Expropriation for public utility: judicial review limited to compensation quantum, prohibition on ordering supplementary expropriation

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă la 31 ianuarie 2013, sub nr. x/2013, astfel cum a fost precizată, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă CNADNR SA), să se constate că prin H.G. nr. 844/7.08.2012 s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănişca"; să se stabilească suprafaţa de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant; să se stabilească situaţiile în care expropriatorul a propus exproprierea parţială şi împrejurarea dacă situaţia reală impune să se dispună exproprierea totală, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994; să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru fiecare reclamant, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate şi la prejudiciile aduse proprietarilor; să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi ale Legii nr. 33/1994.

La 12 iunie, 7 august, 19 iunie, 4 decembrie şi 28 noiembrie 2013, intervenienţii P., Q., R., S., T., U., V. ş.a. au formulat cereri de intervenţie în interes propriu, având acelaşi petit cu acţiunea principală.

Din cauza numărului mare de reclamanţi şi intervenienţi şi a numeroaselor terenuri deţinute de aceştia, în vederea unei bunei administrări a judecăţii, în temeiul art. 1321 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus admiterea, în principiu, a cererilor de intervenţie formulate şi ulterior disjungerea acestora prin formarea mai multor dosare noi, în care reclamanţii şi intervenienţii au fost grupaţi în funcţie de vecinătatea terenurilor deţinute.

La prezenta cauză a fost conexat dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Hunedoara, format în urma disjungerii acţiunii principale de cererile de intervenţie.

Astfel, în prezenta cauză, au fost menţinuţi, în calitate de reclamanţi, A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., J., K., L., M., N. şi O..

2. Hotărârea Tribunalului Hunedoara

Prin încheierea din 19 iunie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a încuviinţat cererea privind efectuarea unei expertize topografice, formulate de reprezentantul convenţional al reclamanţilor şi intervenienţilor.

Prin sentinţa nr. 342 din 12 aprilie 2018, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, invocată de pârâtul Statul Român. A admis, în parte, acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., J., K., L., M., N. şi O., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă CNADNR SA) şi a constatat că aceştia au calitate de persoane expropriate cu privire la următoarele terenuri: A. - 2.485 mp; B., C., D. - 7.314 mp, din care pentru suprafaţa de 2.513 mp s-a dispus exproprierea suplimentară; E. - 4.561 mp, din care, pentru suprafaţa de 333 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; F. şi G. - 5.232 mp, din care, pentru suprafaţa de 127 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; H. şi I. - 2.844 mp, din care, pentru suprafaţa de 880 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; P. şi Q. - 14.186 mp, din care, pentru suprafaţa de 1.136 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; J. - 9.669 mp, din care, pentru suprafaţa de 1.191 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; K. - 5.926 mp, din care, pentru suprafaţa de 458 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; L. - 2.086 mp, din care, pentru suprafaţa de 272 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; M. şi N. - 3.175 mp; O. - 6.318 mp, din care, pentru suprafaţa de 2.856 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară, terenuri ce au fost identificate şi evaluate prin raportul de expertiză întocmit de experţii W., X. şi Y..

L-a obligat pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin CNAIR S.A., să plătească reclamanţilor următoarele sume cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate, astfel: A. - 64.555 RON;

B., C. şi D. - 243.302 RON; E. - 118.753 RON; F. şi G. - 135.100 RON; H. şi I. - 103.689 RON; P. şi Q. - 369.757 RON; J. - 252.120 RON; K. - 154.435 RON; L. - 54.405 RON; M. şi N. - 82.663 RON şi O. - 286.097 RON.

A respins, în rest, acţiunea, obligându-l pe pârât să plătească reclamanţilor suma de 13.347 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond. I-a dat în debit pe reclamanţi pentru suma de 122 RON, reprezentând onorariu neachitat expertului topograf W..

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că, prin deciziile de expropriere succesive, nr. 1585/13.12.2012, nr. 51/26.01.2016 şi nr. 900/17.10.2016, emise în favoarea statului pentru construirea culoarului de autostradă Lugoj-Deva, expropriatorul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de CNAIR S.A., a dispus, fără a respecta dispoziţiile legale în materia exproprierii, exproprierea unor suprafeţe de teren agricol aflate pe raza Comunei Brănişca, jud. Hunedoara, ale căror proprietari tabulari au fost reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., J., K., L., M., N. şi O., sau antecesorii acestora.

A constatat că nu toţi reclamanţii au fost notificaţi cu privire la expropriere, iar hotărârile de acordare a despăgubirilor emise cu întârziere nu reflectă suprafeţele expropriate efectiv şi valoarea de circulaţie a acestora la data exproprierii.

Prin raportul de expertiză întocmit de experţii W., Y. şi X., s-a constatat că reclamanţilor le-au fost expropriate următoarele suprafeţe de teren agricol pe raza Comunei Brănişca: A. - 2.485 mp, B., C. şi D. - 7.314 mp, din care pentru suprafaţa de 2.513 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, întrucât, potrivit opiniei experţilor, terenul nu mai poate fi folosit conform destinaţiei sale; E. - 4.561 mp, din care pentru suprafaţa de 333 mp s-a dispus exproprierea suplimentară conform opiniei experţilor; F. şi G. - 5.232 mp, din care pentru suprafaţa de 127 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, aceasta neputând fi folosită conform destinaţiei sale; H. şi I. - 2.844 mp, din care pentru suprafaţa de 880 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, conform opiniei experţilor; P. şi Q.-14.186 mp, din care pentru suprafaţa de 1.136 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, potrivit opiniei experţilor; J. - 9.669 mp, din care pentru suprafaţa de 1.191 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, conform opiniei experţilor; K. - 5.926 mp, din care pentru suprafaţa de 458 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară, aşa cum a opinat comisia de experţi; L. - 2.086 mp, din care pentru suprafaţa de 272 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, conform opiniei experţilor; M. şi N. - 3.175 mp şi O. - 6.318 mp, din care pentru suprafaţa de 2.856 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, întrucât nu mai putea fi folosit conform destinaţiei potrivit opiniei experţilor.

Instanţa a stabilit aceste suprafeţe prin raportare la concluziile raportului de expertiză întocmit iniţial şi completat ulterior, reţinând că, la data emiterii deciziei de expropriere nr. 1585/2012 în baza H.G. nr. 844/2012 şi a deciziei nr. 51/2016 eliberate conform H.G. nr. 680/2015, preţul de piaţă al terenurilor expropriate era de 26,093 RON/mp, respectiv de 25,476 RON/mp.

Astfel, faţă de suprafeţele de teren agricol expropriate fiecărui reclamant, cuantumul despăgubirilor ce trebuiau acordate, pentru o justă şi echitabilă dezdăunare au fost stabilite astfel: A. - 64.555 RON; B., C. şi D. - 243.302 RON; E. - 118.753 RON; F. şi G. - 135.100 RON; H. şi I. - 103.689 RON; P. şi Q. - 369.757 RON; J. - 252.120 RON; K. - 154.435 RON; L. - 54.405 RON; M. şi N. - 82.663 RON; O. - 286.097 RON, conform tabelului anexă 4.1 la raportul de expertiză.

Deşi a constatat că hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise de expropriator pentru terenurile expropriate reclamanţilor sau antecesorilor acestora nu sunt legale, atât în ceea ce priveşte suprafaţa expropriată, cât şi în privinţa despăgubirilor acordate, instanţa a considerat că, de vreme ce aceştia nu au solicitat expres anularea acestora, nu se pot depăşi limitele judecăţii, cu care a fost învestită de reclamanţi prin acţiunea formulată.

Tribunalul a avut în vedere decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curţii Constituţionale a României, precum şi dispoziţiile art. 1-4, 24 alin. (4), art. 26 din Legea nr. 33/1994, republicată şi ale art. 22 din Legea nr. 255/2010, motiv pentru care a admis doar în parte acţiunea.

Solicitarea reclamantei B. privind acordarea contravalorii construcţiilor pretins expropriate de pârât nu a fost avută în vedere de tribunal, întrucât nu a fost formulat un capăt de cerere, nici prin acţiunea principală, nici prin precizări ulterioare.

3. Apelurile

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele B., C. şi D., solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii acţiunii sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor totale, raportat la valoarea reală a prejudiciilor integral suferite şi pentru exproprierea construcţiilor.

Reclamantele apelante, alături de reclamantul J. au formulat apel prin care au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 243.302 RON, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate, precum şi a sumei de 1.827.016 RON, reprezentând contravaloarea construcţiilor expropriate. Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata către reclamantul J. a sumei de 501.804 RON, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate.

Prin apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe, precum şi a încheierii din 19 iunie 2013, pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fosta C.N.A.D.N.R. SA), prin D.R.D.P Timişoara, a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

4. Hotărârile Curţii de Apel Alba Iulia

Prin încheierea din 5 februarie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins excepţia tardivităţii depunerii apelului formulat de pârâtul Statul Român prin CNAIR şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Prin încheierea din 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, cererea de recuzare a experţilor Z., AA. şi BB. formulată de reclamanţi.

Prin decizia nr. 215 din 11 februarie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţii B., C., D., şi apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, împotriva sentinţei nr. 342 din 12 aprilie 2018, pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă. A schimbat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, l-a obligat pe pârâtul Statul Român, prin CNAIR, prin DRDP Timişoara, să plătească reclamanţilor B., C., D. suma de 239.047 RON, cu titlu despăgubiri pentru construcţii. A constatat că reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., J., K., L., M., N. şi O. au calitate de persoane expropriate şi l-a obligat pe pârât să îi despăgubească cu contravaloarea terenurilor expropriate, astfel: A., cu suma de 47795 RON pentru suprafaţa de 2485 mp, B., C., D. cu suma de 132291 RON pentru suprafaţa de 4801 mp, E., cu suma de 81578 RON pentru suprafaţa de 4228 mp, F. şi G., cu suma de 112283 RON pentru suprafaţa de 5105 mp, H., I. cu suma de 37895 RON pentru suprafaţa de 1964 mp, P. şi Q. cu suma de 298778 RON pentru suprafaţa de 13050 mp, J. cu suma de 163.580 RON, pentru suprafaţa de 8478 mp, K. cu suma de 105503 RON pentru suprafaţa de 5468 mp, L. cu suma de 35000 RON pentru suprafaţa de 1814 mp, M., N. cu suma de 61260 RON pentru suprafaţa de 3175 mp şi O. cu suma de 66798 RON, pentru suprafaţa de 3462 mp, potrivit raportului de expertiză tehnică de evaluare a proprietăţii imobiliare, întocmit de experţi tehnici Z., AA., BB.. A respins cererile de expropriere suplimentară formulate de reclamanţi. A respins apelul declarat de reclamantul J. împotriva aceleiaşi sentinţe. A menţinut în rest sentinţa atacată. I-a obligat pe reclamanţii-intimaţi să plătească în favoarea apelantului-pârât cheltuieli de judecată de 9.000 RON. L-a obligat pe intimatul-pârât să plătească reclamanţilor-apelanţi B., D., cheltuieli de judecată în sumă 6.000 de RON.

5. Recursurile

Împotriva deciziei nr. 215 din 11 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii B., C. şi D. şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., reprezentat prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Împotriva aceleiaşi decizii, precum şi a încheierilor din 5 februarie 2019 şi din 17 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii A., E., F., G., H., I., P., Q., K., L., M., N. şi O..

