Jurisdiction for statutory public-sector benefits: characterizing non-payment as unjustified administrative refusal rather than contractual breach

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal la 4 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti - ANSVSA, obligarea acesteia la plata sumei de 70.000 RON, (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 233 din 19 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de necompetenţă materiale, invocate din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că raportul de drept administrativ dedus judecăţii vizează exercitarea unei competenţe de către o autoritate publică centrală cu competenţe la nivel naţional, respectiv Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1), (3) şi 4 din Legea nr. 554/2004, constatând că, în speţă, competenţa materială şi teritorială aparţine curţii de apel în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 1034 din 28 iunie 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Feteşti.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că cererea reclamantului este întemeiată pe dispoziţiile art. I din Legea nr. 236/2019, prin care a fost completat art. 15 din O.G. nr. 42/2004, constatând că suma de 10.000 RON lunar pretinsă de reclamantul din prezentul litigiu reprezintă onorariul prevăzut de lege pentru executarea contractelor ce urmează a fi încheiate de direcţiile sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii, având ca obiect prestarea activităţilor constând în transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării.

A mai reţinut că suma pretinsă în prezentul litigiu este o acţiune în plata onorariului contractual, respectiv o acţiune în executarea contractului, iar nu o acţiune în despăgubiri, solicitate ca efect al anulării unui act administrativ tipic sau asimilat, având în vedere că, potrivit disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, acţiunea în pretenţii de competenţa instanţei de contencios administrativ nu poate fi formulată, de regulă, decât ca rezultat al anulării unui act administrativ, suma solicitată la plată reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin emiterea actului nelegal, iar, în cauză, reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ tipic sau asimilat.

Se arată că, deşi a invocat existenţa unui refuz, din modul de formulare a cererii, nu rezultă că ar fi solicitat inclusiv anularea acestui refuz şi plata de despăgubiri.

Curtea de Apel a observat că refuzul de plată al autorităţii publice nu reprezintă un act administrativ asimilat, în sensul Legii nr. 554/2004, nefiind emis în regim de putere publică, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, ci un act în legătură cu executarea contractului.

Constatând că reclamantul se plânge de neexecutarea de către pârât a obligaţiilor contractuale având ca obiect plata onorariului de 10.000 RON/lună, dat fiind că invocă drept temei juridic al acţiunii Legea nr. 236/2019, a reţinut că dosarul de faţă nu priveşte anularea unui refuz al autorităţii publice, ca act administrativ asimilat, ci obligarea pârâtului la executarea obligaţiilor contractuale, cu conţinut determinat, stabilit în baza legii.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu cele ale art. 111 C. proc. civ. şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., în raport şi de valoarea obiectului cererii de 70.000 RON, precum şi de sediul reclamantului din comuna Borduşani, jud. Ialomiţa, aflată în circumscripţia Judecătoriei Feteşti, cauza a fost declinată în favoarea acetei ultime instanţe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Feteşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 1228 din 2 decembrie 2021, prin care a admis excepţia necompetenţei materiale, invocate din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că cererea reclamantului este întemeiată pe dispoziţiile art. I din Legea nr. 236/2019, prin care a fost completat art. 15 din O.G. nr. 42/2004, astfel încât suma de 10.000 RON/lună îşi are izvorul în aceste dispoziţii legale, nefiind prevăzută în Contractul subsecvent de servicii nr. x din 14 octombrie 2019, Actul adiţional nr. x din 27 ianuarie 2020 sau Contractul subsecvent de servicii la acordul cadru de servicii nr. x din 14 octombrie 2019.

Constatând că suma solicitată nu reprezintă obligaţii contractuale sau accesorii ale acestora pentru a fi incidente dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a reţinut că pentru stabilirea competenţei teritoriale trebuie avute în vedere calitatea pârâtei, caracterul cererii de chemare în judecată şi sediul social al reclamantei.

Apreciind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora instanţa competentă este cea de la sediul reclamantei şi reţinând că pârâta este o autoritate publică centrală, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 554/2004, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020), în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru fiecare contract încheiat.

Se constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în raport de obiectul acţiunii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal prin calificarea litigiului ca fiind unul care ţine de executarea unei obligaţii contractuale, iar Judecătoria Feteşti reţinând că vizează îndeplinirea unei obligaţii legale.

Se reţine că reclamantul, în calitatea sa de beneficiar al contractului de concesiune pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit căruia "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau prestări servicii prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Ca atare, în cauză se urmăreşte recuperarea unor sume de bani solicitate în temeiul unui act normativ, Legea nr. 236/2019, reclamantul apreciind că pârâta refuză soluţionarea cererii sale în mod nejustificat.

Se constată că litigiul decurge din nerespectarea, de către o autoritate publică, a prevederii legale care recunoaşte un beneficiu patrimonial titularilor unor contracte de concesiune, beneficiu care nu face obiect al contractului (nu ţine de prestaţiile asumate de părţi). Ca atare, solicitarea nu are legătură cu încheierea şi nici cu executarea unor astfel de contracte, pentru a fi operabilă distincţia prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Acest aspect reiese cu claritate şi din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanţa fiind învestită cu o acţiune formulată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care reclamantul a considerat că există, din partea pârâtei, un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

Prin urmare, obiectul cererii deduse judecăţii vizează refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona într-un termen rezonabil cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative.

În limitele astfel trasate, dând eficienţă şi principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, în stabilirea competenţei teritoriale se vor avea în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa de la domiciliul reclamantului este competentă să soluţioneze cererea.

Calitatea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de autoritate centrală, organ al administraţiei publice centrale, se desprinde dintr-o serie de acte normative, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, art. 5 lit. a) şi Anexa nr. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009, art. alin. (1) şi (3).

În raport de calitatea pârâtei, devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stipulează în sensul că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2022.