Contractual liability for school termination and document disclosure: insufficient appellate reasoning on unperformed obligations and legitimate interest

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursurilor dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la 13 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământ, următoarele: obligarea pârâtului C. la predarea documentelor solicitate prin notificarea-somaţie nr. x/02.07.2015; obligarea pârâtului C. la plata sumei de 2.275 euro, reprezentând daune materiale egale cu parte din taxele de şcolarizare achitate pentru anii şcolari 2014-2015 şi 2015-2016 şi a dobânzii legale aferente; obligarea pârâtului C. la plata sumei de 55.800 euro, reprezentând daune morale generate de faptele culpabile ale conducerii C. în perioada 2013-2015; obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice să ia act de împrejurarea că o instituţie de învăţământ preuniversitar a încălcat prevederile legale în vigoare referitoare la drepturile elevilor şi să ia măsurile necesare pentru a se evita în viitor situaţii similare; obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice să ia act de necesitatea desfăşurării învăţământului public în limba tuturor minorităţilor naţionale; obligarea pârâtului Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământ să ia măsurile necesare pentru asigurarea calităţii activităţii de învăţământ organizată şi desfăşurată de pârâtul de ordin 1; obligarea pârâtului C. la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a formulat cerere modificatoare, prin care a arătat că renunţă la pretenţiile în valoare de 2.891 RON, întrucât acestea au fost consemnate la dispoziţia reclamantei de C.. De asemenea, a arătat că o parte din documentele solicitate prin primul capăt de cerere au fost restituite de pârât şi a reevaluat dobânda legală solicitată.

Prin cererea reconvenţională, pârâtul C., a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 690 RON, reprezentând cheltuieli avansate birourilor executorilor judecătoreşti.

Prin încheierea din 8 februarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în raport de obiectul cauzei şi de invocarea excepţiei de necompetenţă funcţională de către pârâtul C. prin întâmpinare, a disjuns capetele de cerere formulate în contradictoriu cu acest pârât şi a dispus formarea unui nou dosar, având ca obiect obligaţia de a face şi pretenţii, în care a stabilit că numitei A. îi revine calitatea de reclamantă, iar calitatea de pârât revine C..

Urmare disjungerii, în condiţiile anterior expuse, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal s-a format dosarul nr. x/2016.

Prin încheierea din 14 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă funcţională, invocată de pârâtul C. prin întâmpinare şi a dispus trimiterea dosarului unei secţii civile a aceleiaşi instanţe, spre competentă soluţionare.

Cauza a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 25 mai 2016, sub nr. x/2016*.

La 19 septembrie 2016, reclamanta a depus cerere modificatoare, prin care a susţinut existenţa unor noi dovezi care impun ca judecata în cauză să se desfăşoare în contradictoriu şi cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Aceste părţi au fost introduse în cauză prin încheierea din 20 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2016, tribunalul a admis excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare, invocate de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin întâmpinare şi a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 725 din 23 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de repunere pe rol formulată de pârâta D. (pentru continuarea dezbaterilor), ca neîntemeiată; a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâtul C. şi pârâta-reconvenţională D. (introdusă în cauză prin încheierea din 15 noiembrie 2016, la solicitarea pârâtului C. din cererea reconvenţională); a obligat pe pârât să comunice reclamantei decizia Consiliului Director al C. de reziliere a contractului nr. x/25.02.2015; a respins, în rest, cererea principală, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată, şi a obligat pe pârât la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în valoare de 20 RON, aferente capătului de cerere admis.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 161 din 11 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamanta A., prin reprezentant legal B., împotriva sentinţei nr. 725 din 23 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. şi D.; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că l-a obligat pe pârât la comunicarea către reclamantă şi a următoarelor înscrisuri: întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii Deciziei Consiliului Director de reziliere a contractului nr. x/25.02.2015, inclusiv privind măsurile luate de acelaşi Consiliu Director în legătură cu dezvoltarea şi educarea elevei reclamante; actul de dispoziţie emis de organele de conducere ale unităţii de învăţământ pârâte, prin care s-a decis semnarea contractului de şcolarizare nr. x/25.02.2015; sesizarea Comisiei de Disciplină, Regulamentul Comisiei de Disciplină din cadrul unităţii de învăţământ pârâte, valabile la 16.06.2015, în baza cărora s-a emis de către Consiliul Profesoral propunerea privind scăderea calificativului la purtare al elevei reclamante; regulamentul intern al unităţii de învăţământ pârâte, la care se face referire în contractul nr. x/25.02.2015 şi în notificarea nr. x/29.06.2015; rapoartele consemnând rezultatele evaluărilor elevei reclamante (săptămânale, semestriale, anuale şi de la cluburi), semnate de persoanele care le-au întocmit; a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 7.268 RON, precum şi a dobânzii legale calculate pentru această sumă, de la 29.06.2015, până la data plăţii; a obligat pe pârât la plata către reclamantă şi a sumei de 468,4 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin decizia nr. 1149 din 5 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis, în parte, cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 161 din 11 februarie 2019, pronunţate de aceeaşi instanţă, formulată de apelanta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu intimaţii C. şi D.; a dispus completarea dispozitivul deciziei nr. 161 din 11 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie civile, astfel: Obligă pe intimatul-pârât C. la plata către apelanta-reclamantă A. a sumei de 263,89 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 161 din 11 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au formulat recurs reclamanta A., prin reprezentant legal B. şi pârâtul C..