5.1 Recursul reclamantelor B., C. şi D.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantele au susţinut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi că aceasta cuprinde motive contradictorii.

Astfel, pe de o parte, au arătat că, prin hotărârea atacată, instanţa a dispus admiterea apelului pe care l-au formulat în cauză şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea de piaţă a construcţiilor şi terenului, indicând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Curtea a avut în vedere acordarea despăgubirilor pentru platforma dejecţii, bazine dejecţii, rezervorul de apă, aducţiune, reparaţia gardului, a grajdului şi a canalului. Deşi a stabilit contravaloarea despăgubirilor la suma de 239.047 RON, la valoarea de piaţă a construcţiilor, această sumă nu se regăseşte în raportul de expertiză.

Dimpotrivă, în raportul de expertiză experţii au stabilit valoarea de piaţă a tuturor construcţiilor enunţate de instanţă la suma totală de 397.692 RON, valoarea de circulaţie fiind arătată concret şi în mod separat în lucrarea de specialitate.

Cât timp instanţa a apreciat că apelul reclamantelor este fondat, dispunând acordarea despăgubirilor pentru toate construcţiile indicate în raportul de expertiză, se impunea stabilirea acestora la suma de 397.692 RON, menţionată de experţi.

Deşi curtea a apreciat că recurentele sunt îndreptăţite şi la despăgubiri pentru teren, nu a stabilit cuantumul acestora astfel cum a fost determinat prin raportul de expertiză, întocmit în apel.

Având în vedere că în practicaua deciziei instanţa a făcut referire la un anumit cuantum al despăgubirilor, iar în dispozitiv a dispus într-un mod diferit, recursul este fondat şi se impune a fi admis.

În drept, recurentele-reclamante au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

5.2 Recursul reclamanţilor A., E., F., G., H., I., P., Q., K., L., M., N. şi O.

În susţinerea cererii de recurs, reclamanţii au arătat că cererea de apel a pârâtului a fost formulată prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., reprezentă legal şi prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, prin reprezentant convenţional, conform contractului de asistenţă şi reprezentare juridică nr. 111/939 din 10 octombrie 2011, încheiat între CNAIR DRDP Timişoara, ca beneficiar, şi societatea de avocatură, fără a exista o delegaţie a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, conform art. 68 C. proc. civ., prin înscris sub semnătură legalizată, împrejurare ce atrage incidenţa art. 161 din acelaşi cod, fiind încălcată decizia Curţii Constituţionale nr. 485/2015, prin care s-a stabilit că reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se poate face prin mandatar - persoană juridică, nici prin consilierul juridic, sau avocatul acesteia din urmă.

Consideră că este nelegală soluţia instanţei de apel din încheierea din 5 februarie 2019, prin care a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara de a formula apel în numele statului român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara este beneficiara contractului de asistenţă şi reprezentare juridică nr. 111/939 din 10.10.2011. Contractul încheiat la 10.10.2011, nu poate reprezenta, sub nicio formă, o semnătură legalizată, o procură pentru exerciţiul dreptului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara de a exercita calea de atac a apelului într-un dosar în care acţiunea a fost promovată în anul 2013, şi nici împotriva unei hotărâri pronunţate în 2018.

Faţă de această situaţie, a susţinut că se impunea ca Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara să ateste calitatea de reprezentant cu procură specială, sub sancţiunea anulării căii de atac a apelului, conform art. 161 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la mandatul special al directorului general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara pentru reprezentarea în teritoriu a unei alte entităţi, a arătat că acesta nu a fost dat pentru exercitarea apelului în prezentul dosar. Or, potrivit art. 67 alin. (2) C. proc. civ., mandatarul, cu procură generală, poate să reprezinte în judecată pe mandant numai dacă dreptul i-a fost dat anume, apelul fiind înregistrat la 13 august 2018, în timp ce delegaţia acordată apărătorului este din 4 septembrie 2018.

Recurenţii au criticat soluţia de respingere a cererii de recuzare a experţilor Z., AA. şi BB., adoptată prin încheierea din 17 decembrie 2020.

În susţinerea acestui motiv de recurs încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 8 (art. 304 pct. 9) C. proc. civ., au arătat că, deşi experţii au menţionat că terenurile din litigiu au destinaţia de terenuri pentru construcţii speciale, pentru care se aplică un preţ mai mare faţă de cel tranzacţionat între persoanele fizice, au stabilit în mod expres că, potrivit SEV 100 pct. 29 şi 35, pag. 3 alin. penultim şi ultim din expertiză, preţul de piaţă este reprezentat de suma stabilită între vânzător şi cumpărător, conform acordului de voinţă al acestora, fără nicio ajustare.

Au afirmat că, în loc să aplice sporurile legale, experţii au ajustat valorile imobilelor, cu scăzăminte procentuale nejustificate, prejudiciindu-i pe recurenţi şi creând un avantaj evident intimatului, refuzând să răspundă obiectivelor şi obiecţiunilor încuviinţate, în repetate rânduri, de către instanţă.

Deşi cei trei experţi au refuzat constant să răspundă obiecţiunilor încuviinţate de instanţă şi să procedeze la evaluarea imobilelor, conform legii şi HCL Hunedoara nr. 142/2010, prin care s-a adoptat documentaţia "plan de amenajare a teritoriului judeţean (PATJ Hunedoara)", curtea a renunţat să obţină de la aceştia o evaluare corectă, respingând ultimele obiecţiuni la expertiză, formulate pentru termenul din 4 februarie 2021.

În ceea ce priveşte apelul pârâtului au arătat că acesta a vizat şi încheierea din 19 iunie 2013. Deşi instanţa de apel a motivat în sensul respingerii apelului formulat împotriva acestei încheieri, soluţia nu se regăseşte în dispozitivul deciziei atacate cu prezentul recurs, fiind incidentă situaţia unei nepronunţări, respectiv dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 (art. 304 pct. 6) C. proc. civ.

Recurenţii au susţinut că instanţa de apel a analizat şi respins parte dintre motivele de apel invocate, dar a admis, în mod nelegal, motivul de apel referitor la exproprierea suplimentară.

Astfel, curtea a reţinut că numai cuantumul despăgubirilor precizate la art. 19 din Legea nr. 255/2010 poate face obiectul sesizării instanţelor judecătoreşti şi faptul că, orice altă nemulţumire, cum ar fi întinderea obiectului asupra căruia poartă transferul dreptului de proprietate către expropriator, excedează competenţei instanţelor judecătoreşti. De asemenea, a mai reţinut că instanţa de fond a interpretat greşit legea, dispunând exproprierea suplimentară a unor suprafeţe de teren, dispoziţii pe care le-a înlăturat, cu consecinţa nelegală a modificării despăgubirilor, numai pentru terenul expropriat.

Se susţine că experţii care au întocmit raportul de expertiză la fond, precum şi experţii numiţi în apel au stabilit că terenurile rămase neexpropriate nu mai pot fi folosite conform destinaţiei anterioare. Pentru acest motiv, se impunea acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea acestor terenuri.

Recurenţii au arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., stabilind numai prin dispozitivul hotărârii obligaţia pârâtului de a-i despăgubi cu contravaloarea terenurilor expropriate cu precizarea sumelor "potrivit raportului de expertiză tehnică de evaluare a proprietăţii imobiliare întocmit de către experţii tehnici Z., AA. şi BB.".

Curtea trebuia să motiveze de ce a procedat la schimbarea sentinţei, la admiterea apelului, la înlăturarea probei cu expertiza efectuată la instanţa de fond şi modificarea valorii despăgubirilor conform expertizei întocmite în apel, deşi experţii nu au răspuns obiectivelor/obiecţiunilor formulate şi încuviinţate de instanţă, nu s-au efectuat constatări/măsurători şi s-au aplicat corecţii inadmisibile preţurilor de piaţă practicate, scăzându-se, în prejudiciul recurenţilor, valoarea despăgubirilor.

Instanţa de apel a respins motivul de apel al pârâtului referitor la nulitatea raportului de expertiză efectuat la fond prin numirea celor trei experţi (topometrist - W., evaluator - Y. şi agricol - X.) prin încheierea din 19 iunie 2013 a Tribunalului Hunedoara, astfel încât înlăturarea faptică şi fără motivare a acestei expertize apare drept o contradicţie.

O contradicţie este şi stabilirea unei valori mai mari pentru terenul expropriat de la recurentele CC. şi a unei sume mult mai mici pentru ceilalţi expropriaţi, respectiv 6,58 euro/mp, în condiţiile în care, potrivit HCL Hunedoara nr. 142/2010, toate imobilele au destinaţia de teren pentru construire.

5.3 Recursul pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara

Recurentul a susţinut că decizia recurată este lovită de nulitate pentru lipsa elementelor obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 2, 3 şi 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a indicat în cadrul considerentelor şi în dispozitiv numele, domiciliile sau alte date de identificare ale tuturor părţilor, cele care au renunţat la judecată fiind omise de instanţa de fond pe parcursul judecării cauzei; calitatea părţilor în dosar, obiectul cererilor lor şi prezentarea apărărilor în raport de calitatea avută, lipsind motivarea în fapt şi în drept a soluţiei de admitere a despăgubirilor pentru terenurile expropriate, în condiţiile neatacării hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, nefiind individualizate cu număr cadastral şi carte funciară terenurile pentru care s-au acordat despăgubiri, localitatea unde sunt amplasate, categoria de folosinţă, titlurile de proprietate individualizate cu număr şi serie, astfel încât să reiasă raţionamentul logico-juridic al instanţelor, lipsind şi corecta individualizare din partea CNAIR - DRDP Timişoara a părţilor şi suprafeţelor în discuţie.

Deşi în motivarea deciziei recurate s-a reţinut că hotărârile de stabilire a despăgubirilor "nu corespund întocmai prevederilor legale", instanţa nu a indicat loturile de teren expropriate, numerele cadastrale şi suprafeţele pentru care s-au stabilit despăgubirile sau categoria de folosinţă.

Chiar dacă reclamanţii şi intervenienţii sunt din comuna Lăpugiu de Jos, instanţele anterioare au făcut trimitere la culoarul de expropriere de pe raza comunei Brănişca, limitându-se la aspectele legate de exproprierea terenurilor din această localitate. Astfel, există o insuficientă motivare şi descriere a terenurilor, care se află într-o altă unitate administrativ teritorială şi care au o valoare de circulaţie diferită de cea a terenurilor din comuna Brănişca.

Or, conform raportului de expertiză evaluatorie din apel, toate terenurile au aceeaşi valoare, indiferent de unitatea administrativ teritorială în care sunt amplasate şi de categoria de folosinţă (fiind toate încadrate în categoria terenurilor construibile, fără a se ţine cont de extrasele de carte funciară ale acestora).

Recurentul a susţinut că nu se poate distinge o soluţie cu privire la dosarul conexat nr. x/2014, nefiind clar care sunt reclamanţii şi intervenienţii în interes propriu, care sunt părţile în dosarul conex, ce soluţie a primit acesta, localităţile unde sunt situate terenurile, suprafeţele expropriate în baza H.G. nr. 844/2012, hotărârile de guvern suplimentare, numărul şi seriile titlurilor de proprietate.

