea, criticile au privit şi existenţa faptelor ilicite, a lipsei (sau după caz a existenţei) raportului de proporţionalitate între necesitatea protejării drepturilor la care se referă art. 8 din CEDO şi respectiv dreptul la liberă exprimare prevăzut de art. 10 din Convenţie, cât şi modalitatea de reparare a prejudiciilor pretins suferite.

Prin decizia atacată cu prezentul recurs, sentinţa primei instanţe a fost schimbată în parte, în sensul respingerii în tot a cererii principale şi al redimensionării reparaţiei morale pecuniare cuvenite pârâţilor-reclamanţi, la câte 10.000 RON pentru fiecare, în total 20.000 RON.

Pentru a proceda astfel, Curtea de apel a reţinut, în privinţa cererii principale: că nu s-a probat cu privire la pârâtul C. săvârşirea vreunei fapte ilicite cu ocazia participării la emisiunea TV din data de 5.10.2015; că afirmaţiile pârâtului B. reprezintă situaţii faptice şi nu judecăţi de valoare şi că aceste afirmaţii nu sunt contestate de reclamant, fiind totodată dovedit cu probele administrate că între părţi au existat plângeri penale şi procese civile (cu referire la litigiul în urma căruia reclamantului i s-a interzis cu caracter definitiv să utilizeze marca G.), astfel că aceste afirmaţii au un suport probatoriu suficient pentru a fi considerate afirmaţii reale şi dovedite, ce nu reprezintă fapte ilicite.

A mai reţinut Curtea de apel că nu este fondată critica din apel a reclamantului în sensul că prima instanţă nu a analizat caracterul ilicit al declaraţiilor din presă ale pârâţilor, instanţa de apel argumentând sub acest aspect că în presa on-line au fost preluate afirmaţiile părţilor din emisiunea TV evocată şi că nu se poate angaja răspunderea pârâţilor pentru publicarea unor astfel de articole.

Cu privire la cererea reconvenţională (soluţia Tribunalului fiind criticată în ambele apeluri declarate), s-a consemnat preparator că nu a fost contestat caracterul ilicit al afirmaţiilor reclamantului despre pârâţii reclamanţi "ceilalţi nu au voce" şi "ceilalţi erau dansatori", el susţinând în mod repetat că pârâţii nu au calităţile vocale necesare pentru a fi interpreţi de muzică şi că fac "play-back" în concerte.

Consecutiv, au fost evaluate criticile pârâţilor referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate lor de prima instanţă, cu concluzia că afirmaţiile reclamantului au afectat în mod direct cariera şi reputaţia lor profesională, ele având o semnificativă greutate în faţa publicului pentru că reclamantul este manager muzical; atitudinea acestuia din urmă a fost considerată a fi caracterizată de rea-credinţă, deoarece ar fi trebuit să cunoască împrejurarea că afirmaţiile sale vor afecta grav reputaţia pârâţilor.

Faţă de cele de mai sus, dintre motivele de recurs dezvoltate de recurentul reclamant, Înalta Curte găseşte fondate pe cele care valorifică omisiunea instanţei de a cerceta toate faptele astfel cum acestea au fost deduse judecăţii prin cererea de apel, respectiv omisiunea de analiză a tuturor motivelor apelului - argumentele expuse în decizia recurată neputând constitui un răspuns pentru o parte dintre acestea, după cum se va arăta.

Aceste motive de recurs se circumscriu cu precădere cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în sensul încălcării de către instanţa de apel a prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., dar şi a art. 477 alin. (1) C. proc. civ., norme ce nu sunt sancţionate expres cu nulitatea; de aceea, nulitatea (virtuală) ce rezultă dintr-o asemenea încălcare (a cărei verificare este cerută de teza art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) este una condiţionată de existenţa vătămării (conform art. 175 C. proc. civ.); ea rezultă în speţă din absenţa unor dezlegări necesare în decizia recurată şi, de vreme ce ele privesc faptele - ce scapă controlului de legalitate efectuat de instanţa de recurs - recurentul este lipsit de posibilitatea concretă de a primi un răspuns pentru motivele de recurs care privesc greşita aplicare a legii.

Astfel, pe de-o parte, în cererea de apel s-a susţinut absenţa din sentinţa apelată a unor verificări de fapt referitoare la o parte dintre afirmaţiile care făceau obiectul cererii de chemare în judecată: este cazul susţinerilor sale că titlurile emisiunii "E." (care sunt rulate în timpul desfăşurării acesteia pe ecran, în partea inferioară) au fost, în realitate, însuşite de pârâţii care au participat la emisiune, ceea ce caracterizează aceste titluri ca fiind afirmaţii chiar ale pârâţilor.

Cu privire la aceste critici, decizia din apel nu cuprinde nicio argumentare, analiza temeiniciei cererii principale din cuprinsul hotărârii recurate referindu-se exclusiv la afirmaţiile pârâtului B. din cadrul emisiunii şi la reproducerea lor în presa tabloidă.

Această afirmaţie a reclamantului este strâns legată de critica din apel în sensul că greşit s-a reţinut absenţa unei fapte ilicite a pârâtului C., pe care Curtea de apel a considerat-o nefondată cu argumentul neprobării vreunei afirmaţii cu caracter ilicit a acestuia.

Or, cât timp ambii pârâţi reclamanţi au participat la emisiunea în discuţie, criticile referitoare la fapte necercetate ce sunt atribuite de reclamant ambilor pârâţi relevă insuficienta analiză a faptelor imputate de acesta, iar calificarea acestor fapte ca fiind ilicite nu poate fi verificată de instanţa de recurs, în absenţa dezlegărilor corespunzătoare ale instanţei de apel (cu menţiunea că nici sentinţa primei instanţe nu se referă explicit la afirmaţiile cuprinse în titluri).

