Negative jurisdiction conflict resolved in favor of Bucharest Court of Appeal for discrimination claim over budget allocation

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.01.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Traian, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună admiterea acţiunii şi, în consecinţă, să se constate starea de discriminare faţă de reclamantă prin actul administrativ, Hotărâre Guvern nr. 1100/2020, privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unităţi/subdiviziuni administrativ teritoriale; să oblige pârâtul Guvernul României la plata sumei de 850.000 RON, sumă provenită din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020, către UAT Traian, reprezentând cheltuieli de funcţionare până la sfârşitul anului 2020, precum şi finanţarea cheltuielilor necesare asigurării activităţii de asistenţă socială şi protecţia copilului, pentru luna noiembrie; acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 137/200, Constituţia României, H.G. nr. 1100/2020, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 808/2021 din 24 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Instanţa a reţinut că, în cauză, faţă de petitul acţiunii reclamantei, aplicabile în cauză sunt dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cu care persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

S-a mai arătat că, în conformitate cu Decizia nr. 10/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.

S-a reţinut că, pe de o parte, în cauză nu este incidentă norma de competenţă prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, iar pe de altă parte, că nu se invocă discriminarea survenită în cadrul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale care să menţioneze în mod expres competenţa instanţelor de contencios administrativ şi, astfel, nu poate fi atrasă competenţa instanţei de contencios administrativ.

Având în vedere cuantumul sumelor solicitate şi dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 95 din C. proc. civ., curtea de apel a conchis că este competent să soluţioneze cauza Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.

2.2. Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1556 din 19 octombrie 2021 a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Instanţa a apreciat că discriminarea invocată de reclamantă a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legea specială, respectiv de legea contenciosului administrativ, având în vedere că litigiul se poartă între o unitate administrativ teritorială şi o autoritate publică, iar actul cu privire la care se invocă faptul că a produs discriminarea este un act administrativ, respectiv H.G. nr. 1100/2020.

Astfel, discriminarea invocată a survenit în contextul raportului juridic de drept administrativ existent între părţi, fiind aplicabilă excepţia privind cererile în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale. A reţinut aplicabilitatea art. 10 din Legea nr. 554/2004, şi, având în vedere că prezenta cauză este un litigiu privind un act administrativ emis de o autoritate publică centrala, se soluţionează pe fond de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin demersul judiciar, reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate starea de discriminare faţă de aceasta prin actul administrativ, Hotărâre Guvern nr. 1100/2020, privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unităţi/subdiviziuni administrativ teritoriale şi să fie obligat pârâtul la plata sumei de 850.000 RON, sumă provenită din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020, reprezentând cheltuieli de funcţionare până la sfârşitul anului 2020, precum şi finanţarea cheltuielilor necesare asigurării activităţii de asistenţă socială şi protecţia copilului, pentru luna noiembrie.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 137/200, Constituţia României, H.G. nr. 1100/2020, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză este aplicabilă decizia nr. 10/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care vizează tocmai competenţa materială de judecată a cererilor de reparare a prejudiciului creat prin acte sau fapte discriminatorii.

Potrivit acestei decizii, "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale."

În considerentele deciziei, s-a reţinut că "Ori de câte ori (…) actul sau faptul discriminatoriu a cărui sancţionare se urmăreşte intră în sfera ori a fost săvârşit în raporturile juridice care aparţin altor domenii/ramuri ale dreptului - dreptul muncii şi asigurărilor sociale ori dreptului administrativ, dreptul concurenţei etc. - şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în condiţiile unor legi speciale, în faţa unor jurisdicţii speciale, angajarea răspunderii civile (lato sensu) pentru actele/faptele acuzate drept discriminatorii va avea loc, în virtutea principiului de drept specialia generalibus derogant, chiar pe calea respectivelor legi speciale, aşadar în condiţiile acestora şi în faţa jurisdicţiilor speciale, aceasta însemnând inclusiv în faţa unor instanţe cu competenţă materială specială, derogatorie de la dreptul comun" (paragraf 31).

Din decizia în interesul legii rezultă că stabilirea competenţei de soluţionare a cererilor pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării, precum cererea din prezenta cauză, presupune analizarea raporturilor juridice dintre părţi prin observarea şi aplicarea legislaţiei speciale prin care se realizează protecţia drepturilor subiective din domeniul/ramura de drept respectivă, fără a avea relevanţă formularea unui capăt de cerere distinct privind constatarea existenţei discriminării şi nici temeiul juridic al cererii explicit invocat de către reclamant.

În cauză, pentru determinarea raportului juridic dintre părţi şi a legii aplicabile acestuia, trebuie să se ţină cont de faptul că discriminarea invocată de reclamantă a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legea specială, respectiv de legea contenciosului administrativ, având în vedere că litigiul se poartă între o unitate administrativ teritorială şi o autoritate publică, iar actul cu privire la care se invocă faptul că a produs discriminarea este un act administrativ, respectiv H.G. nr. 1100/2020. Astfel, discriminarea invocată a survenit în contextul raportului juridic de drept administrativ existent între părţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde RON, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde RON, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel."

Drept urmare, Înalta Curte reţine că litigiul pendinte priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei pe fond revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.