Scope of Prefect's verification duty in land restitution: extrinsic legality check versus intrinsic re-verification of factual title

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 22 decembrie 2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin Prefect, obligarea pârâtei B. la restituirea sumei de 144.410 USD, respectiv 622.408 RON (la cursul BNR de 1 USD = 4,31 RON), reprezentând preţul vânzării terenului intravilan în suprafaţă de 587 mp, situat în Bucureşti, Calea x, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.12.1999 de BNP C., ca efect al repunerii părţilor în situaţia anterioară; la plata dobânzii legale datorate, ce se va calcula de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii; obligarea pârâţilor la plata sumei de 365.450,45 USD, adică 1.534.891,89 RON (la cursul valutar BNR de 1 dolar = 4,31 RON), reprezentând diferenţa dintre suma cu care a cumpărat terenul de la vânzătoarea D. (144.410 dolari SUA) şi valoarea actuală de piaţă a imobilului (478.992 EURO, adică 501.817 USD - preţ conform grilei notariale) şi la plata dobânzii legale datorate ce se va calcula de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii.

La 6 februarie 2017, pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin Prefect a formulat cerere de chemare în garanţie a Subcomisiei Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor.

Prin cererea de modificare a acţiunii civile, depusă la 5 aprilie 2017, reclamanta a precizat că înţelege să se judece, pe capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, cu pârâţii Comisia Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Subcomisia Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti.

La 12 aprilie 2017, Subcomisia Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a depus cerere de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti, prin primarul general.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 343 din 15 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, invocată prin întâmpinare; a respins cererea principală formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia inadmisibilităţii capătului al doilea al cererii, invocată de pârâta Instituţia Prefectului, ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea principală formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii B., Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin primarul general, şi pârâţii-reclamanţi Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Subcomisia Sectorului 3 a Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor; a obligat pe pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 144.410 USD, echivalentă în RON la cursul BNR din data plăţii, reprezentând preţul achitat de reclamantă în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.12.1999 de BNP C., precum şi la plata diferenţei dintre valoarea actuală a imobilului conform grilei notariale 2016 (478.992 Euro) şi preţul achitat (144.410 USD), echivalentă în RON la cursul BNR al celor două valute din ziua plăţii, sume la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare începând cu 22 decembrie 2016 până în ziua plăţii, în limita activului primit de pârâtă, în calitate de legatară universală, la decesul numitei D. (17.11.2005); a obligat pe pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin Prefect, la plata către reclamantă a sumelor menţionate la paragraful anterior, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D. (17.11.2005); a respins, în rest, cererea principală, ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematei în garanţie Subcomisia Sectorului 3 Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Preşedinte - Primarul Sectorului 3, ca neîntemeiată; a admis cererile de chemare în garanţie formulate de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin Prefect, în contradictoriu cu Subcomisia Sectorului 3 Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Preşedinte - Primarul Sectorului 3 şi cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, precum şi de Subcomisia Sectorului 3 Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Preşedinte - Primarul Sectorului 3, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General; a obligat, în solidar, chemaţii în garanţie Subcomisia Sectorului 3 Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin preşedinte - Primarul Sectorului 3, şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, la plata către Instituţia Prefectului Mun.

Bucureşti, prin Prefect, a sumelor menţionate la paragraful anterior, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D. (17.11.2005); a obligat pe chematul în garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, la plata către Subcomisia Sectorului 3 Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Preşedinte - Primarul Sectorului 3, a sumelor menţionate la paragraful anterior, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D.; a obligat pe pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 28.110 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat şi timbru judiciar, în limita activului primit de pârâtă, în calitate de legatară universală, la decesul numitei D.; a obligat pe pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin Prefect, la plata acestor sume cu titlu de cheltuieli de judecată, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D.; a obligat, în solidar, pe chemaţii în garanţie Subcomisia Sectorului 3 Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin preşedinte - Primarul Sectorului 3 şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, la plata către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin Prefect, a acestor sume, cu titlu de cheltuieli de judecată, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D.; a obligat pe chematul în garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, la plata către Subcomisia Sectorului 3 Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin preşedinte - Primarul Sectorului 3, a sumelor menţionate cu titlu de cheltuieli de judecată, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D..

