Gambling operator's illegal slot machines yield retrial; partial damages restored.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 19.12.2019, reclamantul Oficiul Naţional Pentru Jocuri de Noroc a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în suma de 425.000 RON, în baza dispoziţiilor art. 1357 şi urm. C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licenţă şi, respectiv, de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate şi neachitate către bugetul statului, suma fiind formată din: 25.000 RON, taxă aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc, şi 400.000 RON (respectiv 50 de aparate, minim pentru autorizare x 8000 RON taxă pe aparat) - taxă aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, calculul de mai sus fiind făcut în conformitate cu pct. 1. I lit. E) din O.U.G. nr. 77/2009 şi pct. 1. II lit. E) din O.U.G. nr. 77/2009.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 670/24.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Craiova a declinat competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentinţa nr. 670/24.11.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtul A. la plata către reclamant a sumei de 25.000 RON reprezentând taxă aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi la 40.000 RON reprezentând taxă aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 5 aparate de tip slot-machine.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 104/20.04.2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinţei menţionate; a admis apelul declarat de pârâtul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

4 Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova, a declarat recurs reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs formulate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a susţinut, în esenţă, că decizia de apel a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 1349 şi art. 1357 C. civ., dar şi a celor ale O.U.G. nr. 77/2009.

S-a arătat că scopul şi atribuţiile trasate reclamantului prin O.U.G. nr. 20/2013, act normativ care are ca obiect, printre altele, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea acestuia, vizează gestionarea directă şi eficientă, sub toate aspectele, a activităţii în domeniul organizării şi exploatării jocurilor de noroc, inclusiv colectarea taxelor, în domeniul vizat, la bugetul de stat.

Citând dispoziţiile art. 1 alin. (1), (1)1, 2 şi 5 din O.U.G. nr. 77/2009, recurentul arată că persoana fizică nu poate, în contextul legislaţiei specifice, în domeniul jocurilor de noroc, să fie licenţiată şi autorizată, acest drept avându-1 doar persoanele juridice, dar acest fapt nu-i dă dreptul persoanei fizice să desfăşoare activităţi de jocuri de noroc fără a se constitui ca persoană juridică, fără un contract încheiat în condiţiile legii şi fără să achite anticipat la bugetul statului taxele obligatorii înainte de a începe exploatarea acestor jocuri de noroc.

Fapta infracţională s-a produs într-un spaţiu public aparţinând intimatului şi nu în locuinţa sau spaţiul privat al acestuia care, prin desfăşurarea activităţilor de jocuri de noroc în această formă, nelicenţiată şi neautorizată într-un spaţiu public, a urmărit cu intenţie utilizarea de mijloace de joc fără să respecte prevederile privind provenienţa şi amplasarea acestora într-o locaţie declarată la Registrul Comerţului care să îndeplinească cerinţele legale pentru exploatare.

Chiar dacă nu se poate autoriza pentru a desfăşura activităţi de jocuri de noroc în contextul legislaţiei în vigoare, persoana fizică ce a organizat activităţi de jocuri de noroc ilegal are obligaţia să achite către bugetul de stat taxele prevăzute de normele legale.

Or, pârâtul a ignorat prevederile legale, respectiv, faptul că orice persoană fizică care doreşte să desfăşoare activităţi de jocuri de noroc poate să se constituie ca persoană juridică şi să aibă ca obiect de activitate organizarea şi exploatarea de jocuri de noroc sau să se asocieze în conformitate cu prevederile legale prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii şi, după caz, statutul acesteia.

Această situaţie nu este analizată de către instanţa de fond şi nici de către instanţa de apel, soluţia adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc fie de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanţelor de a respinge acţiunea formulată de recurent sau a dispune obligarea acestora la plata unui prejudiciu mai mic faţă de cuantumul minim prevăzut de lege.

În cauză, prejudiciul produs bugetului de stat rezultă din situaţia concretă, reală, şi nu dintr-o situaţie ipotetică în care operatorul ar fi respectat legislaţia în materie, întrucât aceste taxe sunt obligatorii pentru cei care organizează jocuri de noroc şi se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 50 aparate minim, aşa cum legiuitorul a prevăzut în legislaţia specifică jocurilor de noroc, la data săvârşirii faptei.

Normele în vigoare prevăd că persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana juridică are obligaţia să achite la bugetul de stat 25.000 RON, reprezentând taxa anuală aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot machine, precum şi 400.000 RON reprezentând taxele anuale de autorizare pentru exploatarea numărului minim obligatoriu de 50 de mijloace de joc tip slot machine, ceea ce înseamnă că prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este de 425.000 RON.

