Property restitution dispute jurisdiction resolved in favor of civil court over administrative section

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal la 14 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi C., suspendarea efectelor actului administrativ reprezentat de decizia de actualizare nr. 5630 din 23 octombrie 2015.

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1690 din 4 noiembrie 2020, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâtul B., şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Hunedoara.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ reprezentat de decizia de actualizare nr. 5630 din 23 octombrie 2015, act emis în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 290/2003, iar temeiul de drept invocat pentru cererea formulată este reprezentat de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

A constatat că aparţine instanţei de la domiciliul oricărui pârât competenţa de soluţionare a cauzei atât în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2014, cât şi ale art. 107 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 112 din acelaşi act normativ.

Reţinând că, în speţă, doar pârâtul B. a formulat întâmpinare până la primul termen acordat în cauză, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, în raport atât de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2014, cât şi cu cele ale art. 112 C. proc. civ., instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, în circumscripţia căruia se află domiciliul pârâtului B..

În privinţa dispoziţiilor art. 1072 C. proc. civ. invocate de pârâtul A., al cărui domiciliul nu se află în România, s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză întrucât nu au existat impedimente în identificarea instanţei competente.

Învestit prin declinare, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 370 din 17 martie 2021, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 5 ianuarie 2022, prin care a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că, în raport de obiectul acţiunii - suspendarea efectelor actului administrativ reprezentat de decizia de actualizare nr. 5630 din 23 octombrie 2015, competenţa de soluţionare revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal, aspect ce rezultă şi din faptul că pârâţii B. şi C. au înţeles să invoce, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, şi excepţia de nelegalitate a altor decizii emise de către reclamantă, iar în cuprinsul deciziei atacate, la art. 3, se stipulează că aceasta poate fi atacată în condiţiile Legii contenciosului administrativ.

S-a mai reţinut că nici sub aspect teritorial Tribunalul Hunedoara nu are competenţă în soluţionarea cauzei întrucât, din economia dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza II-a din Legea nr. 554/2004, art. 1072 C. proc. civ. şi art. 112 din acelaşi act normativ, în speţă, doar reclamanta are posibilitatea să aleagă instanţa competentă material să îi soluţioneze cererea, aceasta înţelegând să introducă acţiunea la secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Municipiului Bucureşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal la 14 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi C., suspendarea efectelor actului administrativ reprezentat de decizia de actualizare nr. 5630 din 23 octombrie 2015.

Se constată că decizia de actualizare nr. 5630 din 23 octombrie 2015 a fost emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 290/2003.

Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ. "cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120".

Înalta Curte constată că cererea de suspendare a efectelor deciziei anterior menţionate este accesorie cererii de anulare a aceleiaşi decizii, iar, în raport de dispoziţiile legale precitate, se reţine că cererea ce face obiectul prezentului dosar se soluţionează de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală de anulare a deciziei.

Raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanţei competente a soluţiona pricina au relevanţă dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 164/2014.

Potrivit acestor prevederi legale, "deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii."

Se mai reţine că, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară", text legal din interpretarea căruia rezultă că procedura specială prevăzută de Legea nr. 164/2014 exclude aplicarea dispoziţiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ şi soluţionarea cauzei de către o instanţă de contencios administrativ.

În raport de cele expuse, reţinând că doar pârâtul B. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale prin întâmpinare, iar domiciliul acestuia este în Deva, jud. Hunedoara, Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2022.