Prin sentinţa nr. 73 din 22 ianuarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinţei civile nr. 343/15.02.2018, în sensul că se va înlocui numele "E." sau "F.", cum greşit s-a consemnat, cu numele corect de D.; a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei, în sensul că obligaţia pârâtei Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin Prefect, la plata către reclamantă a unei sume, se referă doar la diferenţa dintre valoarea actuală a imobilului conform grilei notariale 2016 (478.992 Euro) şi preţul achitat (144.410 USD), în echivalent RON la cursul BNR al celor două valute din ziua plăţii, sumă la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare începând cu 22 decembrie 2016 până în ziua plăţii, care nu a fost acoperită din valoarea activului primit de pârâtă, în calitate de legatară universală, la decesul numitei D. (17.11.2005); a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei, în sensul că respingerea acţiunii se referă la obligarea în solidar a pârâţilor B. şi Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti; a dispus completarea sentinţei cu următorul paragraf: "Respinge cererea în contradictoriu cu pârâţii Subcomisia Sectorului 3 Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin Preşedinte - Primarul Sectorului 3; Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti"; a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei în privinţa cererilor de chemare în garanţie, în sensul că suma la care au fost obligaţi chemaţii în garanţie se referă doar la diferenţa dintre valoarea actuală a imobilului conform grilei notariale 2016 (478.992 Euro) şi preţul achitat (144.410 USD), în echivalent RON la cursul BNR al celor două valute din ziua plăţii, sumă la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare începând cu data de 22.12.2016 până în ziua plăţii, care nu va fi acoperită din valoarea activului primit de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D. (17.11.2005).

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1612 din 2 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia netimbrării apelului declarat de pârâtă B. şi a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de aceasta împotriva sentinţei nr. 343 din 15 februarie 2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin Prefect, şi de chematul în garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva aceleiaşi decizii.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1621 din 2 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin Prefect.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motivarea acesteia având la bază aplicarea eronată a prevederilor legilor speciale de reparaţie.

Susţine că, în mod nelegal, a fost reţinută culpa şi săvârşirea unei fapte ilicite în sarcina recurentei, prevederile legale ce reglementează competenţele conferite de legiuitor acesteia fiind interpretate eronat. Din verificarea documentelor care au stat la baza propunerii înaintată de Subcomisia pentru aplicarea legii fondului funciar sector 3 rezultă că aceasta a transmis un dosar administrativ ce a conţinut date eronate şi nu a prezentat situaţia juridică reală a terenului.

Arată că instanţa de apel a apreciat, în mod netemeinic şi nelegal, că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reţinând că recurenta avea obligaţia, potrivit art. 51 din Legea nr. 18/1991, să verifice situaţia juridică a terenului restituit. Învederează că, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, verificarea situaţiei juridice se efectuează de subcomisiile locale de sector competente, iar potrivit art. 5 lit. c) din H.G. nr. 131/1991, recurenta avea numai obligaţia de a verifica legalitatea propunerii comisiei, nu de a efectua demersuri în vederea stabilirii situaţiei juridice a terenului.

În mod nelegal instanţa de control judiciar a reţinut că instituţia prefectului avea obligaţia efectuării unui control de legalitate propriu, considerând, contrar prevederilor art. 51 din Legea nr. 18/1991, că nu poate fi primită apărarea pârâtei cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de verificare a situaţiei juridice a terenurilor.

Subliniază că Instituţia Prefectului şi Comisia Judeţeană au atribuţia de a verifica propunerile Comisiei Locale, în sensul ca acestea să fie întocmite conform prevederilor legale, să existe la dosar dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi a actelor care atestă întinderea dreptului de proprietate.

Din înscrisurile ce au însoţit propunerea rezultă că imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin decretul de naţionalizare nr. 92/1950, de la autorul solicitantei. Ulterior, a făcut obiectul decretului de expropriere şi demolare nr. 151/29.06.1989, construcţia fiind demolată. De asemenea, potrivit adresei nr. x şi y/12.05.1998 a Direcţiei Evidenţă Proprietăţi din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, la nivelul anului 1998 terenul solicitat era neafectat de construcţii şi era domeniu privat al Municipiului Bucureşti.