Această sumă reprezintă contravaloarea taxelor care se achită înainte de a începe activitatea de exploatare a jocurilor de noroc, nicidecum venituri realizate din exploatarea aparatelor de joc, iar aceste taxe nu au fost achitate la bugetul de stat în condiţiile în care pârâtul A., în calitate de administrator al PFA A., a desfăşurat activităţi de jocuri de noroc la fel ca un organizator de jocuri care şi-a plătit aceste taxe înainte de a începe activitatea.

Dacă pentru acei organizatori de jocuri de noroc ce doresc să desfăşoare o astfel de activitate şi care respectă legea există obligaţia de a plăti aceste taxe pentru minim 50 aparate pentru a funcţiona legal, atunci şi pentru cei ce încalcă legea şi au funcţionat ca organizatori de jocuri de noroc trebuie să existe obligaţia de a plăti aceleaşi taxe, pentru a nu se crea o discriminare sau o facilitate ca aceştia să beneficieze de un tratament preferenţial, mai blând decât pentru organizatorii de jocuri de noroc corecţi, oneşti şi care îşi desfăşoară activitatea în spiritul legii.

Recurentul a susţinut, totodată, că soluţia instanţei de apel este greşită şi prin raportare la prevederile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

În cazul în care printr-o hotărâre penală definitivă s-a constatat că o persoană a săvârşit o faptă cauzatoare de prejudicii (care, prin ipoteză, îmbracă şi elementele constitutive ale unei fapte penale), această hotărâre va deveni obligatorie pentru instanţa civilă, care va trebui să-1 oblige pe autorul faptei ilicite (persoana condamnată în procesul penal) să plătească prejudiciul cauzat prin fapta sa, pe calea răspunderii civile delictuale, iar repararea este integrală, fără a se distinge în raport cu caracterul material sau moral al prejudiciului.

Prin exploatarea aparatelor de jocuri de noroc fără îndeplinirea condiţiilor legale şi fără plata taxelor datorate se creează un prejudiciu bugetului de stat care trebuie recuperat de la persoanele care au săvârşit fapta ilicită.

În cauză, prejudiciul nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin lege, taxele nu pot fi fragmentate în funcţie de numărul de aparate care doreşte operatorul să le exploateze, iar aceste taxe se achită obligatoriu înainte de a începe să exploateze jocuri de noroc, pentru minim 50 aparate, aşa cum a prevăzut legiuitorul.

Instanţele fondului au înlăturat greşit normele în materia răspunderii civile delictuale pe care nu le-au coroborat cu normele legii speciale prevăzute prin O.U.G. nr. 77/2009.

Deşi răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără reţinerea răspunderii penale cel puţin a unei persoane fizice, de fiecare dată aspectul subiectiv trebuie să poată fi imputat cel puţin unei persoane fizice, chiar dacă nu se poate stabili identitatea acesteia (în cazul organelor colective, de pildă).

Recurenta a făcut referire şi la prevederile art. 13 - 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, arătând că, în situaţia în care numărul de aparate al unui organizator scade sub minimul prevăzut de lege, respectiv 50 de aparate, după adoptarea măsurii de revocare a licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi de încetare a valabilităţii autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc sau după încetarea activităţilor de jocuri de noroc organizatorilor le revine obligaţia de a plăti pentru toate taxele restante.

În ceea ce priveşte obligarea la recuperarea integral a prejudiciului, recurenta a precizat că statul este în toate raporturile juridice de drept un subiect dominant care pretinde o anumită conduită socială pentru a ţine o ordine în domeniul reglementat şi, tot statul este acela care, în caz de încălcare a normelor sociale şi legale, prin organele sale specializate, are obligaţia restabilirii ordinii încălcate, prin tragerea la răspundere a celor vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni sau contravenţii.

Piaţa jocurilor de noroc este o piaţă restrictivă, dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum şi condiţiile de exploatare a acestora constituie monopol de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, în repetate rânduri, Curtea Constituţională a constatat că în domeniul exploatării jocurilor de noroc - monopol de stat - statul poate adopta condiţiile pe care le consideră necesare tocmai pentru a salvgarda imperativul interesului public, precum şi pentru a asigura un control eficient al acestei activităţi în scopul evitării comportamentelor care intră în sfera penalului.

Gradul de pericol social al faptelor penale în materia jocurilor de noroc rezultă şi din motivaţiile pe care le-a avut legiuitorul român când a adoptat O.U.G. nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:

"...ţinând seama de asigurarea prevenirii dependenţei de jocuri de noroc, a protecţiei minorilor, a realizării unei mai bune supravegheri şi a unui mai bun control asupra operatorilor economici autorizaţi în domeniul jocurilor de noroc . . . . . . . . . . . . .".