Mare parte dintre intervenienţii care au renunţat la judecata cererilor nu au fost menţionaţi în sentinţă şi decizie, nefiindu-le comunicată hotărârea, astfel cum nu le-a fost comunicată nici reprezentanţilor CNAIR pentru unitatea administrativ-teritorială Brănişca (DD.), parte în cererea principală.

Instanţele de fond şi apel au pronunţat hotărârile cu încălcarea formelor procedurale obligatorii asigurării dreptului la apărare şi al unui proces echitabil, aspecte ce conduc la producerea unor vătămări ale drepturilor şi intereselor CNAIR - DRDP Timişoara, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Consideră că se impune casarea deciziei din perspectiva motivării contradictorii a cererilor formulate de reclamanţi şi de intervenienţii în interes propriu, în raport de motivele de apel formulate în privinţa excepţiei lipsei de interes.

Motivarea curţii este nelegală, având la bază o greşită analiză a considerentelor şi dispozitivului sentinţei, de vreme ce excepţia lipsei de interes pentru primele petite ale acţiunii a fost respinsă de tribunal, care a admis acţiunea cu privire la constatarea calităţii reclamanţilor de persoane expropriate, la suprafeţele de teren cuprinse în H.G. nr. 844/2012 şi în cele suplimentare pentru acelaşi proiect de utilitate publică.

De vreme ce aceste capete de cerere nu au fost respinse de tribunal, este evident că nu a existat interesul reclamanţilor şi al intervenienţilor să formuleze apelul, astfel cum a motivat nelegal instanţa de apel. Prin urmare, este contradictorie analiza logico-juridică a instanţei de apel, care a condus la respingerea motivului de apel al recurentului asupra acestui aspect.

Prin motivul de recurs încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea a fost dată prin greşita soluţionare a excepţiei lipsei de interes pe care a invocat-o în privinţa capetelor de cerere referitoare la constatarea declanşării procedurilor de expropriere, conform H.G. nr. 844/2012, a constatării calităţii reclamanţilor şi intervenienţilor de persoane expropriate şi a constatării suprafeţelor supuse exproprierii, de vreme ce acestea reies din prevederile hotărârii de guvern menţionate, nefiind nevoie de o hotărâre judecătorească prin care să se constate aceleaşi aspecte, necontestate de părţi.

Faţă de faptul că prin H.G. nr. 844/2012 au fost identificate loturile de teren supuse exproprierii pentru proiectul de utilitate publică Autostrada Lugoj - Deva, fiind stabilit coridorul de expropriere şi aprobate sumele necesare despăgubirii, iar prin decizia de expropriere nr. 1585/13.12.2012, emisă în condiţiile art. 9 din Legea nr. 255/2010, a avut loc transferul dreptului de proprietate în favoarea statului, în schimbul consemnării despăgubirilor, sunt lipsite de interes cererile formulate de reclamanţi şi intervenienţii în interes propriu, întrucât nu s-a solicitat anularea H.G. nr. 844/2012 în privinţa suprafeţelor aprobate pentru expropriere sau a cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator şi nici nu s-a solicitat anularea hotărârilor eliberate conform art. 19 şi 20 din Legea nr. 255/2010, despăgubirile fiind valabile şi în prezent.

A susţinut recurentul greşita aplicare, de către instanţa de apel a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010, în forma în vigoare la data exproprierii. Pretinde că a indicat hotărârile în temeiul cărora reclamanţii şi-au încasat despăgubirile, aceştia arătând, prin declaraţie autentificată, că nu mai au altă pretenţie faţă de sumele stabilite în procedura administrativă. O astfel de declaraţie are caracter irevocabil.

Consideră că în mod greşit curtea a recomandat recurentului formularea apărărilor pe cale unei contestaţii la executare şi a apreciat că pentru evaluarea contravalorii terenurilor expropriate este corectă opinia instanţei de fond pentru numirea unei comisii mixte de experţi în specialitatea evaluare imobiliară, topografie şi agricolă, pe motiv că legiuitorul nu face o distincţie clară sub aspectul numirii unui expert în specialitatea evaluări imobiliare. Susţine că nelegalitatea deciziei constă în faptul că a omologat opinia experţilor care au inclus toate terenurile expropriate în categoria curţi construcţii, deşi acestea sunt terenuri arabile, fâneţe şi păşuni, conform extraselor CF avizate de OCPI Hunedoara.

A apreciat că este nelegală soluţia curţii asupra apelului formulat împotriva încheierii din 19 iunie 2013 a Tribunalului Hunedoara. Recurentul a arătat că s-a opus constant nominalizării unor experţi de altă specialitate faţă de cea de evaluare imobiliară, indicând textele legale incidente. În opinia sa, atunci când se ridică problema stabilirii despăgubirilor constând în contravaloarea terenurilor expropriate, urmează să fie nominalizată o comisie formată din 3 membri experţi evaluatori imobiliari.

Legea aplicabilă speţei este Legea nr. 255/2010, care are caracter special şi care se aplică prioritar Legii nr. 33/1994. Conform art. 22 alin. (3) din acest ultim act normativ, numai în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirilor acesta devine aplicabil.

Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, determinarea valorii de piaţă a terenurilor supuse exproprierii trebuie făcută de o comisie formată din 3 experţi evaluatori. Celelalte daune reclamate de expropriaţi, ca parte a despăgubirilor, şi care excedează contravalorii terenurilor, urmează să fie dovedite potrivit regimului probator de drept comun.

Deşi instanţa de apel a refăcut raportul de expertiză imobiliară, în mod greşit a respins motivul de apel formulat pe acest aspect, omologând opinia comisiei de experţi din apel, care a avut în vedere valoarea tuturor terenurilor expropriate ca fiind de categoria curţi construcţii, şi nu de categoria arabil, fâneţe, păşuni sau păduri, astfel cum reiese din extrasele avizate de OCPI.

O astfel de interpretare lezează drepturile recurentului, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care este pus în situaţia de a nu putea administra legal probatoriul pentru determinarea contravalorii terenurilor expropriate, fiindu-i încălcat dreptul la un proces efectiv şi echitabil, conform art. 6 şi art. 13 din CEDO.

Susţine că reclamanţii şi intervenienţii în interes propriu nu au contestat şi nu au solicitat, în termen legal, anularea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, astfel încât să poată fi recalculată şi restabilită valoarea acestora în instanţă.

Apreciază că în mod nelegal curtea a omologat raportul de expertiză privind valoarea de circulaţie a construcţiilor reclamantelor CC., de vreme ce acestea au fost evaluate ca fiind funcţionale, reprezentând un activ destinat unei activităţi economice care nu exista în realitate la data exproprierii. Chiar dacă această activitate economică ar fi existat, aceasta nu a fost desfăşurată pe numele titularelor acţiunii de faţă.

Referitor la dubla încasare a despăgubirilor pentru acelaşi teren, a arătat că instanţa de apel nu a analizat apărările sale ce vizau suprafeţele pentru care s-a cerut a se constata exproprierea. În lipsa analizării actelor de proprietate ale persoanelor expropriate şi a individualizării suprafeţelor expropriate s-au creat diferenţe majore în minus ale valorilor de despăgubire faţă de cele stabilite de instanţa de apel.

O altă critică de nelegalitate a deciziei recurate vizează faptul că, deşi reclamanţii/intervenienţii în interes propriu nu au atacat hotărârile de stabilire a despăgubirilor, aceştia au încasat aceste sume. Astfel, s-a ajuns la situaţia nelegală a unei duble încasări, aspect ce nu a fost adus la cunoştinţa instanţei de apel. Astfel, se impune că fie scăzute sumele încasate pentru aceleaşi suprafeţe de teren.

Recurentul a contestat valoarea despăgubirilor stabilite de Curtea de Apel Alba Iulia.

A arătat în susţinerea acestui motiv de recurs că instanţa a impus experţilor să ţină cont de prevederile deciziei nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale, datele la care trebuiau să se raporteze experţii pentru stabilirea valorii de circulaţie a terenurilor expropriate fiind cele ale transferului dreptului de proprietate din domeniul privat al persoanelor fizice şi juridice în domeniul public al statului, în baza H.G. nr. 844/2012, H.G. nr. 680/2015 sau H.G. nr. 631/2016.

Conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, data transferului dreptului de proprietate este data emiterii deciziei de expropriere nr. 1585/13.12.2012, conform Anexei 2 şi Anexei 3 la H.G. nr. 844/07.08.2012.

Or, din analiza raportului de expertiză nu rezultă care este valoarea de piaţă a imobilelor calculată diferenţiat pentru exproprierile efectuate în baza H.G. nr. 844/2012 şi pentru exproprierile suplimentare din anii 2015 şi 2016, în tabelele centralizatoare din anexele raportului nefiind identificate datele transferurilor dreptului de proprietate (în funcţie de exproprierile iniţiale din 2013 sau de cele suplimentare din anii 2015 si 2016), modul de stabilire a valorii de piaţă prin raportare la comparabilele menţionate în raport, dacă acestea datează din anii 2013, 2015 şi 2016 şi categoria de terenuri avută în vedere.

În privinţa construcţiilor evaluate, valoarea determinată este, de asemenea, nelegală, din perspectiva faptului că nu s-a avut în vedere regula prevăzută de art. 22 din Legea nr. 255/2010, în forma aplicabilă la data exproprierii, respectiv metoda comparaţiei directe, prin raportare la alte contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile de acelaşi gen, din aceeaşi unitate administrativ teritorială.

În mod greşit s-a avut în vedere TVA pentru stabilirea valorii de circulaţie a unor construcţii destinate unor activităţi comerciale desfăşurate de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate, plecându-se de la o valoare tehnică de inventar din 1964. În speţă, titularii despăgubirilor sunt persoane fizice, care nu plătesc de TVA. În mod nelegal s-a avut în vedere cota TVA de 19% în condiţiile în care aceasta, la data exproprierii, era de 24%.

Pe de altă parte, valoarea investiţiei din 1964 a fost avută în vedere în ROL şi nu în RON, astfel fiind aplicat şi indicele de corecţie, fapt ce a condus la diferenţe majore.

Recurentul a susţinut că s-au stabilit aleatoriu o serie de costuri necesare pentru remedierea şi aducerea valorii imobilelor expertizate la starea construcţiilor de la data de referinţă a expertizei (19.09.2019), ţinându-se cont de uzura/starea fizică a construcţiilor, fără a se detalia în ce constau aceste activităţi sau care era starea fizică a construcţiilor presupus afectate de expropriere, anterior transferului dreptului de proprietate.

Deşi s-a stabilit valoarea de reparare a gardului, nu s-a indicat despre ce suprafaţă este vorba, din ce material este construit şi nici dacă a fost distrus prin exproprierea efectuată în baza H.G. nr. 844/2012, fiind încălcate în mod direct regulile de drept civil din materia răspunderii civile generate de fapta terţului (antreprenorul general).

Nu există, de asemenea, nicio dovadă că decolmatarea canalului de evacuare a apei pluviale s-a produs ca urmare a adoptării H.G. nr. 844/2012 sau a emiterii deciziei de expropriere, că aceasta nu ar fi existat anterior exproprierii, dacă este sau nu o consecinţă directă a unei nerespectări a autorizaţiei de construire din partea antreprenorului general al lucrărilor sau că ar exista o legătură de cauzalitate între colmatare şi exproprierea intervenită în baza H.G. nr. 844/2012 şi a Legii nr. 255/2010.