4.1. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că valoarea la care a fost obligată partea căzută în pretenţii a fost stabilită în RON, deşi, în mod corect, raportarea soluţiei acestei instanţe s-a făcut la existenţa a trei contracte de şcolarizare succesive pentru care taxa de şcolarizare a fost stabilită în euro (contractele nr. x/30.08.2013, nr. y/10.02.2014 şi nr. 14/25.02.2015).

Arată că, din cuprinsul hotărârii recurate reiese că, în lumina dispoziţiilor legale referitoare la rezilierea convenţiilor (art. 1530, art. 1552 alin. (1) şi art. 1553 C. civ.), neexecutarea de către pârât, începând cu 29 iunie 2015, a obligaţiilor asumate prin contractul nr. x/10.02.2014, dă dreptul reclamantei la daune interese egale cu valoarea taxelor de şcolarizare achitate pentru această perioadă - 7.268 RON. Instanţa de apel a statuat că, potrivit art. 1536 C. civ., reclamanta are dreptul la daune moratorii egale cu dobânda legală calculată asupra debitului principal, de la 29.06.2015, când pârâtul şi-a exprimat neechivoc refuzul de executare a obligaţiilor sale, conform art. 1532 alin. (2) lit. c) C. civ.

Solicită stabilirea despăgubirilor în euro şi plata acestora în RON la cursul euro al BNR la data plăţii.

Recurenta arată că decizia recurată a fost dată cu depăşirea atribuţiilor judecătoreşti, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Susţine că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, depăşind atribuţiile conferite prin lege, în condiţiile în care reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă de instanţă, obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în RON, prin raportare la cursul euro stabilit de BNR la data plăţii a sumei de 2275 euro şi a dobânzii legale aferente.

Învederează că decizia recurată cuprinde dispoziţii prin care a fost soluţionat fondul pricinii, iar partea căzută în pretenţii urmează să achite cheltuielile de judecată aferente. Arată că, în situaţia în care nu este lămurită valoarea la plata căreia a fost obligat intimatul-pârât (în RON, la cursul euro stabilit de BNR la data plăţii sumelor datorate pentru perioada neexecutată din contractul de şcolarizare nr. x/10.02.2014), nu pot fi stabilite în mod obiectiv nici cheltuielile de judecată referitor la care, în termen legal, a comunicat instanţei de apel cererea de completare a dispozitivului hotărârii recurate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 6 teza a II-a C. proc. civ., ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) aprobat prin Hotărârea nr. 1258/2005, ale Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie la care face referire Hotărârea nr. 22/2007.