Raportat la intenţia legiuitorului din domeniul jocurilor de noroc, se observă că actul normativ impune restricţii şi obligativităţi, în consecinţă, după săvârşirea faptei penale, între stat şi făptuitor, statul are obligaţia şi totodată şi dreptul de a trage la răspundere pe făptuitor, iar făptuitorul are obligaţia de a suporta consecinţa faptei sale şi să suporte sancţiunile aplicate.

Respectarea disciplinei impuse în domeniul jocurilor de noroc se poate realiza doar prin menţinerea acestor restricţii şi obligativităţi care au fost prevăzute de actul normativ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează greşita statuare a instanţei de apel cu privire la neîndeplinirea condiţiilor cumulativ prevăzute de art. 1357 şi urm. C. civ. relativ la fapta ilicită comisă de către pârâtul - persoană fizică, în contextul în care prima instanţă a apreciat că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, obligându-l pe acesta la repararea prejudiciului cauzat reclamantului, ce constă în taxa aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc, precum şi taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de tip-slot machine (taxă autorizaţie de 8.000 RON pentru fiecare aparat).

Recurentul - reclamant a susţinut, în esenţă, că decizia din apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile, prin exonerarea pârâtului de la plata prejudiciului cauzat ca urmare a punerii în exploatare în mod ilegal a unui număr de cinci aparate de tip slot-machine, fără a fi autorizat în condiţiile legii speciale, indicând că - în speţă - prejudiciul este în sumă de 425.000 RON, constând în taxă de autorizare pentru 50 aparate, acesta fiind numărul minim prevăzut de O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma de la data săvârşirii faptei ilicite, respectiv din anul 2015.

Instanţa de apel a reţinut că - în cauză - există o faptă ilicită săvârşită de pârât cu vinovăţie, constând în exploatarea a cinci aparate, tip slot-machine, fără a deţine în prealabil licenţă de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc pentru fiecare aparat în parte, însă "lipseşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul reclamat, iar probele propuse de reclamant nu permit cuantificarea unui alt prejudiciu pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului".

În susţinerea acestei concluzii, curtea de apel îşi construieşte raţionamentul pe analiza şi interpretarea dispoziţiilor legii speciale în materia organizării şi exploatării jocurilor de noroc - art. 6 alin. (1), art. 13 şi art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009, din care rezultă - în esenţă - că persoana fizică nu ar putea obţine licenţa de organizare a jocurilor de noroc şi nici nu ar putea fi autorizată să exploateze jocuri de noroc. Prin urmare, pârâtul nu poate fi obligat la repararea prejudiciului generat de săvârşirea acestei fapte ilicite câtă vreme prejudiciul nu îndeplineşte cerinţa caracterului cert, prevăzută de art. 1532 C. civ.

Înalta Curte notează că reclamantul a învestit prima instanţă cu o acţiune în răspundere delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ., însă a cuantificat prejudiciul pretins prin raportare la reglementarea legii speciale în materia organizării şi exploatării jocurilor de noroc - pct. 1. I lit. E) din O.U.G. nr. 77/2009 şi pct. 1. II lit. E) din O.U.G. nr. 77/2009 - aplicabile persoanelor juridice.

În cauză, instanţele fondului au constatat, în mod judicios, că există o faptă ilicită a pârâtului - persoană fizică, săvârşită cu vinovăţie. În vreme ce prima instanţă a reţinut îndeplinirea tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului, dispunând obligarea acestuia la plata prejudiciului efectiv produs reclamantului, în sumă de 65.000 RON (25.000 RON reprezentând taxă aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi 40.000 RON, reprezentând taxă aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc), curtea de apel a apreciat - în mod greşit - că pârâtul persoana fizică nu poate fi obligat la vreun prejudiciu calculat prin raportare la reglementarea legii speciale în materia organizării şi exploatării jocurilor de noroc.

În materia prejudiciului, dispoziţiile art. 1385 C. civ., la care se face referire prin motivele de recurs, reglementează întinderea reparaţiei şi impun principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, potrivit art. 1385 alin. (3) C. civ., despăgubirea trebuie să cuprindă "pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."

Pe acest temei, autorul faptei ilicite, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

În ambele situaţii, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârşirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existenţă, cât şi ca posibilitate de evaluare.

Totodată, în legătură cu evaluarea şi stabilirea caracterului cert al prejudiciului, prevederile art. 1532 alin. (3) C. civ. dispun că, "Prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanţa de judecată."