Instituţia Prefectului-Municipiul Bucureşti şi-a îndeplinit obligaţia proprie de verificare a legalităţii documentaţiei înaintată de Subcomisia sectorului 3, orice altă interpretare şi extindere a obligaţiilor stabilite de legiuitor în sarcina acesteia lipsind de efecte dispoziţiile legale ce dispun în sarcina comisiilor locale obligaţia de verificare a situaţiei juridice a terenurilor. Subcomisia sectorului 3 a propus restituirea terenului în suprafaţă de 587 mp, în baza situaţiei juridice stabilită de această autoritate în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 131/1991 (în vigoare la acea dată), care îi conferă această obligaţie. Potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. c) din H.G. nr. 131/1991, obligaţia prefectului era de a verifica legalitatea propunerii, nu de a efectua propriile demersuri în vederea stabilirii situaţiei juridice a terenului, din verificarea înscrisurilor existente în dosarul administrativ rezultând îndeplinirea condiţiilor cerute de lege în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, chiar instanţa de apel reţinând că maniera defectuoasă de îndeplinire a atribuţiilor privind comunicarea relaţiilor referitoare la situaţia juridică a terenului (de către Municipiul Bucureşti) a determinat emiterea de către Instiuţia Prefectului-Municipiul Bucureşti a titlului de proprietate ce a fost anulat ulterior.

În ceea ce priveşte limita răspunderii, arată că, până la emiterea deciziei de despăgubire în baza Legilor nr. 165/2013 şi nr. 10/2001, nu se poate stabili suma la plata căreia recurenta şi chematele în garanţie pot fi obligate.

Învederează că poziţia constantă a pârâtei B. a fost aceea de recunoaştere a obligaţiei de răspundere pentru evicţiune, transmisă de la vânzătoarea D., însă, urmare a acceptării succesiunii sub beneficiu de inventar, aceasta a precizat că transmiterea operează în limita activului succesoral, respectiv a valorii bunurilor moştenite. Arată că, prin sentinţa instanţei de fond s-a reţinut că, în certificatul de moştenitor legatar nr. 15/09.03.2006 emis de BNP G. nu s-a precizat valoarea bunurilor transmise, astfel că valoarea activului primit se va raporta la data decesului numitei D. (17.11.2005), dată la care aceasta formulase notificările în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la întregul imobil, deoarece la această dată are loc transmiterea succesiunii, conform art. 651 C. civ.. În hotărâre s-a mai reţinut că pentru suma care nu se va acoperi pe temeiul răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998-999 C. civ., se va angaja răspunderea instituţiilor emitente ale titlului de proprietate nr. x/19.11.1998.

Arată că, analizând criticile, instanţa de apel a reţinut că eventuala modificare a activului succesoral este o chestiune ce ţine de executarea hotărârii, criticile fiind apreciate ca nefondate. Susţine că, în raport de dispoziţiile art. 622 alin. (1) C. proc. civ., sentinţa nr. 343 din 15 februarie 2018 este netemeinică şi nelegală, soluţia dispusă prin această hotărâre fiind imposibil de executat în acest moment.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata pârâtă B. a invocat inadmisibilitatea (în realitate, nulitatea) recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă B., acelaşi act procedural fiind îndeplinit şi de recurentă, faţă de întâmpinarea depusă de aceeaşi intimată.

6. Procedura de filtru

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 15 decembrie 2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 14 iunie 2021, comunicarea raportului către părţi pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata B. a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 octombrie 2021, pronunţată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în şedinţa publică din 16 decembrie 2021 pentru soluţionarea acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În esenţă, litigiul are ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală şi contractuală iniţiată de reclamanta S.C. A. S.R.L. dobânditor cu titlu oneros la data de 15.12.1999 al terenului intravilan în suprafaţă de 587 mp de la defuncta D., decedată la data de 17.11.2005 (al cărei legatar universal este pârâta B.), la rândul său deţinătoare a unui titlu de proprietate obţinut prin reconstituirea dreptului de propriatate asupra terenului în baza Legii nr. 18/1991.