4.2. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că obligaţiile sale, asumate prin cele trei contractele de şcolarizare încheiate cu recurenta-reclamantă, constau în asigurarea desfăşurării corespunzătoare a procesului instructiv-educativ, conform curriculumului şi standardelor naţionale şi interne, respectiv parcurgerea integrală a programei şcolare, evaluarea formală potrivit standardelor naţionale şi evaluarea informală conform standardelor C., pregătirea suplimentară pentru examenele naţionale, respectarea Legii educaţiei naţionale şi a regulamentului intern, asigurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea activităţilor instructiv educative, a condiţiilor igienico-sanitare şi servicii medicale, acces egal la instruire şi educaţie, paza şi securitatea elevilor în incinta şcolii şi în afara acesteia în situaţia desfăşurării unor activităţi organizate sau la care participă unitatea de învăţământ.

Arată că raporturile juridice dintre părţi, îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin, precum şi drepturile de care pot beneficia, trebuie să fie analizate şi corect apreciate numai prin raportare la clauzele contractelor de şcolarizare, semnate şi asumate de părţi.

Învederează că acuzaţiile aduse recurentului-pârât au debutat la momentul luării deciziei de reziliere a contractului de şcolarizare nr. x/25.02.2015, aspect ce nu a fost avut în vedere de instanţa de apel la motivarea deciziei, deşi reprezenta un element important în analiza temeiniciei cererii de chemare în judecată.

Susţine că recurenta-reclamantă, prin reprezentanţii săi, avea posibilitatea, conform clauzelor contractuale, ca, în măsura în care a constatat că recurentul-pârât nu îşi respectă obligaţiile contractuale, să formuleze o notificare în acest sens.

Critică aprecierea instanţei de apel în sensul că ar fi comunicat generic şi nu concret în ce au constat acţiunile imputate reclamantei, deşi în considerente reţine că mamei reclamantei i-au fost aduse la cunoştinţă dificultăţile de concentrare şi lipsa atenţiei manifestată de minoră, cu consecinţa afectării capacităţii de îndeplinire a sarcinilor şcolare, precum şi manifestările de violenţă faţă de colegi (a fisurat degetul unei colege, şi-a însuşit un obiect care nu îi aparţinea, a plecat din clasă fără acordul cadrului didactic, a lovit o altă colegă în abdomen cu o bară de lemn) ori tonul neadecvat în discuţiile cu cadrele didactice.

Recurentul arată că, deşi instanţa de apel a admis apelul reclamantei, schimbând în parte sentinţa şi obligându-l pe pârât la plata sumei de 7268 RON, precum şi a dobânzii legale aferente, de la 29.06.2015, până la data plăţii, în considerentele hotărârii nu a arătat motivele pe care se întemeiază, deşi dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. obligă a se proceda în acest sens. Astfel, arată că, prin decizia recurată, instanţa de apel nu a prezentat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, dispunând obligarea recurentului-pârât la plata unei sume de bani fără a prezenta modalitatea de calcul şi fără a menţiona perioada pentru care a fost stabilită.

Susţine că motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să se facă în concordanţă cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie; obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Reclamând incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că, în mod eronat, curtea a reţinut că rezilierea abuzivă a contractului de şcolarizare nr. x/25.02.2015 are semnificaţia refuzului de a asigura şcolarizarea recurentei-reclamante de la data comunicării notificării de reziliere, deşi contractul nr. x/10.02.2014 era în vigoare. Arată că între contractul de şcolarizare nr. x şi contractul de şcolarizare nr. x, aflat în derulare, nu există nicio legătură sau vreo condiţionare a unuia în raport cu celălalt, acestea fiind distincte.

