Constitutional admissibility of challenging entire compensation statute versus specific provisions governing property valuation in expropriation appeals

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea din 11 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 7 şi a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 193/2021, inclusiv în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Deciziile nr. 80/2018 şi nr. 46/2021 asupra sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile; a fost respinsă, în rest, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă; a fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, ca inadmisibilă.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei încheieri, cu privire la soluţia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, au formulat recurs petenţii A., B., C., D., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 14 decembrie 2021.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenţii arată că instanţa a motivat respingerea, în rest, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale exclusiv sub aspectul excepţiei neconstituţionalităţii Legii nr. 165/2013 în ansamblul acesteia, lipsind motivarea respingerii cererii de sesizare referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în măsura în care acestea instituie obligaţia instanţelor competente să judece contestaţia persoanei îndreptăţite împotriva deciziei de compensare, de a se supune evaluării imobilelor stabilită unilateral de entitatea emitentă prin aplicarea grilelor notariale la care fac trimitere dispoziţiile art. 3 pct. 7 din respectiva lege şi cele ale art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2001 privind Codul fiscal, respectiv art. 111 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Susţin că nu există impediment pentru ca instanţa de contencios constituţional să nu se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 şi din perspectiva astfel arătată.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 165/2013 în ansamblul acesteia, arată că motivarea instanţei este neconvingătoare atunci când se raportează la criteriul obiectului cauzei reprezentat de contestaţia persoanelor îndreptăţite împotriva deciziei de compensare. Învederează că scopul final al întregii reglementări este acela al reparaţiei prin echivalent prin despăgubirea persoanelor îndreptăţite, iar restituirea în natură şi compensarea reală rămân în continuare în competenţa entităţilor învestite cu soluţionarea cererilor/notificărilor formulate în baza tuturor legilor reparatorii. Apreciază că legea este neconstituţională în ansamblul ei pentru că întregul proces de emitere a deciziei de compensare este profund viciat, iar textele care survin în lege după cele care reglementează emiterea deciziei sunt esenţial şi profund determinate de acestea din urmă. Susţin că ceea ce reţine instanţa de apel pentru a-şi valida opinia este invalidat de jurisprudenţa CEDO şi de deciziile recente ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, aspecte redate în cuprinsul cererii prin care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţia din 21 decembrie 2020, a fost fixat termen de judecată la 10 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de control constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, la constatarea condiţiilor de admisibilitate, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, de către părţi, instanţă din oficiu sau de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi legea sau ordonanţa ori dispoziţia din lege sau din ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauza dedusă judecăţii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 în ansamblul ei, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea.

Se constată că dispoziţiile legale, pretins a fi lovite de neconstituţionalitate, nu îndeplinesc condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei întrucât, în speţă, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a fost învestită cu cenzurarea, în calea de atac a apelului, a legalităţii soluţiei primei instanţe de admitere a cererii formulate de reclamanţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Prevederile Legii nr. 165/2013, în ansamblul ei, nefiind invocate în susţinerea cererii de investire a instanţei, nu au fost avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea sentinţei atacate şi, prin urmare, nu ar putea constitui obiect de analiză al instanţei de contencios constituţional, întrucât excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii dispoziţiilor legale pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată cu Constituţia României, aspect ce nu se regăseşte în speţă.

În raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, se constată că, în mod judicios, s-a reţinut netemeinicia cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate fiind invocată cu referire la o normă care nu avea legătură cu litigiul (corespunzător limitelor sesizării instanţei şi judecăţii din apel).

Pe de altă parte, se observă că argumentele de neconstituţionalitate invocate de recurenţi în susţinerea sesizării nu sunt apte a satisface exigenţele demersului de sesizare a Curţii Constituţionale, dat fiind că nu privesc inadvertenţe între prevederile legale a căror neconstituţionalitate a fost solicitată a fi constatată şi dispoziţii ale Constituţiei, ci sunt formulate la modul general, susţinându-se că Legea nr. 165/2013 este neconstituţională, în ansamblul ei, pentru că întregul proces de emitere a deciziei de compensare este profund viciat, iar textele care survin în lege după cele care reglementează emiterea deciziei sunt esenţial şi profund determinate de acestea din urmă. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui autorilor excepţiei, potrivit jurisprudenţei sale constante, spre a identifica eventuale vicii de neconstituţionalitate a normei la care se referă sesizarea.

O altă critică formulată prin recurs vizează lipsa motivării respingerii cererii de sesizare referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în măsura în care acestea instituie obligaţia instanţelor competente să judece contestaţia persoanei îndreptăţite împotriva deciziei de compensare de a se supune evaluării imobilelor stabilită unilateral de entitatea emitentă prin aplicarea grilelor notariale la care fac trimitere dispoziţiile art. 3 pct. 7 din respectiva lege şi cele ale art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2001 privind Codul fiscal, respectiv art. 111 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Critica este nefondată având în vedere că prin încheierea din 29 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 193/2021, inclusiv în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Deciziile nr. 80/2018 şi nr. 46/2021 asupra sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva încheierii din 29 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2022.