Atât titlul de proprietate, cât şi contractul de vânzare cumpărare au fost anulate în proceduri judiciare anterioare, finalizate prin deciziile civile nr. 1663/20.06.2003 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi, respectiv, nr. 230/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reţinându-se că terenul nu putea face obiectul Legii nr. 18/1991, fiind, la data emiterii titlului de proprietate, în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi în domeniul public al statului.

Prima instanţă a constatat culpa delictuală a Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti care nu a verificat propunerea Subcomisiei Sector 3 pentru aplicarea Legii fondului funciar, aceasta întemeindu-se, în soluţionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, pe relaţiile eronate privind situaţia juridică comunicate de Municipiul Bucureşti. De asemenea, a statuat cu privire la reaua credinţă a vânzătoarei D. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care fusese notificată să nu vândă de către administratorul terenului, Ministerul Apărării Naţionale.

Ca atare a fost reţinută, în temeiul obligaţiei de garanţie pentru evicţiune, răspunderea contractuală a vânzătoarei decedate şi obligaţia acesteia de a restitui preţul încasat şi sporul de valoare al terenului, însă, în condiţiile în care moştenitoarea sa, pârâta B., a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, s-a considerat că aceasta urmează a acoperi prejudiciul doar în limita activului succesoral.

Pentru sporul de valoare al terenului, solicitat de cumpărătoarea evinsă, a fost angajată şi răspunderea civilă delictuală a instituţiilor care au avut atribuţii în emiterea titlului de proprietate, respectiv Instituţia Prefectului, care a încălcat dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 18/1991, în calitate de debitor principal şi, prin admiterea cererilor de chemare în garanţie, Subcomisia Sectorului 3 pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor şi Municipiul Bucureşti, în calitate de debitori garanţi.

Instanţa de apel a menţinut soluţia de primă instanţă, confirmând raţionamentul judiciar al acesteia.

Prin recursul declarat împotriva deciziei, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a criticat, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, susţinând că în mod greşit a fost reţinută în sarcina sa săvârşirea unei fapte ilicite, în sensul că ar fi avut obligaţia efectuării unui control de legalitate propriu, potrivit art. 51 din Legea nr. 18/1991, asupra cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv să verifice situaţia juridică a terenului restituit.

Învederează că analiza cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, depusă potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 la primăria localităţii unde se află terenul, verificarea situaţiei juridice, întocmirea anexei 23, înaintarea propunerilor de reconstituire ori de validare a anexei se efectuează de subcomisiile locale de sector competente, iar conform art. 5 lit. c) din H.G. nr. 131/1991, recurenta avea numai obligaţia de a verifica legalitatea propunerii comisiei, dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi a actelor care atestă întinderea dreptului de proprietate, nu de a efectua demersuri în vederea stabilirii situaţiei juridice a terenului.

Potrivit recurentei, culpa aparţine Subcomisiei sectorului 3 care a propus restituirea terenului în suprafaţă de 587 mp, în baza situaţiei juridice stabilită de acestă autoritate în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 131/1991 (în vigoare la acea dată), care îi conferă această obligaţie, instanţa de apel reţinând corect că maniera defectuoasă de îndeplinire a atribuţiilor privind comunicarea relaţiilor referitoare la situaţia juridică a terenului (de către Municipiul Bucureşti) a determinat emiterea de către Instiuţia Prefectului-Municipiul Bucureşti a titlului de proprietate ce a fost anulat ulterior.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în limitele deduse judecăţii prin cererea de recurs şi prin raportare la cele statuate în apel, au intrat în puterea lucrului judecat obligaţia de garantare pentru evicţiune stabilită în sarcina legatarei universale, precum şi posibilitatea, de principiu, în vederea recuperării integrale a prejudiciului pretins de reclamantă, a cumulării răspunderii contractuale cu răspunderea civilă delictuală, în condiţiile în care recurenta nu a formulat critici sub acest aspect ci, exclusiv, în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

De asemenea, reclamanta nu a atacat cu apel principal sau incident soluţia de respingere a acţiunii directe pe care a formulat-o împotriva pârâţilor Subcomisia Sectorului 3 şi Municipiul Bucureşti, astfel cum a fost explicitată în sentinţa primei instanţe de lămurire/completare dispozitiv.