În privinţa terenurilor expropriate, recurentul a susţinut că valoarea acestora a fost stabilită de instanţa de apel în mod nelegal, întrucât toate comparabilele privind terenurile din intravilanul satului Mintia sau din Simeria nu au relevanţă în cauză. Curtea a acordat valoarea de despăgubire stabilită pentru terenuri a căror categorie de folosinţă a fost modificată în terenuri construibile şi nu a avut o abordare unitară atunci când s-a ridicat problema sporului de valoare adus restului de teren rămas în proprietatea expropriaţilor. Cât priveşte metoda de calcul folosită de instanţa de apel pentru determinarea valorii de circulaţie a terenurilor expropriate, recurentul a susţinut că nu este doar străină de orice metodă de evaluare în materie, ci este contrară şi prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Recurentul a criticat şi modalitatea de soluţionare a motivului de apel referitor la cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond. A susţinut că, deşi acţiunea a fost admisă în parte, în mod nelegal Tribunalul Hunedoara l-a obligat la plata integrală a cheltuielilor de judecată, încălcând prevederile art. 276 C. proc. civ.. Acestea trebuiau reduse proporţional cu câtimea admiterii acţiunii. În lipsa unei analize a cuantumului şi categoriei acestor cheltuieli de judecată de către instanţa de apel, recurentul a solicitat cenzurarea onorariului de avocat şi de expert, în condiţiile în care reclamanţii nu au făcut dovada plăţii totale, iar apelurile nu au fost admise integral.

6. Întâmpinările

La 23 septembrie 2021, recurentul-reclamant O. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., reprezentat prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată la 29 septembrie 2021, recurenţii-reclamanţi A., E., F., G., H., I., P., Q., K., L., M., N. şi O. au invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, iar pe fond au solicitat respingerea acestuia.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor

Având în vedere că cererea iniţială de chemare în judecată a fost înregistrată anterior datei de 15 februarie 2013, respectiv la data de 31 ianuarie 2013, sub imperiul vechilor reglementări procedurale, precum şi faptul că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 prevăd că dispoziţiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, Înalta Curte constată că, din punct de vedere procedural, prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ. şi nu noului C. proc. civ., astfel cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Cu prioritate va fi analizată excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrarea Infrastructurii Rutier S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, invocată de recurenţii reclamanţi A., E., F., G., H., I., Q. losif P., Q., K., L., M., N. şi O., prin întâmpinare.

Aceştia au arătat că recursul declarat în cauză de către Statul Român, este formulat prin Compania Naţională de Administrarea Infrastructurii Rutier S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara - fără să existe o delegaţie a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, conform art. 68 C. proc. civ., prin înscris sub semnătură legalizată, împrejurare de fapt, ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ. şi încălcarea dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 485/2015, recursul fiind formulat de o persoană juridică - DRDP Timişoara, fără un mandat legal de reprezentare, ceea ce impune nulitatea acestuia, ca fiind formulat de o persoană juridică, ce nu are calitatea de parte în dosar şi nu are nici calitatea de reprezentant legal sau convenţional. De asemenea au susţinut că recursul este declarat prin EE., în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 10.10.2011, încheiat între CNAIR - DRDP Timişoara, în calitate de beneficiar şi EE., ca avocat pentru Lot x, cu doi ani înainte de introducerea acţiunii reclamanţilor intimaţi, cu încălcarea art. 67 alin. (2) C. proc. civ., nefiind un mandat special.

Aceste susţineri se regăsesc şi în motivele de recurs formulate de aceiaşi reclamanţi ce vizează încheierea din 5 februarie 2019, prin care Curtea de apel a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara de a formula apel în numele statului român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Cu privire la aceste susţineri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la dosarul instanţei de apel se află împuternicirea nr. D61/489 din 23.05.2018 prin care Directorul General al CNAIR- DRDP Timişoara este mandatat să reprezinte interesele CNAIR în faţa instanţelor judecătoreşti în cadrul oricăror proceduri prevăzute de lege precum şi a intereselor CNAIR pentru activităţile desfăşurate la nivelul subunităţii teritoriale- CNAIR DRDP Timişoara.

Acest mandat a fost dat în baza delegării de competenţă, drept prevăzut de art. 20 alin. (2) din Statutul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. din 18.09.2003 parte integrantă a Ordonanţei de urgenţă nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome Administraţia Naţională a Drumurilor din România aprobată prin Legea nr. 47/2004.

Potrivit acestui text legal, Directorul general al CNAIR poate delega o parte din atribuţiile sale directorilor executivi sau oricărei alte persoane din cadrul C.N.A.I.R.

Ca atare, în baza acestui mandat legal, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a încheiat contractul de asistenţă şi reprezentare juridică nr. 111/939 din 10.10.2011, desemnând reprezentant convenţional EE. pentru toate litigiile referitoare la Lotul nr. x UAT Lapugiu de Jos, judeţul Hunedoara ce a făcut obiectul exproprierii, deci inclusiv pentru litigiul de faţă.

Nu se poate aprecia că mandatul nu este special şi este dat cu încălcarea art. 67 alin. (2) C. proc. civ. aşa cum susţin recurenţii-reclamanţi, câtă vreme obiectul acestuia este determinat în mod expres, fiind acela de reprezentare în litigiile referitoare la exproprierea demarată pentru terenurile care fac parte din Lotul nr. x UAT Lapugiu de Jos, terenuri ce fac obiectul prezentului dosar.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (1) Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă, aspect care poate fi atestat chiar de avocat în condiţiile art. 83 alin. (2) C. proc. civ.. Atestarea calităţii de reprezentant convenţional a fost făcută de avocatul din prezenta cauză prin depunerea împuternicirii avocaţiale încă din faza judecării fondului litigiului, dar şi în apel.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurenţilor reclamanţi în sensul că se impunea admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara de a formula apel în numele statului român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. deoarece apelul a fost înregistrat la 13 august 2018, în timp ce delegaţia acordată apărătorului este din 4 septembrie 2018 şi nici cele referitoare la lipsa dovezii de reprezentant cu ocazia formulării prezentei cereri de recurs pentru pârâtul Statul Român.

Aşa cum s-a arătat anterior, EE. a avut un mandat valabil pentru reprezentare în faţa instanţei de fond, motiv pentru care, în aplicarea art. 69 C. proc. civ. putea să formuleze apel chiar fără un mandat expres din partea părţii pe care o reprezenta.

Astfel, potrivit art. 69 C. proc. civ., avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi.

Faptul că apărătorul a prezentat la data de 4 septembrie 2018 delegaţia acordată de apelant face inaplicabile dispoziţiile art. 161 C. proc. civ. invocate de recurenţii-reclamanţi, potrivit cărora când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri, iar dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.

Tot astfel, fiind apărătorul convenţional al pârâtului în faţa instanţei de apel, avocatul putea formula recurs chiar şi fără o împuternicire expresă în acest sens în baza temeiurilor de drept indicate anterior. De altfel această împuternicire a fost depusă la dosarul de recurs, fiind ataşată cererii depusă la data 29.09.2021, dosar recurs.

Deşi recurenţii susţin că a fost încălcată Decizia Curţii Constituţionale nr. 485/2015, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, aceştia omit a observa că decizia în discuţie a vizat prevederile noului C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 şi nu C. proc. civ. de la 1865 aplicabil în speţă.

Ca atare, pentru motivele arătate anterior, vor fi respinse atât excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrarea Infrastructurii Rutier S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant invocată de recurenţii reclamanţi cât şi recursul formulat împotriva încheierii din 5 februarie 2019, prin care Curtea de apel a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara de a formula apel în numele statului român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Aceiaşi recurenţi reclamanţi au adus critici soluţiei de respingere a cererii de recuzare a experţilor Z., AA. şi BB., adoptată prin încheierea din 17 decembrie 2020, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 (art. 304 pct. 9) C. proc. civ., apreciind că cei trei experţi au refuzat constant să răspundă obiecţiunilor încuviinţate de instanţă şi să procedeze la evaluarea imobilelor, conform legii şi HCL Hunedoara nr. 142/2010, prin care s-a adoptat documentaţia "plan de amenajare a teritoriului judeţean (PATJ Hunedoara)".

Deşi se arată că se impune admiterea cererii de recuzare a celor trei experţi conform art. 34 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul, recurenţii invocă aspecte de drept material în materia exproprierii şi nicidecum elemente care să nască aparenţa de imparţialitate a experţilor recuzaţi.

Respingerea cererii de recuzare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 27 pct. 7, 8 şi 9 din vechiul C. proc. civ., instanţa constatând că este neîntemeiată deoarece motivele de recuzare invocate de reclamanţii intimaţi privind concluziile prezentate de către experţi în raportul de expertiză şi obiecţiunile formulate la acest raport şi completare nu se încadrau în cele prevăzute de art. 204 C. proc. civ., potrivit căruia expertul poate fi recuzat dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri şi dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.

Analizând cererea de recuzare în raport de dispoziţiile legale anterior expuse, instanţa de apel a constatat că motivele de recuzare vizează exclusiv concluziile şi detalierile prezentate în lucrări de către experţi, acest motiv nefiind regăsit în textele de lege expuse în alineatul precedent care stabilesc expres şi limitativ cazurile de recuzare, deci nu pot fi aplicate prin analogie ori extinse şi la alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor.

Recurenţii nu au înţeles să critice în concret aceste interpretări ale normelor de procedură incidente în cauză, invocând în recurs în mod formal dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. privind atacarea unei hotărâri cu recurs când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii şi reluând aspectele invocate în cererea de recuzare cu privire la modalitatea de întocmire a raportului de expertiză.

Pentru considerentele arătate anterior va fi respins ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de apel Alba Iulia.

Recursul declarat de aceiaşi recurenţi reclamanţi împotriva deciziei nr. 215 din 11 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013, a vizat faptul că instanţa de apel a admis, în mod nelegal, motivul referitor la exproprierea suplimentară, deşi experţii au stabilit că terenurile rămase neexpropriate nu mai pot fi folosite conform destinaţiei anterioare. Pentru acest motiv, susţin că se impune acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea acestor terenuri.

Cu privire la acest aspect instanţa de apel a arătat că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.

Prin interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii legale, a apreciat că orice altă posibilă nemulţumire a persoanei expropriate, alta decât cea legată de cuantumul despăgubirii - deci, inclusiv cea prin care s-ar contesta întinderea obiectului asupra căruia poartă transferul dreptului de proprietate către expropriator, excedează competenţelor instanţelor judecătoreşti întrucât nici o dispoziţie a legii nu permite instanţei de judecată ca, la cererea unei persoane care pretinde că terenul ce-i aparţine ar trebui expropriat, să se substituie autorităţii executive şi să efectueze sau să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, pe de o parte, că solicitarea unei exproprieri suplimentare are valoarea contestării obiectului transferului dreptului de proprietate dispus iniţial prin hotărârea de expropriere sub aspectul întinderii acestuia, iar în procedura specială de contestare doar a cuantumului despăgubirii prevăzută de art. 22 din Legea nr. 255/2010, legiuitorul a interzis contestarea transferului dreptului de proprietate către expropriator.