În cauză, întrucât reclamantul a invocat şi pretins, prin analogie, drept prejudiciu, sumele datorate de persoanele juridice, legal autorizate, pentru exploatarea aparatelor tip slot-machine, în limitele stabilite prin cererea de apel a reclamantului, se impunea ca instanţa de apel să analizeze şi să evalueze prejudiciul generat prin fapta ilicită a pârâtului inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 1532 alin. (3) C. civ.

Este adevărat că în conformitate cu reglementarea organizării şi exploatării jocurilor de noroc, atât cea de la data săvârşirii faptei ilicite, cât şi cea actuală, o persoană fizică nu ar obţine nici licenţa de organizare a jocurilor de noroc şi nici nu ar fi autorizată să le exploateze.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în luna iunie a anului 2014, prin "organizator de jocuri de noroc" se înţelege "persoana juridică licenţiată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice".

De asemenea, conform art. 21 alin. (1) din acelaşi act normativ (conţinutul textului din 2015 coincizând cu cel actual), "Răspunderea pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă revine în totalitate persoanelor juridice care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc"

Prin urmare, raportarea la numărul minim de mijloace de joc pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, la data săvârşirii faptei ilicite, respectiv 50 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât acesta nu reprezintă un prejudiciu cert în privinţa existenţei sale, câtă vreme pârâtul nu este organizat ca persoană juridică.

Astfel fiind, este de considerat, în speţă, că în cazul persoanei fizice, contrar celor reţinute de instanţa de apel prin hotărârea recurată, atunci când aceasta exploatează jocuri de noroc, fără licenţă şi fără autorizare prealabilă, este just a considera că prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenţei pretinse de către recurent, este cel produs în mod efectiv prin exploatarea aparatelor de joc efectiv utilizate, la care se adaugă contravaloarea taxei de licenţă.

În cauză, chiar instanţa de apel reţine că fapta ilicită a pârâtului de desfăşurare de activităţi în domeniul jocurilor de noroc fără autorizaţie de exploatare şi fără licenţă este susceptibilă de a atrage răspunderea civilă delictuală, însă concluzionează eronat cu privire la lipsa caracterul cert al prejudiciului, deşi atunci când cuantumul prejudiciului nu poate fi stabilit cu certitudine, acesta se determină de instanţa de judecată, conform art. 1532 alin. (3) C. civ., scop în care instanţa are obligaţia să stabilească situaţia de fapt şi să administreze probe relevante în acest demers.

În interpretarea curţii de apel, fapta ilicită a pârâtului - persoană fizică şi chiar cea a persoanei juridice care nu întruneşte condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009 pentru organizarea şi exploatarea a jocurilor de noroc ar ajunge, practic, să rămână nesancţionată pe tărâm civil, ceea ce generează o diferenţă nejustificată de tratament în raport de persoana juridică licenţiată potrivit legii speciale, care se supune condiţiilor şi exigenţelor reglementării în materia organizării şi exploatării jocurilor de noroc.

În cauză, este vădit că pârâtul a desfăşurat o activitate pe care legea nu i-o permite, iar prin desfăşurarea acestei activităţi a obţinut beneficii financiare nesupuse niciunei forme de taxare ori impozitare. Prin aceasta, s-a ajuns la prejudicierea statului, iar a considera, precum a făcut instanţa de apel, că pârâtul nu poate fi obligat la plata niciunei despăgubiri către stat ar conduce, în fapt, la încurajarea acestui tip de conduită, în pofida caracterului ei nelegal, facilitându-se eludarea dispoziţiilor legale potrivit cărora doar societăţile comerciale pot desfăşura activităţi de natura celor din cauză.

S-ar ajunge, aşadar, la prejudicierea indirectă a statului, acesta fiind pus în situaţia de a nu dispune de un mijloc de drept civil care să îi faciliteze repararea prejudiciului rezultat din faptul că o persoană fizică optează pentru a desfăşura activităţi de jocuri de noroc, în această calitate, iar nu prin înfiinţarea unei societăţi comerciale care s-ar afla supusă dispoziţiilor legale exprese şi dedicate privitoare la licenţierea, modalitatea de desfăşurare şi fiscalizare a acestui tip de activitate.

Există, aşadar, o prejudiciere a statului, legătura de cauzalitate dintre fapta persoanei fizice şi prejudiciul cauzat statului fiind îndeajuns de evidentă.

Prin urmare, în speţă se impune analiza întinderii prejudiciului, conform prevederilor art. 1381 şi art. 1385 C. civ., în acord cu dezlegările făcute de Înalta Curte prin cele ce preced.

Pentru aceste considerentele, Înalta Curte, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecarea apelurilor, în speţă, constatându-se a fi întrunite premisele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 104 din 20 aprilie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2021.