Faţă de aceste împrejurări, tranşarea de către instanţa de apel a împrejurării că cererea principală nu este fondată este incompletă.

Corespunzător, şi analiza raportului de proporţionalitate între libertatea de exprimare de care se bucură pârâţii şi drepturile nepatrimoniale a căror protecţie este reclamată prin acţiune necesită o reevaluare, prin prisma eventualei constatări a unor alte afirmaţii ce ar putea reprezenta fapte ilicite.

Legat de afirmaţiile pârâţilor, nefondat se susţine de către recurent că ele ar reprezenta judecăţi de valoare; dimpotrivă, cum corect a apreciat instanţa de apel, acuzaţiile că reclamantul a săvârşit un furt de identitate reprezintă o faptă concretă, verificabilă.

Din această perspectivă, Înalta Curte mai observă însă că hotărârea recurată nu cuprinde o argumentare legală asupra chestiunii bazei factuale care ar fi justificat afirmaţiile pârâţilor la adresa reclamantului.

Desigur, soluţionarea cererii prin care se pretinde repararea prejudiciului nepatrimonial suferit prin afirmaţii considerate defăimătoare de reclamant nu presupune şi nici nu permite din perspectiva cadrului procesual verificarea deplină a caracterului de adevăr al afirmaţiilor pârâtului. Dimpotrivă, este necesară doar verificarea existenţei unei minime baze factuale care ar justifica asemenea afirmaţii, după cum se arată în jurisprudenţa consolidată a Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie.

De asemenea, instanţa europeană a subliniat că existenţa unei baze factuale suficiente nu exclude de plano sancţionarea afirmaţiilor, fiind necesar un control al proporţionalităţii dintre ingerinţa adusă dreptului la imagine şi demnitate şi dreptul la liberă exprimare al pârâtului.

În speţă, prima instanţă a statuat în considerentele sentinţei că afirmaţia privind furtul de identitate (sau/şi de marcă) nu este justificată, chiar dacă între părţi au avut loc litigii de natură civilă şi penală.

Este adevărat că optica tribunalului a fost schimbată în decizia instanţei de apel cu privire la natura acestor afirmaţii - de a privi fapte concrete şi nu judecăţi de valoare - dar apreciind asupra caracterului ilicit al afirmaţiilor, Curtea de apel nu a lămurit suficient de ce consideră că exista o bază factuală rezonabilă pentru ele, de vreme ce reclamantul afirma prin cererea sa de apel că era îndreptăţit atât la folosirea mărcii G. - asupra căreia a afirmat calitatea de cotitular, unită cu împrejurarea anulării mărcii ulterior înregistrate de pârâţi, TRUPA G. - cât şi la schimbarea membrilor unei trupe muzicale pentru care avea calitatea de manager.

Mai mult decât atât, plecând de la premisa că faptele cu privire la care se formulează acuzaţiile nu fac ele însele obiectul cercetării judecătoreşti în cauza de faţă, cercetarea existenţei faptei ilicite nu presupunea doar verificarea existenţei bazei factuale, ci totodată caracterul proporţional al atingerii aduse drepturilor nepatrimoniale a căror protecţie se solicită cu dreptul la liberă exprimare al celui care a făcut respectivele afirmaţii.

Pe de altă parte, se observă din dezvoltarea apelului reclamantului că acesta a susţinut greşita evaluare a primei instanţe cu privire la caracterul ilicit al afirmaţiilor sale, ce făceau obiectul cererii reconvenţionale; astfel, el a arătat că era îndreptăţit, în calitate de manager muzical şi de cotitular al mărcii G. să ia măsurile de care a fost acuzat de cei doi pârâţi reconvenţionali - respectiv de a-i înlocui pe aceştia într-un concert - dar mai ales, sub aspectul afirmaţiilor sale ce fac obiectul reconvenţionalei, că pârâţii nu deţin calităţile artistice necesare pentru a interpreta opere muzicale.

Din această perspectivă, între criticile dezvoltate în cererea de apel formulată de reclamant şi considerentele deciziei recurate există o discrepanţă care relevă greşita calificare a acestor motive; astfel, Curtea de apel a consemnat că reclamantul nu a contestat existenţa faptei ilicite, analizând exclusiv conduita sa subiectivă şi consecinţele asupra imaginii pârâţilor, când în realitate acesta nu a contestat afirmaţiile proprii, dar a susţinut că acestea nu au avut caracter ilicit, acestea nefiind ipoteze echivalente în contextul speţei.

În acest context, cercetarea motivelor de apel ale reclamantului ce priveau cererea reconvenţională ar fi presupus, pe de-o parte, verificarea existenţei unei baze factuale a afirmaţiilor sale şi, consecutiv, verificarea raportului de proporţionalitate anterior menţionat între atingerea adusă dreptului la imagine (de data aceasta al pârâţilor reclamanţi) şi dreptul la liberă exprimare al reclamantului, verificări ce lipsesc din decizia recurată.

De aceea, se constată că şi în privinţa soluţiei date de instanţa de apel cererii reconvenţionale decizia recurată este nelegală, critica întemeiată pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ. fiind întemeiată din ambele perspective analizate anterior şi impunând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecare, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ.

Faţă de aceste împrejurări, nu pot fi analizate criticile întemeiate pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în absenţa dezlegărilor de fapt specifice judecăţii în apel, după cum nu au a primi o soluţie nici criticile ce privesc cheltuielile de judecată, soluţia privind cererile accesorii fiind desfiinţată odată cu casarea deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1800A din 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.