Pe de altă parte, instanţa de fond a respins capetele de cerere prin care reclamanţii au solicitat să se constate declanşarea exproprierii cu privire la terenurile proprietatea lor, suprafaţa de teren expropriată şi cuantumul despăgubirii, constatând că reclamanţii nu au solicitat în mod expres anularea hotărârilor emise de expropriator în ceea ce priveşte suprafaţa expropriată, astfel încât a apreciat că nu poate depăşi limitele judecăţii, cu care a fost învestită de reclamanţi prin acţiunea formulată.

Împotriva acestei soluţii reclamanţii nu au formulat apel, astfel încât dezlegarea dată de către instanţa de fond a intrat în puterea lucrului judecat.

Or, câtă vreme nu s-a solicitat şi legea specială nici nu permitea o cenzură a hotărării de expropriere asupra întinderii suprafeţelor expropriate, acestea îşi produc efectele strict cu privire la terenurile menţionate în mod expres în acestea. A solicita în mod direct instanţei de judecată a dispune o expropriere suplimentară echivalează cu eludarea etapelor şi a procedurii reglementate de lege, procedură în care alte organe ale statului, iar nu instanţele judecătoreşti, au competenţa şi obligaţia de a lua măsuri specifice.

Ca atare, în mod corect au fost înlăturate dispoziţiile instanţei de fond, cu privire la exproprierea suplimentară pentru diferite suprafeţe de teren aflate în proprietatea reclamanţilor, în urma rejudecării cauzei, de către instanţa de apel, cu consecinţa modificării şi a sumelor stabilite cu titlu despăgubire şi care se cuvin doar pentru terenul expropriat, această soluţie nefiind afectată de nelegalitate aşa cum susţin recurenţii-reclamanţi, drept pentru care şi acest motiv de recurs urmează a fi respins.

Un alt motiv de recurs a vizat faptul că, deşi din cuprinsul considerentelor hotărârii atacate rezultă că apelul pârâtului formulat împotriva încheierii din 19 iunie 2013, a fost respins, soluţia nu se regăseşte în dispozitivul deciziei, fiind incidentă situaţia unei nepronunţări, cenzurabilă din perspectiva art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Aceste susţineri apar ca fiind lipsite de interes, câtă vreme cererea care se pretinde că nu se regăseşte în soluţia pronunţată aparţine părţii adverse, ce nu a înţeles să atace hotărârea sub acest aspect.

Pe de altă parte, motivul de apel al pârâtului ce viza nulitatea încheierii de şedinţă din 19.06.2013 a fost analizat în mod distict la pagina 8 a deciziei Curţii de apel, iar faptul că acesta nu a primit o soluţie distinctă şi în dispozitivul hotărârii nu poate reprezenta un motiv de nelegalitate în condiţiile în care a fost tratat ca un motiv de apel, parte integrantă a cererii de apel formulată de pârâtul Statul Român.

Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, stabilind numai prin dispozitivul hotărârii obligaţia pârâtului de a-i despăgubi cu contravaloarea terenurilor expropriate cu precizarea sumelor "potrivit raportului de expertiză tehnică de evaluare a proprietăţii imobiliare întocmit de către experţii tehnici Z., AA., BB.".

Acest motiv de recurs, încadrabil în dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la modificarea unei hotărâri în calea de atac a recursului când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, este nefondat.

Curtea a motivat de ce a procedat la schimbarea sentinţei, la admiterea apelului, la înlăturarea probei cu expertiza efectuată la instanţa de fond şi la modificarea valorii despăgubirilor conform expertizei întocmite în apel, astfel încât nu se poate aprecia că lipsesc considerentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei asupra soluţiei pronunţate.

Faptul că instanţa anterioară a respins motivul de apel al pârâtului referitor la nulitatea raportului de expertiză efectuat la fond prin numirea celor trei experţi (topometrist - W., evaluator - Y. şi agricol - X.) prin încheierea din 19 iunie 2013 a Tribunalului Hunedoara, nu intră în contradicţie cu efectuarea unei noi expertize de către o comisie experţi, astfel cum susţin recurenţii, ci, administrarea acestei noi probe în apel a fost pe deplin motivată de Curtea de apel în cuprinsul încheierii din data de 5 februarie 2019.

Astfel, Curtea, având în vedere actele şi probele dosarului, faţă de dispoziţiile art. 167 şi următoarele C. proc. civ., texte generale în materia administrării dovezilor de către instanţă, a apreciat că se impune efectuarea în cauză a unei noi expertize tehnice, de către o comisie de experţi evaluatori, conform art. 22 din Legea nr. 255/2010, raportat la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, urmând ca experţii desemnaţi în comisie să stabilească o variantă şi prin raportare la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 233/2018.

Or, varianta efectuată la solicitarea instanţei de apel a urmărit excluderea de la evaluare a suprafeţelor suplimentare solicitate a fi expropriate şi asupra cărora instanţa de control judiciar şi-a expus punctul de vedere în cadrul hotărării recurate şi a motivat în mod coerent, cu expunerea completă a raţionamentului logico juridic, soluţia sa de stabilire a despăgubirilor doar pentru terenurile care au urmat procedura de expropriere.

Nu se poate aprecia că stabilirea unei valori mai mari pentru terenul expropriat de la recurentele CC. şi a unei sume mult mai mici pentru ceilalţi expropriaţi, respectiv 6,58 euro/mp, constituie o contradictorialitate a motivării încadrabilă în dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În realitate, această evaluare diferenţiată a fost efectuată de experţi cu ocazia răspunsului la obiectivele fixate de către instanţă. Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat în cuprinsul expertizei, spre deosebire de terenurile expropriate de la recurenţii A., E., F., G., H., I., Q. losif P., Q., K., L., M., N. şi O., pe terenul recurentelor reclamante B., C. şi D. se aflau construcţii, care de altfel au fost şi evaluate în mod distinct.

Deşi se susţine că toate terenurile expropriate au destinaţia de teren pentru construcţii speciale din categoria B cu o importanţă deosebită potrivit HCL nr. 142/29.10.2010, aşa cum rezultă şi din răspunsul experţilor la obiecţiunile formulate în acest sens de la dosar apel această hotărăre este pentru aprobarea PATJ (plan de amenajare a teritoriului judeţean) Hunedoara, deci nu reprezintă prin ea însăşi dovada schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor anterior exproprierii, ci a fost emisă tocmai în vederea exproprierii, pentru lucrările cu destinaţia de autostradă ce urmau a se efectua.

Recurenţii solicită, în subsidiar, să se modifice în tot decizia recurată, în sensul respingerii apelului formulat de către Statul Român, ca fiind neîntemeiat şi nefondat şi a se menţine încheierea de şedinţă din data de 9.06.2013 şi sentinţa civilă nr. 342/12.04.2018 a Tribunalului Hunedoara, ca fiind temeinică şi legală, sens în care doresc înlăturarea expertizei administrate în faza apelului de către cei trei experţi, deoarece deşi au folosit standardele de evaluare ANEVAR Bucureşti 2018, care prevăd că la studierea pieţei, comparabilele trebuie să fie compatibile cu obiectul evaluării şi au avut la dispoziţie contracte autentice de vânzare cumpărare, nu au efectuat evaluările la preţurile de vânzare-cumpărare ale terenurilor în zonă şi nu au stabilit valoarea terenurilor construcţiilor, conform Hotărârii Consiliului Local Hunedoara nr. 142/2010, prin raportare la destinaţia de construcţie de autostradă, care impunea conform Regulamentului din 21.11.1997, aplicarea coeficientului de 1,10.

Se mai susţine că în raportul de expertiză, experţii nu numai că nu au stabilit o valoare mai mare sau egală cu preţurile tranzacţionate între persoane fizice, care este de 6 euro/mp, ci au ajuns la o valoare mai mică, respectiv 4,34 euro/mp., cu aplicarea de corecţii nejustificate şi nelegale (corecţie pentru finanţare, corecţie pentru condiţiile pieţei, corecţie imobil, corecţie stare litigiu), deşi conform SEV 100 pct. 35 la valoarea imobilelor la preţul de piaţă, conform liberei circulaţii, dovedit cu înscrisuri autentice nu se aplică niciun fel de ajustări.

Nu au ţinut cont că terenurile din litigiu sunt terenuri construibile şi cu toate utilităţile, cu destinaţie specială, cu un preţ mai mare decât preţurile tranzacţionate între persoanele fizice, şi au stabilit o valoare mult mai mică decât chiar valoarea terenurilor expropriate pentru tronsoanele limitrofe ale autostrăzii sau decât terenurile neproductive şi fără utilităţi. Se consideră că preţul terenurilor din litigiu, cu care trebuie să fie despăgubiţi expropriaţii, trebuia stabilit la valoarea despăgubirilor la cursul actual al Euro şi nicidecum la nivelul anului 2012 şi este de cel puţin 29,68 RON/mp, cu actualizările de rigoare şi în mod greşit experţii nu au făcut măsurători în cadrul expertizei, preluând măsurătorile efectuate de expert W. la 29.11.2016, fără a observa că, la data de 13.06.2017, ca urmare a obiecţiunilor reclamanţilor intimaţi, acesta a depus o completare de expertiză, în care a prevăzut alte suprafeţe - suprafeţele reale.

Aceste susţineri au fost formulate şi în faţa instanţei de apel sub formă de obiecţiuni, instanţa încuviinţând ca experţii să răspundă acestora.

Prin răspunsurile la obiecţiuni s-a răspuns în detaliu tuturor acestor critici.

Astfel, s-a arătat că pentru terenurile care fac obiectul expertizei, la atribuirea valorilor rezultate s-a aplicat metoda comparaţiei directe, data de raportare a valorilor reprezentând-o data exproprierii conform legislaţiei în vigoare, anul la care s-a raportat valoarea fiind corect stabilit.

De asemenea, bunurile care fac obiectul expertizei (terenuri) au fost analizate, studiate şi identificate conform caracteristicilor acestora, atât scriptico-faptic cat şi valoric, conform documentaţiei topografice de măsurare şi identificare a terenurilor depuse la dosar şi dezbătute în şedinţa pentru termenul din data de 13.06.2017(deci nu au fost luate în considerare măsurătorile efectuate de expert W. de la 29.11.2016, aşa cum susţin recurenţii).

Instanţa constată că valorile stabilite de experţi au fost calculate şi atribuite în mod diferenţiat în funcţie de categoria de folosinţa (agricol, fâneţe, curţi construcţii, păduri) a terenurilor în cauză, cu ajustările necesare în funcţie de caracteristicile parcelare. Comisia de experţi a apreciat că metodologia de lucru privind cea mai buna practică în evaluare dă posibilitatea lărgirii ariei de analiză a pieţei şi selectării comparabilelor, acest lucru fiind posibil în situaţia în care pe raza administrativ teritorială nu există informaţii relevante/suficiente. Astfel, în baza analizei pieţei specifice nu s-au identificat tranzacţii certe pe raza UAT Lapugiu de Jos, astfel s-a lărgit arealul de analiză în localităţile limitrofe privind piaţa cu caracteristici similare sau cât mai apropiate parcelelor analizate.