În ceea ce priveşte contractul nr. x/10.02.2014, aferent anului şcolar 2014 - 2015, afirmă că recurentul-pârât şi-a executat integral obligaţiile asumate, iar decizia de reziliere nr. 159/29.06.2015, comunicată la 29.06.2015, privind contractul de şcolarizare nr. x/25.02.2015 nu a avut vreo legătură/efect asupra contractului aflat în desfăşurare. Susţine că instanţa de apel nu a arătat, concret, în considerentele hotărârii, în ce a constat neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul de şcolarizare nr. x/10.02.2014, deşi în tot anul şcolar recurenta-reclamantă a beneficiat integral de serviciile educaţionale, fiindu-i încheiată, conform legii, situaţia şcolară la sfârşitul cursurilor anului şcolar 2014-2015. Învederează că decizia de reziliere a contractului nr. x, pentru anul şcolar 2015 -2016, la care instanţa de apel a făcut referire, a intervenit după finalizarea cursurilor şcolare, fiind încheiată situaţia şcolară a recurentei-reclamante, astfel că recurentul-pârât nu mai avea obligaţia de a presta servicii educaţionale după acest moment.

Afirmă că activităţile extraşcolare/extracurriculare, dacă presupun o contribuţie financiară a beneficiarilor, se achită separat de contribuţia de şcolarizare, conform art. IV din contractul şi angajamentul de plată anexă la acesta; obligaţiile asumate de recurentul-pârât au drept scop asigurarea procesului de învăţământ în concordanţă cu legislaţia incidentă unei astfel de activităţi.

Arată că eroarea în care s-a aflat instanţa de apel în ceea ce priveşte obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 7.268 RON, începând cu 29.06.2015, constă în faptul că nu a înţeles că activitatea de învăţământ s-a finalizat odată cu încheierea cursurilor şi a situaţiei şcolare a reclamantei, respectiv la 29.06.2015, iar faptul că beneficiarii achită părţi din suma totală de şcolarizare şi în lunile următoare încheierii cursurilor de învăţământ reprezintă o modalitate de plată şi nu are legătură cu vreo contraprestaţie din partea recurentului-pârât pentru perioada plăţilor parţiale.

Recurentul arată că instanţa de apel, în mod greşit, a considerat că neexecutarea de către recurentul-pârât a obligaţiilor asumate prin contractul nr. x/10.02.2014 dă dreptul recurentei-reclamantei la daune interese egale cu cuantumul taxelor de şcolarizare achitate pentru această perioadă, precum şi a daunelor moratorii egale cu dobânda legală calculată asupra debitului principal, de la 29.06.2015.

Din conţinutul notificării nr. x/29.06.2015, comunicate la 29.06.2015, la care a făcut referire instanţa de apel, nu rezultă că rezilierea contractului nr. x/25.02.2015 are semnificaţia refuzului pârâtului de a asigura şcolarizarea recurentei-reclamante, deşi contractul nr. x/10.02.2014 era în vigoare, susţinând că această opinie greşită a instanţei de apel nu a fost lămurită prin considerentele deciziei recurate. Contractul de şcolarizare nr. x/10.02.2014 şi-a încetat efectele prin ajungerea la termen, odată cu finalizarea studiilor de către reclamantă şi încheierea situaţiei şcolare la sfârşitul cursurilor anului şcolar 2014 - 2015.

În ceea ce priveşte obligarea recurentului-pârât la comunicarea înscrisurilor, arată că documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei Consiliului Director de reziliere a contractului nr. x/25.02.2015 este cea care a fost expediată beneficiarilor secundari de-a lungul timpului, despre care s-a făcut vorbire în cererea de chemare în judecată, cu referire la comportamentul minorei.

Susţine că semnarea contractelor de şcolarizare are la bază acordul de voinţă, liber şi expres exprimat de părţi astfel încât, în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât, nu este necesar vreun act de dispoziţie emis de organele de conducere ale unităţii, simpla semnătură a preşedintelui fiind suficientă; întrucât minorei A. nu i s-a scăzut nota la purtare, sesizarea Comisiei de disciplină şi propunerea de scădere a acesteia nu au produs efecte, astfel încât contestă utilitatea comunicării acestor documente interne ale subscrisei; regulamentul intern este public iar părinţii reclamantei au semnat de luarea la cunoştinţă; rapoartele consemnând rezultatele evaluărilor recurentei-reclamante sunt prezentate în formatul agreat de recurentul-pârât, asumat de cadrele didactice, documentaţia fiind depusă la dosar.