Critica recurentei referitoare la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale este fondată. Astfel, concomitent cu angajarea răspunderii contractuale pentru evicţiune îndreptată împotriva moştenitoarei vânzătoarei decedate, reclamanta a învestit instanţele de judecată şi cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, ce a fost admisă în primă instanţă pentru prejudiciul constând în sporul de valoare al terenului.

Din această perspectivă s-a reţinut că fapta ilicită a recurentei constă în încălcarea dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 18/1991 întrucât aceasta nu a procedat la o verificare proprie asupra cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, prilej cu care ar fi constatat că terenul propus spre retrocedare aparţinea domeniului public al statului, fiind trecut, chiar în perioada în care se afla în curs de soluţionare cererea fostei proprietare, din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în calitate de bun aparţinând domeniului public al statului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 18/1991 "Terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităţilor, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi a altor acte normative speciale, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, după caz, la cerere.", respectiv "Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor."

Potrivit dispoziţiilor art. 51 din aceeaşi lege, "Comisia judeţeană este competentă să soluţioneze contestaţiile şi să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale."

În acest sens atribuţiile Comisiei judeţele ori ale prefectului în funcţie de natura juridică a terenului, constau, potrivit art. 7 din H.G. nr. 131/1991 privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor (în forma în vigoare la data emiterii titlului de proprietate), între altele, în verificarea legalităţii propunerilor comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale (lit. c); validarea sau invalidarea măsurilor stabilite de comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale (lit. e); emiterea titlurilor de proprietate (lit. f).

Prin urmare, nu rezultă din descrierea atribuţiilor conferite de lege recurentei că aceasta avea obligaţia, a cărei nerespectare i-a fost imputată în etapele devolutive ale judecăţii, de a se substitui în totalitate comisiei locale în sensul de a reverifica veridicitatea şi temeinicia conţinutului fiecărui înscris din documentaţia înaintată de comisia locală, sintagma "verificarea legalităţii propunerilor" presupunând că recurenta avea obligaţia de a se asigura că la dosarul ce însoţeşte propunerea de validare întocmită de comisia locală existau dovezile din care rezultă că sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a admite solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate şi de a emite titlul de proprietate.

A aprecia în sens contrar înseamnă a adăuga la lege şi a stabili în sarcina recurentei competenţe suplimentare, neavute în vedere de legiuitor. Verificarea în concret a regimului juridic al terenului solicitat a fi restituit revine explicit comisiei locale şi nu celei care validează propunerea prin analiza documentelor ataşate care se bucură de prezumţia de validitate şi adevăr în ceea ce priveşte conţinutul lor. Dacă s-ar interpreta că în faza validării propunerilor se reiau operaţiunile administrative anterioare, ar deveni inutile etapele date de legiuitor în competenţa altor structuri administrative.

Acesta interpretare este confirmată şi de faptul că textul de lege invocat a fost modificat ulterior, fiind explicitate atribuţiile prefectului într-o manieră mai puţin echivocă. În acest sens, în ultima forma a H.G. nr. 131/1991, actualizată la nivelul anului 2000, potrivit art. 7 lit. c). se verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora.

Prin urmare este fondată susţinerea recurentei referitoare la inexistenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei reţinute în sarcina sa, validarea propunerii presupunând un control extrinsec al actelor depuse şi nu o verificare a conţinutului lor din punctul de vedere al corespondenţei cu realitatea pe care o prezumă.

Faţă de aceste considerente, nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate prin memoriul de recurs.

În consecinţă, în baza art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel care urmează a reanaliza condiţiile răspunderii civile delictuale în privinţa recurentei cu respectarea dezlegărilor pronunţate în prezenta decizie, în raport de care se va pronunţa şi cu privire cererile de chemare în garanţie formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin Prefect, împotriva deciziei nr. 1621 din 2 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2021.