Categoria de folosinţă a fost avută în vedere de către comisia de experţi prin raportare la situaţia juridică a proprietăţilor conform actelor de proprietate din dosarul cauzei, fiind analizată cea mai buna utilizare a terenului la data exproprierii.

Or, categoria de folosinţă se poate schimba doar cu întocmirea de avize documentaţii şi de către instituţiile abilitate, iar HCL Hunedoara nr. 142/2010, prin care s-a adoptat documentaţia "plan de amenajare a teritoriului judeţean (PATJ Hunedoara), avută în vedere de comisia de experţi, nu este de natură, prin ea însăşi, a schimba categoria de folosinţă a terenurilor la data exproprierii.

Deşi recurenţii susţin că în raportul de expertiză, experţii nu numai că nu au stabilit o valoare mai mare sau egală cu preţurile tranzacţionate între persoane fizice, care este de 6 euro/mp, ci au ajuns la o valoare mai mică, respectiv 4,34 euro/mp se poate observa că aceştia au identificat un contract privind o tranzacţie certă în intervalul valoric analizând localitatea Mintia, Vetel, la preţul de 4,2 eur/mp, deci mai mică decât cea stabilită în cauza de faţă.

Referitor la ajustările aplicate, experţii au arătat că acestea reprezintă avantaje şi dezavantaje în raport cu bunurile care fac obiectul expertizei, deprecieri respectiv aprecieri recunoscute valoric şi preluate analitic din piaţa specifică bunurilor analizate între participanţii activi din piaţă (cumparatori/vânzători) şi între cerere şi ofertă, aplicate practic de experţi la situaţia concretă din prezenta speţă. Deşi se apreciază că acestea nu sunt justificate, recurenţii nu aduc argumente de nelegalitate care să conducă la înlăturarea aplicării acestor corecţii.

Ca atare, în cauză au fost respectate criteriile legale de evaluare stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi cele corespondente din Legea nr. 255/2010, astfel încât va fi respins recursul declarat în cauză, nefiind incident cazul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Referitor la recursul pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, Înalta Curte constată că recurentul a susţinut că decizia recurată este lovită de nulitate pentru lipsa elementelor obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 2, 3 şi 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a indicat, în cadrul considerentelor şi în dispozitiv numele, domiciliile sau alte date de identificare ale tuturor părţilor, cele care au renunţat la judecată fiind omise de instanţa de fond pe parcursul judecării cauzei; calitatea părţilor în dosar, obiectul cererilor lor şi prezentarea apărărilor în raport de calitatea avută, lipsind motivarea în fapt şi în drept a soluţiei de admitere a despăgubirilor pentru terenurile expropriate, nefiind individualizate cu număr cadastral şi carte funciară terenurile pentru care s-au acordat despăgubiri, localitatea unde sunt amplasate, categoria de folosinţă, titlurile de proprietate individualizate cu număr şi serie.

Cu privire la criticile vizând lipsa elementelor obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 2, 3 şi 5 C. proc. civ., se constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere casarea unor hotărâri în recurs pentru motive de nelegalitate, când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), iar cele privind superficialitatea motivării, vor fi analizate din perspectiva prevederilor pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., ce vizează cazul de modificare potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii atacate se regăsesc datele necesare atât pentru identificarea părţilor din proces cât şi cele ce vizează obiectul cererilor ce au fost dezlegate în prezentul litigiu.

Astfel, la pagina 2 a hotărârii ce face obiectul controlului judiciar s-a arătat că prin acţiunea civilă, precizată ulterior, înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr. x/2013, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă CNADNR SA), solicitând: să se constate că prin H.G. nr. 844/7.08.2012 s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănişca"; să se stabilească suprafaţa de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant; să se stabilească situaţiile în care expropriatorul a propus exproprierea parţială şi, dacă situaţia reală impune, să se dispună exproprierea totală, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994; să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru fiecare reclamant, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate şi la prejudiciile aduse proprietarilor; să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant şi plata cheltuielilor de judecată.

S-a mai arătat că prin cererile de intervenţie în interes propriu, formulate la data de 12.06.2013 (fila x, 30 - vol. 2); 07.08.2013; 19.06.2013; 4.12.2013; 28.11.2013 au intervenit în cauză intervenienţii P., Q., cererile formulate având acelaşi petit cu acţiunea principală, dar datorită numărului mare de reclamanţi şi intervenienţi şi a numeroaselor terenuri deţinute de aceştia în vederea unei bunei administrări a judecăţii în temeiul art. 1321 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 instanţa a dispus admiterea, în principiu, a cererilor de intervenţie formulate şi ulterior disjungerea acestora prin formarea mai multor dosare noi unde reclamanţii şi intervenienţii au fost grupaţi în funcţie de vecinătatea terenurilor deţinute., la prezenta cauză fiind conexat dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Hunedoara, format în urma disjungerii acţiunii principale de cererile de intervenţie.

Instanţa a subliniat la pagina 2 antepenultimul paragraf că, în prezenta cauză reclamanţi sunt A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., J., K., L., M., N. şi O..

Ca atare, nu se verifică susţinerile recurentului în sensul că nu se poate distinge o soluţie cu privire la dosarul conexat nr. x/2014 şi că nu este clar care sunt reclamanţii şi intervenienţii în interes propriu, care sunt părţile în dosarul conex şi ce soluţie a primit acesta. Apare ca fiind lipsită de interes şi critica referitoare la faptul că nu ar fi fost menţionaţi intervenienţii care au renunţat la judecata cererilor, nefiindu-le comunicată hotărârea, câtă vreme recurentul nu pretinde a-i fi încălcat un drept propriu.

De asemenea, dispozitivul deciziei recurate respectă dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. cu privire la soluţiile ce pot fi pronunţate în apel.

Astfel, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de reclamanţii B., C., D. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 342/12.04.2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a fost schimbată în parte sentinţa atacată şi rejudecând cauza, a fost obligat pârâtul Statul Român prin CNAIR prin DRDP Timişoara să plătească în favoarea reclamanţilor B., C., D. suma de 239.047 RON, cu titlu despăgubiri pentru construcţii. Totodată, s-a constatat că reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., J., K., L., M., N. şi O. au calitate de persoane expropriate şi a fost obligat pârâtul să îi despăgubească cu contravaloarea terenurilor expropriate fiind menţionate numele părţii, suma şi suprafaţa de teren în metri pătraţi, cu precizarea că acestea sunt acordate potrivit raportului de expertiză tehnică de evaluare a proprietăţii imobiliare, întocmită de experţi tehnici Z., AA., BB..

Din studierea acestui raport de expertiză rezultă corespondenţa dintre suprafaţele menţionate în dispozitivul deciziei atacate şi datele de identificare cu număr de parcelă, suprafaţa şi numărul hotărârii de expropriere .

De asemenea, în cuprinsul raportului de expertiză la care a făcut trimitere instanţa de apel s-au indicat atât loturile de teren expropriate şi suprafeţele pentru care s-au stabilit despăgubirile, cât şi categoria de folosinţă, nefiind făcută confuzie între terenurile din comuna Lăpugiu de Jos şi cele din culoarul de expropriere de pe raza comunei Brănişca, astfel cum pretinde recurentul.

Aspectele privind lipsa unor moştenitori ai persoanelor expropriate din prezentul litigiu (cum ar fi fiica defunctului FF., respectiv GG., care nu este parte în dosar) sau a unor coproprietari (exemplificativ fiind menţionată situaţia donaţiei unei părţi a terenului expropriat de către Q. către HH.), lipsa analizării actelor de proprietate ale persoanelor expropriate şi a individualizării exacte a suprafeţelor de teren expropriate din hotărările de expropriere, etc., deşi preexistau încă de la determinarea cadrului procesual- părţi, obiect, etc.- de către instanţa de fond, nu au fost criticate prin cererea de apel, ci direct în calea de atac a recursului, omisso medio, astfel încât nefăcând obiectul analizei în calea de atac a apelului nu se poate exercita controlul judiciar.

Ca atare nu pot fi primite susţinerile recurentului în sensul că lipseşte corecta individualizare a părţilor şi a suprafeţelor în discuţie şi nici că actele de procedură vizate de criticile recurentului sunt îndeplinite cu neobservarea formelor legale pentru a fi incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

De altfel, din analiza acestui caz de casare a hotărârii în calea de atac a recursului se poate observa că acesta face referire la art. 105 alin. (2), potrivit cărora actele de procedură se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Or, chiar şi în condiţiile în care în cuprinsul hotărârii ar lipsi anumite date de identificare, prin trimiterea la actele şi lucrările dosarului (raport de expertiză, cererile părţilor, etc.) se poate proceda la o completă şi corectă individualizare a tuturor elementelor necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, astfel încât recurentul nu a probat existenţa unei vătămări din această perspectivă.

De altfel, la art. 19 din Legea nr. 255/2010, legiuitorul a dat rezolvare mai multor situaţii similare celor invocate de recurentul pârât, astfel încât nu se justifică susţinerile acestuia referitoare la imposibilitatea de executare a hotărârii judecătoreşti.

Nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând din verificarea considerentelor deciziei atacate că instanţa de apel a motivat judicios soluţia pronunţată, neputându-se reproşa acesteia că nu a răspuns concret unor motive de apel sau că acestea ar fi contradictorii, motiv pentru care vor fi respinse criticile recurentului sub acest aspect.

Motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotârârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Înlăturarea unei apărări contrare situaţiei de fapt reţinute nu presupune respingerea fiecărui argument în parte, dacă acesta nu corespunde situaţiei reţinute.

De asemenea, în practica judiciară, inclusiv din perpectiva hotărârilor CEDO, s-a arătat în mod constant că nu este necesar ca, în economia considerentelor, instanţa să răspundă în mod punctual fiecărui argument, acestea putând fi grupate în funcţie de teza căreia i se subscriu pentru a fi dezvoltat un raţionament unic.

Recurentul susţine că este contradictorie analiza logico-juridică a instanţei de apel, care a condus la respingerea motivului de apel cu privire la excepţia lipsei de interes pentru primele petite ale acţiunii, excepţie ce a fost respinsă de tribunal.

La pagina 8 paragraful 9 instanţa de apel a arătat că au fost corect apreciate ca nefiind lipsite de interes, capetele de cerere privind constatarea exproprierii şi a suprafeţelor expropriate, câtă vreme reclamanţii şi intervenienţii susţin că le-a fost afectată o suprafaţă de teren mai mare decât cea menţionată în hotărârea de expropriere şi solicită despăgubiri proporţionale cu suprafeţele de teren afectate.

Analizând aceste considerente referitoare la excepţia lipsei de interes invocată de pârât, Înalta Curte constată că acestea sunt conforme actelor şi lucrărilor dosarului şi sunt rezultatul unei juste analize logico juridice aplicată de Curtea de Apel.

Cererile privind constatarea declanşării procedurilor de expropriere, a constatării calităţii reclamanţilor şi intervenienţilor de persoane expropriate şi a constatării suprafeţelor supuse exproprierii, deşi se justificau din punctul de vedere al interesului, astfel cum acesta este definit de normele de procedură civilă, au fost respinse în mod corect de Tribunalul Hunedoara de vreme ce acestea reies din prevederile hotărârii de expropriere, care nu a fost contestată, nefiind nevoie de o hotărâre judecătorească prin care să se constate aceleaşi aspecte, necontestate de părţi. Cu privire la suprafeţele suplimentare solicitate a fi expropriate, s-a arătat că reclamanţii apelanţi nu au solicitat anularea hotărârilor de expropriere, motiv pentru care a fost respinsă cererea lor de constatare a declanşării procedurilor de expropriere, cu privire la alte suprafeţe decât cele menţionate în acestea, iar soluţia nu a fost apelată de reclamanţi.