5. Apărările formulate în cauză

La 21 aprilie 2021, recurentul-pârât C. a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin care a solicitat respingerea acestuia.

Prin întâmpinarea la recursul formulat de recurentul-pârât, depusă la 16 aprilie 2021, recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

La 16 aprilie 2021, intimata-reclamantă D. a depus cerere de achiesare totală la recursul formulat de recurenta-reclamantă, prin reprezentant legal.

La 10 mai 2021, recurenta-reclamantă, prin reprezentant, a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul-pârât C..

La aceeaşi dată, recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă, prin reprezentant legal.

Prin cererea depusă la 10 mai 2021, Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât, prin încheierea din 8 februarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a disjuns capetele de cerere formulate şi a dispus formarea prezentului dosar, având ca obiect obligaţia de a face şi pretenţii, în care a stabilit că revine calitatea de reclamantă numitei A., iar calitatea de pârât revine C..

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 25 noiembrie 2021, au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamanta A., prin reprezentant B., şi de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 161 din 11 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată la 10 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esenţă, acţiunea reclamantei în pretenţii şi obligaţie de a face a fost admisă în parte, în fond, doar în ceea ce priveşte obligaţia de comunicare a deciziei de reziliere a contractului de şcolarizare, în apel fiind obligat pârâtul, suplimentar, la comunicarea către reclamantă şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii Deciziei Consiliului Director de reziliere a contractului nr. x/25.02.2015, inclusiv privind măsurile luate de acelaşi Consiliu Director în legătură cu dezvoltarea şi educarea elevei reclamante; actul de dispoziţie emis de organele de conducere ale unităţii de învăţământ pârâte, prin care s-a decis semnarea contractului de şcolarizare nr. x/25.02.2015; sesizarea Comisiei de Disciplină, Regulamentul Comisiei de Disciplină din cadrul unităţii de învăţământ pârâte, valabile la 16.06.2015, în baza cărora s-a emis de către Consiliul Profesoral propunerea privind scăderea calificativului la purtare al elevei reclamante; regulamentul intern al unităţii de învăţământ pârâte, la care se face referire în contractul nr. x/25.02.2015 şi în notificarea nr. x/29.06.2015; rapoartele consemnând rezultatele evaluărilor elevei reclamante (săptămânale, semestriale, anuale şi de la cluburi), semnate de persoanele care le-au întocmit. De asemenea, instanţa de apel l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 7.268 RON, precum şi a dobânzii legale calculate pentru această sumă, de la 29.06.2015, până la data plăţii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să îi fie comunicate de către pârât înscrisurile respective, considerând că interesul său este în afara oricărei îndoieli câtă vreme se referă la aspecte ale exercitării dreptului său la educaţie şi nu există dovada că i-au fost comunicate.

Suma de 7268 RON a fost acordată, în aplicarea dispoziţiilor art. 1530 C. civ., cu titlu de despăgubiri pentru neexecutarea de către pârât începând cu 29.06.2015 a obligaţiilor asumate prin contractul nr. x/10.02.2014. În acest sens, instanţa de apel a reţinut că pârâtul a comunicat reprezentanţilor legali ai reclamantei rezilierea unilaterală a contractului de şcolarizare nr. x/25.02.2015, deşi unica obligaţie ce se executase în baza acestui contract a fost plata primei rate a taxei de şcolarizare, toate celelalte obligaţii fiind afectate de un termen suspensiv, care le afecta exigibilitatea, astfel că nu se putea pune problema unei neexecutări culpabile, care să atragă rezilierea.

A apreciat că toate cauzele invocate de pârât în notificarea de reziliere nu puteau privi decât contractul de şcolarizare nr. x/10.02.2014, aflat în curs de executare. A considerat că prevederile art. V (eronat indicat ca fiind VI în notificarea de reziliere) alin. (1) lit. g) din contractele de şcolarizare nr. x/10.02.2014 ori nr. 14/25.02.2015 ("C. îşi rezervă dreptul de a nu încheia un nou contract de şcolarizare conform art. III.2, în cazul nerespectării de către beneficiarii secundari a clauzelor contractuale şi/sau a Regulamentului intern, în perioada de valabilitate a contractului de şcolarizare) nu pot justifica rezilierea unilaterală a unui contract deja încheiat, ci numai refuzul de încheiere a acestuia.