Acesta a fost motivul pentru care s-a constatat că apelul pârâtului cu privire la această cerere a reclamanţilor, este lipsit de interes şi a fost respins, neexistând o contradictorialitate a motivării şi nici o încălcare a unor texte de lege pentru a fi incidente motivele de recurs prevăzute în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de recurs încadrabil în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 255/2010, având în vedere că prin H.G. nr. 844/2012 au fost identificate loturile de teren supuse exproprierii pentru proiectul de utilitate publică Autostrada Lugoj - Deva, fiind stabilit coridorul de expropriere şi aprobate sumele necesare despăgubirii, iar prin decizia de expropriere nr. 1585/13.12.2012, emisă în condiţiile art. 9 din Legea nr. 255/2010, a avut loc transferul dreptului de proprietate în favoarea statului, în schimbul consemnării despăgubirilor, astfel încât ar fi lipsite de interes cererile formulate de reclamanţi şi intervenienţii în interes propriu, întrucât nu s-a solicitat anularea H.G. nr. 844/2012 în privinţa suprafeţelor aprobate pentru expropriere sau a cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator şi nici nu s-a solicitat anularea hotărârilor eliberate conform art. 19 şi 20 din Legea nr. 255/2010, despăgubirile fiind valabile şi în prezent.

Trebuie precizat că instanţa de apel a apreciat că motivul din apelul pârâtului referitor la exproprierea suplimentară este întemeiat şi rejudecând cauza sub acest aspect a respins cererile de expropriere suplimentară formulate de reclamanţi. Astfel, instanţa a constatat că prin raportare la dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, ce prevede posibilitatea ca expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii să se poată adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, orice altă posibilă nemulţumire a persoanei expropriate, alta decât cea legată de cuantumul despăgubirii - deci, inclusiv cea prin care s-ar contesta întinderea obiectului asupra căruia poartă transferul dreptului de proprietate către expropriator, excedează competenţelor instanţelor judecătoreşti întrucât nici o dispoziţie a legii nu permite instanţei de judecată ca, la cererea unei persoane care pretinde ca terenul ce-i aparţine ar trebui expropriat, să se substituie autorităţii executive şi să efectueze sau să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii.

Ca atare, criticile recurentului vizează în mod exclusiv despăgubirile acordate pentru terenurile ce au făcut obiectul exproprierii, urmând procedura de la art. 9,19, 20 şi urm. din Legea nr. 255/2010, apreciindu-se că acestea nu pot fi solicitate, fiind lipsite de interes cererile formulate de reclamanţi şi intervenienţii în interes propriu, întrucât nu s-a solicitat anularea H.G. nr. 844/2012 în privinţa suprafeţelor aprobate pentru expropriere sau a cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator şi nici nu s-a solicitat anularea hotărârilor eliberate conform art. 19 şi 20 din Legea nr. 255/2010, despăgubirile fiind valabile şi în prezent.

Or, potrivit art. 22 alin. (1) din acelaşi act normativ, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.

Din interpretarea acestor dispoziţii nu rezultă că persoanele expropriate sunt condiţionate de anularea hotărârilor emise în procedura de expropriere de stabilire a suprafeţelor expropriate şi a cuantumului despăgubirilor pentru a se putea adresa instanţei judecătoreşti pentru cenzurarea cuantumului despăgubirilor acordate ci, dimpotrivă, legiuitorul a stabilit că aceste hotărâri îşi produc efectele chiar în condiţiile contestării cuantumului despăgubirilor.

De asemenea, a susţinut recurentul greşita aplicare, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010, în forma aplicabilă la data exproprierii, întrucât reclamanţii şi-au încasat despăgubirile, aceştia arătând, prin declaraţie autentificată, ce are caracter irevocabil, că nu mai au altă pretenţie faţă de sumele stabilite în procedura administrativă.

Aşa cum s-a arătat anterior, stabilirea suprafeţelor expropriate şi a despăgubirilor nu împiedică proprietarii expropriaţi să conteste cuantumul despăgubirilor, chiar şi în condiţiile în care sumele de bani au fost încasate, acţiunile în justiţie nefiind suspensive de executare a hotărârilor emise în cadrul procedurii de expropriere prevăzută de legea specială aplicabilă speţei de faţă.

Mai mult, posibilitatea încasării despăgubirilor chiar şi în condiţiile contestării acestora este în mod expres stabilită de art. 19 alin. (11) din lege, potrivit căruia la cerere, despăgubirea va fi eliberată inclusiv titularilor drepturilor reale care nu sunt de acord cu cuantumul stabilit, proporţional cu cota-parte deţinută, dacă s-a făcut dovada drepturilor reale asupra imobilului expropriat. Ulterior, în situaţia stabilirii unui cuantum superior prin hotărâre judecătorească definitivă, expropriatorul va elibera foştilor titulari ai drepturilor reale, la cerere, suma reprezentând diferenţa dintre despăgubirea stabilită de instanţa judecătorească şi despăgubirea stabilită de expropriator, proporţional cu cota- parte pe care au deţinut-o.

Ca atare, nu pot fi primite criticile recurentului prin care apreciază că este obligat prin soluţia ce face obiectul controlului judiciar la o dublă despăgubire şi că, în mod greşit, curtea ar fi recomandat recurentului formularea unor asemenea apărări pe cale unei contestaţii la executare, câtă vreme cenzurarea cuantumului despăgubirilor, potrivit legii speciale aplicabile, poate fi făcută independent de încasarea sau nu a sumelor stabilite de expropriator.

Cu privire la soluţia curţii asupra apelului formulat împotriva încheierii din 19 iunie 2013 a Tribunalului Hunedoara, recurentul a arătat că s-a opus constant nominalizării unor experţi de altă specialitate faţă de cea de evaluare imobiliară.

Or, pe de o parte, cu privire la apelul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 19.06.2013 a Tribunalului Hunedoara instanţa de apel a respins în mod corect cererea pârâtului prin care a fost invocată nulitatea acestei încheieri, deoarece dispoziţia de a încuviinţa efectuarea unui raport de expertiză topografică, respectiv de evaluare a imobilelor expropriate şi de a cere biroului de expertiză o listă cu experţi, nu reprezintă un motiv de nulitate a încheierii, ci, acestea sunt dispoziţii ale instanţei care urmăresc buna administrare a probelor şi aflarea adevărului judiciar în cauză.

Pe de altă parte, aşa cum recunoaşte chiar recurentul, legea aplicabilă speţei este Legea nr. 255/2010, care are caracter special şi care se aplică prioritar Legii nr. 33/1994. Este adevărat însă că, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, în forma în vigoare la data exproprierii, acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii, dar această ultimă sintagmă nu conduce la inaplicabilitatea dispoziţiilor legii nr. 33/1994 în materia numirii comisiei de experţi.

Astfel, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, aplicabil cauzelor aflate în procedura de stabilire a despăgubirii pe cale judecătorească, pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

După cum se poate observa, condiţiile impuse pentru constituirea comisiei sunt acelea ca fiecare parte să beneficieze de numirea unui expert, alături de cel al instanţei, nefiind impus de legiuitor calificarea de experţi evaluatori a acestora, aceste dispoziţii fiind reluate întocmai în reglementarea actuală, la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 255/2010.

Recurentul nu a formulat la data numirii experţilor critici în ceea ce priveşte specialitatea acestora şi nici nu a solicitat o expertiză contrară efectuată exclusiv de experţi evaluatori, în termenul defipt de art. 212 C. proc. civ., astfel că, nu pot fi primite criticile acestuia, formulate în calea de atac a recursului.

Se mai susţine că, deşi instanţa de apel a refăcut raportul de expertiză imobiliară, în mod greşit a respins motivul de apel formulat pe acest aspect, omologând opinia comisiei de experţi din apel, care a avut în vedere valoarea tuturor terenurilor expropriate ca fiind de categoria curţi construcţii, şi nu de categoria arabil, fâneţe, păşuni sau păduri, astfel cum reiese din extrasele avizate de OCPI. De asemenea arată că, în mod nelegal, curtea a omologat raportul de expertiză privind valoarea de circulaţie a construcţiilor reclamantelor CC., de vreme ce acestea au fost evaluate ca fiind funcţionale, reprezentând un activ destinat unei activităţi economice care nu exista în realitate la data exproprierii, deoarece, chiar dacă această activitate economică ar fi existat, aceasta nu a fost desfăşurată pe numele titularelor acţiunii de faţă.

Recurentul a contestat valoarea despăgubirilor stabilite de Curtea de Apel Alba Iulia, arătând că deşi instanţa a impus experţilor să ţină cont de prevederile deciziei nr. 380/2015 a Curţii Constituţionale, astfel încât datele la care trebuiau să se raporteze experţii pentru stabilirea valorii de circulaţie a terenurilor expropriate să fie cele ale transferului dreptului de proprietate din domeniul privat al persoanelor fizice şi juridice în domeniul public al statului, nu s-a ţinut cont de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, potrivit căruia data transferului dreptului de proprietate este data emiterii deciziei de expropriere nr. 1585/13.12.2012, conform Anexei 2 şi Anexei 3 la H.G. nr. 844/07.08.2012.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor invocate, respectiv art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.

Pe de altă parte, situaţia de fapt constatată de către instanţele anterioare este aceea că reclamanţilor şi intervenienţilor le-au fost expropriate suprafeţele de teren identificate în cadrul rapoartelor de expertiză efectuate în cauză prin 3 decizii de expropriere succesive, respectiv nr. 1585/13.12.2012, nr. 51/26.01.2016 şi nr. 900/17.10.2016, emise în baza în baza H.G. nr. 844/2012, H.G. nr. 680/2015 respectiv H.G. nr. 631/2016, în favoarea Statului Român pentru construirea culoarului de autostradă Lugoj-Deva, aspect necontestat de niciuna din părţi.

În raportul de expertiză omologat de către instanţa de apel, suprafaţele expropriate prin aceste decizii de expropriere au fost identificate cu număr de parcelă şi numărul hotărârii de expropriere, raportarea la comparabile de la momentul transferului dreptului de proprietate fiind efectuată, în funcţie de categoria de folosinţă efectiv avută la data exproprierii, în contra a ceea ce susţine recurentul, astfel încât şi aceste critici urmează a fi respinse.