De asemenea, a apreciat că evoluţia raporturilor dintre părţi evidenţiază o abordare greşită de către pârât a problemelor de concentrare, de atenţie şi de comportament ale reclamantei (lipsa motivării pozitive), dar şi alterarea relaţiei cu părinţii ei, prin imputarea nefondată a lipsei de colaborare a acestora. A considerat că pârâtul nu a făcut dovada existenţei unei documentaţii care să fi stat la baza propunerii de scădere a calificativului la purtare al reclamantei, de natură a evidenţia faptul că măsurile au fost luate gradual şi transparent, în considerarea bunei-credinţe care trebuie să guverneze raporturile juridice în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) C. civ. şi, de asemenea, a statuat că rezilierea abuzivă a contractului de şcolarizare nr. x/25.02.2015 are semnificaţia refuzului pârâtului de a mai asigura şcolarizarea reclamantei încă de la data comunicării notificării de reziliere, 29.06.2015, deşi contractul nr. x/10.02.2014 era încă în vigoare.

Prin motivele de recurs, pârâtul a invocat nemotivarea acordării prejudiciului şi a contestat atât neîndeplinirea condiţiilor de atragere a răspunderii contractuale, cât şi lipsa interesului reclamantei în a solicita comunicarea documentelor pretinse, iar reclamanta a criticat modalitatea de cuantificare a prejudiciului în RON, fără a se stabili, în precedent, suma echivalentă în euro.

Faţă de conţinutul motivelor de recurs ale părţilor, Înalta Curte va analiza cu prioritate calea de atac declarată de către pârâtul C. împotriva deciziei de apel, în ordinea logică a chestiunilor de drept supuse dezlegării instanţei de control judiciar, dat fiind că aceasta pune în discuţie aspecte ce ţin de motivarea soluţiei şi de îndeplinirea condiţiilor răspunderii contractuale, critica referitoare la cuantificarea prejudiciului fiind subsidiară acestei analize.

În acest sens, o primă critică formulată în baza art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, în opinia recurentului instanţa de apel dispunând doar obligarea sa la plata unei sume de bani fără a prezenta în ce constă aceasta, modalitatea în care s-a ajuns la acest raţionament şi fără a se menţiona perioada pentru care a fost stabilită.

Susţine că instanţa de apel nu a arătat, concret, în considerentele hotărârii, în ce a constat neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul de şcolarizare nr. x/10.02.2014, în condiţiile în care beneficiarii achită părţi din suma totală de şcolarizare şi în lunile următoare încheierii cursurilor de învăţământ, împrejurare ce reprezintă o modalitate de plată fără legătură cu vreo contraprestaţie din partea recurentului-pârât pentru această perioadă a plăţilor parţiale.

Critica este fondată.

În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În acest cadru, Înalta Curte constată că motivarea instanţei de apel în privinţa îndeplinirii condiţiilor răspunderii contractuale pentru care a acordat daune interese este contradictorie şi incompletă.

Astfel, pe de o parte, instanţa de apel apreciază că pârâtul nu avea temei legal să rezilieze contractul nr. x/2015 întrucât obligaţiile stipulate, cu excepţia celei de plată a primei rate, nu erau scadente, iar prevederile contractuale indicate în notificarea de reziliere, care se referă la refuzul încheierii unui nou contract, nu pot justifica rezilierea unilaterală a unui contract deja încheiat. Ca atare, consideră că toate cauzele invocate în notificarea de reziliere nu pot privi decât contractul de şcolarizare nr. x/2014 aflat în curs de executare. În legătură cu acest contract reţine, pe de o parte, lipsa bunei credinţe în raporturile contractuale a pârâtului care a abordat greşit problemele reclamantei, a alterat relaţia cu părinţii săi prin imputarea nefondată a lipsei de colaborare şi nu a dovedit că măsurile luate împotriva acesteia au fost graduale şi transparente. Pe de altă parte afirmă că rezilierea abuzivă a contractului nr. x/2015 semnifică refuzul pârâtului de a mai asigura şcolarizarea reclamantei în perioada 26.06-31.08.2015, deşi contractul nr. x/2014 era în vigoare şi acordă exclusiv daune interese pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale pentru această perioadă.

Sub un prim aspect, verificând în baza principiului "tantum devolutum quantum apellatum", aplicabil şi în etapa procesuală a recursului, limitele învestirii Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut ca reprezentând o conduită necorespunzătoare a pârâtului în raporturile cu reclamanta următoarele împrejurări: faptul că a rezilitat contractul de şcolarizare, într-un moment în care obligaţiile asumate de părţi nu erau executorii, în baza unei clauze care nu acorda pârâtului decât dreptul de a nu încheia un nou contract, executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale printr-o abordare greşită, lipsită de transparenţă şi de bună credinţă a problemelor reclamantei coroborat cu imputarea nefondată a lipsei de colaborare a părinţilor ei, precum şi refuzul pârâtului de a mai asigura şcolarizarea reclamantei încă de la data comunicării notificării de reziliere, 29.06.2015, deşi contractul nr. x/10.02.2014 era încă în vigoare.

Instanţa de apel a sancţionat, în baza normelor care reglementează răspunderea civilă delictuală, doar ultima conduită a pârâtului, respectiv refuzul de executare a contractului nr. x/2014 în perioada 29.06-31.08.2015, acordând daune interese echivalente cu valoarea contractului pe această perioadă.

Această limită a întinderii răspunderii contractuale nu a fost criticată în recurs de către reclamantă, motiv pentru care, în recursul pârâtului, vor fi avute în vedere exclusiv criticile ce ţin de neexecutarea contractului în perioada indicată.

În acest sens, în acord cu susţinerile pârâtului, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, deşi statuează că acesta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale în perioada 29.06-31.08.2015, nu arată în concret care sunt aceste obligaţii, în condiţiile în care pârâtul a susţinut că plata pentru contractul de şcolarizare este constituită dintr-o sumă anuală şi nu lunară, fiind împărţită, pentru uşurinţa achitării ei, în 12 rate lunare, astfel că scadenţa ratei este independentă de desfăşurarea unei activităţi şcolare.

Pentru a se imputa neexecutarea unei clauze contractuale de natură a atrage răspunderea debitorului obligaţiei neexecutate, este necesar a fi identificată în mod concret conduita comisivă sau omisivă a acestuia care a dus la încălcarea unei atare obligaţii. Or, în cauză, instanţa de apel nu a verificat susţinerile reclamantei coroborat cu apărările pârâtului sub acest aspect, în sensul că, la data de 29.06.2015, dată reţinută ca reprezentând începutul perioadei de neexecutare a contractului, activitatea de învăţământ corespunzătoare anului şcolar 2014-2015 se încheiase, iar reclamantei îi fusese finalizată situaţia şcolară pe anul respectiv. Prin urmare, deşi instanţa de apel a reţinut că pârâtul nu şi-a executat, în mod culpabil, obligaţiile contractuale, nu a indicat în concret în ce constă obligaţia neexecutată după încheierea cursurilor şcolare.

Prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că, în mod eronat, curtea a reţinut că rezilierea abuzivă a contractului de şcolarizare nr. x/25.02.2015 are semnificaţia refuzului de a asigura şcolarizarea recurentei-reclamante de la data comunicării notificării de reziliere, 29.06.2015, deşi contractul nr. x/10.02.2014 era în vigoare, întrucât acest contract şi-a încetat efectele prin ajungerea la termen, odată cu finalizarea studiilor de către reclamantă şi încheierea situaţiei şcolare la sfârşitul cursurilor anului şcolar 2014 - 2015, contractele nefiind condiţionate unul în raport de celălalt.