De asemenea, recurentul mai apreciază că în mod greşit s-a stabilit valoarea construcţiilor expropriate, avându-se în vedere TVA pentru stabilirea valorii de circulaţie a unor construcţii destinate unor activităţi comerciale desfăşurate de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate, plecându-se de la o valoare tehnică de inventar din 1964, că s-au stabilit aleatoriu o serie de costuri necesare pentru remedierea şi aducerea valorii imobilelor expertizate la starea construcţiilor de la data de referinţă a expertizei (19.09.2019), ţinându-se cont de uzura/starea fizică a construcţiilor, fără a se detalia în ce constau aceste activităţi sau care era starea fizică a construcţiilor presupus afectate de expropriere, anterior transferului dreptului de proprietate, că deşi s-a stabilit valoarea de reparare a gardului, nu s-a indicat despre ce suprafaţă este vorba, din ce material este construit şi nici dacă a fost distrus prin exproprierea efectuată în baza H.G. nr. 844/2012, iar valoarea investiţiei din 1964 a fost avută în vedere în ROL şi nu în RON.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu pot fi primite deoarece la punctul 3 din raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experţi numită de instanţa de apel s-a răspuns în detaliu obiecţiunilor formulate de părţi pentru termenul din data de 02.07.2020, menţionându-se expres la dosar apel că s-a avut în vedere cu certitudine valoarea în RON şi că TVA ul a fost exclus la stabilirea valorii construcţiilor a căror stare fizică a fost constatată de experţi şi de toate părţile convocate în teren, precum şi în baza descrierilor şi fotografiilor anexate la raport- fila x, verso, dosar apel. De asemenea s-a mai consemnat că un gard din cadre din beton este avariat pe o suprafaţă de 200 metri lungime, dar că nu este obligaţia experţilor de a stabili cine a produs prejudiciul.

Deşi recurentul pârât apreciază că nu există nicio dovadă că deteriorarea gardului sau decolmatarea canalului de evacuare a apei pluviale s-a produs ca urmare a emiterii deciziei de expropriere, încercând să susţină că aceasta ar fi existat anterior exproprierii sau că este o consecinţă a unei nerespectări a autorizaţiei de construire din partea antreprenorului general al lucrărilor şi că nu ar exista o legătură de cauzalitate între colmatare şi expropriere, în realitate aceste critici tind la schimbarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa anterioară.

În cauză, s-a statuat de Curtea de Apel că au fost afectate de lucrările la autostradă construcţiile, proprietatea reclamanţilor apelanţi, astfel că, pentru a asigura repararea prejudiciului cauzat reclamantelor B., C. şi D., a apreciat că se impune obligarea pârâtului CNAIR la plata sumei de 239.047 RON, cu titlu despăgubiri pentru construcţii, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Ca atare, fapta ilicită a fost stabilită în sarcina expropriatorului în baza situaţiei de fapt rezultată din probele administrate în faţa instanţelor anterioare. Prin urmare, susţinerile recurentului care nu se subsumează încălcării unei norme de drept substanţial, nu îmbracă forma unei critici de nelegalitate a hotărârii recurate ce ar putea fi analizată în calea de atac a recursului.

Stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite pentru construcţiile expropriate, dar şi pentru prejudiciul cauzat prin expropriere reclamantelor CC. s-a făcut de către instanţă în baza raportului de expertiză întocmit în cauză de comisia de experţi, avându-se în vedere că acestea sunt construcţii speciale (platforma şi bazine dejecţii, rezervor de apă 1000 mc, aducţiune apă, grajd, gard), valoarea fiind stabilită potrivit Cataloagelor de Reevaluare din 1965 deoarece din acel an nu mai există alte cataloage şi având în vedere starea construcţiilor, vechimea şi gradul de uzură.

Validând concluziile experţilor, instanţa a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora (1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. (2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ- teritorială, ..., precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

În privinţa tuturor terenurilor expropriate asupra cărora instanţa de apel a pronunţat soluţia de obligare la plata de despăgubiri, recurentul pârât a susţinut că valoarea acestora a fost stabilită în mod nelegal, întrucât toate comparabilele privind terenurile din intravilanul satului Mintia sau din Simeria nu au relevanţă în cauză, Curtea acordând valoarea de despăgubire stabilită pentru terenuri a căror categorie de folosinţă a fost modificată în terenuri construibile şi nu a avut o abordare unitară atunci când s-a ridicat problema sporului de valoare adus restului de teren rămas în proprietatea expropriaţilor, iar cât priveşte metoda de calcul folosită de instanţa de apel pentru determinarea valorii de circulaţie a terenurilor expropriate, a apreciat că este contrară prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Aceste critici nu sunt fondate câtă vreme stabilirea valorilor de despăgubire s-a făcut având în vedere preţurile cu care se vând în mod obişnuit terenuri similare în unitatea administrativ teritorială în care este situat imobilul expropriat, la momentul exproprierii, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994, aspectele invocate de recurent fiind combătute prin chiar raportul de expertiză întocmit în cauză.

CEDO a statuat în cauza James ş.a. contra Regatului Unit că în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, adică să fie convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta.

Nu se poate considera că valoarea stabilită este afectată de nelegalitate, aşa cum susţine recurentul pârât, considerentele instanţei de apel sub acest aspect fiind expuse în mod clar, în baza unui raţionament logico juridic corect, bazat pe dispoziţiile legale, pe actele şi lucrările dosarului şi pe probele administrate, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Recurentul pârât a mai criticat şi modalitatea de soluţionare a motivului de apel referitor la cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond. A susţinut că, deşi acţiunea a fost admisă în parte, în mod nelegal Tribunalul Hunedoara l-a obligat la plata integrală a cheltuielilor de judecată, încălcând prevederile art. 276 C. proc. civ., acestea trebuind a fi reduse proporţional cu câtimea admiterii acţiunii, iar în lipsa unei analize a cuantumului şi categoriei acestor cheltuieli de judecată de către instanţa de apel, s-a solicitat cenzurarea onorariului de avocat şi de expert, în condiţiile în care reclamanţii nu au făcut dovada plăţii totale, iar apelurile nu au fost admise integral.

Instanţa de apel a apreciat, referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul de către instanţa de fond că nu se impune cenzurarea acestora, întrucât cauza este complexă, a avut mai multe termene de judecată şi probaţiune vastă administrată. În ceea ce priveşte suma de 122 RON cu care au fost daţi în debit reclamanţii, sumă care face parte din cheltuielile de judecată, s-a apreciat că în mod legal a fost obligat pârâtul să o plătească, fiind parte căzută în pretenţii.

Potrivit art. 276 C. proc. civ., apreciat de recurent ca fiind încălcat, când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Aceste dispoziţii fac trimitere la aprecierea instanţei de judecată asupra măsurii în care partea, căzută parţial în pretenţii, poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, o operaţiune ce nu este compatibilă cu formularea unor critici de nelegalitate specifice căii de atac a recursului.

Pe de altă parte, pentru sumele neachitate cu titlu de onorariu expert, părţile care datorau plata pot fi date în debit, ceea ce s-a şi întâmplat în privinţa sumei de 122 RON ce trebuia achitată de reclamanţi expertului topograf W., astfel încât obligarea părţii căzute în pretenţii la plata acestora este justificată prin prisma obligaţiei impuse reclamanţilor de achitare a onorariului ce poate fi pusă în executare în mod separat împotriva acestora.

Urmează a fi respinsă şi critica privind necenzurarea onorariului de avocat şi de expert, în condiţiile în care reclamanţii nu au făcut dovada plăţii totale, iar apelurile nu au fost admise integral deoarece, instanţa de apel, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat intimaţii reclamanţi să plătească apelantului pârât cheltuieli de judecată în sumă de 9000 RON reprezentând onorariu experţi, iar în baza aceluiaşi temei de drept a obligat intimatul pârât să plătească reclamanţilor apelanţi cheltuieli de judecată în sumă de 6000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Ca atare, suma la care a fost obligat recurentul pârât a fost numai de 6000 RON, reprezentând onorariu de avocat, instanţa apreciind, în conformitate cu dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. măsura în care părţile cărora li s-au admis doar în parte pretenţiile ca urmare a admiterii apelurilor vor suporta cheltuielile de judecată.

Nefiind afectată de nelegalitate această măsură urmează a fi respins şi acest motiv de recurs al pârâtului Statul Român.

Recurentele reclamante B., C. şi D. au formulat critici cu privire la valoarea construcţiilor expropriate şi lipsa indicării despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Acestea au arătat că, prin hotărârea atacată, instanţa a dispus admiterea apelului pe care l-au formulat în cauză şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea de piaţă a construcţiilor respectiv pentru platformă dejecţii, bazine dejecţii, rezervor de apă, aducţiune, reparaţia gardului, a grajdului şi a canalului, dar deşi a stabilit contravaloarea despăgubirilor la suma de 239.047 RON, această sumă nu se regăseşte în raportul de expertiză, care a stabilit valoarea de piaţă a tuturor construcţiilor enunţate de instanţă la suma totală de 397.692 RON. S-a mai susţinut că instanţa de apel nu a stabilit cuantumul despăgubirilor şi pentru teren, în practica făcându-se referire la un anumit cuantum al despăgubirilor, iar în dispozitiv s-a dispus într-un mod diferit.

Sub acest aspect se constată că valoarea de piaţă a construcţiilor a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experţi numită de instanţa de apel la suma de 239.047 RON şi nu la suma de 397.692 RON, aşa cum susţin recurenţii reclamanţi- a se observa raportul de expertiză întocmit de Z., AA., BB.- dosar apel.

Nu se poate aprecia, aşa cum susţin recurentele reclamante CC. că există o neconcordanţă între valoarea reţinută în practicaua hotărârii şi cea din dispozitivul acesteia pentru a fi incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, în practicaua deciziei, la fila x verso dosar, se precizează de către mandatara reclamanţilor că valoarea terenurilor arabile stabilită de experţi este de 6 euro/mp, iar pentru terenurile curte-construcţii o valoare de 6,58 euro/mp, dar instanţa a respins obiecţiunile formulate având în vedere că valoarea pentru terenurile curte se poate aplica şi pentru terenurile construcţii.

Ca atare, instanţa nu s-a pronunţat în sensul constatării unei anumite valori a construcţiilor în practica, pentru ca mai apoi să reţină în cuprinsul hotărârii altceva, ci a reţinut chiar valoarea rezultată din raportul de expertiză obiecţiuni, indicând fila din expertiză de unde a preluat valoarea de 239.047 RON, respectiv dosar apel, cât şi motivele pentru care a optat pentru această valoare. De altfel, considerentul pretins contradictoriu inserat în practicaua deciziei recurate vizează susţinerile reprezentantului convenţional al reclamanţilor, iar nu referiri ale instanţei de apel.

De asemenea, pentru terenul expropriat reclamantelor CC., instanţa a reţinut (pagina 9 a hotărârii- dosar apel) că s-au stabilit despăgubiri pentru suprafaţa de 4801 mp, suprafaţă ce a fost modificată faţă de cea reţinută de instanţa de fond, prin raportare strict la cea expropriată efectiv prin H.G. nr. 844/2021, iar cuantumul acestora este de 132.291 RON, valoare stabilită prin raportul de expertiză tehnică de evaluare efectuat în apel- fila x.

Drept urmare nu se verifică susţinerile recurentelor reclamante în sensul că instanţa a reţinut o altă valoare a construcţiilor decât cea stabilită în raportul de expertiză şi nici că nu a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate pentru teren.

Faţă de considerentele arătate anterior, nefiind incidente în cauză niciunul din motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii B., C. şi D., de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., reprezentat prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, împotriva deciziei nr. 215 din 11 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013 şi de reclamanţii A., E., F., G., H., I., P., Q., K., L., M., N. şi O. împotriva aceleiaşi decizii, precum şi a încheierilor din 5 februarie 2019 şi din 17 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în acelaşi dosar.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 decembrie 2021.