Înalta Curte nu poate exercita controlul de legalitate, prin aplicarea art. 488 pct. 8 C. proc. civ., asupra acestei chestiuni litigioase ce vizează considerentele hotărării prin care instanţa de apel a statuat asupra răspunderii contractuale imputate pârâtului prin prisma neîndeplinirii obligaţiilor sale, transformând răspunderea pentru rezilierea contractului nr. x/2015 într-una pentru refuz de executare a celui precedent, în lipsa unei motivări corespunzătoare, din partea instanţei de apel, a raţionamentului juridic conţinut în această afirmaţie, ceea ce determină reţinerea unui caracter echivoc al considerentului respectiv ce nu este în măsură să susţină soluţia pronunţată.

Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de apel nu a motivat cum a stabilit cuantumul despăgubirilor şi care este izvorul şi natura juridică a acestora (restituirea unor rate din preţ achitate în lipsa contraprestaţiei, despăgubiri materiale sau morale stabilite prin echivalare cu suma ce reprezenta obligaţia de plată), nu poate fi exercitat un control judiciar din perspectiva corectei aplicări a dispoziţiilor art. 1530 C. civ. astfel că recursul nu va fi analizat în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Obligaţia instanţelor de a-şi motiva deciziile reprezintă una din garanţiile esenţiale ale procesului echitabil, impusă atât de normele interne conţinute în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât şi de normele convenţionale cuprinse în art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. pentru a se dispune admiterea recursului.

În ceea ce priveşte obligarea recurentului-pârât la comunicarea înscrisurilor, se constată că instanţa de apel a admis cererea, apreciind că există un interes evident al reclamantei ce derivă din exercitarea dreptului la educaţie.

Pârâtul a contestat admiterea acestei solicitări, susţinând fie că actele sunt publice, fie că au fost comunicate în formatul agreat de şcoală sau că au fost depuse deja, de către ambele părţi, la dosarul cauzei. De asemenea a apreciat că semnarea contractelor de şcolarizare are la bază acordul de voinţă, liber şi expres exprimat prin semnătura preşedintelui, fără a fi necesar vreun act de dispoziţie emis de organele de conducere ale unităţii.

Aceste apărări nu au fost analizate de instanţa de apel distinct, pentru fiecare dintre actele indicate, pentru a se stabili, în funcţie de natura lor, dacă acestea există în forma pretinsă de reclamantă, dacă fuseseră comunicate, anterior, într-o procedură agreată de părţi, material sau electronic, dacă au fost accesibile în mod public sau dacă se regăsesc printre cele depuse la dosarul cauzei în cadrul administrării probatoriului, pentru a se aprecia asupra interesului juridic legitim şi actual al părţii în comunicarea lor.

Prin urmare, se va reţine, şi sub acest aspect, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., lipsa motivării corespunzătoare a soluţiei de admitere a acestui capăt de cerere de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte recursul reclamantei, acesta va fi admis formal având în vedere că rezolvarea criticilor invocare are un caracter subsidiar soluţionării celor dezvoltate de pârât, chestiunea monedei în care se evaluează prejudiciul pretins constituind un aspect subsidiar examinării şi constatării îndeplinirii, de către instanţa de rejudecare, a elementelor răspunderii civile contractuale pentru neexecutarea contractului care conduc la obligarea pârâtului la despăgubiri.

Faţă de toate aceste împrejurări, Înalta Curte va admite recursurile şi va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru ca aceasta să analizeze solicitările părţilor în limitele devolutive ale aspectelor recurate cu privire la daunele interese pretinse de reclamantă, respectiv, în ceea ce priveşte obligarea pârâtului de a comunica documentele solicitate, dacă obligaţia are o bază factuală şi legală, dacă este justificată de un interes legitim, dacă aceste înscrisuri există în forma pretinsă de reclamantă şi dacă pârâtul a refuzat comunicarea lor cu încălcarea unei obligaţii legale sau contractuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A., prin reprezentant legal B. şi de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 161 din 11 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2022.